ÎCCJ, decizie (scj.ro #84825)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #84825) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Contract

de concesiune având ca obiect punerea în valoare a unor bunuri proprietate

publică. Act administrativ asimilat.

Legea

nr. 554/2004, art. 2 alin. (1) lit. c)

Cuprins pe materii:

Drept administrativ

Indice

alfabetic          Bun proprietate

publică

Bun proprietate privată

Contract administrativ

Contract de

concesiune

Contractul

de concesiune, având ca obiect punerea în valoare a unor bunuri din

proprietatea publică, este asimilat actului administrativ în sensul art. 2

alin. (1) lit. c) teza a II-a din Legea contenciosului administrativ nr.

554/2004.

Per

a contrario, contractul de concesiune care are ca obiect punerea în valoare a

unor bunuri proprietate privată a statului sau unităților

administrativ-teritoriale, nu este supus competenței instanțelor de

contencios administrativ.

Decizia

nr. 6 din 6 ianuarie 2011

Prin

acțiunea înregistrată la data de 4 octombrie 2006 pe rolul

Tribunalului Dolj reclamanta S.C. I S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta

Agenția Domeniilor Statului solicitând suspendarea obligației de

plată a redevenței rezultată din contractul de concesiune nr.15

din 16.11.2005.

În

motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că prin contractulde

concesiune a preluat în administrare și folosință de la

autoritatea pârâtă, suprafața de 3395,44 ha, cu obligația de a

achita o redevență în echivalent în lei a 445 Kg de grâu SR ISO

7970/2000/ha/ an.

Reclamanta

a arătat că și-a achitat obligațiile cu regularitate,

însă din cauza forței majore din luna aprilie 2006 (inundații),

în dovedirea căreia a depus certificate emise de către Camera de

Comerț și Industrie Oltenia, s-a aflat în imposibilitate de a

desfășura activitate comercială la capacitatea maximă

și de a achita astfel redevența la care a fost obligată.

Prin

întâmpinarea depusă în cauză, Agenția Domeniului Statului a

invocat neconpetența funcțională a Tribunalului Dolj -

Secția contencios administrativ, față de prevederile art.11.1

din contractul nr.15/2005 raportate la caracterul comercial al contractului,

iar, pe fond, a solicitat respingerea cererii reclamantei ca fiind

neîntemeiată.

Prin

Sentința nr.1399 din data de 10.11.2006 Tribunalul Dolj - Secția

contencios administrativ și fiscal a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova - Secția

contencios administrativ și fiscal, având în vedere dispozițiile

art.10 din Legea nr.554/2004 în conformitate cu care Curtea de apel judecă

în primă instanță procesele și cererile în materia

contenciosului administrativ privind actele autorităților și

instituțiilor centrale, iar pârâta se înscrie în această categorie.

Pe

rolul Curții de Apel Craiova cauza a fost înregistrată sub nr.1086/

54/2007.

La data

de 29.06.2007 reclamanta a formulat precizare a acțiunii inițiale,

arătând că solicită exonerarea de plata redevenței pentru

întreaga perioadă de producere a efectelor calamității

(forță majoră) și obligarea pârâtei la restituirea sumei de

48.969.968 lei ce reprezintă plata redevenței conform contractului de

concesiune nr.15/2005.

A

precizat reclamanta că această sumă reprezintă plata

anticipată a redevenței, iar în condițiile în care, din cauza

forței majore nu s-au putut utiliza terenurile concesionate, această

redevență plătită anticipat trebuie restituită.

Ulterior,

prin cerere precizatoare depusă la data de 14.09.2007, reclamanta a mai

arătat că solicită exonerarea de la plata redevenței pe o

perioadă de 3 ani (2006 - 2008).

S-a

solicitat, totodată, de către reclamantă suspendarea

executării obligației de plată a redevenței până la

soluționarea irevocabilă a cauzei.

Prin

încheierea de ședință de la data de 19.10.2007 a fost

admisă cererea de suspendare a executării obligației de

plată a redevenței până la soluționarea cauzei definitiv

și irevocabil, reținându-se că sunt întrunite cerințele

art.14 și 15 din Legea nr.554/2004.

