ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 460/2006

Asupra recursurilor, din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 851 din 11 mai 2004, reclamanta SC C. SA a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare încheiat între SC A. SA și SC S. SA autentificat la 23 noiembrie 2001 de B.N.I. J.N. În fapt, reclamanta a învederat instanței că SC A. SA Viziru, s-a aflat în procedura de faliment ce a făcut obiectul dosarului nr. 1299/2000 aflat pe rolul Tribunalului Buzău și că prin încheierea din 14 noiembrie 2004 s-a dispus închiderea procedurii și în baza art. 109 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 s-a autorizat statul să-și exercite drepturile potrivit O.G. nr. 11/1996 pe considerentul că valoarea creanțelor este mai mare decât valoarea societății debitoare.

Deoarece se afla în procedură de faliment, administratorului debitoarei S.A. i se ridicase în baza art. 78 din Legea nr. 64/1995 dreptul de administrare și cu toate acestea la data de 23 noiembrie 2001, când încheierea de închidere a procedurii era supusă dreptului la opoziție, a încheiat actul de vânzare cumpărare a două clădiri cu terenul aferent. Acest act de vânzare cumpărare a fost încheiat de fostul administrator în baza aprobării A.G.A. din 12 noiembrie 2001 deși procesul verbal al acestei adunări nu a fost depus la O.R.C. Procedându-se în acest mod au fost încălcate, prevederile art. 130 alin. (4) din Legea nr. 31/1991 care prevede că pentru a fi opozabile hotărârile adunărilor generale, acestea trebuie depuse la O.R.C.

în termen de 15 zile, publicate în M. Of. și că acestea nu pot fi executate mai înainte de aducerea la îndeplinire a acestor formalități. Întrucât nu s-a respectat procedura impusă de Legea nr. 31/1990 în temeiul art. 105 coroborat cu art. 108 C. proc. civ., actul de vânzare cumpărare este nul de drept. Valoarea de vânzare a celor două imobile este cu mult inferioară valorii reale și prin aceasta reclamanta în calitate de creditoare a fost păgubită existând o îmbogățire fără justă cauză a SC S. SA. La SC A. SA calitatea de acționar majoritar cu 96 % o are SC S.P. SRL al cărui asociat unic și administrator este tot S.A. acesta deținând și 93 % din acțiunile SC S. SA, cumpărătorul celor două imobile.

În actul de vânzare cumpărare, imobilul notat cu C1, clădire administrativă (birouri) este una și aceeași clădire denumită magazie de cereale din procesul verbal de licitație din 12 ianuarie 1992 și notat cu nr. 1 în schița de amplasare. Reclamanta a solicitat să se dispună efectuarea modificărilor de rigoare și la B.C.F. Pârâta SC S. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat anularea acțiunii ca insuficient timbrată, deoarece reclamanta a formulat două capete de cerere, respectiv constatarea nulității absolute pe care le-a timbrat cu 103.000 lei și constatarea nulității intabulării dreptului de proprietate la B.C.F. pe care nu l-a timbrat. Pe fond pârâta SC S. SA a arătat că acțiunea este neîntemeiată, din moment ce prin încheierea din 11 noiembrie 2001, pronunțată în dosarul nr. 1299/2000, s-a dispus închiderea procedurii falimentului iar aceasta potrivit art. 11 din Legea nr. 64/1995 era executorie de drept.

Anterior vânzării SC A. SA a solicitat încuviințarea A.F.P. Râmnicu Sărat cu condiția virării sumelor rezultate în contul creanței. Suma încasată din vânzare a fost virată în contul creanței D.G.F.P. Buzău, conform foilor de vărsământ din 31 ianuarie 2002; 25 februarie 2002, 4 septembrie 2002. Plata integrală a sumei rezultată din vânzare cu majorările de întârziere este atestată de procesul verbal din 3 septembrie 2002 încheiat de D.G.F.P. Buzău – A.F.P. Râmnicu Sărat. Prin cererea depusă la termenul din 8 august, reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul că aceasta are un singur capăt de cerere și anume constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare și a făcut cunoscut instanței că SC S. SA nu a depus la dosar actele arătate în pct. 2 al întâmpinării.

