ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3654/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ (urmare a declinării competenței, de către Tribunalul Timiș, prin sentința civilă nr. 54 din 24 ianuarie 2006), reclamanta A.V., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției - Comisia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, a solicitat anularea deciziilor prin care comisia pârâtă a respins cererea de recunoaștere a respectivei calități, pentru reclamantă și mama sa, L.F., în prezent decedată, conform comunicărilor nr. 572 și nr. 573/2003 din 5 decembrie 2005. În susținerea acțiunii, reclamanta a depus la dosar mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă, ale sale și ale părinților săi, hotărârea nr. 1019 din 22 decembrie 1993, prin care Comisia pentru aplicarea Decretului - lege nr. 118/1990 i-a recunoscut mamei reclamantei, L.F., calitatea de strămutată pentru perioada septembrie 1952 - august 1955, adresa nr. 508471 din 1 septembrie 2003, emisă de Poliția municipiului Botoșani, precum și declarațiile autentificate ale unor martori, din care rezultă că în perioada cuprinsă între anii 1952 - 1954, mamei reclamantei și celor trei copii le-a fost stabilit domiciliul obligatoriu în localitatea Botoșani.

Prin sentința civilă nr. 120 din 4 aprilie 2006, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, reținând ca dovedite susținerile reclamantei, a admis acțiunea și, anulând deciziile emise de pârâtă, a obligat-o pe aceasta la emiterea unor noi decizii, prin care să-i recunoască reclamantei și mamei sale decedate, calitatea de luptător în rezistența anticomunistă. Împotriva acestei soluții, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs, pârâtul Ministerul Justiției - Comisia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea cererii de recurs, recurentul-pârât a arătat că sentința atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, întrucât O.U.G.

nr. 214/1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România, a statuat că dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege pentru constatarea acestei calități se face doar cu înscrisuri oficiale eliberate de organele competente. În acest sens, recurentul-pârât a arătat că potrivit art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 214/1999, aprobată prin Legea nr. 568/2001, așa cum a fost modificată prin O.G.

nr. 64/2002, pentru cererile care nu sunt însoțite de acte doveditoare, Comisia este obligată să solicite documente, date sau informații necesare soluționării cererilor. A mai arătat că art. 5 din O.U.G. nr. 214/1999 prevede că la soluționarea cererilor privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, Ministerul Justiției va încheia protocoale de colaborare cu Ministerul de Interne - Arhivele Naționale, Ministerul Sănătății și Familiei, Ministerul Educației și Cercetării, S.R.I., C.N.S.A.S. Totodată, recurentul-pârât a arătat că art. 4 alin. (3) din Regulamentul de organizare și funcționare al Comisiei pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă prevede că datele, documentele și informațiile necesare soluționării cererilor sunt solicitate de la instituțiile publice care la dețin.

Prin urmare, a arătat recurentul-pârât, cu toate că numai înscrisurile trimise și certificate de către instituțiile cu care Comisia a încheiat protocoale de colaborare, constituie temeiul acordării calității de luptător în rezistența anticomunistă, instanța de fond a nesocotit prevederile legale aplicabile în speță, în sensul că nu a dat relevanță juridică unor acte eliberate de instituții cu care Comisia a încheiat protocoale de colaborare și care atestă strămutarea numai cu privire la tatăl reclamantei, înțelegând să dea forță probantă absolută hotărârii prin care mamei reclamantei i-au fost acordate drepturile prevăzute de Decretul - lege nr. 118/1990 și declarațiilor de martori. Examinând cauza, în raport cu motivele invocate de recurentul-pârât și cu prevederile art. 304 1 C. proc.

civ., ținând seama de înscrisurile aflate la dosar și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. O.U.G. nr. 214/1999, aprobată prin Legea nr. 568/2001, cu modificările ulterioare, în forma în vigoare la data emiterii deciziilor contestate, recunoștea calitatea de luptător în rezistența anticomunistă desfășurată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice sau supuse, din motive politice, unor măsuri administrative abuzive. Măsurile administrative abuzive sunt definite în art. 3 din O.U.G.

nr. 214/1999, între acestea figurând și strămutarea într-o altă localitate [art. 3 lit. d)]. Reținând că intimata-reclamantă și mama acesteia, în prezent decedată, se încadrează în prevederile legale menționate mai sus, instanța de fond a interpretat corect proba cu înscrisuri, administrată în cauză, iar recunoașterea valorii probatorii a hotărârii nr. 1019 DIN 22 decembrie 1993 a Comisiei pentru aplicarea Decretului - lege nr. 118/1990 - județul Bihor, precum și a adresei nr. 508471 din 4 septembrie 2003, eliberate de Poliția municipiului Botoșani, nu încalcă prevederile art. 5 din O.U.G. nr. 214/1999. Așa cum rezultă chiar din conținutul art. 5 alin. (4) al O.U.G.

nr. 214/1999, scopul încheierii unor protocoale de colaborare între Ministerul Justiției și instituțiile enumerate în textul menționat constă în crearea unui mecanism care să asigure soluționarea cu celeritate a cererilor de constatare a calității de luptător în rezistența anticomunistă care nu sunt însoțite de acte doveditoare și primirea cu titlu gratuit a documentelor, datelor și informațiilor solicitate. Prin urmare, contrar susținerilor recurentului-pârât, această prevedere legală nu poate fi interpretată în sensul restrângerii mijloacelor de probă la care poate recurge persoana care formulează cererea de constatare a calității de luptător în rezistența anticomunistă sau în sensul stabilirii unei ierarhii a forței probante a documentelor, datelor sau informațiilor necesare soluționării cererii.

În ceea ce privește susținerea recurentului-pârât, în sensul că informațiile furnizate de Tribunalul Militar Teritorial București și de Direcția Instanțelor Militare se referă numai la strămutarea și fixarea unui domiciliu obligatoriu pentru tatăl intimatei-reclamante, Înalta Curte constată că aceste probe nu înlătură, ci, dimpotrivă se corelează cu înscrisurile reținute de instanța de fond, care conduc la concluzia că soția și fiica acestuia au avut același statut. Având în vedere toate aceste considerente de fapt și de drept și constatând că sentința atacată este legală și temeinică, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Justiției - Comisia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă împotriva sentinței civile nr. 120 din 4 aprilie 2006 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 octombrie 2006.