ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 633/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 633/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei
Râmnicu Sărat la 7 iulie 2004, reclamanta SC L.F. SRL Râmnicu Sărat, în
contradictoriu cu pârâta SC E. SRL Râmnicu Sărat, a solicitat instanței ca,
prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună recunoașterea dreptului de servitute
al reclamantei asupra căii de acces cuprinsă între construcția denumită
Imobilul nr. 1 cu Secția de furnire înscris în Cartea Funciară a localității
Râmnicu Sărat și construcția denumită Imobilul nr. 2 cu destinația de sediu
administrativ înscris în Cartea Funciară a localității Râmnicu Sărat situate în
Râmnicu Sărat, și obligarea pârâtei la respectarea acestei servituți de
trecere.
În motivarea acțiunii
reclamanta a arătat următoarele:
- în cadrul procedurii
reorganizării judiciare și a falimentului privind pe debitoarea SC M. SA
Râmnicu Sărat reclamantei i s-a adjudecat imobilul situat în Râmnicu Sărat,
compus din teren și cele două construcții, dreptul său de proprietate fiind
intabulat la Cartea Funciară conform Încheierii nr. 1490 din 5 octombrie 2000;
- cu prilejul lichidării
bunurilor falitei, căile de acces la construcții nu au fost înstrăinate
niciunei societăți participante la licitații, consemnându-se în procesele - verbale
încheiate că acestea vor fi utilizate de comun acord de către toți
participanții din incinta fostei SC M. SA și că vor fi eventual înstrăinate tot
prin acordul lor.
Judecătoria Buzău, prin
sentința nr. 4219 din 23 august 2004, a dispus declinarea competenței de
soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Sărat, instanța
constatând că, față de obiectul cauzei, în speță, sunt incidente dispozițiile art.
5 C. proc. civ., în condițiile în care sediul social al ambelor societăți se
aflau în raza teritorială a evocatei instanțe.
Împotriva acestei sentințe a
declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate.
Tribunalul Buzău, secția comercială
și de contencios administrativ, prin decizia nr. 484 din 15 februarie 2004 a
admis recursul, a casat hotărârea recurată și a reținut cauza spre competentă
soluționare, constatând natura comercială a cererii și obiectul acesteia.
La secția comercială a
Tribunalului Buzău s-a format dosarul nr. 1547/2004.
Pârâta SC A.R. SRL (fostă SC
E. SRL) a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, solicitând, în cazul
admiterii acțiunii, ca reclamanta - pârâtă reconvențional, să fie obligată la
plata unor despăgubiri lunare pentru lipsa folosinței asupra terenului afectat
servituții de trecere, despăgubiri echivalente cu folosința terenului la prețul
de circulație calculat lunar.
În motivarea cererii
reconvenționale pârâta - reclamantă reconvențional a arătat că terenul cuprins
între Imobilul nr. 1 - Secție furnire și Imobilul nr. 2 este proprietatea sa
conform contractului de vânzare - cumpărare și reclamanta - pârâtă nu a avut niciodată
drept de servitute pe acest teren recunoscut printr-un titlu, o convenție sau
hotărâre judecătorească.
Pârâta - reclamantă
reconvențional invocă drept temei al cererii reconvenționale dispozițiile art. 616
C. civ., arătând că, spre deosebire de alte servituți legale, servitutea de
trecere nu este gratuită.
Prin precizarea de acțiune
reclamanta pârâtă reconvențional și-a modificat obiectul acțiunii solicitând ca
instanța să constate în favoarea sa un drept de folosință asupra căii de acces
cuprinsă între cele două imobile iar, în subsidiar, în situația în care se va
constata că pârâta are drept de proprietate asupra căii de acces să se
recunoască în favoarea sa un drept se servitute asupra acestui drum.
De asemenea, pârâta -
reclamantă a solicitat instanței să-i permită accesul la clădirea societății.
În cauză a fost administrată
și proba cu expertiza tehnică.
