ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3608/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată reclamantul

M.B. a solicitat obligarea pârâtei SC S.L.C. SRL la plata sumei de 73.401.171

lei, reprezentând contravaloare facturi și penalități în executarea

contractului de asociere încheiat de părți la 6 aprilie 1999.

Tribunalul București, secția a VI-a

comercială, prin sentința nr. 2283 din 17 februarie 2004, a admis în parte

acțiunea și a obligat-o pe pârâtă la plata sumelor de 15.714.481 lei,

reprezentând debit datorat în bază contractului din 6 aprilie 1999 pentru

lunile ianuarie și februarie 2001 și 27.403.679 lei penalități de întârziere

aferente debitului calculat până la 8 ianuarie 2003.

Prin aceiași sentință s-au respins

ca prescrise pretențiile privind obligarea la plata sumei de 7.246.886 lei,

pentru care s-a emis factura din 31 ianuarie 2000 și penalitățile aferente și

ca neîntemeiate pretențiile cu privire la suma de 9.984.2001 lei reprezentând

diferență curs valutar.

Curtea de Apel București, secția a

VI-a comercială, prin decizia nr. 23 din 17 ianuarie 2005, a admis apelul

declarat de reclamantul M.B. prin P.G. și a schimbat în parte sentința în

sensul obligării pârâtei și la plata sumei de 9.984.201 lei diferență curs

valutar, menținând restul dispozițiilor sentinței.

În contra deciziei menționate

reclamantul a declarat recurs pentru motivul, prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., solicitând modificarea acesteia în sensul obligării pârâtei și la

plata sumelor de 7.246.886 lei contravaloarea facturii din 31 ianuarie 2000 și

la 19.421.655 lei cu titlu de penalități.

La termenul din 14 iunie 2005,

Înalta Curte a invocat din oficiu ca motiv de ordine publică excepția de

nelegalitate a apelului în cauza de față, în raport de prevederile art. 282

1

C. proc. civ. și pe cale de consecință a necompetenței instanței supreme de

soluționare a recursului pe fondul său.

Excepțiile invocate sunt întemeiate.

În speță hotărârea instanței de fond

a fost pronunțată sub incidența art. 720

8

C. proc. civ., modificat

prin art. I pct. 18 din O.U.G. 58/2003, care a restabilit în materie comercială

regula de drept comun în ce privește sistemul căilor de atac, anume că

hotărârile date în primă instanță, sunt supuse apelului, regulă consacrată

legislativ de art. 282 C. proc. civ.

Apelul comercial, în lipsa unor

norme speciale de natură comercială este guvernat de normele de drept comun

cuprinse în Titlul IV C. proc. civ.: Apelul.

Prin urmare, în cauza de față,

curtea de apel trebuia să facă aplicarea prevederilor art. 282

1

C.

proc. civ., în forma în vigoare la data pronunțării hotărârii atacate și să

califice calea de atac cu care a fost sesizată drept recurs, deoarece valoarea

obiectului litigiului dedus judecății este de până în 200 milioane lei, iar

potrivit normelor citate, hotărârea dată în primă instanță, în acest caz, nu

este supusă apelului.

Așa fiind, Înalta Curte, în baza art.

306 alin. (2) C. proc. civ., va admite recursul sub aspectul motivului de

ordine publică invocat din oficiu, va casa decizia instanței de apel și făcând

aplicarea art. 299 alin. (3) C. proc. civ., raportat la art. 312 alin. (6) va

trimite cauza la Curtea de Apel București, pentru soluționarea căii de atac cu

respectarea prevederilor art. 282

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamantul M.B. prin P.G., împotriva deciziei nr. 23 din 17 ianuarie 2005 a

Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Casează decizia atacată și trimite

cauza la Curtea de Apel București, pentru soluționarea căii de atac cu

respectarea prevederilor art. 282

1

C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 14 iunie 2005.