ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3177/2010

Asupra recursului de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Buzău sub nr. 6016/114/2007 reclamanta SC R.L. SRL Râmnicu Sărat a

chemat în judecată pe pârâta SC L.F. SRL Râmnicu Sărat, solicitând instanței ca

prin sentința ce o va pronunța să o oblige pe pârâtă la plata sumei de 410.223,36

lei daune interese, datorate pentru repararea prejudiciului generat de

nerespectarea de către pârâtă a obligației de a-i furniza energie electrică, la

plata dobânzii legale în materie comercială, de la data scadenței și până la

plata efectivă a sumei datorate, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 426 din 11 mai 2009 a Tribunalului Buzău, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă

excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și a fost respinsă

acțiunea formulată de către aceasta.

Pentru a se pronunța astfel, prima

instanță a reținut următoarele:

Reclamanta SC R.L. SRL a dobândit

prin cumpărare de la SC M. SA (societate în faliment) două imobile situate în

orașul Râmnicu Sărat str. Puiești, astfel cum sunt descrise în contractul de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 29 din 13 iunie 2002 de B.N.P. V.V.

În cuprinsul contractului este înserată

o clauză specială, conform căreia cumpărătoarei i se rezervă, pe toată perioada

construcției, dreptul de a i se furniza energie electrică contra cost, din

postul de transformare a energiei electrice proprietatea SC L.F. SRL, conform

obligației asumată de această din urmă societate în procesul verbal de

licitație din 8 septembrie 2000, pârâtul dobândind la rândul său, în cadrul

aceleiași proceduri de faliment, un alt imobil ce a aparținut fostei SC M. SA.

La rândul său, prin contractul de

vânzare cumpărare nr. 1065 din 17 decembrie 2002, autentificat de B.N.P. V.V.,

reclamanta a vândut către SC E. SRL (în prezent SC A.R. SRL) imobilul cumpărat

la licitația din 8 septembrie 2000, în cuprinsul contractului nefiind prevăzute

nici un fel de clauze speciale referitoare la modalitatea de furnizare a

energiei electrice.

Ulterior, prin contractul de

închiriere nr. 292 din 20 ianuarie 2003, autentificat de același notar, SC E.

SRL, în calitate de locator a închiriat reclamantei aceleași spații care au

făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare, fără ca în contract să fie

înserate clauze cu privire la modalitatea de furnizare a energiei electrice.

Prima instanță a apreciat că în

momentul în care reclamanta a înstrăinat imobilele dobândite în urma

licitațiilor organizate în procedura de faliment, nu putea transmite și

obligația pârâtei de a asigura furnizarea energiei electrice.

De altfel, prin sentința nr. 384 din

21 noiembrie 2005 pronunțată în dosarul nr. 1011/2004 al Tribunalului Buzău,

pârâta din cauza de față a fost obligată la furnizarea de energie electrică

către SC A.R. SRL (fostă SC E. SRL) proprietara actuală a imobilelor aflate în

folosința reclamantei.

S-a mai apreciat de către prima

instanță că în cauză nu sunt incidente dispozițiile legale privind răspunderea

delictuală civilă, fapta pârâtei, de a nu furniza energie electrică, neputând

fi apreciată ca o faptă ilicită, de natură a trage această răspundere.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel reclamanta SC R.L. SRL.

Prin decizia nr. 100 din 17 iunie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, a fost

respins, ca nefondat, apelul reclamantei.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de apel a reținut următoarele:

În mod corect a reținut prima

instanță că prin faptul vânzării imobilului proprietatea sa, către SC E. SRL,

prin contractul nr. 1065 din 17 decembrie 2002, în care nu s-a prevăzut nicio

clauză privind furnizarea energiei electrice, reclamanta și-a pierdut dreptul

de a i se furniza energie electrică din postul trafo proprietatea pârâtei,

drept înscris numai în primul contract de vânzare-cumpărare a spațiului, cel cu

nr. 29 din 13 iunie 2002.

Prin sentința nr. 384 din 21

noiembrie 2005 a Tribunalului Buzău s-a stabilit că, potrivit procesului-verbal

de licitație din 8 mai 2002, reclamanta era obligată să furnizeze energie

electrică tuturor agenților economici care au dobândit un drept de proprietate

asupra imobilelor ce au fost adjudecate prin licitație publică, or, la data

pronunțării acestei hotărâri reclamanta nu mai era proprietara imobilului, ci

doar locatară a acestuia, nefiindu-i transmis dreptul a i se furniza energie

electrică de către pârâtă.

S-a mai reținut de către instanța de

apel, că în speță nu este vorba de o obligație „propter rem” deoarece, nu

există o lege sau o convenție intervenită între părțile din proces care să

reglementeze obligația intimatei-pârâte de a furniza energie electrică

intimatei-reclamante.

