ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2037/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta S.C. P.O. S.A. Ploiești,

în prezent S.C. H.P. S.A., a chemat în judecată pârâta S.C. A.I.Ț. S.A.

București, actualmente S.C. A.Ț.A. S.A. București, pentru a fi obligată la

plata sumei de 228.200.000 lei, ce urmează a fi reactualizată la data

pronunțării hotărârii.

În motivarea cererii se arată

următoarele:

S.C. P.O. S.A. a devenit proprietara

autoturismului Hyundai, model Sonata 1,8 GLS, potrivit contractului de

vânzare–cumpărare nr. 4085 din 31 octombrie 1997 încheiat cu S.C. H.A.R. S.R.L.

La acea dată s-a încheiat cu pârâta

contractul de asigurare CASCO pentru toate riscurile, conform poliței nr.

1140477.

Urmare a accidentului de circulație

din 24 februarie 1998, autoturismul a fost avariat în proporție de circa 90%.

S-a format dosarul de daune nr. 22/

97 / 136 A, iar la data de 10 decembrie 1998, pârâta a comunicat cu adresa nr.

5785 că nu se acordă despăgubiri „pentru evenimentele produse ca urmare a

conducerii autovehiculului sub influența băuturilor alcoolice de către un

membru din conducerea persoanei juridice asigurate”.

Refuzul de plată este nejustificat

dat fiind că asigurătorul a fost încunoștințat prin adresa nr. 1445/ P din 24

iulie 1998 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești că s-a confirmat

propunerea organelor de poliție de a nu se începe urmărirea penală pentru art.

37 alin.(1) din Decretul nr. 328/1966, nefiind întrunite condițiile

constitutive ale acestei infracțiuni, alcoolemia fiind datorată ingestiei de

alcool ulterior evenimentului rutier.

Tribunalul Prahova, secția civilă,

prin sentința nr. 163 din 11 mai 1999, a admis acțiunea și a obligat pârâta la

plata sumei de 371.178.370 lei, reprezentând daune, actualizată, și la

10.655.000 lei cu titlu cheltuieli de judecată către reclamantă.

Curtea de Apel Ploiești, secția

civilă, prin decizia nr. 60 din 27 octombrie 1999, a admis apelul pârâtei

împotriva sentinței tribunalului și, în consecință, a schimbat în parte această

sentință, în sensul că a exonerat-o de plata cheltuielilor de judecată,

constând în taxa de timbru în sumă de 7.655.000 lei.

Curtea Supremă de Justiție, secția

comercială, prin decizia nr. 339 din 24 ianuarie 2001, a admis recursul pârâtei

împotriva deciziei nr. 60/1999 a instanței de apel, în sensul că a casat

decizia și a trimis cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului

pârâtei, cu indicația de a completa probele.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

recurs a reținut, în esență, următoarele:

Instanța de apel nu a manifestat rol

activ deoarece nu a solicitat, în vederea completării probelor, dosarul penal

nr. 1445 / P / 1998 pentru a examina susținerile pârâtei din adresa nr. 4657

din 13 octombrie 1998, mai ales că Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești a

refuzat să îi răspundă la această adresă.

Pe de altă parte, atât din acțiune,

cât și din actele dosarului, inclusiv declarația martorului D.L.D., rezultă că

accidentul de circulație provocat de R.T. ar fi avut loc la data de 24

februarie 1998, când a și fost transportat la Spitalul Județean Ploiești.

Or, din adresa nr. 8231 din 28

septembrie 1998 transmisă de Spitalul județean Ploiești către pârâtă, reiese că

R.T. a fost adus la camera de gardă a spitalului, în urma accidentului rutier,

în data de 21 februarie 1998, orele 17,50. Față de contradicția în legătură cu

data la care ar fi avut loc accidentul de circulație se impune verificarea

registrului de internări al Spitalului județean Ploiești pentru a se stabili

dacă neconcordanța între date se datorează unei erori de comunicare sau altor

cauze.

Curtea de Apel Ploiești, secția

civilă, rejudecând cauza după casare, prin decizia nr. 130 din 20 noiembrie

2002, a admis apelul pârâtei împotriva sentinței nr. 163/1999 a Tribunalului

Prahova și, în consecință, a schimbat în tot sentința atacată, în sensul că a

respins, ca nefondată, acțiunea reclamantei.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a reținut următoarele:

Reclamanta, proprietara

autoturismului marca Hyundai, model Sonata 1,8 GLS, a încheiat cu pârâta

contractul de asigurare CASCO pentru toate riscurile, contra unei prime de

asigurare de 23.750.000 lei.

La 24 februarie 1998, autoturismul a

fost grav avariat în proporție de 90%, fără posibilitatea de a fi recuperată

vreo piesă, ca urmare a accidentului de circulație produs de managerul

societății R.T.

Prin procesul – verbal seria A nr.

892128/1998, întocmit de I.P.J. Prahova, s-a constatat culpa conducătorului

autoturismului R.T. în producerea accidentului de circulație ce a avut loc la

data de 24 februarie 1998, în jurul orei 17,45, pe raza comunei Mănești.

Conducătorul autoturismului fiind accidentat grav a fost

internat la Spitalul județean Ploiești, la ora 19,40. Din procesul – verbal

întocmit la 24 februarie 1998 și buletinul de analiză nr. 538 din 25 februarie

1998 reiese că, în urma recoltării probei biologice și a analizei de laborator

R.T. a avut o îmbibație alcoolică de 2,30 grame %.

