ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2543/2009

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 2 octombrie

2007 reclamanta SC D.M. SRL Ploiești cheamă în judecată pe pârâta SC N.C. SRL

Ploiești solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună

obligarea pârâtei la demontarea ferestrelor termopan amplasate pe peretele din

spate al imobilului reclamantei și a materialelor de ornament amplasate pe

peretele de la stradă, iar în caz de refuz abilitarea reclamantei de a efectua

lucrările pe cheltuielile pârâtei, precum și să oblige pe pârâtă să aducă

pereții la stadiul existent anterior efectuării lucrărilor menționate, cu

cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 586 din 16 iunie 2008

Tribunalul Prahova, secția comercială și de contencios administrativ, respinge

excepția necompetenței materiale a instanței, invocată de pârâtă, admite

acțiunea reclamantei și obligă pârâta să demonteze ferestrele termopan

amplasate pe peretele din spate al imobilului în litigiu și să aducă peretele

la stadiul anterior efectuării lucrărilor, iar în caz de refuz abilitează

reclamanta să efectueze aceste lucrări pe cheltuiala pârâtei, cu 4020,30 lei

cheltuieli de judecată în sarcina pârâtei.

Reține instanța, pentru a decide astfel,

că în litigiu fiind spații comerciale în care societățile comerciale în cauză

își desfășoară activitatea și care fac parte din fondul lor de comerț, iar

obiectul litigiului constând într-o obligație de a face, neevaluabilă în bani,

pricina este de competența tribunalului conform art. 2 alin. (1) lit. a) C.

proc. civ. Mai reține instanța că ferestrele termopan au fost montate de pârâtă

fără a deține o autorizație de construcție în acest sens și fără acordul

reclamantei, căreia i se produce un prejudiciu prin închiderea ferestrei de

aerisire a spațiului de depozitare alimente, fiind incidente dispozițiile art. 1075

C. civ.

Apelul declarat de pârâtă împotriva

sentinței primei instanțe este respins ca nefondat prin decizia nr. 197 din 20

octombrie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ, care reține, pentru a decide astfel, că hotărârea atacată nu

este lovită de nulitate, întrucât a fost pronunțată cu respectarea

dispozițiilor procedurale ce reglementează competența materială a instanțelor,

litigiul fiind corect calificat ca litigiu comercial neevaluabil în bani,

precum și că expertiza contestată de apelantă s-a efectuat cu respectarea

dispozițiilor art. 208 C. proc. civ., expertul făcând dovada convocării

părților care au și fost prezente la fața locului împreună cu consilierii

desemnați de instanță la cererea lor, nedepunerea de către expertul consilier,

desemnat la cererea apelantei, a unui punct de vedere cu privire la raportul de

expertiză, solicitat de instanță, neputând conduce la concluzia că s-a produs

apelantei o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii;

mai reține instanța de apel că apelanta pârâtă a adus modificări spațiului în

litigiu fără acordul reclamantei intimate, fără autorizație de construcție și

de natură a o prejudicia pe reclamantă cât privește ventilația depozitului de

alimente.

Împotriva deciziei de mai sus pârâta

declară recurs solicitând, cu invocarea motivelor prevăzute de art. 304 pct. 3,

5 și 9 C. proc. civ., admiterea acestuia și, în principal, casarea deciziei și

trimiterea cauzei spre competentă soluționare Judecătoriei Ploiești și, în

subsidiar, casarea hotărârii și trimiterea cauzei la instanța de apel în

vederea analizării motivului de apel de ordine publică, ori pentru refacerea

raportului de expertiză cu îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 208 C.

proc. civ., sau modificarea în tot a hotărârii recurate în sensul respingerii

cererii introductive de instanță ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

În fundamentarea recursului său, în

limitele motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.,

recurenta critică instanța de apel pentru a fi pronunțat o hotărâre cu

încălcarea normelor de ordine publică privind competența după materie, instanța

respingând neîntemeiat motivul de apel privitor la necompetența materială a

tribunalului în soluționarea cauzei, reținând eronat caracterul comercial al

pricinii, în condițiile în care, față de dispozițiile art. 4 C. com. raportat

la art. 3 C. com., obiectul cauzei este de natură civilă, fiind de competența

judecătoriei în primă instanță.

Invocând prevederile art. 304 pct. 5 C.

proc. civ., recurenta reproșează instanței de apel neexaminarea motivului de

apel de ordine publică, invocat la termenul de judecată din data de 13

octombrie 2008 și privind lipsa capacității procesuale a intimatei reclamante SC

D.M. SRL, care fusese radiată conform încheierii nr. 4936 din 19 mai 2008 a

judecătorului delegat la ORC Prahova, decizia recurată fiind astfel pronunțată

cu încălcarea dispozițiilor art. 295 alin. (1) C. proc. civ.

