ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7742/2007
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7742/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 10 noiembrie 2006, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat Tribunalului Bihor să dispună restrângerea exercitării de către pârâtul C.C. a dreptului la liberă circulație în Belgia pe o perioadă de până la 3 ani. Motivând cererea, reclamanta a susținut că pârâtul a fost returnat din Belgia la 16 septembrie 2006, în baza acordului de readmisie încheiat de România și acest stat, fiind astfel aplicabile dispozițiile art. 38 lit. a) și art. 52 din Legea nr. 248/2005, potrivit cu care măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de până la 3 ani.
Cererea astfel motivată a fost respinsă prin sentința nr. 253/C/2007 din 28 februarie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, secția civilă, iar apelul declarat de reclamantă a fost respins prin decizia nr. 292/A/2007 din 13 iunie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă. Pentru a decide astfel, curtea a reținut în esență, că în cauză nu sunt incidente motivele de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică pentru a se restricționa de către statele membre ale Uniunii Europene, libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte, prin care a solicitat casarea hotărârilor de mai sus și pe fond, admiterea cererii așa cum a fost formulată.
Dezvoltând critica de nelegalitate, reclamanta a susținut că hotărârea atacată încalcă prevederile art.38 lit. a) și art. 52 din Legea nr. 248/2005, prin aceea că returnarea unei persoane în baza acordului de readmisie constituie temei suficient și necenzurabil pentru luarea măsurii restrângerii dreptului la liberă circulație în statele Uniunii Europene. S-a susținut că prevederile invocate sunt în deplină concordanță cu cele prevăzute în art. 25 din Constituția României și art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Recursul nu este fondat.
Din redarea conținutului considerentelor deciziei atacată rezultă că instanța de apel a făcut o analiză a dispozițiilor legale din dreptul intern, statuând că în cauză nu sunt incidente motivele de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică pentru a se restricționa de către statele membre ale Uniunii Europene, libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor români. Recurenta, prin criticile formulate a susținut că simpla returnare a unei persoane în baza acordului de readmisie constituie temei suficient și necenzurabil pentru luarea măsurii restrângerii dreptului la liberă circulație. Asemenea susținere nu poate fi primită.
Pentru corecta aplicare a legii, este necesar a se stabili faptele care au determinat returnarea persoanei în baza acordului de readmisie și dacă acestora le sunt sau nu aplicabile măsurile restrictive prevăzute în dreptul intern sau în cel comunitar precum și existența unui raport de proporționalitate între faptele săvârșite și măsura propusă. Aceasta pentru că însuși textul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, exclude simplul fapt al returnării ca unic și suficient temei pentru luarea măsurii prevăzute folosind sintagma „instanța poate … ”. Posibilitatea legală prevăzută impune judecătorului național să cerceteze cele mai sus arătate fără ca prin aceasta să cenzureze în vreun fel măsura returnării.
Ca urmare, neexistând corelație între considerentele deciziei atacate și motivele de recurs, cel din urmă va fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 292/A/2007 din 13 iunie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 noiembrie 2007.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.