ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1774/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

I. Prin sentința nr. 1897 din 28

iunie 2004 Tribunalul București, secția a V-a comercială a admis în parte

acțiunea precizată formulată de reclamantele C.E., B.V. și SC L.B. SRL Constanța

în contradictor cu pârâtele A.V.A.S. și M.F.P. București și în consecință:

- a dispus anularea contractului de

vânzare-cumpărare din decembrie iulie 1996;

- a obligat-o pe pârâta să plătească

recurentelor suma de 1.047.302.840 lei, reprezentând prețul în sumă de

74.000.000 lei actualizat în raport de indicele de inflație pe perioada 1996 –

februarie 2004, în valoare actualizată la data plății efective;

- a respins acțiunea față de pârâtul

M.F.P. București ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate

procesuală pasivă;

- a obligat-o pe pârâta A.V.A.S. București

să plătească reclamantelor suma de 30.496.800 lei taxa de timbru și timbru judiciar.

Instanța de fond a reținut în fapt

că între reclamanta SC L.B. SRL Constanța și pârâta A.P.A.P.S. s-a încheiat

contractul de vânzare cumpărare acțiuni din 12 iulie 1990 având ca obiect vânzarea-cumpărarea

de acțiuni reprezentând 40 % din capitalul social al SC SC L.B. SRL Constanța,

achitându-se integral prețul în sumă de 74.000.000 lei.

Reclamantele persoane fizice fiind

asociate la SC L.B. SRL Constanța își justifică calitatea procesuală activă

prin faptul de a fi hotărât prin hotărârea A.G.A. nr. 3 din 27 septembrie 2001

dizolvarea societății, hotărâre care nu a fost însă menționată în registrul

comerțului.

Societatea privatizată s-a

constituit în urma divizării SC C. SA, prin preluarea unei părți din patrimoniul

acesteia, respectiv a magazinului situat în Constanța, acesta fiind singura sa

valoare patrimonială.

Deși A.P.A.P.S. avea cunoștință de

situația juridică a imobilului, fiindu-i comunicată de către SC C. SA solicitarea

de revendicare cu adresă la 2 octombrie 1995, pârâta a procedat totuși la

privatizare, comunicând totuși reclamantei B.V. la 28 septembrie 1999 că urmare

a retrocedării imobilului va propune comitetului de direcție anularea

contractului de vânzare-cumpărare acțiuni și restituirea prețului în valoare

actualizată.

Tribunalul a reținut, în consecință,

incidența în cauză a dispozițiilor art. 953, art. 954 și urm.C. civ. și a dispozițiilor

art. 969, 970, 1073, 1082, 1084 și art. 46 C. com. și a admis acțiunea în

sensul mai sus arătat.

II. Pârâta A.V.A.S. a declarat apel împotriva

sentinței, criticile sale vizând: greșita interpretare a adresei din 28

septembrie 1999 sub aspectul recunoașterii dreptului reclamantelor de a

desființa contractul și a adresei din 2 octombrie 1995; incidența prescripției conform

art. 9 alin. (2) din decretul nr. 167/1958, acțiunea fiind o acțiune în anulare

întemeiată pe dol și pe eroare dar și potrivit art. 32

28

din Legea nr.

99/1999; prezumția de bună credință conform art. 1899 alin. (2) C. com.

III. Prin decizia nr. 562 din 22

octombrie 2001, Curtea de Apel București, secția comercială a respins apelul

declarat ca nefondat.

În considerentele deciziei, instanța

de apel a reținut că, la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare

de acțiuni, 12 iulie 1996, apelanta avea cunoștință despre existența cererii de

retrocedare a imobilului, astfel cum rezultă din adresa SC C. SA din 2

octombrie 1995, în al cărei patrimoniu se afla la acea dată imobilul și al

cărui acționar era apelanta.

Deși avea posibilitatea să oprească

procesul de privatizare sau să-i informeze pe cumpărători despre situația

litigioasă a bunului societății supuse privatizării, apelanta nu a procedat în

acest sens, situație față de care nu se poate prevala de buna sa credință.

În ce privește adresa din 28

septembrie 1999, conținutul acesteia a fost avut în vedere la momentul aprecierii

intervenției prescripției extinctive, Curtea de Apel, ca instanță de recurs,

hotărând prin decizia nr. 1811 din 21 noiembrie 2003 ca aceasta, prin

conținutul ei, a întrerupt termenul de prescripție de 3 ani al acțiunii în

anulare pentru dol, rediscutarea acestei probleme nefiind admisibilă.

Prevederile art. 32

28

din

Legea nr. 99/1998, se mai susține, nu pot fi nici cele reținute, deoarece în

cauză sunt aplicabile normele dreptului comun, nu legea specială.

IV. În contra deciziei a declarat recurs

pârâta A.V.A.S. București pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ., solicitând modificarea acesteia, admiterea apelului cu consecința

respingerii în totalitate a acțiunii reclamantelor.

