ÎCCJ, decizie (scj.ro #83070)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83070) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Contract de concesiune a unui bun proprietate
publică. Natura juridică a contractului. Competența materială
Cuprins
pe materii: Drept procesual civil. Competența instanțelor.
Index
alfabetic: autoritate administrativă teritorială
-
bun proprietate
publică
- contract
de concesiune
-
contract administrativ
-
excepția de
necompetență
materială
Legea
nr
.
554/2004,
art
. 1 alin (1),
art
.
2 alin (1),
art
. 8 alin. (2)
Contractul de concesiune a imobilului proprietate publică este
un contract administrativ, în sensul arătat de
art
. 2
alin. (1)
lit
. c) din legea contenciosului
administrativ, întrucât este un contract încheiat de o autoritate publică având
ca obiect punerea în valoare a unui bun proprietate publică.
Cererea de obligare a concesionarului la plata unor despăgubiri
derivând din executarea contractului de concesiune este un litigiu care, în
baza
art
. 8 alin. 2) din legea contenciosului, atrage
competența de soluționare a instanțelor de contencios administrativ.
Secția
comercială, Decizia
nr
. 640 din 18 februarie 2010
Reclamanta SC B.R. 94 SRL a chemat în judecată pe pârâta Primăria Comunei S.
solicitând să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 123.897, lei
reprezentând contravaloarea lucrărilor pe care reclamanta le-a efectuat în baza
contractului de concesiune
nr
. 2267/1997 și
suportarea dobânzii comerciale aferente acestei sume, precum și la plata
daunelor suferite ca urmare a rezilierii unilaterale a contractului de
concesiune.
Reclamanta a arătat că părțile au încheiat contractul de concesiune
nr
. 2267/1997 prin care i-au fost predate reclamantei în
concesiune pentru o perioadă de 9 ani un teren în suprafață de 245
mp
și construcția aflată pe acesta.
A mai precizat reclamanta că la data încheierii contractului de concesiune a
efectuat nenumărate lucrări de renovare și extindere a lucrării, cât și un plan
de afaceri care nu mai poate fi realizat din moment ce contractul de concesiune
a fost reziliat unilateral de către pârâtă, motiv pentru care nu a mai realizat
profit, deși a investit sume importante de bani în imobilul ce a făcut obiectul
concesiunii.
Prin sentința
nr
. 317/2008, Tribunalul Prahova,
Secția comercială și de contencios administrativ, a admis în parte acțiunea și
a obligat pârâta la plata sumei de 47.462,11 lei contravaloare investiții,
2.398,92 lei dobândă legală și cheltuieli de judecată.
Totodată, s-au respins
excepțiile invocate de pârâtă considerând că litigiul este de natură comercială
și are calitate procesuală pasivă.
Soluția pronunțată a
fost schimbată în parte ca urmare a admiterii apelului formulat de reclamantă
și pârâta obligată la plata sumei de 111.372 lei contravaloare investiții în
loc de 47.462,11 lei urmare expertizei efectuate în cauză, conform deciziei
nr
. 90/2009.
S-au înlăturat
criticile pârâtei motivat de faptul că potrivit
art
. 62
din Legea
nr
. 215/2001 primarul reprezintă
autoritatea administrativă teritorială în relațiile cu alte autorități publice,
deci are calitate procesuală pasivă.
De asemenea, s-a
considerat că litigiul este comercial, iar pârâta nu a făcut apel împotriva încheierii
prin care s-a ridicat excepția de
necompetență
materială.
Primăria Comunei S. a
declarat recurs împotriva soluției instanței de apel fiind invocate
dispozițiile
art
. 304
pct
.
(3) și (9) C.
proc
.
civ
.
S-a susținut că
hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței instanței de contencios
administrativ fiind vorba de punerea în valoare a bunurilor proprietate
publică.
Recursul este fondat.
Astfel, conform
art
. 1 alin (1) din Legea
nr
.
554/2004 a contenciosului administrativ (în forma în vigoare la data
introducerii cererii de chemare în judecată) „Orice persoană care se consideră
vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o
autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin
nesoluționarea
în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios
administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului
pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost
cauzată."
Conform
art
. 2 alin (1)
lit
. c) teza
finală din legea contenciosului administrativ sunt asimilate actelor
administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de
autoritățile publice care au ca obiect:
-
punerea în valoare a bunurilor proprietate publică;
-
executarea
lucrărilor de interes public;
-
prestarea
serviciilor publice;
- achizițiile publice.
Litera e) a aceluiași
art
.
2 definește contenciosul administrativ ca activitatea
de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente
potrivit legii, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o
autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea,
după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din
nesoluționarea
în termenul legal ori din refuzul
nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes
legitim.
Conform
art
. 8 alin. (2) din legea contenciosului
administrativ, instanța de contencios administrativ este competentă să
soluționeze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui
contract administrativ, precum și orice litigii legate de aplicarea și
executarea contractului administrativ.
În speță, litigiul dedus judecații s-a născut din executarea unui contract de
concesiune a unui bun proprietate publică al Comunei S. Că imobilul ce face
obiectul contractului este situat in domeniul public al comunei S., rezultă din
Certificatul de Urbanism
nr
. 54/19.11.2004.
Contractul
de concesiune a imobilului proprietate publică, este un contract administrativ,
în sensul arătat de
art
. 2 alin. (1)
lit
. c) din legea contenciosului, întrucât este un contract
încheiat de o autoritate publică având ca obiect punerea în valoare a unui bun
proprietate publică.
Cererea
de obligare a pârâtei la plata unor despăgubiri derivând din executarea
contractului de concesiune, este un litigiu care, în baza
art
.
8 alin. 2) din legea contenciosului, atrage competența de soluționare a
instanțelor de contencios administrativ.
În
raport de aceste elemente este evident că atât hotărârea pronunțată de Secția
Comercială a Curții de Apel Ploiești, cât și hotărârea pronunțată de Secția
Comercială a Tribunalului Prahova, nu sunt legale întrucât instanțele nu erau
competente să soluționeze această cauză, Secțiile de contencios administrativ
fiind cele chemate să soluționeze prezenta cauză.
În
raport de elementele sus menționate este evident faptul că
hotârile
instanțelor anterioare sunt nelegale fiind pronunțate prin încălcarea
competenței de soluționare a instanțelor de contencios administrativ astfel că,
văzând dispozițiile
art
. 312 alin. (6) C.
proc
.
civ
., recursul declarat de
pârâta Primăria Comunei S. împotriva deciziei
nr
. 90
din 3 iunie 2009 a Curții de Apel Ploiești, Secția comercială, de contencios
administrativ și fiscal, a fost respins ca
nefondat
.