ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 720/2003

Asupra recursului de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la data de 4 octombrie 1995 reclamanta S.C. Z.T.C. SRL a

chemat în judecată pârâta S.C. T.I. SRL solicitând obligarea acesteia la plata

sumei de 6.525.419,50 lei contravaloare produse cu penalizare contractuală de

2% pe zi până la achitarea integrală a debitului.

Prin

sentința civilă nr. 5579 din 18 decembrie 1998 Tribunalul București, secția

comercială, a admis în parte cererea precizată obligând pârâta la plata sumei

de 6.525.419,50 lei contravaloare comision și a respins capătul de cerere

privind penalitățile de întârziere ca nedovedite în lipsa clauzei penale.

Împotriva

acestei sentințe au promovat apel ambele părți, reclamanta criticând soluția pe

aspectul neacordării penalităților, iar pârâta susținând că judecarea cauzei în

fond s-a făcut fără ca părțile să fi pus concluzii orale, practicaua sentinței

nereflectând dezbaterile, iar pe de altă parte arată că deși s-a înscris în

fals împotriva înscrisurilor folosite de reclamantă nu s-a luat în considerare

cererea formulată, fiind încălcate dispozițiile art. 180 C. proc. civ.

Curtea

de Apel București, secția comercială, prin decizia civilă nr. 1054 din 30

aprilie 1999 a respins ca nefondat apelul reclamantei, a admis apelul pârâtei

și pe fond a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru

a se pronunța astfel, instanța de apel a precizat că înscrisul prezentat în

original nu întrunește condițiile unui contract care obligă părțile.

Decizia

instanței de apel a fost atacată cu recurs de către reclamantă, care susține că

instanța a apreciat greșit că între părți nu există obligații contractuale.

Curtea

Supremă de Justiție, prin decizia civilă nr. 1771 din 30 martie 2000, a admis

recursul, a casat decizia criticată și a trimis spre rejudecare cauza instanței

de apel cu indicația stabilirii cu certitudine a relațiilor dintre părți.

Procedând

la rejudecarea apelului, prin decizia civilă nr. 1079 din 29 iunie 2001 Curtea

de Apel București, secția VI a comercială, a respins apelurile ca nefondate.

În

motivarea soluției date s-a considerat că înscrisul depus, respectiv chitanța,

nu întrunește condițiile unui contract încheiat în condițiile legii, iar cu

privire la susținerile pârâtei a apreciat că nu sunt întrunite condițiile

prevăzute de art. 178-183 C. proc. civ.

La

data de 23 februarie 2001 reclamanta a declarat recurs în termen și legal

timbrat, criticând soluția instanței de apel pe aspectul neacordării

penalităților de întârziere având în vedere că prin chitanța ce a stat la baza

pretențiilor formulate s-a inserat clauză penală.

Recursul

este nefondat.

Din

probele administrate cauzei, rezultă că în urma derulării unor afaceri

comerciale între părți, pârâta intimată avea un debit de 8.025.419,50 lei.

Deși

se specifică că debitul provine din contravaloarea comisionului urmare

încheierii contractului nr. 015 din 5 aprilie 1995 nu se produc dovezi în acest

sens, din cuprinsul chitanței anexate reieșind faptul că aceasta reprezintă în

realitate un angajament de plată.

Este

adevărat că se fixează un termen de plată și se prevede o clauză privind plata

unei penalități, dar fiind contestată de pârâtă, reclamanta recurentă nu a fost

în măsură să probeze veridicitatea clauzei penale.

Deși

în chitanță se face vorbire de o penalitate de 20 % în cuprinsul acțiunii se

face referire la procentul de 2 % precizându-se că s-a produs o eroare de

dactilografiere.

Mai

mult la data de 13 ianuarie 1997 se depune o precizare la acțiune privind

cuantumul penalităților de întârziere, fără a fi însoțită de un calcul al

acestora și un timbraj corespunzător.

Față

de cele arătate, soluția instanței de apel este legală și temeinică având în

vedere că înscrisul depus nu întrunește condițiile unui contract, având

aspectul unui angajament de plată, cu o clauză penală incertă asupra

procentului aplicat neputând fi luată în considerație față de dispozițiile art.

969 C. civ.

Pe

cale de consecință, în considerarea art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a

fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C.

Z.T.C. SRL București împotriva deciziei nr. 1079 din 29 iunie 2001 a Curții de

Apel București, secția a VI-a comercială.

Obligă

recurenta la 7.140.000 lei cheltuieli de judecată către intimata pârâtă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 7 februarie 2003.