Recurenta critică instanța de apel și

pentru greșita apreciere a regularității raportului de expertiză față de

încălcarea dispozițiilor art. 208 alin. (1) C. proc. civ., expertul neprocedând

la convocarea regulată a părților litigante, astfel că, prin neparticiparea

expertului consilier la desfășurarea lucrărilor de expertiză, recurentei i s-a

știrbit dreptul fundamental la apărare și prin aceasta, i s-a produs o

vătămare.

Recurenta mai critică instanța de apel și

pentru ignorarea realității că nu sunt întrunite condițiile de fond ale

acțiunii în răspundere civilă delictuală în raport la situația de fapt reținută

eronat de instanță, imobilul în litigiu fiind construit de Municipiul Ploiești,

iar recurenta operând doar schimbarea geamurilor și a tâmplăriei de fier,

anterioară, cu geamuri termopan și tâmplărie PVC, lucrare ce nu necesită

autorizație de construire conform dispozițiilor legale aplicabile în materie.

Examinând recursul recurentei pârâte prin

prisma motivelor de nelegalitate invocate se constată că acesta este fondat.

Între motivele invocate de recurentă

urmează a se examina cu prioritate cel întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 3

C. proc. civ. vizând necompetența materială a instanțelor comerciale.

Într-adevăr, obiectul litigiului este de

natură civilă și nu de natură comercială cum eronat a stabilit instanța de fond

și a confirmat instanța de apel.

Față de concepția obiectivă reținută de

codul comercial în vigoare în calificarea actelor juridice ca fiind comerciale,

considerarea unui act juridic drept comercial dacă acesta vizează un bun ce

face parte din fondul de comerț este profund eronată și fără suport legal.

Calificarea unui act juridic ca fiind comercial, chiar dacă este încheiat între

doi comercianți - ca în cauza de față, trebuie făcută în lumina dispozițiilor

art. 4 C. com., coroborat cu art. 3 C. com. care procedează la enumerarea

faptelor juridice -

lato sensu

- considerate a fi comerciale, enumerare

în care nu se încadrează operații referitoare la lucrări asupra spațiului

comercial ce face parte din fondul de comerț, cum eronat au stabilit instanțele

criticate.

Conform art. 4 C. com. au caracter

comercial și „celelalte contracte și obligațiuni ale unui comerciant, dacă nu

sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuși actul”,

dispoziție legală care – raportată la pricina de față – nu permite calificarea

litigiului dintre părțile litigante ca fiind comercial chiar dacă acestea au

calitate de comercianți, întrucât nu are legătură - prin natura sa - cu

obiectul de activitate al menționatelor societăți comerciale, respectiv cu

specialitatea capacității lor de folosință, în speță fiind o acțiune în

răspundere civilă delictuală pentru un fapt juridic de natură civilă.

Față de natura civilă a litigiului dedus

judecății, neevaluabil în bani, competența de judecată în primă instanță

revenea judecătoriei, conform art. 1 pct. 1 raportat la art. 2 alin. (1) lit. b)

C. proc. civ., cum fondat a arătat recurenta.

Constatarea caracterului fondat al

primului motiv de recurs - motiv de ordine publică, vizând necompetența

materială a tribunalului ca instanță de fond - și a netemeiniciei și

nelegalității deciziei instanței de apel, care a confirmat soluția instanței de

fond de respingere a excepției necompetenței materiale a instanței comerciale,

invocată de pârâtă, face inutilă examinarea celorlalte motive invocate de

recurentă în recursul său.

Astfel fiind, recursul recurentei pârâte

urmează a fi admis și, cu aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (3) C. proc.

civ., decizia recurată urmează a fi modificată în sensul că urmează a fi admis

apelul pârâtei împotriva sentinței primei instanțe care urmează a fi

desființată și cauza urmează a fi trimisă spre rejudecare la Judecătoria

Ploiești ca instanță civilă.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta SC

N.C. SRL Ploiești împotriva deciziei nr. 197 din 20 octombrie 2008 pronunțată

de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ.

Modifică decizia recurată în sensul că

admite apelul declarat de SC N.C. SRL Ploiești împotriva sentinței nr. 586 din

16 iunie 2008 a Tribunalului Prahova, secția comercială și de contencios

administrativ, pe care o desființează și trimite cauza spre rejudecare la

Judecătoria Ploiești ca instanță civilă.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 22 octombrie 2009.