ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 460/2006

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 460/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursurilor, din examinarea

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 851

din 11 mai 2004, reclamanta SC C. SA a solicitat constatarea nulității absolute

a contractului de vânzare cumpărare încheiat între SC A. SA și SC S. SA

autentificat la 23 noiembrie 2001 de B.N.I. J.N.

În fapt, reclamanta a învederat

instanței că SC A. SA Viziru, s-a aflat în procedura de faliment ce a făcut

obiectul dosarului nr. 1299/2000 aflat pe rolul Tribunalului Buzău și că prin

încheierea din 14 noiembrie 2004 s-a dispus închiderea procedurii și în baza art.

109 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 s-a autorizat statul să-și exercite

drepturile potrivit O.G. nr. 11/1996 pe considerentul că valoarea creanțelor

este mai mare decât valoarea societății debitoare.

Deoarece se afla în procedură de

faliment, administratorului debitoarei S.A. i se ridicase în baza art. 78 din

Legea nr. 64/1995 dreptul de administrare și cu toate acestea la data de 23

noiembrie 2001, când încheierea de închidere a procedurii era supusă dreptului

la opoziție, a încheiat actul de vânzare cumpărare a două clădiri cu terenul

aferent.

Acest act de vânzare cumpărare a

fost încheiat de fostul administrator în baza aprobării A.G.A. din 12 noiembrie

2001 deși procesul verbal al acestei adunări nu a fost depus la O.R.C.

Procedându-se în acest mod au fost

încălcate, prevederile art. 130 alin. (4) din Legea nr. 31/1991 care prevede că

pentru a fi opozabile hotărârile adunărilor generale, acestea trebuie depuse la

O.R.C. în termen de 15 zile, publicate în M. Of. și că acestea nu pot fi

executate mai înainte de aducerea la îndeplinire a acestor formalități.

Întrucât nu s-a respectat procedura

impusă de Legea nr. 31/1990 în temeiul art. 105 coroborat cu art. 108 C. proc.

civ., actul de vânzare cumpărare este nul de drept.

Valoarea de vânzare a celor două

imobile este cu mult inferioară valorii reale și prin aceasta reclamanta în

calitate de creditoare a fost păgubită existând o îmbogățire fără justă cauză a

SC S. SA.

La SC A. SA calitatea de acționar

majoritar cu 96 % o are SC S.P. SRL al cărui asociat unic și administrator este

tot S.A. acesta deținând și 93 % din acțiunile SC S. SA, cumpărătorul celor

două imobile.

În actul de vânzare cumpărare,

imobilul notat cu C1, clădire administrativă (birouri) este una și aceeași

clădire denumită magazie de cereale din procesul verbal de licitație din 12

ianuarie 1992 și notat cu nr. 1 în schița de amplasare.

Reclamanta a solicitat să se dispună

efectuarea modificărilor de rigoare și la B.C.F.

Pârâta SC S. SA a formulat

întâmpinare prin care a solicitat anularea acțiunii ca insuficient timbrată,

deoarece reclamanta a formulat două capete de cerere, respectiv constatarea

nulității absolute pe care le-a timbrat cu 103.000 lei și constatarea nulității

intabulării dreptului de proprietate la B.C.F. pe care nu l-a timbrat.

Pe fond pârâta SC S. SA a arătat că

acțiunea este neîntemeiată, din moment ce prin încheierea din 11 noiembrie 2001,

pronunțată în dosarul nr. 1299/2000, s-a dispus închiderea procedurii

falimentului iar aceasta potrivit art. 11 din Legea nr. 64/1995 era executorie

de drept.

Anterior vânzării SC A. SA a

solicitat încuviințarea A.F.P. Râmnicu Sărat cu condiția virării sumelor

rezultate în contul creanței.

