ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5754/2004
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5754/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin decizia nr. 153
pronunțată la 20 ianuarie 2004, secția comercială a Înaltei Curți de Casație și
Justiție, a anulat ca netimbrat recursul declarat de către reclamanta SC C.L.
SRL, împotriva sentinței civile nr. 73 pronunțată la 20 iunie 2002, de către secția
a VI-a comercială a Curții de Apel București, hotărâre ce a respins ca
neîntemeiată acțiunea reclamantei.
Prin acțiune, reclamanta a
solicitat instanței să constate refuzul nejustificat al pârâtului F.P.S. (în
prezent A.V.A.S.), de a răspunde la cererea înaintată cu nr. 6/2068 din 8 august
1997, să dispună anularea negocierii directe cu investitorul preselecționat
care a fost organizată de pârâtă pentru vânzarea pachetului de 51% din
acțiunile deținute de stat la SC P. SA Constanța și desfășurată pe perioada 31
iulie - 8 august 1997, să dispună anularea procesului verbal încheiat la 8
august 1997 privind desemnarea câștigătorului procedurilor de selecție și să
dispună obligarea pârâtei la repararea pagubei ce i-a fost provocată, valorând
80.000.000.000 lei (reprezentând 10.000.000 dolari S.U.A.).
În motivarea soluției,
instanța a reținut că producerea situației reclamate este rezultatul culpei
reclamantei, ceea ce justifică aprecierea ca neîntemeiate a primelor trei
capete de cerere, cât și a cererii de despăgubiri formulată.
La rându-i, hotărârea
instanței de recurs a fost motivată de împrejurarea că recurenta nu s-a
conformat obligației, dispusă de instanță și comunicată acesteia, de a achita
taxa judiciară de timbru în sumă de 1.662.642.500 lei, determinând prin aceasta
luarea măsurii prevăzută de art. 20 din Legea nr. 146/1997.
Împotriva deciziei
pronunțată de secția comercială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, la 27
ianuarie 2004 recurenta reclamantă a formulat o contestație în anulare,
întemeind-o pe prevederile art. 318 alin. (1) C. proc. civ., fără a justifica
motivul pentru care își întemeiază cererea pe acest text.
După redactarea hotărârii,
la 4 mai 2004, contestatoarea își motivează folosirea acestei căi extraordinare
de atac invocând greșeli materiale în aprecierea sumei datorate cu titlu de
taxă judiciară de timbru, după cum urmează:
- ignorarea faptului că secția
a VIII-a civilă a Tribunalului București, prin sentința civilă nr. 2473/2003 și
secția de contencios administrativ a Curții de Apel București, prin decizia
civilă nr. 963/2003, au stabilit că taxa de timbru datorată este de 206.213.750
lei și nu de 1.662.642.500 lei.
Prin „greșeală materială” în
înțelesul art. 318 C. proc. civ. se înțelege acele greșeli omise prin
confundarea unor date esențiale ale dosarului, greșeli de fapt și nu de
judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a legii.
În speță, greșeala instanței
a cărei hotărâre se atacă, în măsura în care ea există, este o greșeală de
judecată și nu o greșeală materială, aptă să deschidă calea contestației în
anulare.
Mai mult, cele invocate de
contestatoare, au fost luate în discuție de completul care a pronunțat
hotărârea atacată, cele hotărâte constituind obiectul unei activități de
judecată, așa încât susținerea nu poate fi primită drept motiv de contestație
în anulare.
- ignorarea împrejurării că
recurenta a achitat suma de 206.213.750 lei drept taxă judiciară de timbru, așa
încât anularea în întregime a recursului, constituie rezultatul unei greșeli
materiale.
Susținerea este greșită,
partea nedepunând la dosar decât o copie xerox a pretinsei dovezi a achitării
taxei, instanța apreciind că recurenta nu s-a conformat obligației impusă de
instanță și care a fost în mod repetat discutată în dosar, recurenta
formulându-și punctul său de vedere.
Nici în acest caz, deci, nu
poate fi cazul unei greșeli materiale în sensul legii.
- dispunerea reverificării
taxei de timbru de către un magistrat asistent este contrară procedurii
prevăzută de pct. 4 teza finală din H.G. nr. 149/2003.
În mod evident, nici în acest
caz nu este vorba de o greșeală materială.
- neobservarea faptului că
avocatul N.C. nu a avut procură specială pentru a renunța la cererea de
asistență judiciară și inexistența vre-unei cereri a părții de renunțare la
judecată.
Pe lângă invocarea culpei proprii,
nici această susținere nu privește o greșeală materială.
În raport de cele
constatate, contestația în anulare formulată în cauză urmează a fi respinsă,
nefiind justificată de vre-o prevedere legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația în
anulare formulată de SC C.L. București, împotriva deciziei nr. 153 din 20
ianuarie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința
publică, astăzi 16 decembrie 2004.