ÎCCJ, decizie (scj.ro #83070)

Contract de concesiune a unui bun proprietate

publică. Natura juridică a contractului. Competența materială

Cuprins

pe materii: Drept procesual civil. Competența instanțelor.

Index

alfabetic: autoritate administrativă teritorială

-

bun proprietate

publică

-   contract

de concesiune

-

contract administrativ

-

excepția de

necompetență

materială

Legea

nr

.

554/2004,

art

. 1 alin (1),

art

.

2 alin (1),

art

. 8 alin. (2)

Contractul de concesiune a imobilului proprietate publică este

un contract administrativ, în sensul arătat de

art

. 2

alin. (1)

lit

. c) din legea contenciosului

administrativ, întrucât este un contract încheiat de o autoritate publică având

ca obiect punerea în valoare a unui bun proprietate publică.

Cererea de obligare a concesionarului la plata unor despăgubiri

derivând din executarea contractului de concesiune este un litigiu care, în

baza

art

. 8 alin. 2) din legea contenciosului, atrage

competența de soluționare a instanțelor de contencios administrativ.

Secția

comercială, Decizia

nr

. 640 din 18 februarie 2010

Reclamanta SC B.R. 94 SRL a chemat în judecată pe pârâta Primăria Comunei S.

solicitând să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 123.897, lei

reprezentând contravaloarea lucrărilor pe care reclamanta le-a efectuat în baza

contractului de concesiune

nr

. 2267/1997 și

suportarea dobânzii comerciale aferente acestei sume, precum și la plata

daunelor suferite ca urmare a rezilierii unilaterale a contractului de

concesiune.

Reclamanta a arătat că părțile au încheiat contractul de concesiune

nr

. 2267/1997 prin care i-au fost predate reclamantei în

concesiune pentru o perioadă de 9 ani un teren în suprafață de 245

mp

și construcția aflată pe acesta.

A mai precizat reclamanta că la data încheierii contractului de concesiune a

efectuat nenumărate lucrări de renovare și extindere a lucrării, cât și un plan

de afaceri care nu mai poate fi realizat din moment ce contractul de concesiune

a fost reziliat unilateral de către pârâtă, motiv pentru care nu a mai realizat

profit, deși a investit sume importante de bani în imobilul ce a făcut obiectul

concesiunii.

Prin sentința

nr

. 317/2008, Tribunalul Prahova,

Secția comercială și de contencios administrativ, a admis în parte acțiunea și

a obligat pârâta la plata sumei de 47.462,11 lei contravaloare investiții,

2.398,92 lei dobândă legală și cheltuieli de judecată.

Totodată, s-au respins

excepțiile invocate de pârâtă considerând că litigiul este de natură comercială

și are calitate procesuală pasivă.

Soluția pronunțată a

fost schimbată în parte ca urmare a admiterii apelului formulat de reclamantă

și pârâta obligată la plata sumei de 111.372 lei contravaloare investiții în

loc de 47.462,11 lei urmare expertizei efectuate în cauză, conform deciziei

nr

. 90/2009.

S-au înlăturat

criticile pârâtei motivat de faptul că potrivit

art

. 62

din Legea

nr

. 215/2001 primarul reprezintă

autoritatea administrativă teritorială în relațiile cu alte autorități publice,

deci are calitate procesuală pasivă.

De asemenea, s-a

considerat că litigiul este comercial, iar pârâta nu a făcut apel împotriva încheierii

prin care s-a ridicat excepția de

necompetență

materială.

Primăria Comunei S. a

declarat recurs împotriva soluției instanței de apel fiind invocate

dispozițiile

art

. 304

pct

.

(3) și (9) C.

proc

.

civ

.

S-a susținut că

hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței instanței de contencios

administrativ fiind vorba de punerea în valoare a bunurilor proprietate

publică.

Recursul este fondat.

Astfel, conform

art

. 1 alin (1) din Legea

nr

.

554/2004 a contenciosului administrativ (în forma în vigoare la data

introducerii cererii de chemare în judecată) „Orice persoană care se consideră

vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o

autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin

nesoluționarea

în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios

administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului

pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost

cauzată."

Conform

art

. 2 alin (1)

lit

. c) teza

finală din legea contenciosului administrativ sunt asimilate actelor

administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de

autoritățile publice care au ca obiect:

-

punerea în valoare a bunurilor proprietate publică;

-

executarea

lucrărilor de interes public;

-

prestarea

serviciilor publice;

- achizițiile publice.

Litera  e)  a  aceluiași

art

.

2  definește   contenciosul  administrativ ca activitatea

de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente

potrivit legii, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o

autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea,

după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din

nesoluționarea

în termenul legal ori din refuzul

nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes

legitim.

Conform

art

. 8 alin. (2) din legea contenciosului

administrativ, instanța de contencios administrativ este competentă să

soluționeze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui

contract administrativ, precum și orice litigii legate de aplicarea și

executarea contractului administrativ.

În speță, litigiul dedus judecații s-a născut din executarea unui contract de

concesiune a unui bun proprietate publică al Comunei S. Că imobilul ce face

obiectul contractului este situat in domeniul public al comunei S., rezultă din

Certificatul de Urbanism

nr

. 54/19.11.2004.

Contractul

de concesiune a imobilului proprietate publică, este un contract administrativ,

în sensul arătat de

art

. 2 alin. (1)

lit

. c) din legea contenciosului, întrucât este un contract

încheiat de o autoritate publică având ca obiect punerea în valoare a unui bun

proprietate publică.

Cererea

de obligare a pârâtei la plata unor despăgubiri derivând din executarea

contractului de concesiune, este un litigiu care, în baza

art

.

8 alin. 2) din legea contenciosului, atrage competența de soluționare a

instanțelor de contencios administrativ.

În

raport de aceste elemente este evident că atât hotărârea pronunțată de Secția

Comercială a Curții de Apel Ploiești, cât și hotărârea pronunțată de Secția

Comercială a Tribunalului Prahova, nu sunt legale întrucât instanțele nu erau

competente să soluționeze această cauză, Secțiile de contencios administrativ

fiind cele chemate să soluționeze prezenta cauză.

În

raport de elementele sus menționate este evident faptul că

hotârile

instanțelor anterioare sunt nelegale fiind pronunțate prin încălcarea

competenței de soluționare a instanțelor de contencios administrativ astfel că,

văzând dispozițiile

art

. 312 alin. (6) C.

proc

.

civ

., recursul declarat de

pârâta Primăria Comunei S. împotriva deciziei

nr

. 90

din 3 iunie 2009 a Curții de Apel Ploiești, Secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a fost respins ca

nefondat

.