Suma încasată din vânzare a fost

virată în contul creanței D.G.F.P. Buzău, conform foilor de vărsământ din 31

ianuarie 2002; 25 februarie 2002, 4 septembrie 2002. Plata integrală a sumei

rezultată din vânzare cu majorările de întârziere este atestată de procesul

verbal din 3 septembrie 2002 încheiat de D.G.F.P. Buzău – A.F.P. Râmnicu Sărat.

Prin cererea depusă la termenul din

8 august, reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul că aceasta are un singur

capăt de cerere și anume constatarea nulității absolute a contractului de

vânzare cumpărare și a făcut cunoscut instanței că SC S. SA nu a depus la dosar

actele arătate în pct. 2 al întâmpinării.

Prin încheierea din 7 septembrie

2004, s-a dispus introducerea în cauză a D.G.F.P. Buzău și a fostului

lichidator N.M.

S-a dispus atașarea dosarului de

faliment și s-au solicitat relații de la O.R.C. Buzău.

La termenul din 19 octombrie 2004

reclamanta a invocat excepția lipsei calității de exercițiu și a dovezii

calității de reprezentant al SC A. SA în calitatea sa de vânzător din

contractul de vânzare cumpărare autentificat la 23 noiembrie 2001, deoarece

prin încheierea din 14 noiembrie 2001 de închidere a procedurii de reorganizare

judiciară și faliment dată de Tribunalul Buzău în dosarul nr. 1299/2000 s-a

mandatat statul să-și exercite drepturile în conformitate cu O.G. nr. 11/1996.

Reclamanta a invocat și excepția

lipsei de capacitate de exercițiu și a dovezii de reprezentant al A.F.P. Râmnicu

Sărat, motivat de faptul că documentul emis de un inspector al acestei

instituții prin care se încearcă să se dea o tentă de legalitate abuzului făcut

de SC A. SA, nu întrunește condițiile de formă și de fond cerute de lege și nu

este semnat de factorii de decizie ai acestei instituții.

Tribunalul Buzău, secția comercială

și de contencios administrativ, prin sentința nr. 902 din 19 octombrie 2004 a

admis acțiunea și a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare

cumpărare autentificat la 23 noiembrie 2001 de B.N.I. J.N. din Buzău.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța de fond a reținut că prin încheierea de ședință din 14 noiembrie 2001,

pronunțată în dosarul nr. 1299/2000 de Tribunalul Buzău, s-a dispus închiderea

procedurii de reorganizare judiciară a falimentului debitoarei SC A. SA și s-a

autorizat statul român prin D.G.F.P. Buzău să-și exercite drepturile conform

O.G. nr. 11/1996, reținându-se că valoarea creanțelor bugetare în sumă de

607.212.000 lei este mai mare decât valoarea patrimoniului debitoarei.

Pentru valorificarea drepturilor

sale D.G.F.P. Buzău a trecut la executarea creanțelor prin unitățile aflate în

subordinea sa, respectiv prin A.F.P.

Excepția lipsei capacității de

exercițiu și a dovezii de reprezentant al A.F.P. Râmnicu Sărat invocată de

reclamantă este neîntemeiată deoarece în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.

24 alin. (1) din O.G. nr. 11/1996, potrivit cărora pentru creanțele bugetare

administrate de M.F., precum și pentru cele gestionate de către instituțiile

publice, abilitarea de a aduce la îndeplinire măsurile asigurătorii și de a

efectua procedura de executare silită aparține organelor de specialitate ale

direcțiilor generale ale finanțelor publice județene, precum și unităților

subordonate acestora.

Referitor la cealaltă excepție

invocată de reclamantă, instanța a reținut că este neîntemeiată, întrucât prin

încheierea din 14 noiembrie 2001, judecătorul sindic nu a dispus și dizolvarea

și radierea debitoarei SC A. SA, în acest sens fiind și adresa din 28

septembrie 2004 emisă de O.R.C. de pe lângă Tribunalul Buzău.

