ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4557/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea introductivă de

instanță, la data de 15 iulie 2003 pe rolul Tribunalului Giurgiu, reclamanta A.D.S.

a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC T.V. SRL, obligarea acesteia la

plata sumei de 2.775.226.557 lei, reprezentând prețul asocierii în

participațiune și penalități de întârziere calculate până la data de 30 iunie

2003, precum și la plata penalităților în continuare până la achitarea

debitului, datorate în temeiul contractului de asociere în participațiune

încheiat cu pârâta privind exploatarea terenului agricol în suprafață de 1.000

ha, situat pe teritoriul SC A.P. SA, pe durata unui an agricol (2000 –2001).

Prin sentința comercială nr. 1239

din data de 20 noiembrie 2003, Tribunalul Giurgiu a admis în parte acțiunea

obligând pârâta la plata sumei de 2.775.226.557 lei, reprezentând prețul

asocierii în participațiune neachitate la termenele scadente și penalități de

întârziere calculate până la data de 30 iunie 2003.

Prin aceeași sentință, tribunalul a

respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind plata penalităților de

întârziere calculate până la data stingerii debitului.

Prima instanță a reținut în

considerentele hotărârii că pârâta nu a făcut dovada achitării prețului

asocierii în cuantumul și la termenele convenite prin art. IV din contract

urmând să răspundă potrivit art. 969 C. civ., pentru prejudiciul cauzat

reclamantei.

Referitor la plata penalităților de

întârziere calculate până la data stingerii debitului, instanța reține că

pretențiile sunt neîntemeiate față de incertitudinea prejudiciului.

Împotriva acestei sentințe, ambele

părți au declarat apel, reclamanta solicitând admiterea în integralitate a

pretențiilor sale și sub aspectul penalităților datorate până la data stingerii

debitului, iar pârâta solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată, și

susținând în esență că reclamanta nu și-a îndeplinit obligația asumată de

punere a terenului la dispoziția sa fiind îndreptățită să invoce excepția non

adumpleti contractus.

Curtea de Apel București, secția a

VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 422 din data de 9 septembrie 2004

a admis apelul reclamantei și schimbând în parte sentința fondului a obligat

pârâta la plata către reclamantă și a penalităților de întârziere calculate de

la 1 iulie 2003 până la achitarea integrală a debitului.

Apelul pârâtei a fost respins ca

nefondat.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de

apel a reținut că hotărârea primei instanțe este nelegală sub aspectul

respingerii penalităților de întârziere datorate până la stingerea debitului,

în raport de cele convenite de părți prin clauza înscrisă la art. 5.3 din

contract potrivit căreia pentru plata cu întârziere a obligațiilor de la pct. 5.2,

se percep penalități potrivit legislației în vigoare, respectiv O.G nr. 61/2002,

care se aplică până la data abrogării sale prin O.G. nr. 92/2003, privind C.

proc. fisc. aprobat prin Legea nr. 174/2004.

Așadar, făcând aplicarea

dispozițiilor legale în vigoare privind creanțele bugetare în raport de statutul

A.D.S., curtea de apel obligă pârâta și la plata penalităților de întârziere datorate

până la stingerea integrală a obligației.

Referitor la apelul pârâtei, Curtea

reține că susținerile acesteia în sensul că nu a utilizat terenurile ce au

făcut obiectul asocierii, deoarece nu i-au fost puse la dispoziție este

nefondată, pârâta recunoscând la interogatoriu că în anul agricol 2000 – 2001

pe terenul ce a făcut obiectul asocierii a executat unele lucrări pentru

înființarea culturilor de toamnă.

Cât privește susținerea pârâtei în

sensul că s-a avut în vedere încheierea contractului pentru anul agricol 2001 –

2002, instanța o înlătură ca nedovedită.

În contra acestei decizii, pârâta a

declarat recurs, în termen legal, invocând ca motiv de nelegalitate

dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., când instanța nu s-a pronunțat

asupra unor mijloace de apărare și dovezi administrate hotărâtoare pentru

dezlegarea pricinii. În argumentarea criticii de nelegalitate recurenta susține

în esență următoarele:

- creanța intimatei este lipsită de

cauză în condițiile în care intimata nu și-a îndeplinit obligația de a pune la

dispoziție fondurile arabile pe întreaga durată a anului agricol 2001 – 2002;

- instanța a ignorat complet

apărarea constantă a recurentei în sensul că starea precară a sănătății

administratorului societății de la acea dată V.I., a constituit un cadru optim

pentru inducerea acestuia în eroare prin semnarea unor date neconforme cu

discuția purtată;

- au fost ignorate înscrisurile din

dosarul tribunalului Giurgiu, privind falimentul SC A.P. SA din care rezultă că

terenurile agricole ce au făcut obiectul asocierii nu se mai aflau sub puterea

de dispoziție a A.D.S.

- nu s-a avut în vedere conținutul

notificării transmise prin executorul judecătoresc, conform căreia pe terenul

luat în primire în iunie 2001, societatea executase lucrări specifice pentru

anul agricol 2001 – 2002.

Intimata A.D.S. a formulat

întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Răspunzând criticilor invocate de

recurenta – intimată susține că asocierea a vizat anul agricol 2000 – 2001,

dovadă fiind scadențele fixate pentru data de 31 august 2001 și 31 octombrie

2001, iar încheierea contractului la data de 6 iunie 2001 s-a datorat situației

conflictuale create de recurentă urmare exploatării abuzive a terenului pe tot

parcursul anului agricol 2000 – 2001.

Mai susține intimata că înscrisurile

din dosarul de faliment al SC A.P. SA nu se referă la contractul de asociere ci

la asocierea debitoarei falită și recurentă.

Recursul nu este fondat.

1) Critica de nelegalitate întemeiată

pe dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., nu subzistă, din considerentele

hotărârii rezultă incontestabil că instanța a examinat și a răspuns apărărilor

în fapt și în drept formulate de pârâtă reținând pe de o parte că în susținerea

apărărilor nu s-au adus dovezi pertinente, iar pe de altă parte că apărările

sunt nefondate.

Prin urmare ipoteza vizată de art. 304

pct. 10 C. proc. civ., nu este îndeplinită în sensul unei omisiuni esențiale în

cercetarea mijloacelor de apărare și a probelor administrate de părți.

2) De altfel, recurenta deși invocă

omisiunea instanței în cercetarea mijloacelor sale de apărare, ca motiv de

nelegalitate, în, fapt critică concluziile desprinse de instanța de apel din

examinarea dovezilor și mijloacelor sale de apărare referitoare la perioada

avută în vedere pentru producerea efectelor contractului și la predarea

efectivă a terenului agricol în exploatare, ori, aceste chestiuni, pe situații

de fapt, nu pot face obiectul controlului de legalitate în contextul legislativ

actual fiind atributul exclusiv al instanței fondului și apelului din

perspectiva caracterului său devolutiv.

Așa fiind, Curtea va respinge ca

nefondat recursul, în temeiul art. 312 C. proc. civ.

Cererea intimatei privind obligarea

recurentei la plata cheltuielilor de judecată din recurs, va fi deasemeni

respinsă, constatând că intimata nu a făcut dovada cheltuielilor solicitate,

pentru a putea beneficia de dispozițiile art. 274 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâta SC T.V. SRL, împotriva deciziei nr. 422 din 9 septembrie

2004 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Respinge cererea intimatei

reclamante privind cheltuielile de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 7 octombrie 2005.