ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2351/2008

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 8 martie

2007 reclamantul D.C. cheamă în judecată pe pârâtul G.A. solicitând instanței

să oblige pe pârât să-i plătească suma de 500.000.000 lei (Rol) reprezentând

contravaloarea bunurilor pe care le-a distrus/ridicat din imobilul său din București,

prejudiciul provocat prin neglijență sau absența lucrărilor de întreținere care

au dus la degradarea și/sau ruinarea edificiului, precum și repararea

prejudiciului provocat prin lipsirea sa de folosința imobilului de la evacuarea

din acesta, la 10 martie 2004, a SC C. SA la care pârâtul era director și până

în prezent, cu cheltuieli de judecată.

La cererea reclamantului este introdusă

în cauză în calitate de copârâtă a SC C. SA Bușteni.

La data de 4 iulie 2007 reclamantul își

precizează acțiunea arătând temeiurile de drept, respectiv art. 6 CEDO,

Declarația Universală de Drepturilor Omului, art. 44 și art. 46 din

Constituție, art. 480-482, art. 1073 și art. 1075-1078 C. civ. și solicitând

obligarea pârâților la a-i repara imobilul și a i-l preda în condiții normale

de funcționare, astfel cum era la data notificării (8 august 2001 când imobilul

era în exploatare), în sensul de a dota imobilul cu toate utilitățile,

respectiv rețea de gaze completă pentru alimentarea sobelor, sobe cu arzătoare

de gaze, centrale termice, radiatoare, chiuvete, vase de closet, rezervoare de

apă, rețele de apă caldă și rece complete, funcționale, mochetă, broaște la

uși, iar în exterior acoperiș reparat, cu streșini și burlane, repararea

gardului, zidăriei și fundației atacate de umezeală, cu daune cominatorii de

1.000 lei (Ron) pe zi de la data predării imobilului la 10 martie 2004 și până

la executarea obligației.

Prin sentința civilă nr. 715 din 4 iulie

2007 Judecătoria Sinaia admite excepția de necompetență materială invocată din

oficiu și, în consecință, declină în favoarea Tribunalului Prahova, secția

comercială, competența de soluționare a cauzei, reținând incidența în cauză a

dispozițiilor art. 2 alin. (1) C. proc. civ. prin raportare la dispozițiile

art. 4 C. com.

Prin sentința nr. 1388 din 15 septembrie

2007 Tribunalul Prahova, secția comercială și de contencios administrativ,

admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului Prahova, invocată de

pârâtă, declină competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei

Sinaia și, constatând conflictul negativ de competență, dispune înaintarea

dosarului la Curtea de Apel Ploiești pentru regulator de competență, reținând

că, față de temeiurile de drept invocate de reclamant, nu are relevanță faptul

că acesta a solicitat introducerea în cauză a SC C. SA, câtă vreme obligația de

despăgubire întemeiată și pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 are caracter civil

și nu poate fi supusă regimului codului comercial.

Prin decizia nr. 194 din 7 februarie 2008

Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și

fiscal, respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul reclamant

împotriva sentinței de mai sus și dispune trimiterea dosarului spre repartizare

aleatorie pentru soluționarea conflictului negativ de competență ivit între

Judecătoria Sinaia și Tribunalul Prahova, reținând că temeiul de drept invocat

de reclamant în acțiunea sa îl reprezintă dispozițiile art. 42 din Legea nr. 10/2001,

astfel încât dreptul la contravaloarea distrugerilor și degradărilor se naște

nu numai în virtutea răspunderii civile delictuale, ci și a dispozițiilor

speciale din legea evocată, act normativ care prin voința legiuitorului,

reglementează raporturi de drept civil, astfel că în aplicarea menționatei legi

competența aparține exclusiv secțiilor civile.

Prin sentința nr. 44 CC din 12 martie

2008 Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ

fiscal, examinând conflictul negativ de competență ivit, stabilește competența

de soluționare a acțiunii reclamantului în favoarea Judecătoriei Sinaia,

reținând că aceasta este întemeiată pe dispozițiile art. 42 din Legea nr. 10/2001

care reglementează raporturi de drept civil a căror examinare este de

competența secțiilor civile, în speță a Judecătoriei Sinaia, dispozițiile art. 4

C. com. dispunând că se socotesc ca fapte de comerț, afară de cele prevăzute de

art. 3 C. com., „celelalte contracte și obligațiuni ale unui comerciant, dacă

nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuși actul”,

astfel că introducerea în cauză și a SC C. SA nu poate schimba natura civilă a

acțiunii formulate, atâta timp cât obligația de despăgubire este întemeiată și

pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Împotriva deciziei de mai sus reclamantul

declară recurs arătând că pricina este de competența secției comerciale a

Tribunalului Prahova, dată fiind calitatea pârâtei de societate comercială și

față de precizarea acțiunii sale bazată pe dreptul comun, solicitând admiterea

acestuia, modificarea deciziei recurate și stabilirea competenței de

soluționare în favoarea Tribunalului Prahova, secția comercială.

Recursul nu este fondat.

Din actele dosarului rezultă că imobilul

în litigiu a fost restituit reclamantului, cum chiar acesta afirmă (fila 63

dosar nr.365/310/2007), în baza Legii nr.10/2001, conform sentinței civile nr. 35/2003

a Tribunalului Prahova, secția civilă, rămasă irevocabilă prin decizia civilă

nr. 514/2003 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă, precum și că acțiunea

introductivă este formulată în baza dispozițiilor art. 9 alin. (1) (fila 64

dosar nr.365/310/2007) și ale art. 42 alin. (1) din Legea nr.10/2001, temei

precizat ulterior de reclamant dar fără a renunța la dispozițiile art. 9 alin. (1)

și art. 42 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, invocate prin acțiune și prin

cererea de introducere în cauză în calitate de pârâtă și a fostei deținătoare a

imobilului, SC C. SA.

Calitatea de comerciant a pârâtei, așa

cum corect reține și instanța criticată, nu schimbă natura civilă a

obligațiilor acesteia, invocate în cauză și calificate astfel de Legea nr. 10/2001,

care reprezintă temeiul chemării în judecată și a pârâtei menționate, natura

civilă fiind avută în vedere ca excepție și de dispozițiile art.4 C. com.,

dispoziții corect aplicate și de către instanța a cărei decizie este recurată.

Față de cele de mai sus, se constată că

în mod legal și întemeiat instanța criticată a reținut natura civilă a cauzei

și a soluționat conflictul negativ de competență în favoarea Judecătoriei

Sinaia ca instanță civilă, astfel că, făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 312

alin. (1) C. proc. civ., recursul recurentului reclamant împotriva deciziei

Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul

D.C. împotriva sentinței nr. 44/CC din Camera de Consiliu de la 12 martie 2008

a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 26 iunie 2008.