Tribunalul Buzău, secția comercială
și de contencios administrativ, prin sentința nr. 2710 din 9 noiembrie 2006 a
admis în parte cererea principală, a admis în parte cererea reconvențională, a
instituit în favoarea reclamantei - pârâte SC L.F. SRL un drept de servitute de
trecere asupra căii de acces cuprinsă între construcția denumită Imobilul nr. 1
cu Secția de Furnire, înscris în Cartea Funciară a localității Râmnicu Sărat și
construcția denumită Imobilul nr. 2 cu destinația de sediu administrativ înscris
în Cartea Funciară a localității Râmnicu Sărat, județul Buzău, și, în
consecință, obligă pârâta - reclamantă SC A.R. SRL să permită accesul
reclamantei - pârâte la clădirea proprietatea sa, a obligat reclamanta - pârâtă
la plata către pârâta - reclamantă a sumei de 1.399,2 lei/lună reprezentând
despăgubiri lunare pentru lipsa folosinței asupra terenului afectat servituții
de trecere, a respins celelalte capete de cerere, cu cheltuieli de judecată
aferente compensate până la concurența sumei de 475 lei, urmând ca reclamanta
pârâtă să plătească reclamantei suma de 2.777 lei cheltuieli de judecată.
În pronunțarea acestei
soluții instanța de fond a reținut, în esență, și în raport de concluziile
raportului de expertiză, că în speță sunt incidente dispozițiile art. 616 C.
civ., în sensul că terenul pentru care s-a solicitat servitutea de trecere este
înfundat, neavând nicio ieșire la calea publică și că proprietarului fondului
aservit i se datorează despăgubiri pentru pagubele ce s-ar putea ocaziona prin
accederea la fondul dominant.
Împotriva acestei sentințe a
declarat apel reclamanta - pârâtă reconvențional SC L.F. SRL Râmnicu Sărat, fără
însă a-l motiva, astfel că instanța de control judiciar a analizat apelul prin
prisma susținerilor făcute de reclamantă la instanța de fond, în aplicarea art.
292 alin. (2) C. proc. civ. Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de
contencios administrativ, a respins apelul prin decizia nr. 52 din 29 martie
2007.
În fundamentarea acestei
soluții instanța de apel a făcut trimitere la concluziile raportului de
expertiză, conchizând asupra legalității și temeiniciei hotărârii apelate.
Împotriva acestei decizii a
declarat recurs reclamanta - pârâta reconvențional SC L.F. SRL Râmnicu Sărat,
criticând-o pentru nelegalitate.
Recurenta își subsumează
criticile motivului de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
și vizează, în esență, faptul că instanțele au pronunțat soluții greșite sub
aspectul obligării sale la plata daunelor interese în condițiile, în care
paguba nu există, neluând în considerare dispozițiile art. 616 C. civ. care
condiționează obligația de dezdăunare a proprietarului fondului aservit de
pagubele ce ar putea fi ocazionate de instituirea servituții de trecere.
Recurenta - reclamantă,
conchide că, în opinia sa, controlul privind legalitatea hotărârii primei
instanțe nu s-a realizat și solicită Înaltei Curți admiterea recursului și în
rejudecare, să respingă și cererea reconvențională.
Înalta Curte, analizând
decizia recurată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este
întemeiat pentru motivele ce se vor arăta.
Recurenta - reclamantă și-a
întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 616, art. 1073 și urm. C. civ.
Tribunalul Buzău, ca
instanță de fond, a soluționat cauza în raport de temeiurile de drept invocate
respectiv art. 616 și urm. C. civ.
Instanța de control judiciar
nu a exercitat un examen de legalitate asupra hotărârii apelate, decizia
recurată conținând numai aprecieri cu privire la raportul de expertiză efectuat
în cauză deși aceasta era ținută, în raport de dispozițiile art. 292 alin. (2) C.
proc. civ., să examineze sentința sub aspectul interpretării și aplicării
dispozițiilor legale invocate de părți.
Așadar, cum instanța de
control judiciar nu și-a motivat decizia recurată în raport de temeiurile de
drept invocate de reclamantă în acțiune, respectiv art. 616 și art. 1073 C.
civ. și evocate de instanța de fond în propria motivare, nu se poate vorbi de
exercitarea de către instanța de apel a controlului de legalitate, acesta
nefiind realizat.
În considerarea celor ce
preced, Înalta Curte în temeiul art. 312 C. proc. civ., va admite recursul, va
casa decizia recurată și va trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de
reclamanta SC L.F. SRL Râmnicu Sărat împotriva deciziei nr. 52 din 29 martie
2007 a Curții de Apel Ploiești, secția comercial și de contencios administrativ,
casează decizia recurată și trimite cauza pentru rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 19 februarie 2008.