În dezvoltarea motivelor din recurs

reclamanta arată ca:

acțiunea împotriva proprietarului real al imobilului în cauză, nu să solicite

anularea contractului care nu are legătură cu imobilul revendicat;

credință de reclamante, care nu au fost părți în contract ci numai

reprezentanți ale societății cumpărătoare, cu atât mai mult cu cât instanța a

decis că nulitatea este relativă, întemeiată pe dol și eroare;

relative, acțiunea reclamantelor este prescrisă conform art. 9 din decretul nr.

167/1958: 12 ianuarie 1999 – 12 ianuarie 2002, acțiunea fiind expediată prin

poștă la 29 iulie 2002;

1995, invocată nu îi este opozabilă, fiind o corespondență între SC C. SA

Constanța și de V.C.;

nu a cunoscut ca imobilul este revendicat, înștiințările fiind ulterioare

încheierii contractelor și deci nefiind în cunoștință de cauză, nu sunt întrunite

condițiile dolului;

către B.V. cu adresa din 28 septembrie 1999 s-a bazat pe dispozițiile art. 32

4

pct. 1, 2 și 3 din Legea nr. 99/1999, care prevedeau posibilitatea acoperirii

prejudiciilor cauzate societății comerciale privatizate sau în curs de

privatizare prin restituire de imobile foștilor proprietari, act normativ care stabilește

prin art. 32

28

un termen de prescripție de 3 luni de la data nașterii

dreptului;

adresei din 28 septembrie 1999, prin care nu s-a confirmat desființarea

contractului;

- solicită să se constate ca:

și dol) nu au afectat valabila încheiere a contractului;

de efectul extinctiv al prescripției atât în ce privește momentul încheierii

contractului cât și dispozițiile Legii nr. 99/1999.

V. Recursul nu este fondat.

partea introductivă, casarea sau modificarea unei hotărâri se poate cere numai

pentru motive de nelegalitate în situațiile limitativ enumerate de text.

Este de observat în primul rând, că

recurenta deși nu și-a structurat criticile în raport de motivele de

nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., dezvoltarea lor în fapt permite

încadrarea în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a criticilor vizând

prescripția dreptului la acțiune de la paragraful IV, pct. 3, 6 și 7 și a celor

privind calitatea procesuală activă și pasivă, paragraful IV, pct. 1 și 2.

că procesul se află la al doilea ciclu procesual, iar conform art. 315 C. proc.

civ., dezlegările problemelor de drept din decizia de casare au fost

obligatorii pentru judecătorii fondului.

criticile de nelegalitate privind prescripția dreptului material la acțiune se

constată că prin decizie irevocabilă problema de drept a fost rezolvată.

Astfel, prin decizia nr. 1811 din 21

noiembrie 2003, Curtea de Apel București a admis recursul, a casat sentința nr.

15531 din 12 decembrie 2002, a Tribunalului București, secția comercială prin

care acțiunea fusese respinsă ca prescrisă, statuând ca recunoașterea pârâtei

conținută de adresa nr. 11650 din 28 septembrie 1999 emisă de aceasta a întrerupt

prescripția extinctivă conform art. 16 alin. (1) lit. a) din Decretul nr. 167/1958

dată de la care a început să curgă un nou termen de prescripție de 3 ani, cauza

fiind trimisă spre rejudecare pe fond.

28

din Legea nr. 99/1999, în prezent abrogat prin art. 56 din Legea nr. 137/2002,

privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării în mod corect instanța de

apel a apreciat ca acesta nu se aplică raportului juridic dedus judecății care

nu este o operațiune sau un act prevăzut de O.G. nr. 88/1997 modificată, art. 39

din Legea nr. 137/2002, exceptând și el, expres de această dată, de la

prescripția specială cererile privind executarea obligațiilor prevăzute în

contractele de vânzare-cumpărare de acțiuni al societăților comerciale

privatizate precum și a celor în desființarea acestor contracte cărora li se

aplică termenul general de prescripție.

1 și 2 recurenta susține ca reclamanta trebuia să-și îndrepte acțiunea împotriva

proprietarului real al imobilului nu să solicite anularea contractului pe care

l-au încheiat pe de o parte, iar pe de altă parte reclamantele nu au fost părți

în contract ci numai reprezentante ale societății cumpărătoare.

Criticile nu pot fi primite. Este de

observat că recurenta nu a ridicat excepția lipsei calității procesuale active

sau pasive care să fi format obiectul controlului judiciar al instanței de apel

și a cărei soluționare să fie supusă controlului instanței de recurs, ci omisso

medio, numai în recurs.

Totodată, se impune precizarea că

reclamanta este cea care fixează cadrul procesual iar în speță reclamantele

reprezentante ale societății cumpărătoare, aflată în dizolvare, au solicitat

anularea contractului de vânzare cumpărare acțiuni, obiect asupra căruia s-au

pronunțat instanțele.

paragraful IV pct. 4 și 5 referind la modul de apreciere a probei cu înscrisuri

de către instanțe, exced controlului de legalitate la care obliga art. 304 C.

proc. civ. partea introductivă, ele neputând fi, deci, analizate.

VI. Așa fiind, pentru considerentele

expuse, Înalta Curte va respinge recursul declarat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

A.V.A.S. București, împotriva deciziei nr. 562 din 22 octombrie 2004 a Curții

de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 23 mai 2006.