ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4557/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea introductivă de instanță, la data de 15 iulie 2003 pe rolul Tribunalului Giurgiu, reclamanta A.D.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC T.V. SRL, obligarea acesteia la plata sumei de 2.775.226.557 lei, reprezentând prețul asocierii în participațiune și penalități de întârziere calculate până la data de 30 iunie 2003, precum și la plata penalităților în continuare până la achitarea debitului, datorate în temeiul contractului de asociere în participațiune încheiat cu pârâta privind exploatarea terenului agricol în suprafață de 1.000 ha, situat pe teritoriul SC A.P. SA, pe durata unui an agricol (2000 –2001).

Prin sentința comercială nr. 1239 din data de 20 noiembrie 2003, Tribunalul Giurgiu a admis în parte acțiunea obligând pârâta la plata sumei de 2.775.226.557 lei, reprezentând prețul asocierii în participațiune neachitate la termenele scadente și penalități de întârziere calculate până la data de 30 iunie 2003. Prin aceeași sentință, tribunalul a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind plata penalităților de întârziere calculate până la data stingerii debitului. Prima instanță a reținut în considerentele hotărârii că pârâta nu a făcut dovada achitării prețului asocierii în cuantumul și la termenele convenite prin art. IV din contract urmând să răspundă potrivit art. 969 C. civ., pentru prejudiciul cauzat reclamantei.

Referitor la plata penalităților de întârziere calculate până la data stingerii debitului, instanța reține că pretențiile sunt neîntemeiate față de incertitudinea prejudiciului. Împotriva acestei sentințe, ambele părți au declarat apel, reclamanta solicitând admiterea în integralitate a pretențiilor sale și sub aspectul penalităților datorate până la data stingerii debitului, iar pârâta solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată, și susținând în esență că reclamanta nu și-a îndeplinit obligația asumată de punere a terenului la dispoziția sa fiind îndreptățită să invoce excepția non adumpleti contractus. Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 422 din data de 9 septembrie 2004 a admis apelul reclamantei și schimbând în parte sentința fondului a obligat pârâta la plata către reclamantă și a penalităților de întârziere calculate de la 1 iulie 2003 până la achitarea integrală a debitului.

Apelul pârâtei a fost respins ca nefondat. Pentru a hotărî astfel, Curtea de apel a reținut că hotărârea primei instanțe este nelegală sub aspectul respingerii penalităților de întârziere datorate până la stingerea debitului, în raport de cele convenite de părți prin clauza înscrisă la art. 5.3 din contract potrivit căreia pentru plata cu întârziere a obligațiilor de la pct. 5.2, se percep penalități potrivit legislației în vigoare, respectiv O.G nr. 61/2002, care se aplică până la data abrogării sale prin O.G. nr. 92/2003, privind C. proc. fisc. aprobat prin Legea nr. 174/2004. Așadar, făcând aplicarea dispozițiilor legale în vigoare privind creanțele bugetare în raport de statutul A.D.S., curtea de apel obligă pârâta și la plata penalităților de întârziere datorate până la stingerea integrală a obligației.

Referitor la apelul pârâtei, Curtea reține că susținerile acesteia în sensul că nu a utilizat terenurile ce au făcut obiectul asocierii, deoarece nu i-au fost puse la dispoziție este nefondată, pârâta recunoscând la interogatoriu că în anul agricol 2000 – 2001 pe terenul ce a făcut obiectul asocierii a executat unele lucrări pentru înființarea culturilor de toamnă. Cât privește susținerea pârâtei în sensul că s-a avut în vedere încheierea contractului pentru anul agricol 2001 – 2002, instanța o înlătură ca nedovedită. În contra acestei decizii, pârâta a declarat recurs, în termen legal, invocând ca motiv de nelegalitate dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., când instanța nu s-a pronunțat asupra unor mijloace de apărare și dovezi administrate hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.

În argumentarea criticii de nelegalitate recurenta susține în esență următoarele: - creanța intimatei este lipsită de cauză în condițiile în care intimata nu și-a îndeplinit obligația de a pune la dispoziție fondurile arabile pe întreaga durată a anului agricol 2001 – 2002; - instanța a ignorat complet apărarea constantă a recurentei în sensul că starea precară a sănătății administratorului societății de la acea dată V.I., a constituit un cadru optim pentru inducerea acestuia în eroare prin semnarea unor date neconforme cu discuția purtată; - au fost ignorate înscrisurile din dosarul tribunalului Giurgiu, privind falimentul SC A.P. SA din care rezultă că terenurile agricole ce au făcut obiectul asocierii nu se mai aflau sub puterea de dispoziție a A.D.S.

- nu s-a avut în vedere conținutul notificării transmise prin executorul judecătoresc, conform căreia pe terenul luat în primire în iunie 2001, societatea executase lucrări specifice pentru anul agricol 2001 – 2002. Intimata A.D.S. a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat. Răspunzând criticilor invocate de recurenta – intimată susține că asocierea a vizat anul agricol 2000 – 2001, dovadă fiind scadențele fixate pentru data de 31 august 2001 și 31 octombrie 2001, iar încheierea contractului la data de 6 iunie 2001 s-a datorat situației conflictuale create de recurentă urmare exploatării abuzive a terenului pe tot parcursul anului agricol 2000 – 2001. Mai susține intimata că înscrisurile din dosarul de faliment al SC A.P.

SA nu se referă la contractul de asociere ci la asocierea debitoarei falită și recurentă. Recursul nu este fondat. 1) Critica de nelegalitate întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., nu subzistă, din considerentele hotărârii rezultă incontestabil că instanța a examinat și a răspuns apărărilor în fapt și în drept formulate de pârâtă reținând pe de o parte că în susținerea apărărilor nu s-au adus dovezi pertinente, iar pe de altă parte că apărările sunt nefondate. Prin urmare ipoteza vizată de art. 304 pct. 10 C. proc. civ., nu este îndeplinită în sensul unei omisiuni esențiale în cercetarea mijloacelor de apărare și a probelor administrate de părți.

2) De altfel, recurenta deși invocă omisiunea instanței în cercetarea mijloacelor sale de apărare, ca motiv de nelegalitate, în, fapt critică concluziile desprinse de instanța de apel din examinarea dovezilor și mijloacelor sale de apărare referitoare la perioada avută în vedere pentru producerea efectelor contractului și la predarea efectivă a terenului agricol în exploatare, ori, aceste chestiuni, pe situații de fapt, nu pot face obiectul controlului de legalitate în contextul legislativ actual fiind atributul exclusiv al instanței fondului și apelului din perspectiva caracterului său devolutiv. Așa fiind, Curtea va respinge ca nefondat recursul, în temeiul art. 312 C. proc. civ. Cererea intimatei privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată din recurs, va fi deasemeni respinsă, constatând că intimata nu a făcut dovada cheltuielilor solicitate, pentru a putea beneficia de dispozițiile art. 274 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC T.V. SRL, împotriva deciziei nr. 422 din 9 septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Respinge cererea intimatei reclamante privind cheltuielile de judecată. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 7 octombrie 2005.