ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 460/2006
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 460/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursurilor, din examinarea
lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 851
din 11 mai 2004, reclamanta SC C. SA a solicitat constatarea nulității absolute
a contractului de vânzare cumpărare încheiat între SC A. SA și SC S. SA
autentificat la 23 noiembrie 2001 de B.N.I. J.N.
În fapt, reclamanta a învederat
instanței că SC A. SA Viziru, s-a aflat în procedura de faliment ce a făcut
obiectul dosarului nr. 1299/2000 aflat pe rolul Tribunalului Buzău și că prin
încheierea din 14 noiembrie 2004 s-a dispus închiderea procedurii și în baza art.
109 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 s-a autorizat statul să-și exercite
drepturile potrivit O.G. nr. 11/1996 pe considerentul că valoarea creanțelor
este mai mare decât valoarea societății debitoare.
Deoarece se afla în procedură de
faliment, administratorului debitoarei S.A. i se ridicase în baza art. 78 din
Legea nr. 64/1995 dreptul de administrare și cu toate acestea la data de 23
noiembrie 2001, când încheierea de închidere a procedurii era supusă dreptului
la opoziție, a încheiat actul de vânzare cumpărare a două clădiri cu terenul
aferent.
Acest act de vânzare cumpărare a
fost încheiat de fostul administrator în baza aprobării A.G.A. din 12 noiembrie
2001 deși procesul verbal al acestei adunări nu a fost depus la O.R.C.
Procedându-se în acest mod au fost
încălcate, prevederile art. 130 alin. (4) din Legea nr. 31/1991 care prevede că
pentru a fi opozabile hotărârile adunărilor generale, acestea trebuie depuse la
O.R.C. în termen de 15 zile, publicate în M. Of. și că acestea nu pot fi
executate mai înainte de aducerea la îndeplinire a acestor formalități.
Întrucât nu s-a respectat procedura
impusă de Legea nr. 31/1990 în temeiul art. 105 coroborat cu art. 108 C. proc.
civ., actul de vânzare cumpărare este nul de drept.
Valoarea de vânzare a celor două
imobile este cu mult inferioară valorii reale și prin aceasta reclamanta în
calitate de creditoare a fost păgubită existând o îmbogățire fără justă cauză a
SC S. SA.
La SC A. SA calitatea de acționar
majoritar cu 96 % o are SC S.P. SRL al cărui asociat unic și administrator este
tot S.A. acesta deținând și 93 % din acțiunile SC S. SA, cumpărătorul celor
două imobile.
În actul de vânzare cumpărare,
imobilul notat cu C1, clădire administrativă (birouri) este una și aceeași
clădire denumită magazie de cereale din procesul verbal de licitație din 12
ianuarie 1992 și notat cu nr. 1 în schița de amplasare.
Reclamanta a solicitat să se dispună
efectuarea modificărilor de rigoare și la B.C.F.
Pârâta SC S. SA a formulat
întâmpinare prin care a solicitat anularea acțiunii ca insuficient timbrată,
deoarece reclamanta a formulat două capete de cerere, respectiv constatarea
nulității absolute pe care le-a timbrat cu 103.000 lei și constatarea nulității
intabulării dreptului de proprietate la B.C.F. pe care nu l-a timbrat.
Pe fond pârâta SC S. SA a arătat că
acțiunea este neîntemeiată, din moment ce prin încheierea din 11 noiembrie 2001,
pronunțată în dosarul nr. 1299/2000, s-a dispus închiderea procedurii
falimentului iar aceasta potrivit art. 11 din Legea nr. 64/1995 era executorie
de drept.
Anterior vânzării SC A. SA a
solicitat încuviințarea A.F.P. Râmnicu Sărat cu condiția virării sumelor
rezultate în contul creanței.
Suma încasată din vânzare a fost
virată în contul creanței D.G.F.P. Buzău, conform foilor de vărsământ din 31
ianuarie 2002; 25 februarie 2002, 4 septembrie 2002. Plata integrală a sumei
rezultată din vânzare cu majorările de întârziere este atestată de procesul
verbal din 3 septembrie 2002 încheiat de D.G.F.P. Buzău – A.F.P. Râmnicu Sărat.