Prin încheierea din 7 septembrie 2004, s-a dispus introducerea în cauză a D.G.F.P. Buzău și a fostului lichidator N.M. S-a dispus atașarea dosarului de faliment și s-au solicitat relații de la O.R.C. Buzău. La termenul din 19 octombrie 2004 reclamanta a invocat excepția lipsei calității de exercițiu și a dovezii calității de reprezentant al SC A. SA în calitatea sa de vânzător din contractul de vânzare cumpărare autentificat la 23 noiembrie 2001, deoarece prin încheierea din 14 noiembrie 2001 de închidere a procedurii de reorganizare judiciară și faliment dată de Tribunalul Buzău în dosarul nr. 1299/2000 s-a mandatat statul să-și exercite drepturile în conformitate cu O.G. nr. 11/1996. Reclamanta a invocat și excepția lipsei de capacitate de exercițiu și a dovezii de reprezentant al A.F.P.

Râmnicu Sărat, motivat de faptul că documentul emis de un inspector al acestei instituții prin care se încearcă să se dea o tentă de legalitate abuzului făcut de SC A. SA, nu întrunește condițiile de formă și de fond cerute de lege și nu este semnat de factorii de decizie ai acestei instituții. Tribunalul Buzău, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 902 din 19 octombrie 2004 a admis acțiunea și a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare autentificat la 23 noiembrie 2001 de B.N.I. J.N. din Buzău. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că prin încheierea de ședință din 14 noiembrie 2001, pronunțată în dosarul nr. 1299/2000 de Tribunalul Buzău, s-a dispus închiderea procedurii de reorganizare judiciară a falimentului debitoarei SC A. SA și s-a autorizat statul român prin D.G.F.P.

Buzău să-și exercite drepturile conform O.G. nr. 11/1996, reținându-se că valoarea creanțelor bugetare în sumă de 607.212.000 lei este mai mare decât valoarea patrimoniului debitoarei. Pentru valorificarea drepturilor sale D.G.F.P. Buzău a trecut la executarea creanțelor prin unitățile aflate în subordinea sa, respectiv prin A.F.P. Excepția lipsei capacității de exercițiu și a dovezii de reprezentant al A.F.P. Râmnicu Sărat invocată de reclamantă este neîntemeiată deoarece în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 24 alin. (1) din O.G. nr. 11/1996, potrivit cărora pentru creanțele bugetare administrate de M.F., precum și pentru cele gestionate de către instituțiile publice, abilitarea de a aduce la îndeplinire măsurile asigurătorii și de a efectua procedura de executare silită aparține organelor de specialitate ale direcțiilor generale ale finanțelor publice județene, precum și unităților subordonate acestora.

Referitor la cealaltă excepție invocată de reclamantă, instanța a reținut că este neîntemeiată, întrucât prin încheierea din 14 noiembrie 2001, judecătorul sindic nu a dispus și dizolvarea și radierea debitoarei SC A. SA, în acest sens fiind și adresa din 28 septembrie 2004 emisă de O.R.C. de pe lângă Tribunalul Buzău. Potrivit dispozițiilor încheierii de ședință din 14 noiembrie 2001, valorificarea imobilului ce a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare se putea face numai de către D.G.F.P. Buzău, conform art. 60 din O.G. nr. 11/1996 și nu de fostul administrator S.A., căruia i se ridicase dreptul de administrare în baza art. 78 din Legea nr. 64/1995 republicată. În speță nu au fost respectate nici condițiile prevăzute de art. 59 din O.G.

nr. 11/1996, întrucât nu a existat un acord al organului de executare, privitor la vânzarea imobilului de către debitor. În această situație instanța a constatat că actul de vânzare cumpărare încheiat de debitorul căruia i se ridicase dreptul de administrare și care nu a avut acordul D.G.F.P. Buzău este lovit de nulitate absolută, fiind întemeiată acțiunea formulată de reclamantă. Apelurile declarate de pârâtele D.G.F.P.

Buzău și SC S. SA, jud. Buzău, împotriva acestei hotărâri au fost admise de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 16 din 13 ianuarie 2005, anulând sentința nr. 902 din 19 octombrie 2004 și reținând cauza spre rejudecare, fixând termen pentru judecarea fondului la data de 8 februarie 2005. Pentru a pronunța această decizie Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ a reținut că: Potrivit mențiunilor din încheierea de ședință din data de 7 septembrie 2004 (dosar fond) instanța de judecată a dispus la acel termen de judecată introducerea în cauză în calitate de pârâtă a D.G.F.P. Buzău și deși la acel termen nu a fost prezentă decât reclamanta SC C. SA, pârâtei introdusă în cauză i se acordă termen în cunoștință conform mențiunii expuse aflată pe verso - ul din dosarul de fond.

