ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 588/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 16 septembrie 2005 la Înalta Curte de Casație și Justiție, trimisă spre competentă soluționare la Curtea de Apel București, reclamantul H.G. a chemat în judecată Comisia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă din cadrul Ministerului Justiției, solicitând anularea hotărârilor date în Dosarele nr. 1679/2000 și nr. 4197/2000, prin care s-au respins cererile sale de constatare a calității de beneficiar al dispozițiilor O.U.G. nr. 214/1999.

În motivarea acțiunii arată că hotărârile contestate sunt nelegale, pentru că nu s-au avut în vedere înscrisurile depuse la dosarele respective, din care rezultă că tatăl său a fost persecutat politic de către regimul comunist prin privare de libertate și interdicția de-a exercita profesia pentru care s-a calificat, dar și că reclamantul a suferit persecuții din partea aceluiași regim pentru manifestare dușmănoasă la adresa acestuia. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1000 din 09 mai 2006 a respins acțiunea ca neîntemeiată, reținând că tatăl reclamantului a fost introdus într-o colonie de muncă pentru o perioadă de 36 luni, fiind pus în libertate la data de 17 februarie 1961, dar arestarea s-a datorat faptului că a fost membru al mișcării legionare în perioada 1936-1941, a deținut funcția de șef de garnizoană și a participat la rebeliunea legionară.

Mai reține, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 214/1999, persoanele care au fost condamnate pentru infracțiuni împotriva umanității sau care s-a dovedit că au desfășurat o activitate fascistă în cadrul unei organizații sau mișcări de acest fel, cum este cazul și al tatălui reclamantului, nu pot să beneficieze de prevederile acestei ordonanțe. Reține și că reclamantul a fost supus unor măsuri administrative abuzive, în sensul dispozițiilor art. 3 alin. (1) lit. c) și d) din ordonanță, dar acestea nu au fost dispuse ca urmare a săvârșirii, de către el sau tatăl său, a unei fapte în scopurile menționate la art. 2 alin. (1) din aceeași ordonanță. Reclamantul a declarat recurs împotriva sentinței, considerând că eronat instanța a reținut că mișcarea legionară din România a avut un caracter fascist, contrar celor stabilite prin decizia nr. 745 din 12 iulie 2995 pronunțată de Curtea de Apel Suceava.

Menționează că prin sentința civilă nr. 6106 din 19 august 1997 a Judecătoriei Brăila s-a reținut că reclamantul, în perioada 1973-1978, a fost persecutat politic, iar din anul 2002 este beneficiar al Legii nr. 189/2000 ca urmare a faptului că a fost strămutat în altă localitate decât cea de domiciliu. Ministerul Justiției a formulat întâmpinare în temeiul art. 6 alin. (1 1 ) din ordonanță, solicitând ca recursul să fie respins ca nefondat, deoarece tatăl recurentului a fost membru al mișcării legionare, a desfășurat activitatea politică anterior datei de 06 martie 1945, iar afirmația privind strămutarea sau instituirea de restricții domiciliare din motive politice nu e susținută de vreun document.

Prin decizia nr. 280 din 18 ianuarie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. În considerentele deciziei s-a reținut că din probele aflate la dosar, în mare parte contradictorii sau neclare, nu se poate desprinde indubitabil dacă recurentul a suferit ca urmare a unor măsuri cu caracter politic sau administrativ, luate de autoritățile comuniste împotriva sa, dintre cele prevăzute la art. 2 alin. (1) și art. 3 din O.U.G. nr. 214/1999, în perioada 06 martie 1945-14 decembrie 1989 și în caz afirmativ, dacă aceste măsuri sunt ca urmare a activității desfășurate de tatăl său împotriva regimului comunist în această perioadă sau din cauza activității proprii a recurentului în același sens.