Prin

Sentința civilă nr.36 din data de 01.02..2008, Curtea de Apel Craiova

- Secția de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea

reclamantei astfel cum a fost precizată, dispunând exonerarea reclamantei

de plata redevenței stabilite prin contractul de concesiune încheiat cu

Agenția Domeniilor Statului, pentru perioada aprilie 2006 - 31 decembrie

2006, restituirea sumelor încasate cu titlu de redevență în

această perioadă și obligarea pârâtei la plata sumei de 397 lei

cu titlul de cheltuieli de judecată către reclamantă.

Pentru

a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamanta a

făcut dovada imposibilității de a cultiva parte din terenul

predat de pârâtă în urma concesionării (1300 ha) datorită

inundațiilor din toamna anului 2005 și primăvara anului 2006,

iar în baza art.12.2 și 12.4 din contractul de concesiune reclamanta este

exonerată de răspundere.

Împotriva

acestei sentințe au declarat recursuri ambele părți. In

motivarea recursului reclamantei S.C. I S.R.L. s-a arătat că

instanța nu a încuviințat efectuarea unei expertize tehnice de

specialitate care să stabilească perioada de calamitate; că

reclamanta a obținut certificat de forță majoră și pe

anul 2007, act neavut în vedere de instanță.

În

motivarea recursului pârâtei Agenția Domeniilor Statului s-a arătat

că instanța nu s-a pronunțat asupra excepției de

necompetență materială a Curții de Apel Craiova -

Secția de contencios administrativ și fiscal, și asupra

excepției inadmisibilității acțiunii.

Recurenta

apreciază că aparține Tribunalului București - Secția

comercială, competența de soluționare a cauzei având în vedere:

obiectul acțiunii (exonerarea de plata redevenței și restituirea

redevențelor plătite); dispozițiile art.3 și 4 din Codul

comercial, prevederile Legii nr.268/2001 și ale H.G. nr.262/2001, conform

cărora ADS săvârșește fapte de comerț în scopul

gestionării și exploatării eficiente a patrimoniului de stat,

contractul de concesiune reprezentând un serviciu public de gestiune

privată a patrimoniului servicii publice comerciale); pentru

soluționare trebuie analizată justețea pretențiilor prin

prisma dispozițiilor legale și contractuale; reclamanta este o societate

comercială înființată în baza Legii nr.31/1990.

S-a mai

arătat în motivele de recurs că în mod greșit, în baza art.15

din Legea nr.554/2004, prin încheierea din data de 19.10.2007, instanța a

dispus suspendarea obligației de plată a redevenței, deoarece

textul legal se referă numai la actul administrativ unilateral.

A mai

precizat recurenta Agenția Domeniilor Statului: că cererea de

restituire a redevenței nu a fost timbrată la valoare; că nu a

fost respectată procedura concilierii prealabile prevăzută de

dispozițiile art.720

1

alin.1 Cod procedură civilă;

că situația invocată de reclamantă (inundații) nu

reprezintă caz de forță majoră, întrucât aceasta putea

să prevadă că se va produce și putea să-l combată

în sensul asigurării culturilor; că fiind un contract sinalagmatic

riscul este suportat de debitorul obligației imposibil de executat;

că redevența trebuia plătită în orice condiții conform

contractului.

Prin

Decizia nr.3469 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție - Secția contencios administrativ și fiscal la data de

14.10.2008, s-a respins recursul formulat de Agenția Domeniilor Statului,

s-a admis recursul formulat de reclamanta S.C. I S.R.L. Craiova și s-a

casat hotărârea atacată, cauza fiind trimisă spre rejudecare

aceleași instanțe.

