ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1834/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău, reclamantul A.P. a solicitat în contradictoriu cu pârâta R.A.M. Buzău să se dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 500.000.000 rol reprezentând încărcarea facturilor de plată pe anul 2006 - 2007 și scutirea la plata energiei termice pentru partea comună. În motivarea cererii, reclamantul a arătat în esență că blocul din care face parte, 4 apartamente sunt branșate la sistemul centralizat de încălzire, iar 6 apartamente dispun de centrale termice de apartament.

Cu toate acestea pârâta a facturat individual consumurile de energie termică ale apartamentelor debranșate de la sistemul centralizat de încălzire fără a pune în aplicare prevederile legale incidente; în plus, blocul nu dispune de calorifere pe casa scării și în incintă, toate țevile care tranzitează apartamentele din bloc sunt termoizolante, țevile de la subsolul blocului sunt izolate pe cheltuiala proprie și nu există pierderi de energie termică în bloc. Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Buzău, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și în subsidiar în temeiul art. 60 – art. 63 C. proc. civ. a solicitat chemarea în garanție a SC D.I.G.

SRL. În motivare a învederat instanței că chemata în garanție, în baza contractului încheiat cu Asociația de Proprietari din care face parte reclamantul, și aceasta avea obligația repartizării consumurilor de energie termică potrivit prevederilor legale și a soft-ului propriu. La termenul de judecată din data de 20 martie 2007 reclamantul și-a precizat acțiunea sub raport obiectiv în sensul că solicită restituirea plății de 500.000 lei (rol) și scutire de la plata energiei termice pentru părți comune pentru viitor. Prin sentința civilă nr. 2153 pronunțată de Judecătoria Buzău la data de 17 aprilie 2007 s-a admis excepția necompetenței materiale a instanței, invocată de pârâtă și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, secția comercială.

Pentru a pronunța această sentință Judecătoria a reținut că litigiul de față este de natură comercială, în speță fiind incidente dispozițiile art. 4 C. com., cu referire la art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. La Tribunalul Buzău s-a format dosarul nr. 3134/114/2007, iar la termenul din data de 21 iunie 2007 a fost introdusă în cauză chemata în garanție SC D.I.G. SRL. Prin întâmpinarea depusă la dosar, SC D.I.G. SRL a solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamantul A.P. Prin sentința nr. 2682 pronunțată la data de 13 decembrie 2007 Tribunalul Buzău a respins acțiunea formulată de reclamantul A.P. în contradictoriu cu pârâta R.A.M. Buzău și chemata în garanție SC D.I.G. SRL și a obligat reclamantul la plata către pârâta R.A.M.

Buzău a sumei de 662,50 lei cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că obligația legală a proprietarilor de apartamente de a plăti contravaloarea energiei termice aferente cotelor comune este reglementată de H.G. nr. 400/2003 pct. 5.2 potrivit căruia niciun proprietar de apartament nu va fi exceptat de a contribui la plata cheltuielilor comune și art. 12 din Ordinul președintelui A.N.R.S.C. nr. 233 din 30 august 2004, care prevede că repartizarea cantităților individuale pentru încălzire aferente consumurilor de energie termică ale instalațiilor aflate în proprietate comună (toate instalațiile cu care a fost înzestrată clădirea la construire, inclusiv plasa de subsol) se aplică tuturor proprietarilor, indiferent dacă sunt sau nu racordați la S.A.C.E.T.

Aceeași instanță a constatat că între SC D.I.G. SRL și Asociația de Proprietari Buzău s-a încheiat contractul de prestări servicii și furnizare din 27 octombrie 2005, obiectul contractului fiind furnizarea și montarea de către SC D.I.G. SRL către cumpărător, pe baza de comandă, sau ofertă, mijloace de măsurare a energiei termice și a ventilelor termostate în schimbul plății în condițiile și termenele prevăzute în anexă. S-a mai reținut că obiectul contractului consta și în citirea și repartizarea anuală a costurilor prin note de repartizare pe baza citirii indicației repartitoarelor și a contorului general montat la intrarea în imobil, efectuate de un reprezentant al beneficiarului. În final Tribunalul a menționat că prin concluziile raportului de expertiză contabilă judiciară efectuată de expertul R.V., se reține faptul că în funcție de înscrisurile prezentate de părți și actele normative în vigoare, pârâta R.A.M.

