ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2033/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2318/2007 pronunțată la 1

octombrie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de

reclamantul T.M. în contradictoriu cu Ministerul Justiției, comisia pentru constatarea

calității de luptător în rezistența anticomunistă, acțiunea având ca obiect

anularea Deciziei nr. 157/2007 emisă de pârâtă.

Pentru a pronunța această

sentință instanța de fond a reținut că este corectă soluția adoptată de pârâtă

prin decizia contestată, prin care a fost respinsă cererea reclamantului în

sensul de a i se acorda calitatea de luptător în rezistența anticomunistă,

susținând că a fost persecutat de organele fostei securități pe perioada

desfășurării serviciului militar obligatoriu cât și după angajarea sa la

diferite locuri de muncă.

Curtea de Apel a apreciat că

decizia contestată a fost emisă cu respectarea dispozițiilor O.U.G.nr. 214/1999,

cu modificările și completările ulterioare, care recunosc calitatea de luptător

în rezistența anticomunistă desfășurată în perioada 6 martie 1945 - 14

decembrie 1989, persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive

politice sau supuse din motive politice, unor măsuri administrative abuzive.

Or, cu probele administrate

în cauză, nu s-a dovedit că reclamantul a făcut parte din categoria persoanelor

stabilite de dispozițiile art. 1 din O.U.G.nr. 214/1999, în sensul că ar fi

săvârșit o infracțiune din motive politice sau că ar fi fost supus din aceleași

motive unor măsuri administrative abuzive, C.N.S.A.S. precizând cu adresa nr. P

1678/03/2006 că nu s-au identificat documente care să ateste că a fost privat

de libertate în locuri de deținere sau pentru efectuarea de cercetări.

A mai reținut instanța de

fond că declarațiile autentificate de martori depuse la dosar, nu constituie o

probă a afirmațiilor făcute de reclamant în acțiune în sensul că a fost

persecutat de organele securității în timpul satisfacerii serviciului militar

și la locurile de muncă.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs în termenul prevăzut de lege, reclamantul criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, în susținerea recursului acesta preluând de fapt

motivele din acțiunea formulată la instanța de fond fără a arăta în concret de

ce este nemulțumit de soluția pronunțată la fond.

A precizat

recurentul-reclamant că în mod greșit i s-a respins acțiunea ca neîntemeiată,

instanța de fond neținând cont de declarațiile autentificate de martori și

documentele depuse în sprijinul acțiunii.

A solicitat admiterea

recursului și modificarea sentinței pronunțate de instanța de fond, în sensul

admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

Recursul este nefondat și va

fi respins pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Potrivit O.U.G.nr. 214/1999,

modificată și completată ulterior, se recunoaște calitatea de luptător în

rezistența anticomunistă desfășurată în perioada 6 martie 1945 - 14 decembrie

1989 persoane

lor

condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, sau supuse din

aceleași motive unor măsuri administrative abuzive.

În art. 2 și art. 3 din

Ordonanță se prevăd condițiile în care se acordă calitatea de luptător în

rezistența anticomunistă, art. 2 reglementând situațiile în care infracțiunile

sunt calificate ca fiind săvârșite din motive politice, iar art. 3 se referă la

noțiunea de „măsuri administrative abuzive”, aceasta raportându-se la orice

măsuri luate de organele fostei miliții sau securități ori de alte organe în

baza cărora s-a dispus printre altele: a) „privarea de libertate în locuri de

deținere sau pentru efectuarea de cercetări” și g) „încetarea contractului de

muncă sau retrogradarea dispusă din motive politice și dovedită cu acte scrise,

administrative sau judecătorești de la acea dată”.

Recurentul-reclamant nu se

regăsește în nici una din aceste situații, fapt ce rezultă din înscrisurile

depuse la dosar, adresa nr. S/114553/2006 din 25 septembrie 2006 a S.R.I.,

conform căreia acesta nu este cunoscut în evidențele preluate de la fostele

organe de securitate și adresa nr. P 1678/03 din 30 noiembrie 2006 a C.N.S.A.S.

conform căreia nu au fost identificate documente care să ateste faptul că

reclamantul T.M. a fost privat de libertate în locuri de deținere sau reținut

pentru efectuarea de cercetări.

Cât privește susținerea

recurentului-reclamant, cum că instanța de fond nu a avut în vedere și

declarațiile autentificate ale unor martori, aflate la dosar, aceasta este

neîntemeiată, în primul rând pentru că în speță, prioritate au înscrisurile

depuse, chiar actul normativ aplicabil în cauză cerând dovezi cu „acte scrise

administrative sau judecătorești de la acea dată”, iar în al doilea rând

relatările martorilor, referitoare la faptul că în timpul efectuării stagiului

militar recurentul-reclamant ar fi fost bătut în fața plutonului, aducându-i-se

acuzații că a încălcat ordinea politică în stat, sau că era permanent

persecutat și discutat în ședințele de sindicat și pe linie de partid (inclusiv

în perioada în care lucra la C.A.P. Vișina Nouă, județul Olt), nu se regăsesc

în niciuna din ipotezele reglementate de art. 2 și art. 3 din O.U.G. nr. 219/1999

și care l-ar îndreptăți la recunoașterea calității de luptător în rezistența

anticomunistă.

Așadar, în mod corect instanța

de fond a statuat că recurentul-reclamant nu poate beneficia de dispozițiile

O.U.G. nr. 214/1999, acesta neîntrunind condițiile prevăzute de art. 1 din

acest act normativ, pentru a i se recunoaște calitatea de luptător în

rezistența anticomunistă.

Așa fiind, instanța fondului

a apreciat în mod just asupra corectitudinii Deciziei nr. 157 din 22 martie 2007

emisă de pârâtă prin care s-a respins cererea reclamantului-recurent adresată

Comisiei pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă.

Pe cale de consecință,

constatând că sentința instanței de fond este legală și temeinică, în baza art.

312 C. proc. civ. recursul declarat de reclamantul T.M. va fi respins, ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de T.M. împotriva sentinței civile nr. 2318 din 1 octombrie 2007 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 21 mai 2008.