ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1834/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei

Buzău, reclamantul A.P. a solicitat în contradictoriu cu pârâta R.A.M. Buzău să

se dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 500.000.000 rol reprezentând

încărcarea facturilor de plată pe anul 2006 - 2007 și scutirea la plata energiei

termice pentru partea comună.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat în esență că blocul din care face parte, 4 apartamente

sunt branșate la sistemul centralizat de încălzire, iar 6 apartamente dispun de

centrale termice de apartament. Cu toate acestea pârâta a facturat individual

consumurile de energie termică ale apartamentelor debranșate de la sistemul

centralizat de încălzire fără a pune în aplicare prevederile legale incidente;

în plus, blocul nu dispune de calorifere pe casa scării și în incintă, toate

țevile care tranzitează apartamentele din bloc sunt termoizolante, țevile de la

subsolul blocului sunt izolate pe cheltuiala proprie și nu există pierderi de

energie termică în bloc.

Pârâta a formulat

întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei

Buzău, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și în subsidiar în

temeiul art. 60 – art. 63 C. proc. civ. a solicitat chemarea în garanție a SC D.I.G.

SRL.

În motivare a învederat

instanței că chemata în garanție, în baza contractului încheiat cu Asociația de

Proprietari din care face parte reclamantul, și aceasta avea obligația

repartizării consumurilor de energie termică potrivit prevederilor legale și a

soft-ului propriu.

La termenul de judecată din

data de 20 martie 2007 reclamantul și-a precizat acțiunea sub raport obiectiv

în sensul că solicită restituirea plății de 500.000 lei (rol) și scutire de la

plata energiei termice pentru părți comune pentru viitor.

Prin sentința civilă nr. 2153

pronunțată de Judecătoria Buzău la data de 17 aprilie 2007 s-a admis excepția

necompetenței materiale a instanței, invocată de pârâtă și s-a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, secția

comercială.

Pentru a pronunța această

sentință Judecătoria a reținut că litigiul de față este de natură comercială,

în speță fiind incidente dispozițiile art. 4 C. com., cu referire la art. 2 pct.

1 lit. a) C. proc. civ.

La Tribunalul Buzău s-a

format dosarul nr. 3134/114/2007, iar la termenul din data de 21 iunie 2007 a

fost introdusă în cauză chemata în garanție SC D.I.G. SRL.

Prin întâmpinarea depusă la

dosar, SC D.I.G. SRL a solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamantul A.P.

Prin sentința nr. 2682

pronunțată la data de 13 decembrie 2007 Tribunalul Buzău a respins acțiunea

formulată de reclamantul A.P. în contradictoriu cu pârâta R.A.M. Buzău și

chemata în garanție SC D.I.G. SRL și a obligat reclamantul la plata către

pârâta R.A.M. Buzău a sumei de 662,50 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel prima

instanță a reținut că obligația legală a proprietarilor de apartamente de a

plăti contravaloarea energiei termice aferente cotelor comune este reglementată

de H.G. nr. 400/2003 pct. 5.2 potrivit căruia niciun proprietar de apartament

nu va fi exceptat de a contribui la plata cheltuielilor comune și art. 12 din

Ordinul președintelui A.N.R.S.C. nr. 233 din 30 august 2004, care prevede că

repartizarea cantităților individuale pentru încălzire aferente consumurilor de

energie termică ale instalațiilor aflate în proprietate comună (toate

instalațiile cu care a fost înzestrată clădirea la construire, inclusiv plasa

de subsol) se aplică tuturor proprietarilor, indiferent dacă sunt sau nu

racordați la S.A.C.E.T.

Aceeași instanță a constatat

că între SC D.I.G. SRL și Asociația de Proprietari Buzău s-a încheiat

contractul de prestări servicii și furnizare din 27 octombrie 2005, obiectul

contractului fiind furnizarea și montarea de către SC D.I.G. SRL către

cumpărător, pe baza de comandă, sau ofertă, mijloace de măsurare a energiei

termice și a ventilelor termostate în schimbul plății în condițiile și

termenele prevăzute în anexă.

S-a mai reținut că obiectul

contractului consta și în citirea și repartizarea anuală a costurilor prin note

de repartizare pe baza citirii indicației repartitoarelor și a contorului

general montat la intrarea în imobil, efectuate de un reprezentant al

beneficiarului.