De asemenea, instanța de apel a

concluzionat că refuzul pârâtei-intimate de a furniza energie electrică din

postul trafo proprietatea sa, nu poate fi calificat drept fapt juridic ilicit.

Criticile vizând încălcarea

dispozițiilor art. 977, 978, 981 și 982 C. civ., cu trimitere la clauzele

contractului încheiat între reclamantă și cumpărătoarea SC E. SRL, nu pot fi

reținute, deoarece exced cadrului procesual stabilit de către reclamantă,

făcând trimitere la răspunderea contractuală și nu la răspunderea delictuală.

În acest sens se arată că nu există

nicio clauză contractuală din care să rezulte că intenția părților a fost de a

transfera locatarei dreptul de a primi energie electrică.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamanta SC R.L. SRL aducându-i următoarele critici.

greșit actele juridice deduse judecății.

Astfel, din procesul-verbal de

licitație din 8 septembrie 2000 rezultă obligația pârâtei SC L.F. SRL de a

furniza energie electrică celorlalți adjudecatari, această obligație fiind una

propter rem.

Practic, instanța de apel a

nesocotit dispozițiile sentinței nr. 384 din 21 noiembrie 2005 a Tribunalului Buzău, sentință rămasă definitivă și irevocabilă, aceeași pârâtă, ca în speța de

față, a fost obligată să furnizeze energie electrică către SC A.R. SRL (fostă

SC E. SRL).

fost dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 1426 C.

civ., potrivit cărora” locatorul nu este răspunzător către locatar de

tulburarea cășunată lui prin faptul unei a treia persoane .. locatarul are însă

facultatea de a reclama în contra-le în numele său personal”.

Recurenta-reclamantă susține că

folosința sa a fost tulburată prin-un fapt ilicit, cauzator de prejudicii,

săvârșit de către pârâtă, astfel că el are la îndemână o acțiune în despăgubire

împotriva autorului faptei ilicite.

Analizând decizia recurată, prin

raportare la criticile formulate, Înalta Curte a reținut că recursul este

nefondat, pentru următoarele considerente.

reținută.

În mod corect a stabilit atât

instanța de apel cât și prima instanță că obligația de a furniza energie

electrică, există în sarcina reclamantei numai în ce privește pe proprietarii

celorlalte active cumpărate la licitație publică în urma falimentului SC M. SA.

În acest sens este și sentința nr. 384

din 21 noiembrie 2005 a Tribunalului Buzău, sentință rămasă definitivă și

irevocabilă și prin care se statuează același lucru, și anume faptul că prin

procesul-verbal de licitație din 8 mai 2002 pârâtei SC L.F. SRL îi incumbă

obligația de a asigura furnizarea energiei electrice către ceilalți

adjudecatari.

Ce nu înțelege reclamanta recurentă

este tocmai faptul că la momentul la care a formulat cererea de chemare în

judecată ea nu mai era proprietara spațiului respectiv, proprietară devenind SC

E. SRL (actuală SC A.R. SRL) și că numai aceasta avea posibilitatea de a cere

respectarea de către pârâta SC L.F. SRL a obligației de a furniza energia

electrică, posibilitate pe care, de altfel, a și valorificat-o prin sentința nr.

384/2005 a Tribunalului Buzău.

Prin urmare, așa cum s-a stabilit și

prin sentința mai sus amintită, numai persoanele fizice sau juridice care au

calitatea de proprietari ai spațiilor adjudecate în urma procedurii

falimentului SC M. SA, prin licitația organizată la data de 8 mai 2002 (sau

succesorii acestora), au calitatea de a cere pârâtei respectarea obligației de

a le fi furnizată energie electrică de la postul trafo aflat pe spațiul

adjudecat de această societate, prin același proces-verbal de licitație,

obligație convențională asumată în cuprinsul acestui proces-verbal.

poate fi reținută.

În cauză nu sunt aplicabile

dispozițiile art. 1426 C. civ., deoarece fapta celei de a treia persoane, în

cauza de față pârâta SC L.F. SRL, nu este o faptă ilicită.

Așa cum s-a reținut și prin sentința

nr. 384/2005 a Tribunalului Buzău, fapta pârâtei de a întrerupe alimentarea cu

energie electrică a spațiului deținut la acea dată, cu nume de proprietar, de

către SC E. SRL, constituie doar o încălcare a obligației asumate prin

procesul-verbal de licitație din 8 mai 2002 (deci obligație convențională) și

nu poate fi invocată de către reclamantă, ci doar de către proprietarul imobilului

respectiv, care la momentul formulării cererii de chemare în judecată nu mai

era reclamanta, ci SC A.R. SRL, așa după cum în mod corect au stabilit și

instanțele de fond.

Având în vedere cele arătate mai

sus, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca

nefondat, recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta SC R.L. SRL RÂMNICU SĂRAT împotriva deciziei nr. 100 din 17 iunie

2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 7 octombrie 2010.