ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1175/2004

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 720 din 5

octombrie 2000, Tribunalul Vaslui a admis în parte acțiunea civilă formulată de

SC A.I.T. SA, sucursala Brașov, în contradictoriu cu Z.A. și SC V.C. SA Huși și

a obligat, în solidar, pârâții să plătească reclamantei suma de 152.659.379 lei,

reprezentând despăgubiri.

Prin aceeași sentință, pârâta, SC V.C.

SA Huși, a mai fost obligată separat să plătească și suma de 110.000.000 lei cu

titlu de despăgubiri și a fost respinsă cererea privind obligarea pârâților la

plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, prima

instanță a reținut că reclamanta, în calitate de asigurător, a achitat suma de

24989 mărci germane asiguratului SC R.E.N. SRL Brașov, urmare a producerii

accidentului de circulație din 20 mai 1999, în localitatea Huși, accident în care

au fost implicate auto IVECO BV – 4743/99/12 și un tractor aflat în proprietatea

SC V.C. SA Huși, condus de pârâtul Z.A.

Potrivit procesului-verbal nr. 4688508

din 20 mai 1999, încheiat de Poliția municipiului Huși, rezultă că pârâtul Z.A.

se afla sub influența alcoolului în momentul producerii accidentului de

circulație.

Pârâta, SC V.C. SA Huși, proprietar

al tractorului, avea obligația să-l asigure, în conformitate cu prevederile art.

48 din Legea nr. 136/1995, privind asigurările și reasigurările din România,

situație în care reclamanta recupera parțial prejudiciului de la asigurator, în

conformitate cu prevederile art. 9 lit. a) din H.G. nr. 906/1998, în limita

maximă de 110.000.000 lei.

În conformitate cu prevederile art. 22

din Legea nr. 136/1995, privind asigurările și reasigurările în România, în

limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile

asiguratului, contra celor răspunzători în producerea pagubei.

Pârâta, SC V.C. SA Huși, nu a făcut

dovada asigurării autovehiculului aflat în proprietate, reclamanta fiind în

imposibilitatea recuperării despăgubirii de la prezumtivul asigurător în limita

de 110.000.000 lei (11.907 mărci germane) conform art. 9 lit. a) din H.G. nr. 906/1998.

De asemenea, pârâta nu a luat măsuri

de protecție și pază a bunurilor din patrimoniul societății.

În timpul programului de lucru – ora

10

00

- pârâtul a consumat băuturi alcoolice în incinta unității,

apoi a sustras și condus tractorul pe DN 581. Tractorul implicat în accidentul

de circulație se deplasa pe DN 581 în timpul programului de lucru – de la ferma

D., unde a efectuat lucrări agricole, spre garaj – sediul societății.

Pârâtului Z.A. și paznicului li s-au

desfăcut contractele de muncă, potrivit art. 130 lit. i) C. mun., pentru abaterile

săvârșite în timpul programului de lucru.

Răspunderea pârâtei SC V.C. SA este

subordonată dublei condiții: respectiv, prepusul-pârâtul Z.A. și paznicul sunt

în culpă, iar această culpă a fost săvârșită în exercițiul funcțiunilor ce

le-au fost încredințate. Atât pârâtul Z.A., cât și paznicul au încălcat

ordinele primite în limitele însărcinărilor date.

Așa fiind, instanța a apreciat că

sunt întrunite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, atât

pentru fapta proprie, cât și pentru fapta altei persoane, urmând a admite în

parte acțiunea, în drept fiind aplicabile dispozițiile art. 998, 999 C. civ. și

art. 1000 alin. (1) și (3) C. civ.

În conformitate cu prevederile art. 998

C. civ., orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela

din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara, iar, în temeiul dispozițiilor art.

999 C. civ., omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin

fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau imprudența sa.

