ÎCCJ, decizie (scj.ro #83070)

Contract de concesiune a unui bun proprietate publică. Natura juridică a contractului. Competența materială Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Competența instanțelor. Index alfabetic: autoritate administrativă teritorială - bun proprietate publică - contract de concesiune - contract administrativ - excepția de necompetență materială Legea nr . 554/2004, art . 1 alin (1), art . 2 alin (1), art . 8 alin. (2) Contractul de concesiune a imobilului proprietate publică este un contract administrativ, în sensul arătat de art . 2 alin. (1) lit . c) din legea contenciosului administrativ, întrucât este un contract încheiat de o autoritate publică având ca obiect punerea în valoare a unui bun proprietate publică.

Cererea de obligare a concesionarului la plata unor despăgubiri derivând din executarea contractului de concesiune este un litigiu care, în baza art . 8 alin. 2) din legea contenciosului, atrage competența de soluționare a instanțelor de contencios administrativ. Secția comercială, Decizia nr . 640 din 18 februarie 2010 Reclamanta SC B.R. 94 SRL a chemat în judecată pe pârâta Primăria Comunei S. solicitând să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 123.897, lei reprezentând contravaloarea lucrărilor pe care reclamanta le-a efectuat în baza contractului de concesiune nr . 2267/1997 și suportarea dobânzii comerciale aferente acestei sume, precum și la plata daunelor suferite ca urmare a rezilierii unilaterale a contractului de concesiune.

Reclamanta a arătat că părțile au încheiat contractul de concesiune nr . 2267/1997 prin care i-au fost predate reclamantei în concesiune pentru o perioadă de 9 ani un teren în suprafață de 245 mp și construcția aflată pe acesta. A mai precizat reclamanta că la data încheierii contractului de concesiune a efectuat nenumărate lucrări de renovare și extindere a lucrării, cât și un plan de afaceri care nu mai poate fi realizat din moment ce contractul de concesiune a fost reziliat unilateral de către pârâtă, motiv pentru care nu a mai realizat profit, deși a investit sume importante de bani în imobilul ce a făcut obiectul concesiunii. Prin sentința nr . 317/2008, Tribunalul Prahova, Secția comercială și de contencios administrativ, a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta la plata sumei de 47.462,11 lei contravaloare investiții, 2.398,92 lei dobândă legală și cheltuieli de judecată.

Totodată, s-au respins excepțiile invocate de pârâtă considerând că litigiul este de natură comercială și are calitate procesuală pasivă. Soluția pronunțată a fost schimbată în parte ca urmare a admiterii apelului formulat de reclamantă și pârâta obligată la plata sumei de 111.372 lei contravaloare investiții în loc de 47.462,11 lei urmare expertizei efectuate în cauză, conform deciziei nr . 90/2009. S-au înlăturat criticile pârâtei motivat de faptul că potrivit art . 62 din Legea nr . 215/2001 primarul reprezintă autoritatea administrativă teritorială în relațiile cu alte autorități publice, deci are calitate procesuală pasivă. De asemenea, s-a considerat că litigiul este comercial, iar pârâta nu a făcut apel împotriva încheierii prin care s-a ridicat excepția de necompetență materială.

Primăria Comunei S. a declarat recurs împotriva soluției instanței de apel fiind invocate dispozițiile art . 304 pct . (3) și (9) C. proc . civ . S-a susținut că hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței instanței de contencios administrativ fiind vorba de punerea în valoare a bunurilor proprietate publică. Recursul este fondat.

Astfel, conform art . 1 alin (1) din Legea nr . 554/2004 a contenciosului administrativ (în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată) „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată." Conform art . 2 alin (1) lit . c) teza finală din legea contenciosului administrativ sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect: - punerea în valoare a bunurilor proprietate publică; - executarea lucrărilor de interes public; - prestarea serviciilor publice; - achizițiile publice.

Litera e) a aceluiași art . 2 definește contenciosul administrativ ca activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim. Conform art . 8 alin. (2) din legea contenciosului administrativ, instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum și orice litigii legate de aplicarea și executarea contractului administrativ.

În speță, litigiul dedus judecații s-a născut din executarea unui contract de concesiune a unui bun proprietate publică al Comunei S. Că imobilul ce face obiectul contractului este situat in domeniul public al comunei S., rezultă din Certificatul de Urbanism nr . 54/19.11.2004. Contractul de concesiune a imobilului proprietate publică, este un contract administrativ, în sensul arătat de art . 2 alin. (1) lit . c) din legea contenciosului, întrucât este un contract încheiat de o autoritate publică având ca obiect punerea în valoare a unui bun proprietate publică. Cererea de obligare a pârâtei la plata unor despăgubiri derivând din executarea contractului de concesiune, este un litigiu care, în baza art . 8 alin. 2) din legea contenciosului, atrage competența de soluționare a instanțelor de contencios administrativ.

În raport de aceste elemente este evident că atât hotărârea pronunțată de Secția Comercială a Curții de Apel Ploiești, cât și hotărârea pronunțată de Secția Comercială a Tribunalului Prahova, nu sunt legale întrucât instanțele nu erau competente să soluționeze această cauză, Secțiile de contencios administrativ fiind cele chemate să soluționeze prezenta cauză. În raport de elementele sus menționate este evident faptul că hotârile instanțelor anterioare sunt nelegale fiind pronunțate prin încălcarea competenței de soluționare a instanțelor de contencios administrativ astfel că, văzând dispozițiile art . 312 alin. (6) C. proc . civ ., recursul declarat de pârâta Primăria Comunei S. împotriva deciziei nr . 90 din 3 iunie 2009 a Curții de Apel Ploiești, Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a fost respins ca nefondat .