ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 720/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 4 octombrie 1995 reclamanta S.C. Z.T.C. SRL a chemat în judecată pârâta S.C. T.I. SRL solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 6.525.419,50 lei contravaloare produse cu penalizare contractuală de 2% pe zi până la achitarea integrală a debitului. Prin sentința civilă nr. 5579 din 18 decembrie 1998 Tribunalul București, secția comercială, a admis în parte cererea precizată obligând pârâta la plata sumei de 6.525.419,50 lei contravaloare comision și a respins capătul de cerere privind penalitățile de întârziere ca nedovedite în lipsa clauzei penale.

Împotriva acestei sentințe au promovat apel ambele părți, reclamanta criticând soluția pe aspectul neacordării penalităților, iar pârâta susținând că judecarea cauzei în fond s-a făcut fără ca părțile să fi pus concluzii orale, practicaua sentinței nereflectând dezbaterile, iar pe de altă parte arată că deși s-a înscris în fals împotriva înscrisurilor folosite de reclamantă nu s-a luat în considerare cererea formulată, fiind încălcate dispozițiile art. 180 C. proc. civ. Curtea de Apel București, secția comercială, prin decizia civilă nr. 1054 din 30 aprilie 1999 a respins ca nefondat apelul reclamantei, a admis apelul pârâtei și pe fond a respins acțiunea ca neîntemeiată. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a precizat că înscrisul prezentat în original nu întrunește condițiile unui contract care obligă părțile.

Decizia instanței de apel a fost atacată cu recurs de către reclamantă, care susține că instanța a apreciat greșit că între părți nu există obligații contractuale. Curtea Supremă de Justiție, prin decizia civilă nr. 1771 din 30 martie 2000, a admis recursul, a casat decizia criticată și a trimis spre rejudecare cauza instanței de apel cu indicația stabilirii cu certitudine a relațiilor dintre părți. Procedând la rejudecarea apelului, prin decizia civilă nr. 1079 din 29 iunie 2001 Curtea de Apel București, secția VI a comercială, a respins apelurile ca nefondate. În motivarea soluției date s-a considerat că înscrisul depus, respectiv chitanța, nu întrunește condițiile unui contract încheiat în condițiile legii, iar cu privire la susținerile pârâtei a apreciat că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 178-183 C. proc.

civ. La data de 23 februarie 2001 reclamanta a declarat recurs în termen și legal timbrat, criticând soluția instanței de apel pe aspectul neacordării penalităților de întârziere având în vedere că prin chitanța ce a stat la baza pretențiilor formulate s-a inserat clauză penală. Recursul este nefondat. Din probele administrate cauzei, rezultă că în urma derulării unor afaceri comerciale între părți, pârâta intimată avea un debit de 8.025.419,50 lei. Deși se specifică că debitul provine din contravaloarea comisionului urmare încheierii contractului nr. 015 din 5 aprilie 1995 nu se produc dovezi în acest sens, din cuprinsul chitanței anexate reieșind faptul că aceasta reprezintă în realitate un angajament de plată.

Este adevărat că se fixează un termen de plată și se prevede o clauză privind plata unei penalități, dar fiind contestată de pârâtă, reclamanta recurentă nu a fost în măsură să probeze veridicitatea clauzei penale. Deși în chitanță se face vorbire de o penalitate de 20 % în cuprinsul acțiunii se face referire la procentul de 2 % precizându-se că s-a produs o eroare de dactilografiere. Mai mult la data de 13 ianuarie 1997 se depune o precizare la acțiune privind cuantumul penalităților de întârziere, fără a fi însoțită de un calcul al acestora și un timbraj corespunzător. Față de cele arătate, soluția instanței de apel este legală și temeinică având în vedere că înscrisul depus nu întrunește condițiile unui contract, având aspectul unui angajament de plată, cu o clauză penală incertă asupra procentului aplicat neputând fi luată în considerație față de dispozițiile art. 969 C. civ.

Pe cale de consecință, în considerarea art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. Z.T.C. SRL București împotriva deciziei nr. 1079 din 29 iunie 2001 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Obligă recurenta la 7.140.000 lei cheltuieli de judecată către intimata pârâtă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 februarie 2003.