Această eroare a fost menținută la toate termenele de judecată ulterioare acordate de instanța de fond care la data de 19 octombrie 2004 a soluționat cauza pronunțând în aceste condiții sentința nr. 902, cu încălcarea dispozițiilor art. 85 C. proc. civ. și a principiilor dreptului la apărare și a contradictorialității procesului. După fixarea termenului s-a formulat întâmpinare de către D.G.F.P. Buzău solicitând respingerea acțiunii. D.G.F.P. Buzău a depus anexă la întâmpinare, adresa SC A. SA către A.F.P.C. Râmnicu Sărat, prin care se solicită aprobarea vânzării directe de către debitor a imobilului aflat sub sechestru în comuna Valea Râmnicului. Prin decizia nr. 58 din 15 februarie 2005, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, evocând fondul după anularea sentinței a admis acțiunea civilă în constatare nulitate absolută formulată de SC C. SA, jud. Brăila în contradictoriu cu pârâta SC S. SA Măgura, jud. Buzău, D.G.F.P.

Buzău și pârâta SC A. SA, jud. Buzău, urmare a anulării sentinței nr. 902, pronunțată la data de 19 octombrie 2004 de Tribunalul Buzău. A constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare. Pentru a pronunța această decizie Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ a reținut că: Din actele dosarului, inclusiv adresa din 19 noiembrie 2001 reiese că vânzarea s-a făcut de debitoare, organul de executare al statului calculând doar majorările de întârziere, așa cum rezultă din procesul verbal încheiat la 3 septembrie 2002. Pârâta D.G.F.P. Buzău avea obligația potrivit legii să execute silit nu să-și dea acordul pentru vânzare directă, chiar dacă ulterior contractul se încheia între debitoare, în calitate de vânzătoare și cumpărător.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din 14 noiembrie 2001 Tribunalul Buzău, prin judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii de reorganizare judiciară și faliment a debitoarei SC A. SA, autorizând statul prin D.G.F.P. Buzău să-și execute drepturile potrivit O.G. nr. 11/1996 în vigoare la acea dată și în contradictoriu cu ceilalți creditori. Statul, prin instituția abilitată de judecătorul sindic, trebuia să-și încaseze creanțele bugetare, după procedura prevăzută de O.G. nr. 11/1996, cu modificările ulterioare. În O.G. nr. 11/1996 art. 58 se prevede procedura în cazul executării silite a bunurilor imobile, care este inițiată și desfășurată de către organele de executare ale M.F. Nu există posibilitatea după închiderea procedurii ca vânzarea să se facă de către debitoarea aflată în procedura falimentului, nici prin licitație și nici prin vânzare directă.

Acordul dat de instituția bugetară prin rezoluția pusă pe cerere nu echivalează procedurii de executare silită prevăzută de O.G. nr. 11/1996. Împotriva acestei ultime hotărâri au declarat recurs: 1. Pârâta SC S. SA în termen legal, motivat, timbrat dar nu a indicat numele și calitatea semnatarului recursului, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie susținând în esență că: Deși instanța de apel a reținut că prin încheierea din 14 noiembrie 2001 Tribunalul Buzău prin judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii de faliment a debitoarei SC A. SA autorizând statul prin D.G.F.P. Buzău să-și exercite drepturile potrivit O.G. nr. 11/1996 în vigoare la acea dată constată nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare motivat de faptul că vânzarea s-a făcut de debitoare și nu de către D.G.F.P.

Buzău prin organul de executare. În mod greșit instanța de apel a reținut că această vânzare s-a făcut de către debitoare și nu de către organul de executare așa cum prevede legea. În consecință, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pârâta SC S. SA a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat, modificarea în tot a deciziei atacate și respingerea acțiunii formulată de reclamanta SC C. SA ca neîntemeiată. 2. Pârâta D.G.F.P. Buzău în termen legal, motivat și scutit de timbraj criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie susținând în esență că: 1. Hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Prin încheierea din 14 noiembrie 2001 Tribunalul Buzău prin judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii de reorganizare și faliment a debitoarei SC A. SA, autorizând statul prin D.G.F.P.

