ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2543/2009

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 2 octombrie 2007 reclamanta SC D.M. SRL Ploiești cheamă în judecată pe pârâta SC N.C. SRL Ploiești solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea pârâtei la demontarea ferestrelor termopan amplasate pe peretele din spate al imobilului reclamantei și a materialelor de ornament amplasate pe peretele de la stradă, iar în caz de refuz abilitarea reclamantei de a efectua lucrările pe cheltuielile pârâtei, precum și să oblige pe pârâtă să aducă pereții la stadiul existent anterior efectuării lucrărilor menționate, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 586 din 16 iunie 2008 Tribunalul Prahova, secția comercială și de contencios administrativ, respinge excepția necompetenței materiale a instanței, invocată de pârâtă, admite acțiunea reclamantei și obligă pârâta să demonteze ferestrele termopan amplasate pe peretele din spate al imobilului în litigiu și să aducă peretele la stadiul anterior efectuării lucrărilor, iar în caz de refuz abilitează reclamanta să efectueze aceste lucrări pe cheltuiala pârâtei, cu 4020,30 lei cheltuieli de judecată în sarcina pârâtei. Reține instanța, pentru a decide astfel, că în litigiu fiind spații comerciale în care societățile comerciale în cauză își desfășoară activitatea și care fac parte din fondul lor de comerț, iar obiectul litigiului constând într-o obligație de a face, neevaluabilă în bani, pricina este de competența tribunalului conform art. 2 alin. (1) lit. a) C. proc.

civ. Mai reține instanța că ferestrele termopan au fost montate de pârâtă fără a deține o autorizație de construcție în acest sens și fără acordul reclamantei, căreia i se produce un prejudiciu prin închiderea ferestrei de aerisire a spațiului de depozitare alimente, fiind incidente dispozițiile art. 1075 C. civ. Apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței primei instanțe este respins ca nefondat prin decizia nr. 197 din 20 octombrie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, care reține, pentru a decide astfel, că hotărârea atacată nu este lovită de nulitate, întrucât a fost pronunțată cu respectarea dispozițiilor procedurale ce reglementează competența materială a instanțelor, litigiul fiind corect calificat ca litigiu comercial neevaluabil în bani, precum și că expertiza contestată de apelantă s-a efectuat cu respectarea dispozițiilor art. 208 C. proc.

civ., expertul făcând dovada convocării părților care au și fost prezente la fața locului împreună cu consilierii desemnați de instanță la cererea lor, nedepunerea de către expertul consilier, desemnat la cererea apelantei, a unui punct de vedere cu privire la raportul de expertiză, solicitat de instanță, neputând conduce la concluzia că s-a produs apelantei o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii; mai reține instanța de apel că apelanta pârâtă a adus modificări spațiului în litigiu fără acordul reclamantei intimate, fără autorizație de construcție și de natură a o prejudicia pe reclamantă cât privește ventilația depozitului de alimente. Împotriva deciziei de mai sus pârâta declară recurs solicitând, cu invocarea motivelor prevăzute de art. 304 pct. 3, 5 și 9 C. proc.

civ., admiterea acestuia și, în principal, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Judecătoriei Ploiești și, în subsidiar, casarea hotărârii și trimiterea cauzei la instanța de apel în vederea analizării motivului de apel de ordine publică, ori pentru refacerea raportului de expertiză cu îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 208 C. proc. civ., sau modificarea în tot a hotărârii recurate în sensul respingerii cererii introductive de instanță ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată. În fundamentarea recursului său, în limitele motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc.

civ., recurenta critică instanța de apel pentru a fi pronunțat o hotărâre cu încălcarea normelor de ordine publică privind competența după materie, instanța respingând neîntemeiat motivul de apel privitor la necompetența materială a tribunalului în soluționarea cauzei, reținând eronat caracterul comercial al pricinii, în condițiile în care, față de dispozițiile art. 4 C. com. raportat la art. 3 C. com., obiectul cauzei este de natură civilă, fiind de competența judecătoriei în primă instanță. Invocând prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurenta reproșează instanței de apel neexaminarea motivului de apel de ordine publică, invocat la termenul de judecată din data de 13 octombrie 2008 și privind lipsa capacității procesuale a intimatei reclamante SC D.M.

