ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 398/2006

Deliberând asupra recursurilor de

față,

Reclamanta M.B. prin P.G. a

solicitat obligarea pârâtei SC M.D.R. SRL la plata sumei de 11.018.937.634 lei

din care 5.141.902.507 lei reprezentând suma minimă garantată și 5.877.035.127

lei majorări de întârziere, calculate conform contractului de asociere din 25

septembrie 1995, pe perioada 1 iunie 1996 – 30 aprilie 2002.

Motivându-și acțiunea reclamanta

arată că a încheiat cu pârâta contractul de asociere din 25 septembrie 1995, pe

o perioadă de 25 de ani, iar din art. 6.5 din contract rezultă că, în caz de

întârziere în executarea obligațiilor se plătesc penalități conform legii de la

data la care suma trebuia plătită și până la data achitării.

Acțiunea a fost întemeiată în drept

pe dispozițiile art. 969, art. 1073 și art. 1084 C. civ., art. 1 C. com., art. 4.1

și 6.5 din contract, H.G. nr. 21/1998, H.G. nr. 354/1999, H.G. nr. 564/2000, H.G.

nr. 1043/2001, art. 439 C. com.

Reclamanta susține că pârâta nu și-a

îndeplinit obligațiile contractuale și datorează sumele solicitate.

Curtea de Apel București, prin

sentința civilă nr. 61 din 6 aprilie 2004 a admis în parte, acțiunea

reclamantei și a obligat-o pe pârâtă la 710.253.655 lei contra-valoare debit și

636.229.798 lei penalități pe perioada 16 septembrie 1999 – 30 aprilie 2002.

A fost respinsă ca prescrisă cererea

privind perioada 1996 – 15 septembrie 1999 și s-a respins cererea de cheltuieli

ca nefondată.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut că părțile au încheiat contractul de asociere din 25

septembrie 1995, care, în art. 4.1 prevede că pârâta datorează 1,5 % din

încasările nete lunare ale fiecărui restaurant dar nu mai puțin de 2000 dolari

SUA /lună, indexat cu indicele de creștere a prețurilor (conform art. 4.2 din

contract).

S-a apreciat ca fiind corectă

interpretarea dată de expertul U.V.L. art. 4.2 din contract, în sensul că la

suma minimă lunară calculată la data semnării contractului se aplică indicele

de creștere a prețurilor lunii în care se deschid restaurantele, suma minimă

lunară fiind aceeași pentru toate restaurantele, motiv pentru care instanța nu

a omologat raportul de expertiză și a apreciat că reclamanta nu a probat suma

de 11.018.937.634 lei.

Împotriva acestei sentințe au

declarat recurs ambele părți.

Reclamantul invocă motivele

prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ.

Se susține că a fost greșit aplicată

prescripția întrucât în cauză erau aplicabile dispozițiile art. 12 din decretul

nr. 167/1958 fiind un contract cu executare succesivă și că se aplică

dispozițiile O.G. nr. 61/2002 astfel că termenul de prescripție este de 5 ani.

Se mai arată și că diminuarea cotei

conform diminuării suprafețelor de teren intră în vigoare doar de la semnarea

actului adițional.

În ceea ce privește cheltuielile de

judecată recurentul apreciază că a fost depusă o copie a ordinului de plată

prin care a fost achitat onorariul de expert consilier și se putea dispune

obligarea de a depune originalul în loc să se considere nedovedite cheltuielile

de judecată.

Pârâta formulează critici ce se pot

încadra în dispozițiile art. 304 pct. 8, și 9 C. proc. civ.

Astfel pârâta susține că a fost

greșit interpretat contractul de asociere privind indexarea sumei minime

garantate.

În ceea ce privește calculul

penalităților, pârâta consideră că în speță se aplică dispozițiile art. 251 C.

com. și decretul nr. 167/1958 și nu O.G. nr. 61/2002, raporturilor dintre părți

aplicându-li-se în întregime legea comercială.

Se mai arată că pârâta este cea care

a plătit onorariul de expertiză.

Recursurile sunt întemeiate pentru

următoarele considerente:

Referitor la recursul reclamantului.