În

motivarea acestei hotărâri, Înalta Curte a apreciat că se impunea

efectuarea unei expertize tehnice de specialitate pentru a se stabili cu

certitudine care a fost perioada în care reclamanta a suportat starea de

calamitate naturală, având în vedere condițiile impuse de

dispozițiile art.2 alin.1 din Hotărârea Guvernului nr.828/2006, art.2

alin.1 din H.G. nr.636/ 2007 și art.2 din H.G. nr.1202/2007, în sensul de

a se stabili felul culturilor (ce fel de însămânțări erau

efectuate și ce fel de însămânțări nu s-au putut efectua

din cauza calamităților naturale), iar în situația secetei

excesive prelungite, dacă terenurile recurentei erau neirigate, astfel cum

prevăd dispozițiile art.1 alin.1 din ultimele două hotărâri

de guvern.

Instanța

de control judiciar a mai arătat că trebuie să se

stabilească și suprafața de teren care trebuia cultivată ca

urmare a punerii în posesie a reclamantei la data de 1.11.2006 în baza

contractului de cesiune, expertiza trebuind să aibă în vedere, pe

lângă certificatele de atestare a forței majore, Nota emisă de

Direcția Generală de Inspecții Tehnice și Control din

cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale

nr.239601/21.XI.2007, Nota de constatare nr.15 din 14.IV.2006 emisă de

Agenția Domeniilor Statului și Nota nr. 84014/7.XL2006 emisă de

Agenția Domeniilor Statului.

În

rejudecare după casare, având în vedere limitele acesteia așa cum

sunt ele impuse prin art.315 alin.1 Cod procedura civilă respectiv, în caz

de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept

dezlegate, precum si asupra necesității administrării unor probe

sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, s-a dispus efectuarea unei

expertize de specialitate, obiectivele fiind cele din decizia de casare urmând

ca expertul să aibă în vedere și înscrisurile la care se face

referire în aceeași decizie.

Prin

Încheierea nr.3640 din 29.06.2009 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, cauza a fost strămutată la Curtea de Apel Târgu

Mureș.

Prin

Sentința civilă nr.49 din 08.03.2010, Curtea de Apel Târgu Mureș

- Secția Comercială, Contencios Administrativ și Fiscal a admis

în parte cererea formulată și precizată de reclamanta S.C. I

SRL, a exonerat-o pe aceasta de la plata redevenței stabilită prin

Contractul de concesiune nr.15 din 16 noiembrie 2005, încheiat cu pârâta

Agenția Domeniilor Statului pentru anii 2006 și 2007, a dispus

restituirea sumelor încasate cu titlu de redevență pentru

această perioadă, a respins cererea reclamantei privind exonerarea de

la plata redevenței pentru anul 2008 și a obligat pârâta la plata în

favoarea reclamantei a sumei de 887 lei reprezentând cheltuieli de

judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a apreciat

că reclamanta afăcut dovada că s-a aflat în imposibilitate

să-și îndeplineascăobligațiile asumate prin contract din

cauza forței majore pentru anii 2006 și 2007.

În

aceste condiții, a arătat instanța de fond, sunt aplicabile

prevederile art.12.2 și 12.4 din contractul de concesiune, care arată

că în cazul în care una din părțile semnatare este împiedicată

să-și îndeplinească întocmai obligațiile asumate prin

contract, ca urmare a unui eveniment de forță majoră, după

îndeplinirea obligației de a comunica acest fapt celeilalte

părți, partea astfel afectată este exonerată de orice

răspundere.

Pe

cale de consecință, reclamanta, prin intervenirea cauzei de

forță majoră, este exonerată de răspundere,

stingându-se și obligația de plată a redevenței pentru anii

2006 și 2007, sumele reținute anticipat de pârâtă în contul

acestei redevențe trebuind și acelea restituite.

Prima

instanță a mai constatat că, deși, potrivit contractului,

reclamanta trebuia să preia în administrare și folosință de

la pârâtă suprafața de 3395,44 ha, în realitate, reclamanta a primit

efectiv în posesie la data de 01.02.2006 o suprafață de teren de 1395

ha, cu 2000 ha mai puțin decât cea specificată în procesul verbal de

predare primire, la data predării aceasta fiind cultivată de o

altă societate comercială (S.C. A Dunăreni), urmând ca la finele

anului 2006, după recoltare, să i se predea și această

suprafață, fapt care însă nu s-a întâmplat, neputând fi primite

susținerile pârâtei potrivit cărora nu era necesară o punere în

posesie efectivă.

