ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 633/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu Sărat la 7 iulie 2004, reclamanta SC L.F. SRL Râmnicu Sărat, în contradictoriu cu pârâta SC E. SRL Râmnicu Sărat, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună recunoașterea dreptului de servitute al reclamantei asupra căii de acces cuprinsă între construcția denumită Imobilul nr. 1 cu Secția de furnire înscris în Cartea Funciară a localității Râmnicu Sărat și construcția denumită Imobilul nr. 2 cu destinația de sediu administrativ înscris în Cartea Funciară a localității Râmnicu Sărat situate în Râmnicu Sărat, și obligarea pârâtei la respectarea acestei servituți de trecere.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat următoarele: - în cadrul procedurii reorganizării judiciare și a falimentului privind pe debitoarea SC M. SA Râmnicu Sărat reclamantei i s-a adjudecat imobilul situat în Râmnicu Sărat, compus din teren și cele două construcții, dreptul său de proprietate fiind intabulat la Cartea Funciară conform Încheierii nr. 1490 din 5 octombrie 2000; - cu prilejul lichidării bunurilor falitei, căile de acces la construcții nu au fost înstrăinate niciunei societăți participante la licitații, consemnându-se în procesele - verbale încheiate că acestea vor fi utilizate de comun acord de către toți participanții din incinta fostei SC M. SA și că vor fi eventual înstrăinate tot prin acordul lor.

Judecătoria Buzău, prin sentința nr. 4219 din 23 august 2004, a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Sărat, instanța constatând că, față de obiectul cauzei, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 5 C. proc. civ., în condițiile în care sediul social al ambelor societăți se aflau în raza teritorială a evocatei instanțe. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate. Tribunalul Buzău, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 484 din 15 februarie 2004 a admis recursul, a casat hotărârea recurată și a reținut cauza spre competentă soluționare, constatând natura comercială a cererii și obiectul acesteia.

La secția comercială a Tribunalului Buzău s-a format dosarul nr. 1547/2004. Pârâta SC A.R. SRL (fostă SC E. SRL) a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, solicitând, în cazul admiterii acțiunii, ca reclamanta - pârâtă reconvențional, să fie obligată la plata unor despăgubiri lunare pentru lipsa folosinței asupra terenului afectat servituții de trecere, despăgubiri echivalente cu folosința terenului la prețul de circulație calculat lunar. În motivarea cererii reconvenționale pârâta - reclamantă reconvențional a arătat că terenul cuprins între Imobilul nr. 1 - Secție furnire și Imobilul nr. 2 este proprietatea sa conform contractului de vânzare - cumpărare și reclamanta - pârâtă nu a avut niciodată drept de servitute pe acest teren recunoscut printr-un titlu, o convenție sau hotărâre judecătorească.

Pârâta - reclamantă reconvențional invocă drept temei al cererii reconvenționale dispozițiile art. 616 C. civ., arătând că, spre deosebire de alte servituți legale, servitutea de trecere nu este gratuită. Prin precizarea de acțiune reclamanta pârâtă reconvențional și-a modificat obiectul acțiunii solicitând ca instanța să constate în favoarea sa un drept de folosință asupra căii de acces cuprinsă între cele două imobile iar, în subsidiar, în situația în care se va constata că pârâta are drept de proprietate asupra căii de acces să se recunoască în favoarea sa un drept se servitute asupra acestui drum. De asemenea, pârâta - reclamantă a solicitat instanței să-i permită accesul la clădirea societății.

În cauză a fost administrată și proba cu expertiza tehnică. Tribunalul Buzău, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 2710 din 9 noiembrie 2006 a admis în parte cererea principală, a admis în parte cererea reconvențională, a instituit în favoarea reclamantei - pârâte SC L.F. SRL un drept de servitute de trecere asupra căii de acces cuprinsă între construcția denumită Imobilul nr. 1 cu Secția de Furnire, înscris în Cartea Funciară a localității Râmnicu Sărat și construcția denumită Imobilul nr. 2 cu destinația de sediu administrativ înscris în Cartea Funciară a localității Râmnicu Sărat, județul Buzău, și, în consecință, obligă pârâta - reclamantă SC A.R.