S-a apreciat că nu a fost lămurită nici împrejurarea dacă eventualele măsuri luate asupra recurentului s-au datorat activității desfășurate de tatăl său în calitate de membru al mișcării legionare și dacă această mișcare a avut caracter fascist, fiind necesară administrarea de probe suplimentare în cauză, în sensul lămuririi situațiilor neclare. S-a solicitat instanței de fond, după casare, să administreze probe noi, printre care și relații de la Academia Română, de la Institutul de Istorie ori de la alte autorități publice cu privire la clarificarea activității desfășurate de mișcarea legionară, precum și relații necesare lămuririi motivelor pentru care recurentul a suferit, eventual, din motive politice sau administrative abuzive, luate împotriva sa de regimul comunist în perioada 06 martie 1945-14 decembrie 1989, și dacă i se poate stabili calitatea de luptător în rezistența anticomunistă.

Cauza a fost reînregistrată sub nr. 1921/2/2007 la Curtea de Apel București, iar la termenul din 17 mai 2007 s-au solicitat relații de la Institutul Național de Istorie cu privire la mișcarea legionară, dacă aceasta a avut sau nu un caracter fascist. Institutul de Istorie a comunicat instanței un răspuns cu referire la dispozițiile art. 3 din Legea nr. 51/1991. Prin sentința civilă nr. 1903 din 28 iunie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantului ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această soluție s-a reținut că deciziile contestate de reclamant care îl priveau pe acesta și pe tatăl său sunt legale și nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1, 2, 3 din O.U.G.

nr. 214/1999. Astfel, în ceea ce-l privește pe tatăl reclamantului, H.C., acesta, în calitate de membru legionar în perioada 1941-1945, deținând calitatea de șef garnizoană, a fost arestat la 17 februarie 1958 pentru manifestări dușmănoase la adresa regimului comunist, fiind încadrat într-o colonie de muncă timp de 36 de luni. A reținut instanța de fond că Institutul de Istorie recunoaște că problema caracterului mișcării legionare este una controversată și a înlăturat concluzia sentinței nr. 745 din 12 mai 1995 a Curții de Apel Suceava care a stabilit că organizația legionară nu a avut caracter fascist. S-a apreciat că chiar dacă activitatea desfășurată de tatăl reclamantului, deși nu poate fi calificată strict din punct de vedere istoric ca fiind o activitate fascistă, nu poate fi încadrată ca fiind o activitate politică anticomunistă de natură a determina aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (1) și art. 2 din O.U.G.

nr. 214/1999, pentru că activitatea cu caracter legionar, extremist, fascist și comunist este considerată ilicită, de natură a afecta siguranța națională a României și ordinea statului de drept constituind amenințări potrivit art. 3 din Legea nr. 51/1991. În privința reclamantului H.G., s-a reținut faptul că el are calitatea de persoană persecutată din motive etnice, beneficiind de dispozițiile Legii nr. 189/2000, fiind strămutat din Basarabia în Brăila, dar această calitate de refugiat și strămutat în altă localitate din motive etnice nu determină și aplicarea dispozițiilor art. 2 alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 214/1999. Instanța de fond a arătat că din actele depuse de reclamant nu rezultă că reclamantul a suferit ca urmare a unor măsuri cu caracter politic sau administrativ prevăzute de art. 2 alin. (1) și art. 3 din O.U.G.

nr. 214/1999 de natură a fi apreciat ca fiind persoană persecutată din motive politice de către regimul comunist, nu s-au dovedit măsurile administrative abuzive prevăzute de art. 3 lit. a)-g) din O.U.G. nr. 214/1999, respectiv strămutarea în altă localitate sau exmatricularea din unitățile de învățământ. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul H.G., solicitând admiterea recursului, desființarea hotărârii atacate și să i se acorde calitatea de luptător în rezistența anticomunistă, anulându-se hotărârea nr. 4179/2000 a comisiei din cadrul Ministerului Justiției. S-a solicitat să se ia act că reclamantul renunță la contestația în privința tatălui său, H.C.

