ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5912/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 184 din 13 ianuarie 2005, Tribunalul București, secția comercială, a admis în parte acțiunea reclamantei A.D.S. în contradictoriu cu pârâta SC A.M.

SA pârâta a fost obligată la plata sumei de 4.663.729.117 lei, reprezentând redevență neachitată la termenele scadente, la plata sumei de 4.153.165.416 lei penalități de întârziere și la plata sumei de 36.913.233 lei contravaloare T.V.A.; s-a constatat reziliat contractul de concesiune din 27 aprilie 2000. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut în esență că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile asumate astfel încât având în vedere art. 5 alin. (3) din contractul de concesiune și art. 1020 C. civ., a dispus rezilierea contractului din 27 aprilie 2000. În ceea ce privește penalitățile de întârziere pretinse de la data de 30 octombrie 2003 până la data stingerii debitului s-a apreciat că suma pretinsă cu acest titlu nu constituie o creanță certă, lichidă la momentul pronunțării, reclamanta având posibilitatea valorificării penalităților de întârziere datorate până la achitarea integrală a debitului prin procedura executării silite.

Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond a formulat apel reclamanta, criticile vizând faptul că nu s-a avut în vedere la momentul pronunțării cererea precizatoare din 18 noiembrie 2004, prin care a prezentat un nou debit majorat în cuantum de 8.914.108.661 lei, reprezentând redevență calculată până la data rezilierii contractului respectiv 23 octombrie 2003, penalități de întârziere calculate până la data de 10 octombrie 2004 și T.V.A. datorată, majorarea provenind urmare actualizării cuantumului penalităților datorate. Apelanta reclamantă mai arată că din art. 52 din contract reiese clar că este vorba de penalități de întârziere în conformitate cu prevederile legale în vigoare privind executarea creanțelor bugetare.

Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a admis apelul, a schimbat în parte sentința criticată obligând pârâta la plata sumei de 4.111.498.036 lei, reprezentând redevență, 4.765.706.393 lei penalități de întârziere și a respins capătul de cerere privind obligarea la plata penalităților calculate de la 20 octombrie 2004 și până la stingerea litigiului. În motivarea soluției, instanța de control judiciar a reținut că în adevăr la data de 18 noiembrie 2004 reclamanta a depus cerere de majorare a câtimii pretențiilor pe care instanța de fond a omis să o examineze, deși a fost depusă și modalitatea de calcul a sumelor. În ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere în continuare de la data de 20 octombrie 2004 până la data stingerii debitului, instanța de apel l-a apreciat ca neîntemeiat față de dispozițiile art. 371 2 alin. (3) C. proc.

civ. Cu petiția înregistrată la data de 22 august 2005 A.D.S. a declarat recurs împotriva soluției instanței de apel, criticile vizând aspectele de nelegalitate, prevăzute de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Astfel se susține că în mod eronat nu s-au acordat penalitățile în continuare până la achitarea debitului întrucât potrivit clauzelor contractuale aceste penalități au la bază dispozițiile legale privind creanțele bugetare stabilite prin hotărâre de guvern, respectiv H.G. nr. 67 din 29 ianuarie 2004 și a art. 5.2 din contractul de concesiune. Recursul este nefondat. Potrivit art. 5 alin. (2) din contractul de concesiune încheiat s-a stabilit că „pentru executarea cu întârziere a obligațiilor se percep penalități în conformitate cu prevederile legale în vigoare privind creanțele bugetare”.

Din economia acestui text rezultă că părțile au avut în vedere procentul respectiv cuantumul penalităților și nu se contestă că nu se pot acorda până la stingerea debitului, numai că potrivit art. 371 1 alin. (3) C. proc. civ., „executarea silită are loc până la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu, achitarea dobânzilor, penalităților sau a altor sume, acordate potrivit legii prin acesta precum și cheltuielile de executare”. Deci titlul executoriu trebuie să conțină sume certe, iar în situația în care potrivit legii aceste penalități trebuie achitate până la stingerea debitului, aceasta constituie o chestiune de executare în condițiile art. 371 2 alin. (3), care stabilește criterii de actualizare determinat la data plății efective a obligației cuprinse în titlul executoriu.

Rațiunile juridice și argumentele expuse anterior determină înlăturarea criticii formulate, recursul urmând a fi respins ca nefondat, nefiind îndeplinite nici una din condițiile prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta A.D.S. București, împotriva deciziei nr. 580 din 29 iunie 2005 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 9 decembrie 2005.