Buzău și chemata în garanție SC D.I.G. SRL au facturat în mod justificat cheltuielile privind consumul de energie termică pentru încălzire la reclamantul A.P. în sumă de 103,48 lei. Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul A.P. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie susținând că în soluționarea cauzei, instanța de fond nu a ținut cont de toate prevederile legale, de documentele anexate la dosar, de observațiile făcute de reclamant, de falsitatea actelor prezentate în instanță de pârâta R.A.M. Buzău și chemata în garanție SC D.I.G. SRL, ci numai de raportul de expertiză întocmit în grabă, total nedocumentat. Mai susține apelantul că R.A.M. Buzău nu a respectat legea proprietății încercând prin toate mijloacele să-și impună forța, uitând că este proprietar până în punctul de delimitare și că nu există lege care să oblige cetățeanul să-i cumpere serviciile în condițiile numai de ea impuse.

Arată prin aceleași motive că instanța de fond în luarea hotărârii, nu a ținut cont de adresele care stipulau foarte clar că asociația de proprietari, nu a avut și nici nu are încheiat contract de prestări servicii cu SC D.I.G. SRL, luând în considerare un contract fals prezentat de aceasta. Menționează că SC D.I.G. SRL nu are încheiat un contract de prestări servicii nici cu Asociația de Proprietari și nici cu R.A.M. Buzău, desfășurându-și activitatea în mod fraudulos. Precizează că neexistența contractului de prestări servicii dintre asociație și SC D.I.G. SRL se poate demonstra și prin neînregistrarea lui în registrul unic de evidență a documentelor de lucru, care se poate vedea în xerocopiile paginilor registrului unde au fost înregistrate adresele și unde ar fi trebuit să fie înregistrat și contractul, dacă exista.

Față de expertiza contabilă arătă că a fost întocmită fără nicio responsabilitate, fără a se ține cont de prevederile legale, de autenticitatea documentelor anexate la dosar, copiindu-se paragrafe din întâmpinare fără a fi verificat existența articolelor de lege invocate de pârâți. În finalul motivelor sale menționează că expertul nu a ținut cont de modul total defectuos în care s-a facturat consumul de energie termică, și nici nu a făcut măcar o comparație între consumurile repartizate apartamentelor cu aceeași suprafață și aceeași configurație. Se solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată. Intimata R.A.M. Buzău a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, susținând în esență că sentința apelată este temeinică și legală sub aspectul tuturor criticilor formulate.

Examinând sentința, în raport de criticile formulate Curtea de Apel Ploiești, prin decizia nr. 62 din 25 martie 2008, a respins apelul ca nefondat pentru următoarele considerente: Obligația de plată a contravalorii energiei termice aferentă cotelor comune este clar reglementată de lege, respectiv Legea nr. 31/2006 și Legea nr. 325/2006, ambele cu intrare în vigoare la data de 21 martie 2007, acestea preluând reglementarea din Ordinul nr. 233/2004 modificat prin Ordinul nr. 255/2006. Potrivit dispozițiilor legale menționate repartizarea cantităților pentru încălzirea spațiilor aflate în proprietate comună se aplică tuturor proprietarilor, indiferent dacă sunt sau nu racordați la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică, H.G.

nr. 400/2003 prevăzând că niciun proprietar nu poate fi exceptat de la a contribui la plata cheltuielilor comune astfel că în mod corect a fost obligat la plată și reclamantul alături de ceilalți proprietari. Susținerea acestuia că a fost obligat la plată nelegal va fi înlăturată de instanță față de dispozițiile legale menționate. Între SC D.I.G. SRL și Asociația de Proprietari din care face parte apelantul s-a încheiat contractul de prestări servicii și furnizare din 27 octombrie 2005 pe care apelantul nu-l recunoaște, având ca obiect furnizarea și montarea mijloacelor de măsurare a energiei termice, citirea și repartizarea anuală a costurilor prin note de repartizare. La contractul de prestări servicii încheiat între R.A.M.

