ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2535/2007

asupra recursului de față, constată: Prin cererea înregistrată la 11 aprilie 2006, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte București a solicitat să se dispună restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație al pârâtei S.C. pe o perioadă de cel mult 3 ani, invocând incidența art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate. În motivarea cererii reclamanta a susținut că pârâta a fost returnată din Italia la data de 15 februarie 2006 în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, ratificat prin Legea nr. 173/1997, caz în care se impune sancționarea sa administrativă în sensul solicitat. Prin sentința civilă nr. 288 din 3 mai 2006, Tribunalul Constanța a admis cererea și a dispus restrângerea dreptului pârâtei la libera circulație în Italia pe o perioadă de 1 an de zile.

Prin decizia civilă nr. 16/CA 11 august 2006, Curtea de Apel Constanța a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă. În motivarea deciziei instanța a reținut că măsura restrângerii dreptului pârâtei la liberă circulație se justifică, în raport de dispozițiile art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005, doar cu privire la țara din care a fost returnată și nu și pentru celelalte state ale Uniunii Europene astfel cum greșit a susținut apelanta. Împotriva acestei decizii, la data de 14 septembrie 2006, a declarat recurs reclamanta invocând incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului reclamanta arată că instanțele de fond, prin aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor art. 38 și art. 52 din Legea nr. 248/2005, au dispus restrângerea dreptului pârâtei la liberă circulație numai în raport cu țara din care a fost returnată, deși, fiind vorba de un stat membru al Uniunii Europene, aceasta măsură trebuia să se refere la teritoriile tuturor statelor din uniune.

Analizând recursul, Înalta Curte constată că nu mai poate fi primit pentru următoarele considerente: În drept, potrivit art. 52 din Legea nr. 248/2005, în vigoare la data judecării în fond a cauzei, măsura restrângerii dreptului la liberă circulație în străinătate a cetățenilor români în condițiile art. 38 din lege, returnați în baza unui acord de readmisie încheiat între România și un stat membru al Uniunii Europene, trebuia într-adevăr să se refere la teritoriile tuturor statelor membre, cu excepția celor cu privire la care persoana în cauză dovedea că are drept de intrare. Această condiție a fost impusă de legiuitor pe o durată de timp determinată, anume până la data aderării României la Uniunea Europeană.

Or, la data de 1 ianuarie 2007 a intrat în vigoare Tratatul privind aderarea României la Uniunea Europeană publicat în Jurnalul oficial al Uniunii Europene la 21 iunie 2005, caz în care dispoziția legală invocată de reclamantă în justificarea nelegalității hotărârii recurate nu mai are aplicabilitate și, ca atare, reclamanta nu mai justifică un interes pentru a obține casarea hotărârilor pronunțate în cauză. Așa fiind, pentru considerentele de fapt și de drept mai sus arătate, Înalta Curte urmează a constata că recursul dedus judecății nu mai poate fi primit. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și Internelor împotriva deciziei civile nr. 16/CA din 11 august 2006 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2007.