Art. 1000 alin. (3) C. civ. prevede

că sunt responsabili comitenții de prejudiciul cauzat de prepușii lor în

funcțiile ce li s-au încredințat, iar, în conformitate cu prevederile art. 1003

C. civ., când delictul sau cvasi-delictul este imputabil mai multor persoane,

aceste persoane sunt ținute solidar pentru despăgubire.

Împotriva sus menționatei sentințe

au declarat apel toate părțile, invocând motive de netemeinicie și de

nelegalitate ale hotărârii atacate.

Prin decizia nr. 15 din 2 martie

2001, Curtea de Apel Iași a hotărât astfel:

Anulează, ca insuficient timbrat,

apelul declarat de SC V.C. SA Huși, reprezentată prin lichidator ing. C.L.

Anulează, ca netimbrat, apelul

declarat de Z.A.

Anulează, ca netimbrată, cererea

intimatei, SC A.I.T. SA, sucursala Brașov, privind obligarea apelanților la

despăgubiri.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a reținut, în esență, că, deși, prin citațiile emise pe numele părților,

acestora li s-a pus în vedere, pentru termenul din 2 martie 2001, să achite

taxele de timbru aferente și timbrul judiciar, în cuantumurile prevăzute de

Legea nr. 146/1997 și O.G. nr. 32/1995, pentru exercitarea căii de atac a

apelului, totuși, acestea nu au dat curs obligației prevăzute de actele

normative menționate mai sus.

Împotriva acestei ultime hotărâri au

declarat recurs reclamanta, SC A.T.A. SA, sucursala Brașov (fostă SC A.I.T. SA,

sucursala Brașov) și pârâtul Z.A.

În recursul său, reclamanta SC A.T.A.

SA, sucursala Brașov, invocă, ca motive de casare, dispozițiile art. 304 pct. 9

și 10 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs,

reclamanta susține, în esență că, deși s-a aflat depusă la dosarul cauzei,

Legea nr. 47/1991, privind constituirea, organizarea și funcționarea

societăților comerciale din domeniul asigurărilor, care, la art. 29 lit. a),

statuează că „sunt scutite de impozite, taxe de timbru și orice alte taxe,

despăgubirile, sumele asigurate și orice alte despăgubiri ce se acordă din

asigurările de orice fel”, totuși, instanța de apel a considerat greșit că

cererea de majorare a cuantumului despăgubirilor, de la 262.659.379 lei la

344.686.477 lei, ar trebui timbrată (pentru diferența dintre aceste două sume)

cum, de asemenea, nici instanța de fond nu a ținut seama de scutirea de la

plata taxelor de timbru care opera în beneficiul său, potrivit textului legal

precitat.

Se mai susține că, chiar dacă

instanța de apel a considerat, contrar dispozițiilor legale menționate anterior,

că reclamanta este datoare să timbreze cererea de majorare a cuantumului

despăgubirilor formulată în apel, soluția pronunțată în apel este tot

criticabilă, deoarece nu i s-a pus în vedere prin citația emisă, fie sub

denumirea inițială de SC A.I.T. SA, fie sub noua denumire SC A.T.A. SA, să

plătească taxa judiciară de timbru, în sumă de 3.766.625 lei, și timbrul

judiciar, în valoare de 30.000 lei, astfel că, în lipsa unei asemenea mențiuni

pe citație, pe care, de altfel, nici nu a primit-o, instanța de apel a procedat

eronat la anularea cererii de majorare a cuantumului despăgubirilor, ca

netimbrată.

Recursul reclamantei nu este fondat.

Prin art. 85 din O.G. nr. 7/2001,

s-au abrogat prevederile art. 43 din Legea nr. 43 alin. (1) lit. b) din Legea nr.

32/2000, privind scutirea de impozite și taxe pentru sumele asigurate și orice

alte drepturi ce se acordă asiguraților, beneficiarilor sau terțelor persoane

păgubite din asigurările de orice fel.