SRL să permită accesul reclamantei - pârâte la clădirea proprietatea sa, a obligat reclamanta - pârâtă la plata către pârâta - reclamantă a sumei de 1.399,2 lei/lună reprezentând despăgubiri lunare pentru lipsa folosinței asupra terenului afectat servituții de trecere, a respins celelalte capete de cerere, cu cheltuieli de judecată aferente compensate până la concurența sumei de 475 lei, urmând ca reclamanta pârâtă să plătească reclamantei suma de 2.777 lei cheltuieli de judecată. În pronunțarea acestei soluții instanța de fond a reținut, în esență, și în raport de concluziile raportului de expertiză, că în speță sunt incidente dispozițiile art. 616 C. civ., în sensul că terenul pentru care s-a solicitat servitutea de trecere este înfundat, neavând nicio ieșire la calea publică și că proprietarului fondului aservit i se datorează despăgubiri pentru pagubele ce s-ar putea ocaziona prin accederea la fondul dominant.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta - pârâtă reconvențional SC L.F. SRL Râmnicu Sărat, fără însă a-l motiva, astfel că instanța de control judiciar a analizat apelul prin prisma susținerilor făcute de reclamantă la instanța de fond, în aplicarea art. 292 alin. (2) C. proc. civ. Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, a respins apelul prin decizia nr. 52 din 29 martie 2007. În fundamentarea acestei soluții instanța de apel a făcut trimitere la concluziile raportului de expertiză, conchizând asupra legalității și temeiniciei hotărârii apelate. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta - pârâta reconvențional SC L.F. SRL Râmnicu Sărat, criticând-o pentru nelegalitate.

Recurenta își subsumează criticile motivului de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și vizează, în esență, faptul că instanțele au pronunțat soluții greșite sub aspectul obligării sale la plata daunelor interese în condițiile, în care paguba nu există, neluând în considerare dispozițiile art. 616 C. civ. care condiționează obligația de dezdăunare a proprietarului fondului aservit de pagubele ce ar putea fi ocazionate de instituirea servituții de trecere. Recurenta - reclamantă, conchide că, în opinia sa, controlul privind legalitatea hotărârii primei instanțe nu s-a realizat și solicită Înaltei Curți admiterea recursului și în rejudecare, să respingă și cererea reconvențională.

Înalta Curte, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este întemeiat pentru motivele ce se vor arăta. Recurenta - reclamantă și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 616, art. 1073 și urm. C. civ. Tribunalul Buzău, ca instanță de fond, a soluționat cauza în raport de temeiurile de drept invocate respectiv art. 616 și urm. C. civ. Instanța de control judiciar nu a exercitat un examen de legalitate asupra hotărârii apelate, decizia recurată conținând numai aprecieri cu privire la raportul de expertiză efectuat în cauză deși aceasta era ținută, în raport de dispozițiile art. 292 alin. (2) C. proc. civ., să examineze sentința sub aspectul interpretării și aplicării dispozițiilor legale invocate de părți.

Așadar, cum instanța de control judiciar nu și-a motivat decizia recurată în raport de temeiurile de drept invocate de reclamantă în acțiune, respectiv art. 616 și art. 1073 C. civ. și evocate de instanța de fond în propria motivare, nu se poate vorbi de exercitarea de către instanța de apel a controlului de legalitate, acesta nefiind realizat. În considerarea celor ce preced, Înalta Curte în temeiul art. 312 C. proc. civ., va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC L.F. SRL Râmnicu Sărat împotriva deciziei nr. 52 din 29 martie 2007 a Curții de Apel Ploiești, secția comercial și de contencios administrativ, casează decizia recurată și trimite cauza pentru rejudecare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 februarie 2008.