ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3654/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la

Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ

(urmare a declinării competenței, de către Tribunalul Timiș, prin sentința

civilă nr. 54 din 24 ianuarie 2006), reclamanta A.V., în contradictoriu cu

pârâtul Ministerul Justiției - Comisia pentru constatarea calității de luptător

în rezistența anticomunistă, a solicitat anularea deciziilor prin care comisia

pârâtă a respins cererea de recunoaștere a respectivei calități, pentru reclamantă

și mama sa, L.F., în prezent decedată, conform comunicărilor nr. 572 și nr.

573/2003 din 5 decembrie 2005.

În susținerea acțiunii,

reclamanta a depus la dosar mai multe înscrisuri, printre care acte de stare

civilă, ale sale și ale părinților săi, hotărârea nr. 1019 din 22 decembrie

1993, prin care Comisia pentru aplicarea Decretului - lege nr. 118/1990 i-a

recunoscut mamei reclamantei, L.F., calitatea de strămutată pentru perioada

septembrie 1952 - august 1955, adresa nr. 508471 din 1 septembrie 2003, emisă

de Poliția municipiului Botoșani, precum și declarațiile autentificate ale unor

martori, din care rezultă că în perioada cuprinsă între anii 1952 - 1954, mamei

reclamantei și celor trei copii le-a fost stabilit domiciliul obligatoriu în

localitatea Botoșani.

Prin sentința civilă nr. 120

din 4 aprilie 2006, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de

contencios administrativ, reținând ca dovedite susținerile reclamantei, a admis

acțiunea și, anulând deciziile emise de pârâtă, a obligat-o pe aceasta la

emiterea unor noi decizii, prin care să-i recunoască reclamantei și mamei sale

decedate, calitatea de luptător în rezistența anticomunistă.

Împotriva acestei soluții,

considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs, pârâtul Ministerul

Justiției - Comisia pentru constatarea calității de luptător în rezistența

anticomunistă, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea cererii de

recurs, recurentul-pârât a arătat că sentința atacată a fost pronunțată cu

aplicarea greșită a legii, întrucât O.U.G. nr. 214/1999 privind acordarea

calității de luptător în rezistența anticomunistă, persoanelor condamnate

pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora

au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și

persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de

răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România, a statuat că

dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege pentru constatarea acestei calități

se face doar cu înscrisuri oficiale eliberate de organele competente.

În acest sens,

recurentul-pârât a arătat că potrivit art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 214/1999,

aprobată prin Legea nr. 568/2001, așa cum a fost modificată prin O.G. nr.

64/2002, pentru cererile care nu sunt însoțite de acte doveditoare, Comisia

este obligată să solicite documente, date sau informații necesare soluționării

cererilor.

A mai arătat că art. 5 din

O.U.G. nr. 214/1999 prevede că la soluționarea cererilor privind acordarea calității

de luptător în rezistența anticomunistă, Ministerul Justiției va încheia

protocoale de colaborare cu Ministerul de Interne - Arhivele Naționale,

Ministerul Sănătății și Familiei, Ministerul Educației și Cercetării, S.R.I.,

C.N.S.A.S.

Totodată, recurentul-pârât a

arătat că art. 4 alin. (3) din Regulamentul de organizare și funcționare al

Comisiei pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă

prevede că datele, documentele și informațiile necesare soluționării cererilor

sunt solicitate de la instituțiile publice care la dețin.

Prin urmare, a arătat

recurentul-pârât, cu toate că numai înscrisurile trimise și certificate de

către instituțiile cu care Comisia a încheiat protocoale de colaborare,

constituie temeiul acordării calității de luptător în rezistența anticomunistă,

instanța de fond a nesocotit prevederile legale aplicabile în speță, în sensul

că nu a dat relevanță juridică unor acte eliberate de instituții cu care

Comisia a încheiat protocoale de colaborare și care atestă strămutarea numai cu

privire la tatăl reclamantei, înțelegând să dea forță probantă absolută

hotărârii prin care mamei reclamantei i-au fost acordate drepturile prevăzute

de Decretul - lege nr. 118/1990 și declarațiilor de martori.

Examinând cauza, în raport

cu motivele invocate de recurentul-pârât și cu prevederile art. 304

1

C. proc. civ., ținând seama de înscrisurile aflate la dosar și de dispozițiile

legale incidente, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

O.U.G. nr. 214/1999,

aprobată prin Legea nr. 568/2001, cu modificările ulterioare, în forma în

vigoare la data emiterii deciziilor contestate, recunoștea calitatea de

luptător în rezistența anticomunistă desfășurată în perioada 6 martie 1945 - 22

decembrie 1989, persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive

politice sau supuse, din motive politice, unor măsuri administrative abuzive.

Măsurile administrative

abuzive sunt definite în art. 3 din O.U.G. nr. 214/1999, între acestea figurând

și strămutarea într-o altă localitate [art. 3 lit. d)].

Reținând că

intimata-reclamantă și mama acesteia, în prezent decedată, se încadrează în

prevederile legale menționate mai sus, instanța de fond a interpretat corect

proba cu înscrisuri, administrată în cauză, iar recunoașterea valorii probatorii

a hotărârii nr. 1019 DIN 22 decembrie 1993 a Comisiei pentru aplicarea

Decretului - lege nr. 118/1990 - județul Bihor, precum și a adresei nr. 508471

din 4 septembrie 2003, eliberate de Poliția municipiului Botoșani, nu încalcă

prevederile art. 5 din O.U.G. nr. 214/1999.

Așa cum rezultă chiar din

conținutul art. 5 alin. (4) al O.U.G. nr. 214/1999, scopul încheierii unor

protocoale de colaborare între Ministerul Justiției și instituțiile enumerate

în textul menționat constă în crearea unui mecanism care să asigure

soluționarea cu celeritate a cererilor de constatare a calității de luptător în

rezistența anticomunistă care nu sunt însoțite de acte doveditoare și primirea

cu titlu gratuit a documentelor, datelor și informațiilor solicitate.

Prin urmare, contrar

susținerilor recurentului-pârât, această prevedere legală nu poate fi

interpretată în sensul restrângerii mijloacelor de probă la care poate recurge

persoana care formulează cererea de constatare a calității de luptător în

rezistența anticomunistă sau în sensul stabilirii unei ierarhii a forței

probante a documentelor, datelor sau informațiilor necesare soluționării

cererii.

În ceea ce privește

susținerea recurentului-pârât, în sensul că informațiile furnizate de

Tribunalul Militar Teritorial București și de Direcția Instanțelor Militare se

referă numai la strămutarea și fixarea unui domiciliu obligatoriu pentru tatăl

intimatei-reclamante, Înalta Curte constată că aceste probe nu înlătură, ci,

dimpotrivă se corelează cu înscrisurile reținute de instanța de fond, care

conduc la concluzia că soția și fiica acestuia au avut același statut.

Având în vedere toate aceste

considerente de fapt și de drept și constatând că sentința atacată este legală

și temeinică, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, potrivit art. 312

alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Ministerul Justiției - Comisia pentru constatarea calității de luptător în

rezistența anticomunistă împotriva sentinței civile nr. 120 din 4 aprilie 2006

a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 octombrie 2006.