Împotriva

Sentinței nr.49/2010 Agenția Domeniilor Statului a formulat recurs,

invocând în mod generic dispozițiile art.299 și următoarele Cod

procedura civilă și susținând, în esență,

următoarele critici:

-

instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepțiilor invocate cu

privire la necompetența Curții de Apel Târgu Mureș, având în

vedere caracterul comercial al litigiului, precum și cu privire la

prematuritatea acțiunii formulate fără parcurgerea procedurii

concilierii directe, conform art.720

1

alin.(1) din Codul de

procedură civilă;

-

soluția instanței de fond este netemeinică, fiind încălcate

prevederile art.969 din Codul civil și reținând, în mod greșit,

existența unui caz de forță majoră exoneratoare;

-

chiar și în cazul în care ar fi existat un caz de forță

majoră, societatea comercială nu putea fi exonerată de la plata

redevenței, care putea fi achitată din despăgubirile primite ca

urmare a asigurării culturilor, obligație prevăzută în mod

expres la art.8.7 din contractul de concesiune;

-

în cazul în care se reține că litigiul are natură

administrativă, nu comercială, era necesară realizarea

procedurii prealabile potrivit art.7 din Legea nr.554/2004 a contenciosului

administrativ.

Recursul

este întemeiat.

În

cauză este necontestat că obiectul acțiunii înregistrate la data

de 4 octombrie 2006 îl formează litigiul apărut între Agenția

Domeniilor Statului, în calitate de autoritate concedentă și S.C. I

SRL în calitate de societate comercială concesionară, în

legătură cu executarea Contractului de concesiune nr.15 din

16.11.2005 încheiat în temeiul Legii nr.268/2001 și H.G. nr.626/2001.

Or,

din conținutul contractului de concesiune rezultă în mod expres

că terenul care face obiectul concesiunii constituie bunuri imobile aflate

în proprietatea privată a statului și în administrarea Agenției

Domeniilor Statului, pe care aceasta le-a concesionat în conformitate cu

prevederile art.4 alin.(1) lit.d) din Legea nr.268/2001 privind privatizarea

societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri

proprietate publică și privată a statului și

înființarea Agenției Domeniilor Statului, precum și potrivit

dispozițiilor Normei metodologice de aplicare a acestei legi, aprobate

prin H.G. nr.626/2001, cu modificările și completările

ulterioare.

Într-adevăr,

potrivit art.2 alin.(1) lit.c), fraza a II-a din Legea contenciosului

administrativ nr.554/2004, cu modificările și completările

ulterioare: „sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi

și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca

obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică…”.

Deci,

cu alte cuvinte un contract de concesiune, care reprezintă un instrument

juridic de punere în valoare a bunurilor din proprietatea statului sau a

unităților administrativ-teritoriale, va fi asimilat actului

administrativ în sensul normei legale citate mai sus și va fi supus, pe

cale de consecință, unui regim juridic de drept administrativ, numai

în măsura în care obiectul său vizează punerea în valoare a unor

bunuri proprietate publică, exclusiv.

Altfel

spus, un contract de concesiune care are ca obiect punerea în valoare a unor

bunuri proprietate privată a statului sau unităților

administrativ-teritoriale, nu va fi supus competenței instanțelor de

contencios administrativ.

În

concluzie, instanța de fond a dat o soluție nelegală, în

condițiile art.304 pct.3 din Codul de procedură civilă, apreciind

în mod greșit natura juridică a actului dedus judecății

și interpretând în mod eronat prevederile art.2 alin.(1) lit.c) fraza a

II-a din Legea nr.554/2004, astfel că recursul este întemeiat, fiind prin

urmare admis cu consecința esființării sentinței recurate

și trimiterii cauzei la instanța competentă.

Astfel

fiind, celelalte critici din recurs vor fi analizate de instanța

competentă, ca apărări.