Ca atare, aceste dispoziții legale

au fost avute în vedere de instanța de apel, atunci când a dispus ca reclamanta

să timbreze cererea de majorare a cuantumului despăgubirilor cu taxa judiciară de

timbru, în sumă de 3.766.625 lei, și timbru judiciar în valoare de 30.000 lei

și, cum reclamanta nu a dat curs obligației de timbrare, justificat a procedat

la anularea cererii formulată de reclamantă, privind obligarea apelanților la

plata unor despăgubiri majorate în raport cu cele acordate prin sentință.

Faptul că, în dispozitivul deciziei

atacate, a fost menționată vechea denumire a reclamantei SC A.I.T. SA, în loc

de denumirea actuală SC A.T.A. SA, sucursala Brașov, nu poate conduce la

casarea hotărârii, întrucât o astfel de situație nu este prevăzută în nici unul

dintre motivele expres și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ.,

putând, eventual, să fie îndreptată printr-o cerere formulată în temeiul art. 281

alin. (1) C. proc. civ.

Așa fiind, recursul declarat de

reclamanta SC A.T.A. SA, sucursala Brașov, urmează să fie respins ca nefondat.

Cu privire la recursul declarat de

pârâtul Z.A. se constată că acesta, prin motivele scrise, critică soluția dată

în apel, susținând, în esență, că, în mod greșit, instanța de apel l-a

considerat vinovat de coliziunea produsă și, ca urmare, a menținut sentința

prin care a fost obligat la plata despăgubirilor, deoarece, în realitate, culpa

producerii accidentului de circulație aparține exclusiv conducătorului auto S.O.C.,

care, printr-o depășire neregulamentară, a lovit autoturismul de tractorul pe

care-l conducea recurentul, utilaj care aparține în proprietate celeilalte

pârâte, SC V.C. SA Huși.

În ceea ce privește soluția de

anulare a apelului său ca netimbrat, susține că decizia instanței de apel este

criticabilă și sub acest aspect, întrucât instanța a stabilit un cuantum prea

mare al taxei de timbru, pe care nu a avut posibilitatea să-l achite.

În consecință, petentul solicită

admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și înlăturarea obligării sale de

la plata despăgubirilor acordate reclamantei prin sentință.

Recursul pârâtului nu este fondat.

Din examinarea actelor de la dosar

rezultă că instanța de apel i-a pus în vedere pârâtului, prin citația emisă pe

numele acestuia, pentru termenul de la 2 martie 2001, să timbrele calea de atac

cu suma de 4.875.687 lei taxă judiciară de timbru și 50.000 lei timbru

judiciar, obligație căreia apelantul nu i-a dat curs.

Ca urmare, bine instanța de apel a

considerat că, în speță, au devenit incidente dispozițiile art. 20 alin. (3)

din Legea nr. 146/1997, privind taxele judiciare de timbru și, în consecință, a

dispus anularea apelului pârâtului, declarat împotriva sentinței nr. 720 din 5

octombrie 2000 a Tribunalului Vaslui, ca netimbrat.

Cum, din probele dosarului, rezultă

că taxa judiciară era datorată la valoare și că aceasta a fost corect stabilită

la nivelul sumelor menționate în citație, raportat la pretențiile contestate în

recurs (152.659.379 lei) se constată că susținerile recurentului, în sensul că

taxa judiciară de timbru ar fi fost stabilită într-un cuantum prea mare, nu

sunt fondate și urmează a fi respinse ca atare.

Ca urmare a celor reținute mai sus,

se constată că, din moment ce apelul pârâtului a fost corect anulat ca

netimbrat, acesta nu mai era îndreptățit să formuleze critici în recurs, pe

fondul cauzei, adică, împotriva sentinței, din moment ce acestea nu au fost

examinate în prealabil, ca urmare a anulării apelului ca netimbrat de către

prima instanță de control judiciar.

Așa fiind și recursul pârâtului

urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca nefondate, recursul

reclamantei SC A.T.A. SA, sucursala Brașov și recursul pârâtului Z.A.,

declarate împotriva deciziei civile nr. 15 din 2 martie 2001 a Curții de Apel

Iași.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 25 martie 2004.