Potrivit dispozițiilor încheierii de

ședință din 14 noiembrie 2001, valorificarea imobilului ce a făcut obiectul

contractului de vânzare cumpărare se putea face numai de către D.G.F.P. Buzău,

conform art. 60 din O.G. nr. 11/1996 și nu de fostul administrator S.A., căruia

i se ridicase dreptul de administrare în baza art. 78 din Legea nr. 64/1995

republicată.

În speță nu au fost respectate nici

condițiile prevăzute de art. 59 din O.G. nr. 11/1996, întrucât nu a existat un

acord al organului de executare, privitor la vânzarea imobilului de către

debitor.

În această situație instanța a

constatat că actul de vânzare cumpărare încheiat de debitorul căruia i se

ridicase dreptul de administrare și care nu a avut acordul D.G.F.P. Buzău este

lovit de nulitate absolută, fiind întemeiată acțiunea formulată de reclamantă.

Apelurile declarate de pârâtele

D.G.F.P. Buzău și SC S. SA, jud. Buzău, împotriva acestei hotărâri au fost

admise de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ,

prin decizia nr. 16 din 13 ianuarie 2005, anulând sentința nr. 902 din 19

octombrie 2004 și reținând cauza spre rejudecare, fixând termen pentru

judecarea fondului la data de 8 februarie 2005.

Pentru a pronunța această decizie

Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ a

reținut că:

Potrivit mențiunilor din încheierea

de ședință din data de 7 septembrie 2004 (dosar fond) instanța de judecată a

dispus la acel termen de judecată introducerea în cauză în calitate de pârâtă a

D.G.F.P. Buzău și deși la acel termen nu a fost prezentă decât reclamanta SC C.

SA, pârâtei introdusă în cauză i se acordă termen în cunoștință conform

mențiunii expuse aflată pe verso - ul din dosarul de fond.

Această eroare a fost menținută la

toate termenele de judecată ulterioare acordate de instanța de fond care la

data de 19 octombrie 2004 a soluționat cauza pronunțând în aceste condiții

sentința nr. 902, cu încălcarea dispozițiilor art. 85 C. proc. civ. și a

principiilor dreptului la apărare și a contradictorialității procesului.

După fixarea termenului s-a formulat

întâmpinare de către D.G.F.P. Buzău solicitând respingerea acțiunii.

D.G.F.P. Buzău a depus anexă la

întâmpinare, adresa SC A. SA către A.F.P.C. Râmnicu Sărat, prin care se

solicită aprobarea vânzării directe de către debitor a imobilului aflat sub

sechestru în comuna Valea Râmnicului.

Prin decizia nr. 58 din 15 februarie

2005, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ,

evocând fondul după anularea sentinței a admis acțiunea civilă în constatare

nulitate absolută formulată de SC C. SA, jud. Brăila în contradictoriu cu

pârâta SC S. SA Măgura, jud. Buzău, D.G.F.P. Buzău și pârâta SC A. SA, jud. Buzău,

urmare a anulării sentinței nr. 902, pronunțată la data de 19 octombrie 2004 de

Tribunalul Buzău.

A constatat nulitatea absolută a contractului

de vânzare cumpărare.

Pentru a pronunța această decizie

Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ a

reținut că:

Din actele dosarului, inclusiv

adresa din 19 noiembrie 2001 reiese că vânzarea s-a făcut de debitoare, organul

de executare al statului calculând doar majorările de întârziere, așa cum

rezultă din procesul verbal încheiat la 3 septembrie 2002.

Pârâta D.G.F.P. Buzău avea obligația

potrivit legii să execute silit nu să-și dea acordul pentru vânzare directă,

chiar dacă ulterior contractul se încheia între debitoare, în calitate de

vânzătoare și cumpărător.

Prin încheierea din Camera de

Consiliu din 14 noiembrie 2001 Tribunalul Buzău, prin judecătorul sindic a

dispus închiderea procedurii de reorganizare judiciară și faliment a debitoarei

SC A. SA, autorizând statul prin D.G.F.P. Buzău să-și execute drepturile

potrivit O.G. nr. 11/1996 în vigoare la acea dată și în contradictoriu cu

ceilalți creditori.

