ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2351/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 8 martie 2007 reclamantul D.C. cheamă în judecată pe pârâtul G.A. solicitând instanței să oblige pe pârât să-i plătească suma de 500.000.000 lei (Rol) reprezentând contravaloarea bunurilor pe care le-a distrus/ridicat din imobilul său din București, prejudiciul provocat prin neglijență sau absența lucrărilor de întreținere care au dus la degradarea și/sau ruinarea edificiului, precum și repararea prejudiciului provocat prin lipsirea sa de folosința imobilului de la evacuarea din acesta, la 10 martie 2004, a SC C. SA la care pârâtul era director și până în prezent, cu cheltuieli de judecată.

La cererea reclamantului este introdusă în cauză în calitate de copârâtă a SC C. SA Bușteni. La data de 4 iulie 2007 reclamantul își precizează acțiunea arătând temeiurile de drept, respectiv art. 6 CEDO, Declarația Universală de Drepturilor Omului, art. 44 și art. 46 din Constituție, art. 480-482, art. 1073 și art. 1075-1078 C. civ.

și solicitând obligarea pârâților la a-i repara imobilul și a i-l preda în condiții normale de funcționare, astfel cum era la data notificării (8 august 2001 când imobilul era în exploatare), în sensul de a dota imobilul cu toate utilitățile, respectiv rețea de gaze completă pentru alimentarea sobelor, sobe cu arzătoare de gaze, centrale termice, radiatoare, chiuvete, vase de closet, rezervoare de apă, rețele de apă caldă și rece complete, funcționale, mochetă, broaște la uși, iar în exterior acoperiș reparat, cu streșini și burlane, repararea gardului, zidăriei și fundației atacate de umezeală, cu daune cominatorii de 1.000 lei (Ron) pe zi de la data predării imobilului la 10 martie 2004 și până la executarea obligației.

Prin sentința civilă nr. 715 din 4 iulie 2007 Judecătoria Sinaia admite excepția de necompetență materială invocată din oficiu și, în consecință, declină în favoarea Tribunalului Prahova, secția comercială, competența de soluționare a cauzei, reținând incidența în cauză a dispozițiilor art. 2 alin. (1) C. proc. civ. prin raportare la dispozițiile art. 4 C. com.

Prin sentința nr. 1388 din 15 septembrie 2007 Tribunalul Prahova, secția comercială și de contencios administrativ, admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului Prahova, invocată de pârâtă, declină competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sinaia și, constatând conflictul negativ de competență, dispune înaintarea dosarului la Curtea de Apel Ploiești pentru regulator de competență, reținând că, față de temeiurile de drept invocate de reclamant, nu are relevanță faptul că acesta a solicitat introducerea în cauză a SC C. SA, câtă vreme obligația de despăgubire întemeiată și pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 are caracter civil și nu poate fi supusă regimului codului comercial.

Prin decizia nr. 194 din 7 februarie 2008 Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul reclamant împotriva sentinței de mai sus și dispune trimiterea dosarului spre repartizare aleatorie pentru soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Sinaia și Tribunalul Prahova, reținând că temeiul de drept invocat de reclamant în acțiunea sa îl reprezintă dispozițiile art. 42 din Legea nr. 10/2001, astfel încât dreptul la contravaloarea distrugerilor și degradărilor se naște nu numai în virtutea răspunderii civile delictuale, ci și a dispozițiilor speciale din legea evocată, act normativ care prin voința legiuitorului, reglementează raporturi de drept civil, astfel că în aplicarea menționatei legi competența aparține exclusiv secțiilor civile.

Prin sentința nr. 44 CC din 12 martie 2008 Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ fiscal, examinând conflictul negativ de competență ivit, stabilește competența de soluționare a acțiunii reclamantului în favoarea Judecătoriei Sinaia, reținând că aceasta este întemeiată pe dispozițiile art. 42 din Legea nr. 10/2001 care reglementează raporturi de drept civil a căror examinare este de competența secțiilor civile, în speță a Judecătoriei Sinaia, dispozițiile art. 4 C. com. dispunând că se socotesc ca fapte de comerț, afară de cele prevăzute de art. 3 C. com., „celelalte contracte și obligațiuni ale unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuși actul”, astfel că introducerea în cauză și a SC C. SA nu poate schimba natura civilă a acțiunii formulate, atâta timp cât obligația de despăgubire este întemeiată și pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Împotriva deciziei de mai sus reclamantul declară recurs arătând că pricina este de competența secției comerciale a Tribunalului Prahova, dată fiind calitatea pârâtei de societate comercială și față de precizarea acțiunii sale bazată pe dreptul comun, solicitând admiterea acestuia, modificarea deciziei recurate și stabilirea competenței de soluționare în favoarea Tribunalului Prahova, secția comercială. Recursul nu este fondat.

Din actele dosarului rezultă că imobilul în litigiu a fost restituit reclamantului, cum chiar acesta afirmă (fila 63 dosar nr.365/310/2007), în baza Legii nr.10/2001, conform sentinței civile nr. 35/2003 a Tribunalului Prahova, secția civilă, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 514/2003 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă, precum și că acțiunea introductivă este formulată în baza dispozițiilor art. 9 alin. (1) (fila 64 dosar nr.365/310/2007) și ale art. 42 alin. (1) din Legea nr.10/2001, temei precizat ulterior de reclamant dar fără a renunța la dispozițiile art. 9 alin. (1) și art. 42 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, invocate prin acțiune și prin cererea de introducere în cauză în calitate de pârâtă și a fostei deținătoare a imobilului, SC C. SA.

Calitatea de comerciant a pârâtei, așa cum corect reține și instanța criticată, nu schimbă natura civilă a obligațiilor acesteia, invocate în cauză și calificate astfel de Legea nr. 10/2001, care reprezintă temeiul chemării în judecată și a pârâtei menționate, natura civilă fiind avută în vedere ca excepție și de dispozițiile art.4 C. com., dispoziții corect aplicate și de către instanța a cărei decizie este recurată. Față de cele de mai sus, se constată că în mod legal și întemeiat instanța criticată a reținut natura civilă a cauzei și a soluționat conflictul negativ de competență în favoarea Judecătoriei Sinaia ca instanță civilă, astfel că, făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., recursul recurentului reclamant împotriva deciziei Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul D.C. împotriva sentinței nr. 44/CC din Camera de Consiliu de la 12 martie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 26 iunie 2008.