Buzău să-și exercite drepturile potrivit O.G. nr. 11/1996 în vigoare la acea dată, în contradictoriu cu alți creditori. Judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii de reorganizare și faliment și în temeiul art. 109 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 a autorizat statul prin D.G.F.P. Buzău să-și exercite drepturile potrivit O.G. nr. 11/1996, privind executarea creanțelor bugetare. Dispozițiile art. 109 alin. (1) prevăd: „În cazul în care valoarea bunurilor din averea debitorului este mai mică decât valoarea creanțelor prevăzute la art. 108 pct. 4 (adică creanțe bugetare)”. Judecătorul sindic va putea autoriza creditorul bugetar la solicitarea reprezentanților acestuia să își exercite drepturile potrivit dispozițiilor O.G.

nr. 11/1996, privind executarea creanțelor bugetare. Pârâta a procedat la executarea silită în acest temei potrivit O.G. nr. 11/1996. Instanța, deși reține că în cadrul executării silite se poate face și vânzare directă, în modalitate prevăzută de lege, apreciază că acordul dat de pârâtă nu echivalează procedurii de executare silită prevăzută de O.G. nr. 11/1996. Această apreciere este total greșită și în contradicție cu dispozițiile actului normativ invocat. În cadrul procedurii de executare silită s-a trecut la valorificarea bunurilor prin modalitățile prevăzute de lege. Pârâta D.G.F.P. Buzău în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat, modificarea în tot a deciziei nr. 58 din 15 februarie 2005, iar pe fond respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată și menținerea contractului de vânzare cumpărare ca fiind legală.

Recursul pârâtei SC S. SA este nul. În cauză prin încheierea din 25 octombrie 2005 s-a dispus citarea recurentei pârâte SC S. SA cu mențiunea de a preciza numele și calitatea semnatarului cererii de recurs și cum această cerință legală nu a fost îndeplinită (dosar fond) se impune anularea recursului, fără a mai fi analizate motivele de recurs invocate în condițiile prevăzute imperativ de art. 112 C. proc. civ. sub sancțiunea prevăzută de art. 133 alin. (1) C. proc. civ. Recursul pârâtei D.G.F.P. Buzău este nefondat pentru următoarele considerente: Prin încheierea din Camera de Consiliu din 14 noiembrie 2001 Tribunalul Buzău, prin judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii de reorganizare judiciară și faliment a debitoarei SC A. SA, autorizând statul prin D.G.F.P.

Buzău să-și exercite drepturile potrivit O.G. nr. 11/1996 în vigoare la acea dată și în contradictoriu cu alți creditori. Statul prin instituția abilitată de judecătorul sindic, trebuia să-și încaseze creanțele bugetare după procedura prevăzută de O.G. nr. 11/1996 cu modificările ulterioare. În O.G. nr. 11/1996 art. 58 se prevede că procedura în cazul executării silite a bunurilor mobile, care este inițiată și desfășurată de organele de executare ale M.F. În art. 109 din Legea nr. 64/1995 s-a prevăzut posibilitatea închiderii procedurii concomitent cu autorizarea statului de a-și exercita drepturile potrivit O.G. nr. 11/1996. Acordul dat de instituția bugetară prin rezoluția pusă pe cerere nu echivalează procedurii de executare silită prevăzută de O.G.

nr. 11/1996. Este real că, în cadrul executării silite se poate face și vânzare directă, nu numai prin licitație sau prin alte modalități prevăzute de lege, însă vânzarea se face de către organul de executare silită. Din actele dosarului reiese că vânzarea s-a făcut de debitoare organul de executare silită a statului calculând doar majorările de întârziere, așa cum rezultă din procesul verbal încheiat la 3 septembrie 2002. Pârâta D.G.F.P. Buzău avea obligația potrivit legii să execute silit, nu să-și dea acordul pentru vânzare directă, chiar dacă ulterior contractul se încheia între debitoare în calitate de vânzătoare și cumpărător. Debitoarea nu mai putea fi împuternicită, ci trebuiau respectate dispozițiile Legii speciale nr. 64/1995, care prevede că după vânzare distribuirea sumelor se face în ordinea prevăzută de art. 108 din lege.

În plus modalitatea de vânzare prevăzută de art. 54 alin. (3) din O.G. nr. 11/1996 putea fi folosită în cazul în care societatea debitoare nu s-ar fi aflat în procedura falimentului pentru că în acest caz ar fi fost ignorați ceilalți creditori, însă art. 109 stabilește în mod imperativ ce se întâmplă cu sumele de bani rezultate în urma vânzării bunurilor potrivit O.G. nr. 11/1996. Din examinarea actelor de la dosar prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente cauzei rezultă că instanța de apel în mod corect a apreciat actul juridic dedus judecății și probatoriile administrate în cauză și în consecință, Înalta Curte va anula recursul declarat de pârâta SC S. SA Măgura și va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta D.G.F.P.

Buzău, menținând ca legală decizia atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Anulează recursul declarat de pârâta SC S. SA Măgura, împotriva deciziei nr. 58 din 15 februarie 2005 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ. Respinge recursul declarat de pârâta D.G.F.P. Buzău împotriva aceleiași decizii, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 7 februarie 2006.