Statul, prin instituția abilitată de

judecătorul sindic, trebuia să-și încaseze creanțele bugetare, după procedura

prevăzută de O.G. nr. 11/1996, cu modificările ulterioare.

În O.G. nr. 11/1996 art. 58 se

prevede procedura în cazul executării silite a bunurilor imobile, care este

inițiată și desfășurată de către organele de executare ale M.F.

Nu există posibilitatea după

închiderea procedurii ca vânzarea să se facă de către debitoarea aflată în

procedura falimentului, nici prin licitație și nici prin vânzare directă.

Acordul dat de instituția bugetară

prin rezoluția pusă pe cerere nu echivalează procedurii de executare silită

prevăzută de O.G. nr. 11/1996.

Împotriva acestei ultime hotărâri au

declarat recurs:

motivat, timbrat dar nu a indicat numele și calitatea semnatarului recursului,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie susținând în esență că:

Deși instanța de apel a reținut că

prin încheierea din 14 noiembrie 2001 Tribunalul Buzău prin judecătorul sindic

a dispus închiderea procedurii de faliment a debitoarei SC A. SA autorizând

statul prin D.G.F.P. Buzău să-și exercite drepturile potrivit O.G. nr. 11/1996

în vigoare la acea dată constată nulitatea absolută a contractului de vânzare

cumpărare motivat de faptul că vânzarea s-a făcut de debitoare și nu de către

D.G.F.P. Buzău prin organul de executare. În mod greșit instanța de apel a

reținut că această vânzare s-a făcut de către debitoare și nu de către organul

de executare așa cum prevede legea.

În consecință, în temeiul art. 304 pct.

9 C. proc. civ. pârâta SC S. SA a solicitat admiterea recursului așa cum a fost

formulat și motivat, modificarea în tot a deciziei atacate și respingerea

acțiunii formulată de reclamanta SC C. SA ca neîntemeiată.

legal, motivat și scutit de timbraj criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie

susținând în esență că:

de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Prin încheierea din 14 noiembrie

2001 Tribunalul Buzău prin judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii de

reorganizare și faliment a debitoarei SC A. SA, autorizând statul prin D.G.F.P.

Buzău să-și exercite drepturile potrivit O.G. nr. 11/1996 în vigoare la acea

dată, în contradictoriu cu alți creditori.

Judecătorul sindic a dispus

închiderea procedurii de reorganizare și faliment și în temeiul art. 109 alin.

(1) din Legea nr. 64/1995 a autorizat statul prin D.G.F.P. Buzău să-și exercite

drepturile potrivit O.G. nr. 11/1996, privind executarea creanțelor bugetare.

Dispozițiile art. 109 alin. (1)

prevăd: „În cazul în care valoarea bunurilor din averea debitorului este mai

mică decât valoarea creanțelor prevăzute la art. 108 pct. 4 (adică creanțe

bugetare)”.

Judecătorul sindic va putea autoriza

creditorul bugetar la solicitarea reprezentanților acestuia să își exercite

drepturile potrivit dispozițiilor O.G. nr. 11/1996, privind executarea

creanțelor bugetare.

Pârâta a procedat la executarea

silită în acest temei potrivit O.G. nr. 11/1996.

Instanța, deși reține că în cadrul

executării silite se poate face și vânzare directă, în modalitate prevăzută de

lege, apreciază că acordul dat de pârâtă nu echivalează procedurii de executare

silită prevăzută de O.G. nr. 11/1996.

Această apreciere este total greșită

și în contradicție cu dispozițiile actului normativ invocat.

În cadrul procedurii de executare

silită s-a trecut la valorificarea bunurilor prin modalitățile prevăzute de

lege.

Pârâta D.G.F.P. Buzău în temeiul art.