Buzău și Asociația de Proprietari s-a întocmit și act adițional prin care se completează prevederile contractului de prestări servicii în situația clienților preluați spre facturare, aplicându-se principiile prezentate în Metodologia de repartizare și facturare a consumatorilor în imobilele tip condominiu stipulat în Ordinul nr. 233/2004 emis de A.N.R.S.C. În raportul de expertiză efectuat în cauză și pe care instanța de fond l-a avut în vedere la pronunțarea soluției se menționează că pârâta R.A.M. Buzău și chemata în garanție SC D.I.G. SRL au facturat în mod justificat cheltuielile privind consumul de energie termică pentru încălzire și nu după bunul lor plac, așa cum susține apelantul.

Obligația de plată a contravalorii energiei termice aferentă cotelor comune fiind clar reglementată de dispozițiile legale, apelantul nu se poate sustrage de la această obligație, chiar dacă apartamentul său nu este racordat la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică. Deși contestă expertiza efectuată în cauză, reclamantul nu a formulat obiecțiuni, susținând numai că nu avea obligația la plată, fiind debranșat, iar în spațiile comune neexistând calorifere și că între asociație și chemata în garanție nu s-a încheiat niciun contract. Dispozițiile legale menționate, raportul de expertiză efectuat în cauză și celelalte acte depuse la dosar contrazic susținerile apelantului și dovedesc existența obligație la plată a reclamantului apelant pentru contravaloarea energiei termice aferentă spațiilor comune.

Mai mult, actuala reglementare respectiv art. 12 alin. (2) din Ordinul nr. 255/2006 obligă proprietarii la plata energiei termice aferentă cotelor comune indiferent dacă instalațiile sunt sau nu izolate. Nu se poate reține că intimatele au încălcat proprietatea apelantului obligându-l la plată, obligația acestuia derivând în primul rând din lege, calculul și repartizarea cotelor aferente fiind corect făcute, așa cum rezultă din expertiza efectuată în cauză. Împotriva acestei decizii, în termen legal a introdus recurs, reclamantul A.P. susținând în fapt, printr-o motivare sumară, că instanțele au ignorat acordul de voință al părților, iar în apel, soluția s-a pronunțat în raport de expertiza efectuată.

S-a mai susținut că ambele instanțe, nu au sesizat că acordul de colaborare dintre SC D.I.G. SRL și R.A.M. și contractul de prestări de servicii dintre SC D.I.G. SRL și asociația de proprietari sunt false. Recursul nu a fost motivat în drept. Analizând legalitatea deciziei, în raport de critica de nelegalitate, privind încălcarea acordului de voință al părților, în raport de art. 969 C. civ., deoarece celelalte critici vizează netemeinicia deciziei urmează a se reține. Între părți nu s-a încheiat nicio convenție de livrare a energiei termice și de plată a acesteia. Instanța de apel, confirmând starea de fapt reținută la fond, a reținut corect că plata contravalorii energiei termice aferentă cotelor comune, este reglementată de H.G.

nr. 400/2003 pct. 5.2, în raport de care niciun proprietar de apartament nu va fi exceptat de la contribuția plății cheltuielilor comune. Recurentul reclamant, nu este parte în contractul de prestări servicii și furnizare din 27 octombrie 2005 și deci nu poate invoca încălcarea de către instanțe a acordului de voință a unor terți care au încheiat această convenție. Cum acțiunea formulată este una în pretenții, reprezentând contravaloarea energiei termică facturată în plus în perioada 2006 - 2007, repunerea în discuție în recurs a unor chestiuni de fapt, stabilite și pe calea devolutivă a apelului, nu este posibilă, față de dispozițiile imperative, ce reglementează recursul, respectiv art. 304 C. proc.

civ. Așa fiind pentru cele ce preced, recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat recursul declarat de reclamantul A.P. împotriva deciziei nr. 62 din 25 martie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 10 iunie 2009.