Prin cererea depusă la termenul din
8 august, reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul că aceasta are un singur
capăt de cerere și anume constatarea nulității absolute a contractului de
vânzare cumpărare și a făcut cunoscut instanței că SC S. SA nu a depus la dosar
actele arătate în pct. 2 al întâmpinării.
Prin încheierea din 7 septembrie
2004, s-a dispus introducerea în cauză a D.G.F.P. Buzău și a fostului
lichidator N.M.
S-a dispus atașarea dosarului de
faliment și s-au solicitat relații de la O.R.C. Buzău.
La termenul din 19 octombrie 2004
reclamanta a invocat excepția lipsei calității de exercițiu și a dovezii
calității de reprezentant al SC A. SA în calitatea sa de vânzător din
contractul de vânzare cumpărare autentificat la 23 noiembrie 2001, deoarece
prin încheierea din 14 noiembrie 2001 de închidere a procedurii de reorganizare
judiciară și faliment dată de Tribunalul Buzău în dosarul nr. 1299/2000 s-a
mandatat statul să-și exercite drepturile în conformitate cu O.G. nr. 11/1996.
Reclamanta a invocat și excepția
lipsei de capacitate de exercițiu și a dovezii de reprezentant al A.F.P. Râmnicu
Sărat, motivat de faptul că documentul emis de un inspector al acestei
instituții prin care se încearcă să se dea o tentă de legalitate abuzului făcut
de SC A. SA, nu întrunește condițiile de formă și de fond cerute de lege și nu
este semnat de factorii de decizie ai acestei instituții.
Tribunalul Buzău, secția comercială
și de contencios administrativ, prin sentința nr. 902 din 19 octombrie 2004 a
admis acțiunea și a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare
cumpărare autentificat la 23 noiembrie 2001 de B.N.I. J.N. din Buzău.
Pentru a pronunța această hotărâre
instanța de fond a reținut că prin încheierea de ședință din 14 noiembrie 2001,
pronunțată în dosarul nr. 1299/2000 de Tribunalul Buzău, s-a dispus închiderea
procedurii de reorganizare judiciară a falimentului debitoarei SC A. SA și s-a
autorizat statul român prin D.G.F.P. Buzău să-și exercite drepturile conform
O.G. nr. 11/1996, reținându-se că valoarea creanțelor bugetare în sumă de
607.212.000 lei este mai mare decât valoarea patrimoniului debitoarei.
Pentru valorificarea drepturilor
sale D.G.F.P. Buzău a trecut la executarea creanțelor prin unitățile aflate în
subordinea sa, respectiv prin A.F.P.
Excepția lipsei capacității de
exercițiu și a dovezii de reprezentant al A.F.P. Râmnicu Sărat invocată de
reclamantă este neîntemeiată deoarece în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.
24 alin. (1) din O.G. nr. 11/1996, potrivit cărora pentru creanțele bugetare
administrate de M.F., precum și pentru cele gestionate de către instituțiile
publice, abilitarea de a aduce la îndeplinire măsurile asigurătorii și de a
efectua procedura de executare silită aparține organelor de specialitate ale
direcțiilor generale ale finanțelor publice județene, precum și unităților
subordonate acestora.
Referitor la cealaltă excepție
invocată de reclamantă, instanța a reținut că este neîntemeiată, întrucât prin
încheierea din 14 noiembrie 2001, judecătorul sindic nu a dispus și dizolvarea
și radierea debitoarei SC A. SA, în acest sens fiind și adresa din 28
septembrie 2004 emisă de O.R.C. de pe lângă Tribunalul Buzău.
Potrivit dispozițiilor încheierii de
ședință din 14 noiembrie 2001, valorificarea imobilului ce a făcut obiectul
contractului de vânzare cumpărare se putea face numai de către D.G.F.P. Buzău,
conform art. 60 din O.G. nr. 11/1996 și nu de fostul administrator S.A., căruia
i se ridicase dreptul de administrare în baza art. 78 din Legea nr. 64/1995
republicată.