În final Tribunalul a

menționat că prin concluziile raportului de expertiză contabilă judiciară

efectuată de expertul R.V., se reține faptul că în funcție de înscrisurile

prezentate de părți și actele normative în vigoare, pârâta R.A.M. Buzău și

chemata în garanție SC D.I.G. SRL au facturat în mod justificat cheltuielile

privind consumul de energie termică pentru încălzire la reclamantul A.P. în

sumă de 103,48 lei.

Împotriva sentinței a

declarat apel reclamantul A.P. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie

susținând că în soluționarea cauzei, instanța de fond nu a ținut cont de toate

prevederile legale, de documentele anexate la dosar, de observațiile făcute de

reclamant, de falsitatea actelor prezentate în instanță de pârâta R.A.M. Buzău

și chemata în garanție SC D.I.G. SRL, ci numai de raportul de expertiză întocmit

în grabă, total nedocumentat.

Mai susține apelantul că R.A.M.

Buzău nu a respectat legea proprietății încercând prin toate mijloacele să-și

impună forța, uitând că este proprietar până în punctul de delimitare și că nu

există lege care să oblige cetățeanul să-i cumpere serviciile în condițiile

numai de ea impuse.

Arată prin aceleași motive

că instanța de fond în luarea hotărârii, nu a ținut cont de adresele care

stipulau foarte clar că asociația de proprietari, nu a avut și nici nu are

încheiat contract de prestări servicii cu SC D.I.G. SRL, luând în considerare

un contract fals prezentat de aceasta.

Menționează că SC D.I.G. SRL

nu are încheiat un contract de prestări servicii nici cu Asociația de

Proprietari și nici cu R.A.M. Buzău, desfășurându-și activitatea în mod

fraudulos.

Precizează că neexistența

contractului de prestări servicii dintre asociație și SC D.I.G. SRL se poate

demonstra și prin neînregistrarea lui în registrul unic de evidență a

documentelor de lucru, care se poate vedea în xerocopiile paginilor registrului

unde au fost înregistrate adresele și unde ar fi trebuit să fie înregistrat și

contractul, dacă exista.

Față de expertiza contabilă

arătă că a fost întocmită fără nicio responsabilitate, fără a se ține cont de

prevederile legale, de autenticitatea documentelor anexate la dosar,

copiindu-se paragrafe din întâmpinare fără a fi verificat existența articolelor

de lege invocate de pârâți.

În finalul motivelor sale

menționează că expertul nu a ținut cont de modul total defectuos în care s-a

facturat consumul de energie termică, și nici nu a făcut măcar o comparație

între consumurile repartizate apartamentelor cu aceeași suprafață și aceeași

configurație.

Se solicită admiterea apelului,

schimbarea în tot a sentinței și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

Intimata R.A.M. Buzău a

formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat,

susținând în esență că sentința apelată este temeinică și legală sub aspectul

tuturor criticilor formulate.

Examinând sentința, în

raport de criticile formulate Curtea de Apel Ploiești, prin decizia nr. 62 din

25 martie 2008, a respins apelul ca nefondat pentru următoarele considerente:

Obligația de plată a

contravalorii energiei termice aferentă cotelor comune este clar reglementată

de lege, respectiv Legea nr. 31/2006 și Legea nr. 325/2006, ambele cu intrare

în vigoare la data de 21 martie 2007, acestea preluând reglementarea din

Ordinul nr. 233/2004 modificat prin Ordinul nr. 255/2006.

Potrivit dispozițiilor

legale menționate repartizarea cantităților pentru încălzirea spațiilor aflate

în proprietate comună se aplică tuturor proprietarilor, indiferent dacă sunt

sau nu racordați la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică, H.G.

nr. 400/2003 prevăzând că niciun proprietar nu poate fi exceptat de la a

contribui la plata cheltuielilor comune astfel că în mod corect a fost obligat

la plată și reclamantul alături de ceilalți proprietari.

Susținerea acestuia că a fost

obligat la plată nelegal va fi înlăturată de instanță față de dispozițiile

legale menționate.

Între SC D.I.G. SRL și

Asociația de Proprietari din care face parte apelantul s-a încheiat contractul

de prestări servicii și furnizare din 27 octombrie 2005 pe care apelantul nu-l

recunoaște, având ca obiect furnizarea și montarea mijloacelor de măsurare a

energiei termice, citirea și repartizarea anuală a costurilor prin note de

repartizare.

