ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2535/2007

asupra recursului de față, constată:

Prin cererea înregistrată la 11

aprilie 2006, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte București a solicitat

să se dispună restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație al

pârâtei S.C. pe o perioadă de cel mult 3 ani, invocând incidența art. 38 lit.

a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor

români în străinătate.

În motivarea cererii reclamanta a

susținut că pârâta a fost returnată din Italia la data de 15 februarie 2006 în

baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, ratificat prin

Legea nr. 173/1997, caz în care se impune sancționarea sa administrativă în

sensul solicitat.

Prin

sentința civilă nr. 288 din 3 mai 2006, Tribunalul Constanța a admis cererea și

a dispus restrângerea dreptului pârâtei la libera circulație în Italia pe o perioadă

de 1 an de zile.

Prin decizia

civilă nr. 16/CA 11 august 2006, Curtea de Apel Constanța a respins ca nefondat

apelul declarat de reclamantă.

În motivarea

deciziei instanța a reținut că măsura restrângerii dreptului pârâtei la liberă

circulație se justifică, în raport de dispozițiile art. 39 alin. (1) din Legea

nr. 248/2005, doar cu privire la țara din care a fost returnată și nu și pentru

celelalte state ale Uniunii Europene astfel cum greșit a susținut apelanta.

Împotriva

acestei decizii, la data de 14 septembrie 2006, a declarat recurs reclamanta

invocând incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea

recursului reclamanta arată că instanțele de fond, prin aplicarea și

interpretarea greșită a dispozițiilor art. 38 și art. 52 din Legea nr. 248/2005,

au dispus restrângerea dreptului pârâtei la liberă circulație numai în raport

cu țara din care a fost returnată, deși, fiind vorba de un stat membru al

Uniunii Europene, aceasta măsură trebuia să se refere la teritoriile tuturor

statelor din uniune.

Analizând

recursul, Înalta Curte constată că nu mai poate fi primit pentru următoarele

considerente:

În drept,

potrivit art. 52 din Legea nr. 248/2005, în vigoare la data judecării în fond a

cauzei, măsura restrângerii dreptului la liberă circulație în străinătate a

cetățenilor români în condițiile art. 38 din lege, returnați în baza unui acord

de readmisie încheiat între România și un stat membru al Uniunii Europene,

trebuia într-adevăr să se refere la teritoriile tuturor statelor membre, cu

excepția celor cu privire la care persoana în cauză dovedea că are drept de

intrare.

Această

condiție a fost impusă de legiuitor pe o durată de timp determinată, anume până

la data aderării României la Uniunea Europeană.

Or, la data

de 1 ianuarie 2007 a intrat în vigoare Tratatul privind aderarea României la

Uniunea Europeană publicat în Jurnalul oficial al Uniunii Europene la 21 iunie

2005, caz în care dispoziția legală invocată de reclamantă în justificarea

nelegalității hotărârii recurate nu mai are aplicabilitate și, ca atare,

reclamanta nu mai justifică un interes pentru a obține casarea hotărârilor

pronunțate în cauză.

Așa fiind,

pentru considerentele de fapt și de drept mai sus arătate, Înalta Curte urmează

a constata că recursul dedus judecății nu mai poate fi primit.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului

Administrației și Internelor împotriva deciziei civile nr. 16/CA din 11 august

2006 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială,

contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2007.