În speță nu au fost respectate nici
condițiile prevăzute de art. 59 din O.G. nr. 11/1996, întrucât nu a existat un
acord al organului de executare, privitor la vânzarea imobilului de către
debitor.
În această situație instanța a
constatat că actul de vânzare cumpărare încheiat de debitorul căruia i se
ridicase dreptul de administrare și care nu a avut acordul D.G.F.P. Buzău este
lovit de nulitate absolută, fiind întemeiată acțiunea formulată de reclamantă.
Apelurile declarate de pârâtele
D.G.F.P. Buzău și SC S. SA, jud. Buzău, împotriva acestei hotărâri au fost
admise de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ,
prin decizia nr. 16 din 13 ianuarie 2005, anulând sentința nr. 902 din 19
octombrie 2004 și reținând cauza spre rejudecare, fixând termen pentru
judecarea fondului la data de 8 februarie 2005.
Pentru a pronunța această decizie
Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ a
reținut că:
Potrivit mențiunilor din încheierea
de ședință din data de 7 septembrie 2004 (dosar fond) instanța de judecată a
dispus la acel termen de judecată introducerea în cauză în calitate de pârâtă a
D.G.F.P. Buzău și deși la acel termen nu a fost prezentă decât reclamanta SC C.
SA, pârâtei introdusă în cauză i se acordă termen în cunoștință conform
mențiunii expuse aflată pe verso - ul din dosarul de fond.
Această eroare a fost menținută la
toate termenele de judecată ulterioare acordate de instanța de fond care la
data de 19 octombrie 2004 a soluționat cauza pronunțând în aceste condiții
sentința nr. 902, cu încălcarea dispozițiilor art. 85 C. proc. civ. și a
principiilor dreptului la apărare și a contradictorialității procesului.
După fixarea termenului s-a formulat
întâmpinare de către D.G.F.P. Buzău solicitând respingerea acțiunii.
D.G.F.P. Buzău a depus anexă la
întâmpinare, adresa SC A. SA către A.F.P.C. Râmnicu Sărat, prin care se
solicită aprobarea vânzării directe de către debitor a imobilului aflat sub
sechestru în comuna Valea Râmnicului.
Prin decizia nr. 58 din 15 februarie
2005, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ,
evocând fondul după anularea sentinței a admis acțiunea civilă în constatare
nulitate absolută formulată de SC C. SA, jud. Brăila în contradictoriu cu
pârâta SC S. SA Măgura, jud. Buzău, D.G.F.P. Buzău și pârâta SC A. SA, jud. Buzău,
urmare a anulării sentinței nr. 902, pronunțată la data de 19 octombrie 2004 de
Tribunalul Buzău.
A constatat nulitatea absolută a contractului
de vânzare cumpărare.
Pentru a pronunța această decizie
Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ a
reținut că:
Din actele dosarului, inclusiv
adresa din 19 noiembrie 2001 reiese că vânzarea s-a făcut de debitoare, organul
de executare al statului calculând doar majorările de întârziere, așa cum
rezultă din procesul verbal încheiat la 3 septembrie 2002.
Pârâta D.G.F.P. Buzău avea obligația
potrivit legii să execute silit nu să-și dea acordul pentru vânzare directă,
chiar dacă ulterior contractul se încheia între debitoare, în calitate de
vânzătoare și cumpărător.
Prin încheierea din Camera de
Consiliu din 14 noiembrie 2001 Tribunalul Buzău, prin judecătorul sindic a
dispus închiderea procedurii de reorganizare judiciară și faliment a debitoarei
SC A. SA, autorizând statul prin D.G.F.P. Buzău să-și execute drepturile
potrivit O.G. nr. 11/1996 în vigoare la acea dată și în contradictoriu cu
ceilalți creditori.