În motivele de recurs se arată că în mod greșit instanța de fond a considerat că hotărârea comisiei este legală în privința sa pentru acesta a depus la dosar un document din care rezultă că între anii 1945-1949 a avut calitatea de strămutat din Basarabia, dar și o hotărâre judecătorească din care rezultă că în perioada 1973-1978 nu și-a putut exercita profesia datorită faptului că a fost urmărit și cercetat de Securitate din motive politice, conform O.U.G. nr. 214/1999. După examinarea motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente: Mai întâi, este de precizat că recurentul a declarat că renunță la contestația în privința tatălui său, H.C.

Referitor la situația sa, se reține faptul că prin decizia nr. 4197/2000 din 30 septembrie 2004 emisă de Comisia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă din cadrul Ministerului Justiției a fost respinsă cererea reclamantului-recurent pentru recunoașterea calității de luptător în rezistența anticomunistă. Recurentul susține că decizia este nelegală iar instanța de fond a pronunțat tot o hotărâre nelegală și netemeinică, fără a ține seama de faptul că are calitatea de strămutat, de refugiat din Basarabia, iar la dosar există o hotărâre judecătorească care dovedește că între anii 1973-1978 nu și-a putut exercita profesia datorită unor motive politice. Pentru a verifica legalitatea hotărârii instanței de fond, trebuie analizate procedurile legale care au stabilit drepturi pentru persoanele care au suferit persecuții de natură politică, etnică, atât anterior anului 1945, cât și ulterior, după instaurarea regimului comunist.

După anul 1989 au fost adoptate mai multe acte normative care să acorde aceste drepturi, între care Decretul-Lege nr. 118/1990 pentru acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 06 martie 1945, O.U.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România de la 06 septembrie 1940 până la 06 martie 1945 din motive etnice, O.U.G. nr. 214/1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, precum și persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive.

Se poate observa că măsurile reparatorii au fost prevăzute pentru situații diferite, în perioade diferite. Pentru faptul că reclamantul, născut în 1943, a fost strămutat împreună cu familia sa, din motive etnice, i-a fost recunoscută calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, care a aprobat O.U.G. nr. 105/1999, pentru perioada 15 octombrie 1943-06 martie 1945. Este adevărat că și O.U.G. nr. 214/1999 conține în art. 3 lit. d) printre măsurile administrative abuzive și „strămutarea în altă localitate”, dar această măsură este alta decât cea prevăzută de O.U.G. nr. 105/1999 care se referă la persoane mutate sau care au fost obligate să-și schimbe domiciliul din motive etnice sau personale care au fost expulzate, s-au refugiat și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație ca urmare a unui tratat bilateral, în perioada 06 septembrie 1940-06 martie 1945. „Strămutare în altă localitate” la care se referă O.U.G.

nr. 214/1999 vizează măsura administrativă luată de organele fostei miliții sau Securității ori de alte organe ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni cu caracter politic, în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989, iar reclamantul nu a făcut o asemenea dovadă, pentru că „strămutarea” familiei sale era anterioară anului 1945 și a fost, de fapt, un refugiu, așa cum rezultă din „situația de refugiați basarabeni (...)” aflată la Dosar nr. 1921/2/2007 al Înaltei Curți de Casație și Justiției. Referitor la sentința civilă nr. 6106 din 19 martie 1997 pronunțată de Judecătoria Brăila prin care s-a constatat că reclamantul în perioada 1973-1978 nu și-a putut exercita profesia datorită faptului că a fost urmărit de organele de represiune din motive politice, aceasta a fost pronunțată în conformitate cu prevederile Decretul-Lege nr. 118/1990 și putea fi folosită pentru acordarea drepturilor prevăzute de acest act normativ.

Așa cum corect a reținut instanța de fond, nu s-a făcut dovada că reclamantul ar fi fost condamnat pentru infracțiuni săvârșite din motive politice sau supus, tot din motive politice, vreuneia dintre măsurile administrative abuzive astfel cum acestea sunt enumerate de art. 3 din O.U.G. nr. 214/1999 pentru a-i putea recunoaște calitatea de luptător în rezistența anticomunistă. De aceea, în baza art. 312 C. proc. civ. va fi respins recursul declarat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de H.G. împotriva sentinței civile nr. 1903 din 28 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 februarie 2008.