304 pct. 9 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului așa cum a fost

formulat și motivat, modificarea în tot a deciziei nr. 58 din 15 februarie

2005, iar pe fond respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată și menținerea

contractului de vânzare cumpărare ca fiind legală.

Recursul pârâtei SC S. SA este nul.

În cauză prin încheierea din 25

octombrie 2005 s-a dispus citarea recurentei pârâte SC S. SA cu mențiunea de a

preciza numele și calitatea semnatarului cererii de recurs și cum această

cerință legală nu a fost îndeplinită (dosar fond) se impune anularea

recursului, fără a mai fi analizate motivele de recurs invocate în condițiile

prevăzute imperativ de art. 112 C. proc. civ. sub sancțiunea prevăzută de art. 133

alin. (1) C. proc. civ.

Recursul pârâtei D.G.F.P. Buzău este

nefondat pentru următoarele considerente:

Prin încheierea din Camera de

Consiliu din 14 noiembrie 2001 Tribunalul Buzău, prin judecătorul sindic a

dispus închiderea procedurii de reorganizare judiciară și faliment a debitoarei

SC A. SA, autorizând statul prin D.G.F.P. Buzău să-și exercite drepturile

potrivit O.G. nr. 11/1996 în vigoare la acea dată și în contradictoriu cu alți

creditori.

Statul prin instituția abilitată de

judecătorul sindic, trebuia să-și încaseze creanțele bugetare după procedura

prevăzută de O.G. nr. 11/1996 cu modificările ulterioare.

În O.G. nr. 11/1996 art. 58 se prevede

că procedura în cazul executării silite a bunurilor mobile, care este inițiată

și desfășurată de organele de executare ale M.F.

În art. 109 din Legea nr. 64/1995

s-a prevăzut posibilitatea închiderii procedurii concomitent cu autorizarea

statului de a-și exercita drepturile potrivit O.G. nr. 11/1996.

Acordul dat de instituția bugetară

prin rezoluția pusă pe cerere nu echivalează procedurii de executare silită

prevăzută de O.G. nr. 11/1996.

Este real că, în cadrul executării

silite se poate face și vânzare directă, nu numai prin licitație sau prin alte

modalități prevăzute de lege, însă vânzarea se face de către organul de

executare silită.

Din actele dosarului reiese că

vânzarea s-a făcut de debitoare organul de executare silită a statului

calculând doar majorările de întârziere, așa cum rezultă din procesul verbal

încheiat la 3 septembrie 2002.

Pârâta D.G.F.P. Buzău avea obligația

potrivit legii să execute silit, nu să-și dea acordul pentru vânzare directă,

chiar dacă ulterior contractul se încheia între debitoare în calitate de

vânzătoare și cumpărător.

Debitoarea nu mai putea fi

împuternicită, ci trebuiau respectate dispozițiile Legii speciale nr. 64/1995,

care prevede că după vânzare distribuirea sumelor se face în ordinea prevăzută

de art. 108 din lege.

În plus modalitatea de vânzare

prevăzută de art. 54 alin. (3) din O.G. nr. 11/1996 putea fi folosită în cazul

în care societatea debitoare nu s-ar fi aflat în procedura falimentului pentru

că în acest caz ar fi fost ignorați ceilalți creditori, însă art. 109

stabilește în mod imperativ ce se întâmplă cu sumele de bani rezultate în urma

vânzării bunurilor potrivit O.G. nr. 11/1996.

Din examinarea actelor de la dosar

prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente cauzei

rezultă că instanța de apel în mod corect a apreciat actul juridic dedus

judecății și probatoriile administrate în cauză și în consecință, Înalta Curte

va anula recursul declarat de pârâta SC S. SA Măgura și va respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâta D.G.F.P. Buzău, menținând ca legală decizia

atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta

SC S. SA Măgura, împotriva deciziei nr. 58 din 15 februarie 2005 a Curții de

Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ.

Respinge recursul declarat de pârâta

D.G.F.P. Buzău împotriva aceleiași decizii, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 7 februarie 2006.