Tot din procesul – verbal din 24

februarie 1998 și buletinul de analiză nr. 537 din 25 februarie 1998 rezultă că

P.N.F., conducătorul autotractorului cu care a intrat în coliziune autoturismul

condus de R.T., a avut o îmbibație alcoolică de 0 grame %.

R.T. fiind anchetat pentru

conducerea autoturismului cu o îmbibație alcoolică de 2,30 grame % prin

rezoluția nr. 1445/ P /1998 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești,

rămasă definitivă, s-a dispus neînceperea urmăririi penale, întrucât s-a

constatat că nu sunt îndeplinite condițiile art. 37 alin. (1) din Decretul nr.

328/1966. Neînceperea urmăririi penale a fost motivat pe împrejurarea că

îmbibația alcoolică s-a datorat ingestiei de alcool ulterioară accidentului,

așa cum a rezultat din declarația martorului D.L.D.

Din probele administrate în cauză și

anume foaia de observație clinică generală și adresa nr. 8231 din 28 septembrie

1998, ambele ale Spitalului județean Prahova și foaia de observație a

Spitalului militar București, instanța de apel a reținut că în urma

accidentului de circulație R.T. a fost internat în spital, acesta prezentând

politraumatism – contuzie cerebrală, toracică și abdominală, precum și fracturi

deschise la mâini și picioare. Faptul că R.T. a fost grav accidentat și

internat imediat în spital după producerea accidentului rezultă și din

declarațiile martorilor P.N.F. și Ș.R., date în fața organului de cercetare

penală.

Declarația martorului D.L.D. în

sensul că după accident, pentru a dezinfecta rănile deschise și a calma

durerile, conducătorul autoturismului Hyundai, a spălat rănile cu palinca

găsită pe bancheta din spate a mașinii și că a dat acestuia să bea o cantitate

apreciabilă de alcool, nu se coroborează cu declarațiile celorlalți martori și

cu înscrisurile administrate în cauză.

De altfel, nici nu este de crezut că

martorul D.L.D., care este mecanic auto și cunoaște că după producerea unui

accident de circulație se recoltează probe biologice pentru a se stabili

alcoolemia din sângele conducătorului auto, a procedat în modul arătat.

Reclamanta nefăcând dovada că

îmbibația alcoolică s-a datorat indigestiei de alcool ulterioare accidentului,

instanța de apel a constatat că în conformitate cu prevederile art. 5 lit. j)

alin. (3) din Condițiile de asigurare, pârâta nu acordă despăgubiri pentru

pagubele produse, ca urmare a conducerii autovehiculului sub influența

băuturilor alcoolice, de către un membru din conducerea persoanei juridice

asigurate.

Împotriva deciziei nr. 130/2002 a

instanței de apel a declarat recurs reclamanta, invocând motivele prevăzute de

art. 304 pct. 7, pct. 9, pct. 10 și pct. 11 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs

se arată următoarele:

Instanța de apel a ignorat rezoluția

dată de procuror în dosarul parchetului și pune în mod greșit în sarcina

reclamantei să facă dovada ingerării de alcool ulterioară accidentului, fapt ce

s-a constatat de parchet și nu mai trebuia probat în fața instanței.

Nu s-a luat în considerare că fapta

nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni, singura situație în

care pârâta ar putea fi exonerată de la plata daunelor.

Recursul este nefondat.

Este de necontestat că evenimentul

rutier a avut loc la data de 24 februarie 1998 și că R.T. a fost internat în

spital imediat după producerea accidentului, prezentând o stare generală gravă.

De asemenea, că, în urma recoltării probelor biologice, R.T. a avut o îmbibație

alcoolică de 2,30 grame %.

În mod corect instanța de apel a

înlăturat declarația martorului D.L.D., care pretindea că a spălat rănile

victimei cu alcool și i-a dat să bea alcool pentru a calma durerile acesteia,

întrucât afirmațiile martorului au fost infirmate de probele dosarului. În

acest context, în mod justificat instanța nu a ținut seama de rezoluția nr.

1445/ P / 1998 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, care a confirmat

propunerea organelor de poliție de a nu începe urmărirea penală față de R.T.

pentru infracțiunea prevăzută de art. 37 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966,

pe motiv că ingestia de alcool s-a produs ulterior evenimentului rutier.

Susținerea reclamantei că pârâta ar

putea fi exonerată de la plata daunelor numai în situația în care fapta

conducătorului auto întrunea elementele constitutive ale unei infracțiuni nu

corespunde clauzelor contractuale. Astfel, art. 5 lit. j) din condițiile

privind asigurarea de avarii, anexă la polița de asigurare nr. 1140477 din 31

octombrie 1997, prevede că A.S.I.Ț. nu acordă despăgubiri pentru pagubele ce

rezultă ca urmare a conducerii autovehiculului sub influența băuturilor

alcoolice, de către un membru din conducerea persoanei juridice asigurate, care

lucrează în această calitate.

În concluzie, Curtea reține că

pârâta nu datorează despăgubiri, deoarece R.T., managerul reclamantei, a condus

autoturismul având o îmbibație alcoolică de 2,30 grame %.

Față de cele arătate se constată că

decizia instanței de apel este temeinică și legală și nefiind îndeplinite

condițiile art. 304 C. proc. civ., se va respinge recursul reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge

recursul declarat de reclamanta S.C. H.P. S.A. Ploiești împotriva deciziei nr.

130 din 20 noiembrie 2002 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 2 aprilie 2003.