ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2343/2003

S-au luat în examinare recursurile declarate

de  reclamanta SC  „D.  C.” SA  București și pârâta SC  „R.C.”  SRL  București

împotriva deciziei nr.133 A din 16 septembrie 2002 a Curții de Apel București-

Secția a VI-a comercială.

La apelul nominal s-au prezentat

recurenta-reclamantă SC „D C.”  SA București  prin consilier juridic A.

Z.lipsind  recurenta-pârâta  SC  „RC”  SRL București.

Procedura legal îndeplinită.

Magistratul asistent referă că recursurile

declarate de  reclamantă și pârâtă nu au fost timbrate.

Recurenta reclamantă prin reprezentant

timbrează recursul cu 9.222.275 lei taxă judiciară de timbru și 50.000 lei

timbru judiciar și pune concluzii de admitere a recursului astfel cum a fost

declarat și motivat în scris la dosar și solicită anularea  pentru netimbrare a

recursului  declarat de pârâtă.

C U R T E A

Asupra recursurilor se rețin următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul

București  sub nr.5797/1998 SC „D. C.” SA  a solicitat  instanței ca prin

sentința ce o va da în contradictoriu cu SC  „R.C.” SRL să oblige pârâta la

plata sumei de 125.514.403 lei reprezentând cota venit nechitată pe perioada

mai 1997 – octombrie 1998, la 314.463.070 lei penalități, să se dispună

evacuarea acesteia din imobilul situat în București str.N. nr.94 bloc T 7b

parter, cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul București, prin sentința civilă

nr.501 din 1 februarie 1999 a respins  ca nefondată acțiunea, reținând cu

privire la evacuare că pârâta a ocupat spațiul în baza unui contract de

asociere care a expirat de drept la 31 decembrie 1997 și că, pretențiile nu au

fost dovedite actele depuse privind sume datorate cu titlu de chirie și

înteținere la care s-au calculat penalități.

Curtea de Apel București prin decizia civilă

nr.563 din 18 februarie 2000 a admis apelul declarat de reclamantă împotriva

sentinței pe care a schimbat-o admițând  în parte acțiunea. Pârâta a fost

obligată la plata  sumei de 26.662.886 lei , cotă parte din venitul  realizat

prin asociere, la 35.259.840 lei penalități cu 5.537.863 lei cheltuieli de

judecată.

Pentru a hotărî astfel instanța  a reținut  că

încetarea raporturilor contractuale dintre părți s-a  produs la 31 decembrie

1997, iar sumele datorate până la data respectivă sunt cele rezultate din

adresa 667/2000 emanând de la reclamantă. Sumele  pretinse cu titlu de chirii

și întreținere nu pot  fi acordate deoarece nu au fost cerute la fond.

Cu privire la evacuare se arată că între părți

existând un contract de asociere care a expirat, nu unul de închiriere această

cerere este nefondată.

Curtea Supremă de Justiție, prin decizia

civilă nr.2179 din 5 aprilie 2001 a admis recursul declarat de  reclamantă

împotriva deciziei mai sus  menționată pe care a casat-o și a trimis cauza

spre rejudecare aceleiași instanțe, reținând că sumele privind cheltuielile de

întreținere și penalitățile sunt incluse în cele solicitate prin acțiune, nu au

fost solicitate direct la apel, iar cu privire la evacuare s-a arătat că

decizia este  nemotivată și nu se justifică de ce locațiunea poate fi păstrată

în considerarea unui contract de asociere ajuns la termen.

Curtea de apel București prin decizia civilă

nr.133 A din 16 septembrie 2002, judecând în fond după casarea cu trimitere, a

admis apelul, a schimbat în tot sentința 501/1999, a admis acțiunea  și a

dispus evacuarea pârâtei din imobilul deținut în baza contractului de asociere,

a fost obligată aceasta la plata sumei de 26.662.856 lei cu titlu de „cotă

asociere” la 35.259.840 lei penalități , cu 5.537.863 lei cheltuieli de

judecată.

Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că,

asocierea a expirat la 31 decembrie 1997 și nu se mai justifică deținerea

spațiului de către pârâtă, iar pretențiile , având în vedere acțiunea, se

referă numai la „cota de profit” și se încadrează în sumele mai sus arătate.

SC  „D.C.”  a declarat recurs împotriva

deciziei invocând dispozițiile art.304 pct.8 Cod procedură civilă.