SRL, care fusese radiată conform încheierii nr. 4936 din 19 mai 2008 a judecătorului delegat la ORC Prahova, decizia recurată fiind astfel pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 295 alin. (1) C. proc. civ. Recurenta critică instanța de apel și pentru greșita apreciere a regularității raportului de expertiză față de încălcarea dispozițiilor art. 208 alin. (1) C. proc. civ., expertul neprocedând la convocarea regulată a părților litigante, astfel că, prin neparticiparea expertului consilier la desfășurarea lucrărilor de expertiză, recurentei i s-a știrbit dreptul fundamental la apărare și prin aceasta, i s-a produs o vătămare.

Recurenta mai critică instanța de apel și pentru ignorarea realității că nu sunt întrunite condițiile de fond ale acțiunii în răspundere civilă delictuală în raport la situația de fapt reținută eronat de instanță, imobilul în litigiu fiind construit de Municipiul Ploiești, iar recurenta operând doar schimbarea geamurilor și a tâmplăriei de fier, anterioară, cu geamuri termopan și tâmplărie PVC, lucrare ce nu necesită autorizație de construire conform dispozițiilor legale aplicabile în materie. Examinând recursul recurentei pârâte prin prisma motivelor de nelegalitate invocate se constată că acesta este fondat. Între motivele invocate de recurentă urmează a se examina cu prioritate cel întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc.

civ. vizând necompetența materială a instanțelor comerciale. Într-adevăr, obiectul litigiului este de natură civilă și nu de natură comercială cum eronat a stabilit instanța de fond și a confirmat instanța de apel. Față de concepția obiectivă reținută de codul comercial în vigoare în calificarea actelor juridice ca fiind comerciale, considerarea unui act juridic drept comercial dacă acesta vizează un bun ce face parte din fondul de comerț este profund eronată și fără suport legal. Calificarea unui act juridic ca fiind comercial, chiar dacă este încheiat între doi comercianți - ca în cauza de față, trebuie făcută în lumina dispozițiilor art. 4 C. com., coroborat cu art. 3 C. com. care procedează la enumerarea faptelor juridice - lato sensu - considerate a fi comerciale, enumerare în care nu se încadrează operații referitoare la lucrări asupra spațiului comercial ce face parte din fondul de comerț, cum eronat au stabilit instanțele criticate.

Conform art. 4 C. com. au caracter comercial și „celelalte contracte și obligațiuni ale unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuși actul”, dispoziție legală care – raportată la pricina de față – nu permite calificarea litigiului dintre părțile litigante ca fiind comercial chiar dacă acestea au calitate de comercianți, întrucât nu are legătură - prin natura sa - cu obiectul de activitate al menționatelor societăți comerciale, respectiv cu specialitatea capacității lor de folosință, în speță fiind o acțiune în răspundere civilă delictuală pentru un fapt juridic de natură civilă. Față de natura civilă a litigiului dedus judecății, neevaluabil în bani, competența de judecată în primă instanță revenea judecătoriei, conform art. 1 pct. 1 raportat la art. 2 alin. (1) lit. b) C. proc.

civ., cum fondat a arătat recurenta. Constatarea caracterului fondat al primului motiv de recurs - motiv de ordine publică, vizând necompetența materială a tribunalului ca instanță de fond - și a netemeiniciei și nelegalității deciziei instanței de apel, care a confirmat soluția instanței de fond de respingere a excepției necompetenței materiale a instanței comerciale, invocată de pârâtă, face inutilă examinarea celorlalte motive invocate de recurentă în recursul său. Astfel fiind, recursul recurentei pârâte urmează a fi admis și, cu aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., decizia recurată urmează a fi modificată în sensul că urmează a fi admis apelul pârâtei împotriva sentinței primei instanțe care urmează a fi desființată și cauza urmează a fi trimisă spre rejudecare la Judecătoria Ploiești ca instanță civilă.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC N.C. SRL Ploiești împotriva deciziei nr. 197 din 20 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ. Modifică decizia recurată în sensul că admite apelul declarat de SC N.C. SRL Ploiești împotriva sentinței nr. 586 din 16 iunie 2008 a Tribunalului Prahova, secția comercială și de contencios administrativ, pe care o desființează și trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria Ploiești ca instanță civilă. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 22 octombrie 2009.