ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1403/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Curții de Apel Cluj, reclamanta I.S.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta

C.C.C.L.R.A. din cadrul M.J., anularea deciziei nr. 4.325/2000 din 3 iulie 2006

prin care s-a respins cererea de constatare a calității de luptător în

rezistența anticomunistă a mamei sale decedate, N.V., constatarea calității

acesteia de luptător și victimă în rezistența anticomunistă în sensul O.U.G.

nr. 214/1999 și obligarea pârâtei la recunoașterea acestei calități.

În motivarea cererii, reclamanta a

arătat că la data de 20 august 2000 a adresat o cerere comisiei pârâte, prin

care a solicitat recunoașterea calității de luptător în rezistența

anticomunistă atât a sa cât și a părinților N.G. și N.V., motivat de faptul că

toată familia, după instaurarea regimului comunist, a avut de suferit numeroase

persecuții constând în confiscarea casei, numeroase percheziții, rețineri și

arestări abuzive fără întocmirea nici unor formalități, supunerea la tortură,

destituirea din muncă și împiedicarea de a urma formele de învățământ în

privința reclamantei.

Prin decizia nr. 1.428/2000 comisia

a respins cererea formulată, însă prin sentința nr. 108/2006 pronunțată de

Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr. 16.084/2005, decizia a fost anulată și s-a constatat

că reclamanta se încadrează în ipoteza legii pentru conferirea calității de

luptător în rezistența anticomunistă.

Întrucât în dosarul nr. 16.084/2005

reclamanta a solicitat acordarea calității de luptător în rezistența

anticomunistă și pentru tatăl său, respectiv mama sa, in data de 7 noiembrie

2005 pârâta i-a comunicat decizia nr. 4.230/2005, prin care a fost admisă

cererea conferindu-se tatălui său calitatea de luptător în rezistența

anticomunistă.

Reclamanta a mai precizat că toată

familia a fost supusă acelorași tratamente inumane, astfel încât în mod eronat

prin decizia contestată, comisia pârâtă a respins cererea pentru mama sa N.V.

În ce privește soluția de respingere

a pârâtei, reclamanta a arătat că mama sa a suferit aceleași persecuții și

chiar mai mult, fiind bănuită că ar deține bijuterii din aur, după ce a fost

mutată din casa proprietatea sa, a fost arestată în cursul anului 1952 și

supusă la torturi pentru a recunoaște unde își ascunde bijuteriile.

Prin sentința civilă nr. 455/2006 din

30 octombrie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal acțiunea formulată a fost admisă, instanța dispunând anularea

deciziei atacate și obligarea pârâtei să recunoască pentru mama reclamantei,

numita N.V. decedată la data de 11 octombrie 1998, calitatea de luptător în

rezistența anticomunistă și să elibereze o decizie în acest sens.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța a reținut, în esență, că în cauză s-a dovedit că, în perioada 1949 –

1952, mama reclamantei a fost supusă din motive politice unor măsuri

administrative abuzive, stabilindu-i-se domiciliul obligatoriu, fiind cercetată

abuziv de organele fostei miliții, fiind privată de libertate pentru a declara

unde își păstrează bijuteriile de aur deoarece nu făcea parte din rândul

proletariatului, astfel încât situația acesteia se încadrează în ipoteza

actului normativ în speță.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs M.J. – C.C.C.L.R.A., criticând soluția pronunțată pentru

netemeinicie și nelegalitate pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., opinând că acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă se face doar

în baza înscrisurilor certificate trimise de instituțiile cu care Comisia a

încheiat protocoale de colaborare, astfel încât în mod greșit instanța de fond

a apreciat că datele cuprinse în adresa O.Î.T. din 31 august 1949, precum și

declarațiile martorilor audiați în instanță prezintă relevanță juridică în

cauză.

În ce privește adresa O.Î.T.,

recurentul pârât a arătat că, în opinia sa, se impunea comunicarea acesteia

Tribunalului Militar și Ministerului de Interne pentru a se afla punctul de

vedere al acestor instituții în legătură cu stabilirea domiciliului, situația

reținută în adresă neidentificându-se cu nici una din măsurile administrative

abuzive avute în vedere de O.U.G. nr. 214/1999.

Înalta Curte de Casație si Justiție,

analizând motivele invocate în raport cu sentința atacată, materialul probator

și dispozițiile legale incidente în cauză, constatată nefondat recursul

declarat pentru considerentele ce urmează:

Prin O.U.G. nr. 214/1999, în

conformitate cu art. 1 din acest act normativ, se recunoaște calitatea de

luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni

săvârșite din motive politice sau supuse din motive politice unor măsuri

administrative abuzive în perioada 6 martie 1945 – 14 decembrie 1989.

Art. 3 din O.U.G. nr. 214/1999, cu

modificările și completările ulterioare, definește ce măsuri reprezintă măsuri

administrative abuzive în înțelesul acestei ordonanțe.

Din probatoriului administrat în

cauză, după cum în mod corect a reținut și instanța de fond, rezultă că mama

reclamantei a fost supusă din motive politice, în perioada stabilită de actul

normativ aplicabil, unor măsuri administrative abuzive constând în stabilirea

de domiciliu obligatoriu, efectuarea de cercetări abuzive ale organelor fostei

miliții și privarea de libertate.

Susținerea recurentului pârât în

sensul că dovedirea situației de fapt se face în cazul acestui act normativ

numai cu înscrisurile emise și certificate de instituțiile abilitate, astfel

încât adresa O.Î.T. din 31 august 1949, precum și declarațiile martorilor

audiați în instanță sunt lipsite de relevanță juridică, nu poate fi reținută,

atâta vreme cât actul normativ aplicabil nu interzice folosirea oricărui mijloc

de probă prevăzut de lege.

Această concluzie se impune cu atât

mai mult cu cât în materia legilor reparatorii s-a reținut că dovedirea

situațiilor prevăzute în aceste actelor normative se face cu acte oficiale, iar

în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă.

De altfel, după cum rezultă din

prevederea art. 5 alin. (4) din O.U.G. nr. 214/1999, scopul încheierii

protocoalelor de colaborare la care face referire recurentul pârât este acela

al rezolvării cu celeritate a cererilor și primirii cu titlu gratuit a

documentelor, datelor și informațiilor solicitate, voința legiuitorului

neputând fi interpretată în sensul că recunoașterea calități se realizează

exclusiv în baza înscrisurilor emise de instituțiilor cu care recurentul are

încheiate protocoale.

Totodată se constată că probele

administrate în cauză atestă cu caracter unitar situația reținută de prima

instanță, rezultând fără echivoc că atât mama reclamantei cât și reclamanta și

tatăl acesteia au fost supuși unor măsuri administrative abuzive, așa cum

acestea sunt definite prin art. 3 din O.U.G. nr. 214/1999, cu modificările și

completările ulterioare.

Pentru considerentele

arătate, se constată că instanța a pronunțat o hotărâre legală și temeinică,

iar recursul fiind nefondat, urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de C.C.C.L.R.A., împotriva sentinței civile nr. 455/2006 din 30 octombrie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 6 martie 2007.