La contractul de prestări

servicii încheiat între R.A.M. Buzău și Asociația de Proprietari s-a întocmit

și act adițional prin care se completează prevederile contractului de prestări

servicii în situația clienților preluați spre facturare, aplicându-se

principiile prezentate în Metodologia de repartizare și facturare a consumatorilor

în imobilele tip condominiu stipulat în Ordinul nr. 233/2004 emis de A.N.R.S.C.

În raportul de expertiză

efectuat în cauză și pe care instanța de fond l-a avut în vedere la pronunțarea

soluției se menționează că pârâta R.A.M. Buzău și chemata în garanție SC D.I.G.

SRL au facturat în mod justificat cheltuielile privind consumul de energie

termică pentru încălzire și nu după bunul lor plac, așa cum susține apelantul.

Obligația de plată a

contravalorii energiei termice aferentă cotelor comune fiind clar reglementată

de dispozițiile legale, apelantul nu se poate sustrage de la această obligație,

chiar dacă apartamentul său nu este racordat la sistemul de alimentare centralizată

cu energie termică.

Deși contestă expertiza

efectuată în cauză, reclamantul nu a formulat obiecțiuni, susținând numai că nu

avea obligația la plată, fiind debranșat, iar în spațiile comune neexistând

calorifere și că între asociație și chemata în garanție nu s-a încheiat niciun

contract.

Dispozițiile legale

menționate, raportul de expertiză efectuat în cauză și celelalte acte depuse la

dosar contrazic susținerile apelantului și dovedesc existența obligație la

plată a reclamantului apelant pentru contravaloarea energiei termice aferentă

spațiilor comune.

Mai mult, actuala reglementare

respectiv art. 12 alin. (2) din Ordinul nr. 255/2006 obligă proprietarii la

plata energiei termice aferentă cotelor comune indiferent dacă instalațiile

sunt sau nu izolate.

Nu se poate reține că

intimatele au încălcat proprietatea apelantului obligându-l la plată, obligația

acestuia derivând în primul rând din lege, calculul și repartizarea cotelor

aferente fiind corect făcute, așa cum rezultă din expertiza efectuată în cauză.

Împotriva acestei decizii,

în termen legal a introdus recurs, reclamantul A.P. susținând în fapt, printr-o

motivare sumară, că instanțele au ignorat acordul de voință al părților, iar în

apel, soluția s-a pronunțat în raport de expertiza efectuată.

S-a mai susținut că ambele

instanțe, nu au sesizat că acordul de colaborare dintre SC D.I.G. SRL și R.A.M.

și contractul de prestări de servicii dintre SC D.I.G. SRL și asociația de

proprietari sunt false.

Recursul nu a fost motivat

în drept.

Analizând legalitatea

deciziei, în raport de critica de nelegalitate, privind încălcarea acordului de

voință al părților, în raport de art. 969 C. civ., deoarece celelalte critici

vizează netemeinicia deciziei urmează a se reține.

Între părți nu s-a încheiat

nicio convenție de livrare a energiei termice și de plată a acesteia.

Instanța de apel, confirmând

starea de fapt reținută la fond, a reținut corect că plata contravalorii

energiei termice aferentă cotelor comune, este reglementată de H.G. nr. 400/2003

pct. 5.2, în raport de care niciun proprietar de apartament nu va fi exceptat

de la contribuția plății cheltuielilor comune.

Recurentul reclamant, nu

este parte în contractul de prestări servicii și furnizare din 27 octombrie

2005 și deci nu poate invoca încălcarea de către instanțe a acordului de voință

a unor terți care au încheiat această convenție.

Cum acțiunea formulată este

una în pretenții, reprezentând contravaloarea energiei termică facturată în

plus în perioada 2006 - 2007, repunerea în discuție în recurs a unor chestiuni

de fapt, stabilite și pe calea devolutivă a apelului, nu este posibilă, față de

dispozițiile imperative, ce reglementează recursul, respectiv art. 304 C. proc.

civ.

Așa fiind pentru cele ce

preced, recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat

recursul declarat de reclamantul A.P. împotriva deciziei nr. 62 din 25 martie 2008

a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și

fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința

publică, astăzi 10 iunie 2009.