În dezvoltarea recursului se arată că:

Instanța de apel, a interpretat greșit

obiectul cererii de chemare în judecată reținând că pretențiile privesc

exclusiv „cota de venit” și penalitățile  aferente.

Pretențiile în sumă de 493.977.473 lei izvorăsc

din contractul de asociere și a fost arătată natura lor în actul ce însoțește

acțiunea ,  astfel că nu se putea reține modificarea obiectului acesteia în

apel, unde s-a arătat doar din ce se compune suma solicitată (chirii,

întreținere, energie electrică, termică, apă).

Curtea Supremă prin decizia de casare cu

trimitere a stabilit că nu este vorba de o cerere nouă făcută direct în apel cu

privire la sumele respective.

Recursul a fost respins ca nefondat pentru

următoarele motive:

Între părți, la data de 26 noiembrie 1992 s-a

încheiat , pe o perioadă de trei ani, contractul de asociere nr.10590. Acesta a

fost prelungit prin acte adiționale până la 31 decembrie 1997.

Obligațiile bănești ale pârâtei, în cadrul

asocierii, sunt cele prevăzute de art.8.5 din  contract. Cele menționate la

art.8.5 lit.d (contravaloarea cotei de asociere) suferind modificări  prin

actele adiționale. În art.23 se menționează  că pentru amânarea plăților,

părțile trebuie să  „convină în scris” și în această situație, se va plăti o

majorare de 1% pentru fiecare zi de întârziere.

Prin actul adițional din 22 decembrie 1992

modificându-se art.8.5 lit.d cu privire la  contravaloarea „cotei de venit” se

prevede expres că pentru neachitarea la termen a sumei respective se vor

percepe majorări de 1% pe zi întârziere.

Prin acțiune, reclamanta a solicitat expres

obligarea pârâtei la plata sumei de 125.514.403 lei reprezentând „cotă venit”

cu 314.463.070 lei penalități iar din actul ce o însoțește rezultă alte

pretenții și de abia cu actele depuse, în apel, respectiv adresa nr.667/2000,

emanând  chiar de la acesta, a făcut  dovada că pârâta datorează , până la

încetarea  asocierii- 31 decembrie  1997, cu acest titlu 26.662.886 lei și

penalități în sumă de 35.259.840 lei.

Instanțele au reținut  corect obiectul

acțiunii în funcție de datele contractului și a actelor  adiționale la care s-a

făcut mai sus referire. Din acestea , așa cum s-a arătat, rezultă ca majorări,

fără o convenție scrisă, pot fi pretinse numai pentru sumele reprezentând „cota

din venit” nu și pentru plata cu întârziere a celorlalte sume (chirii,

întreținere etc.) la care s-a obligat pârâta prin contract. Cum prin cererea de

chemare în judecată la suma de 125.514.403 lei s-au solicitat penalități în

sumă de  314.463.070 lei rezultă că ea se referă exclusiv la „cota de venit” nu

și la  contravaloarea unor chirii și cote de întreținere.

Reținerile Curții Supreme cu privire la faptul

includerii în suma de 125.514.403 lei și a  contravalorii chiriilor și cotelor

de întreținere nu se  încadrează în dispozițiile art.315 Cod procedură civilă,

nu privesc dezlegarea unor probleme de drept pentru a fi obligatorii pentru

instanța de trimitere.

Pentru motivele arătate reținându-se

legalitatea deciziei recurate acest recurs a fost  respins ca nefondat.

SC „R.C.” SRL  a declarat recurs împotriva

deciziei fără a-l timbra.

Potrivit dispozițiilor art.20 pct.1,2 și 3 din

Legea nr.146/1997 taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar dacă nu

au fost achitate la data formulării cererii instanța pune în vedere petentului

să achite suma datorată până la primul termen sub sancțiunea anulării cererii.

În speță, recurenta nu a timbrat recursul  la

data promovării , pentru tetrmenul din 16 aprilie  2003 i s-a pus în vedere

suma ce trebuie să o achite , deoarece nu și-a  îndeplinit această obligație,

având în vedere  dispozițiile legale mai sus menționate recursul a fost anulat

ca netimbrat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de reclamanta SC „ D. C.” SA  București împotriva deciziei

nr.133 A din 16 septembrie 2002 a Curții de Apel București- Secția a VI-a

comercială, ca nefondat.

Anulează ca netimbrat recursul declarat de

pârâta SC „RC.”SRL  București împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 16 aprilie 2003.