Statul, prin instituția abilitată de
judecătorul sindic, trebuia să-și încaseze creanțele bugetare, după procedura
prevăzută de O.G. nr. 11/1996, cu modificările ulterioare.
În O.G. nr. 11/1996 art. 58 se
prevede procedura în cazul executării silite a bunurilor imobile, care este
inițiată și desfășurată de către organele de executare ale M.F.
Nu există posibilitatea după
închiderea procedurii ca vânzarea să se facă de către debitoarea aflată în
procedura falimentului, nici prin licitație și nici prin vânzare directă.
Acordul dat de instituția bugetară
prin rezoluția pusă pe cerere nu echivalează procedurii de executare silită
prevăzută de O.G. nr. 11/1996.
Împotriva acestei ultime hotărâri au
declarat recurs:
Pârâta SC S. SA în termen legal,
motivat, timbrat dar nu a indicat numele și calitatea semnatarului recursului,
criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie susținând în esență că:
Deși instanța de apel a reținut că
prin încheierea din 14 noiembrie 2001 Tribunalul Buzău prin judecătorul sindic
a dispus închiderea procedurii de faliment a debitoarei SC A. SA autorizând
statul prin D.G.F.P. Buzău să-și exercite drepturile potrivit O.G. nr. 11/1996
în vigoare la acea dată constată nulitatea absolută a contractului de vânzare
cumpărare motivat de faptul că vânzarea s-a făcut de debitoare și nu de către
D.G.F.P. Buzău prin organul de executare. În mod greșit instanța de apel a
reținut că această vânzare s-a făcut de către debitoare și nu de către organul
de executare așa cum prevede legea.
În consecință, în temeiul art. 304 pct.
9 C. proc. civ. pârâta SC S. SA a solicitat admiterea recursului așa cum a fost
formulat și motivat, modificarea în tot a deciziei atacate și respingerea
acțiunii formulată de reclamanta SC C. SA ca neîntemeiată.
Pârâta D.G.F.P. Buzău în termen
legal, motivat și scutit de timbraj criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie
susținând în esență că:
Hotărârea pronunțată este lipsită
de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Prin încheierea din 14 noiembrie
2001 Tribunalul Buzău prin judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii de
reorganizare și faliment a debitoarei SC A. SA, autorizând statul prin D.G.F.P.
Buzău să-și exercite drepturile potrivit O.G. nr. 11/1996 în vigoare la acea
dată, în contradictoriu cu alți creditori.
Judecătorul sindic a dispus
închiderea procedurii de reorganizare și faliment și în temeiul art. 109 alin.
(1) din Legea nr. 64/1995 a autorizat statul prin D.G.F.P. Buzău să-și exercite
drepturile potrivit O.G. nr. 11/1996, privind executarea creanțelor bugetare.
Dispozițiile art. 109 alin. (1)
prevăd: „În cazul în care valoarea bunurilor din averea debitorului este mai
mică decât valoarea creanțelor prevăzute la art. 108 pct. 4 (adică creanțe
bugetare)”.
Judecătorul sindic va putea autoriza
creditorul bugetar la solicitarea reprezentanților acestuia să își exercite
drepturile potrivit dispozițiilor O.G. nr. 11/1996, privind executarea
creanțelor bugetare.
Pârâta a procedat la executarea
silită în acest temei potrivit O.G. nr. 11/1996.
Instanța, deși reține că în cadrul
executării silite se poate face și vânzare directă, în modalitate prevăzută de
lege, apreciază că acordul dat de pârâtă nu echivalează procedurii de executare
silită prevăzută de O.G. nr. 11/1996.
Această apreciere este total greșită
și în contradicție cu dispozițiile actului normativ invocat.
În cadrul procedurii de executare
silită s-a trecut la valorificarea bunurilor prin modalitățile prevăzute de
lege.
Pârâta D.G.F.P. Buzău în temeiul art.
304 pct. 9 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului așa cum a fost
formulat și motivat, modificarea în tot a deciziei nr. 58 din 15 februarie
2005, iar pe fond respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată și menținerea
contractului de vânzare cumpărare ca fiind legală.