În ceea ce privește legea aplicabilă

contractului, aceasta este legea comercială pentru întregul contract având în

vedere că părțile au menționat expres că încheie un contract de asociere în

baza art. 251-256 C. com. și prin urmare termenul de prescripție aplicabil este

cel general de 3 ani prevăzut de art. 3 din decretul nr. 167/1958 și nu cel de

5 ani din O.G. nr. 61/2002, respectiv art. 138. (De altfel O.G. nr. 61/2002 a

fost abrogată prin art. 1 din Legea nr. 174 din 17 mai 2004).

În aceste condiții termenul de

prescripție este îndeplinit pentru pretențiile din perioada 1 iunie 1996 – 15

septembrie 1999 așa cum se reține în sentința de fond.

Acest termen nu a fost nici

întrerupt neoperând dispozițiile art. 12 din decretul nr. 167/1958, deoarece

fiind vorba despre prestații succesive, nu s-a dovedit întreruperea

prescripției pentru fiecare dintre aceste prestații.

Nici critica referitoare la greșita

respingere a cheltuielilor de judecată nu este întemeiată întrucât onorariul de

expert a fost achitat de pârâtă, iar cel al expertului asistent era obligația

reclamantului să-l plătească nefiind obligatorie desemnarea unui expert

consultant al părții. În acest sens a apreciat instanța de fond că nu au fost

dovedite cheltuielile de judecată, onorariul de expert fiind plătit de pârâtă.

În ceea ce privește însă critica

referitoare la pretențiile care se datorează și întinderea acestora ea este

întemeiată dar sub următoarele aspecte:

Actul adițional nr. 2 din 25

octombrie 1995 privește doar posibilitatea extinderii contractului și la alte

terenuri confirmându-se că părțile nu au reglementat problema diminuării sumei

minime datorate ca urmare a unor restituiri de terenuri; dimpotrivă soluția era

aceea a înlocuirii terenurilor și era deja prevăzută în contract.

Expertiza dispusă în cauză nu a

făcut calculul sumelor datorate în raport de dispozițiile contractuale iar

instanța, în loc să dispună refacerea expertizei a înlăturat-o pornind de la

considerațiile și interpretările expertului asistent al reclamantului.

Referitor la recursul pârâtei se

constată că motivul privind indexarea sumei minime garantate cu indicele de

creștere a prețurilor de la data deschiderii fiecărei locații este neîntemeiat.

Astfel art. 4.2 din contractul de asociere

menționează că indexarea se recalculează în luna decembrie a fiecărui an dar

indicele de creștere al prețurilor folosit pentru acest calcul este cel pentru

luna în care se deschide restaurantul. Folosindu-se expresia restaurant la

singular și deschiderea fiecărui restaurant făcându-se la date diferite,

interpretarea corectă este aceea că se va folosi indicele de creștere a

prețurilor diferențiat pentru fiecare locație, cum corect a și interpretat

instanța de fond.

Motivul de recurs referitor la penalități

este însă întemeiat.

În speță se aplică art. 251-256 C.

com. așa cum au stabilit părțile în contract și nu dispozițiile privind

creanțele bugetare.

Prin urmare, așa cum nu se aplică

dispozițiile speciale privind prescripția nu se aplică nici dispozițiile

privind calculul de majorări de întârziere urmând a se administra noi probe

pentru stabilirea existenței sau inexistenței clauzei penale în contractul de

asociere în raport de caracterul esențial al determinării prealabile a daunelor

reprezentate de penalitățile de întârziere.

Aceste aspecte urmează a fi puse în

discuția părților pentru stabilirea unei situații de fapt deplin stabilite

căreia să i se aplice legea, respectiv contractul.

Pentru refacerea expertizei și în

raport și de aspectele privind penalitățile se va casa sentința conform art. 314

C. proc. civ. și se va trimite dosarul spre rejudecare Tribunalului București

competent să judece la această dată fondul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de reclamantul

M.B. și pârâta SC M.D.R. SRL București, împotriva sentinței nr. 61 din 6

aprilie 2004 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Casează sentința atacată și trimite

cauza spre rejudecare, la Tribunalul București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 1 februarie 2006.