Recursul pârâtei SC S. SA este nul.
În cauză prin încheierea din 25
octombrie 2005 s-a dispus citarea recurentei pârâte SC S. SA cu mențiunea de a
preciza numele și calitatea semnatarului cererii de recurs și cum această
cerință legală nu a fost îndeplinită (dosar fond) se impune anularea
recursului, fără a mai fi analizate motivele de recurs invocate în condițiile
prevăzute imperativ de art. 112 C. proc. civ. sub sancțiunea prevăzută de art. 133
alin. (1) C. proc. civ.
Recursul pârâtei D.G.F.P. Buzău este
nefondat pentru următoarele considerente:
Prin încheierea din Camera de
Consiliu din 14 noiembrie 2001 Tribunalul Buzău, prin judecătorul sindic a
dispus închiderea procedurii de reorganizare judiciară și faliment a debitoarei
SC A. SA, autorizând statul prin D.G.F.P. Buzău să-și exercite drepturile
potrivit O.G. nr. 11/1996 în vigoare la acea dată și în contradictoriu cu alți
creditori.
Statul prin instituția abilitată de
judecătorul sindic, trebuia să-și încaseze creanțele bugetare după procedura
prevăzută de O.G. nr. 11/1996 cu modificările ulterioare.
În O.G. nr. 11/1996 art. 58 se prevede
că procedura în cazul executării silite a bunurilor mobile, care este inițiată
și desfășurată de organele de executare ale M.F.
În art. 109 din Legea nr. 64/1995
s-a prevăzut posibilitatea închiderii procedurii concomitent cu autorizarea
statului de a-și exercita drepturile potrivit O.G. nr. 11/1996.
Acordul dat de instituția bugetară
prin rezoluția pusă pe cerere nu echivalează procedurii de executare silită
prevăzută de O.G. nr. 11/1996.
Este real că, în cadrul executării
silite se poate face și vânzare directă, nu numai prin licitație sau prin alte
modalități prevăzute de lege, însă vânzarea se face de către organul de
executare silită.
Din actele dosarului reiese că
vânzarea s-a făcut de debitoare organul de executare silită a statului
calculând doar majorările de întârziere, așa cum rezultă din procesul verbal
încheiat la 3 septembrie 2002.
Pârâta D.G.F.P. Buzău avea obligația
potrivit legii să execute silit, nu să-și dea acordul pentru vânzare directă,
chiar dacă ulterior contractul se încheia între debitoare în calitate de
vânzătoare și cumpărător.
Debitoarea nu mai putea fi
împuternicită, ci trebuiau respectate dispozițiile Legii speciale nr. 64/1995,
care prevede că după vânzare distribuirea sumelor se face în ordinea prevăzută
de art. 108 din lege.
În plus modalitatea de vânzare
prevăzută de art. 54 alin. (3) din O.G. nr. 11/1996 putea fi folosită în cazul
în care societatea debitoare nu s-ar fi aflat în procedura falimentului pentru
că în acest caz ar fi fost ignorați ceilalți creditori, însă art. 109
stabilește în mod imperativ ce se întâmplă cu sumele de bani rezultate în urma
vânzării bunurilor potrivit O.G. nr. 11/1996.
Din examinarea actelor de la dosar
prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente cauzei
rezultă că instanța de apel în mod corect a apreciat actul juridic dedus
judecății și probatoriile administrate în cauză și în consecință, Înalta Curte
va anula recursul declarat de pârâta SC S. SA Măgura și va respinge ca nefondat
recursul declarat de pârâta D.G.F.P. Buzău, menținând ca legală decizia
atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de pârâta
SC S. SA Măgura, împotriva deciziei nr. 58 din 15 februarie 2005 a Curții de
Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ.
Respinge recursul declarat de pârâta
D.G.F.P. Buzău împotriva aceleiași decizii, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțata în ședință publică,
astăzi 7 februarie 2006.