ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4299/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4299/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând

asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului, a constatat

următoarele :

Prin sentința civilă nr. 6472 din

14 mai 2012 instanța a admis în parte cererea principală formulată de

reclamanta SC O.V.I.G. SA în contradictoriu cu pârâta SC C.A. SA și

intervenientul forțat P.L., obligând pe pârâta Carpatica la plata către reclamantă

a sumei de 206.134,29 lei cu titlu de despăgubiri. A fost respinsă cererea de

acordare a penalităților ca nefondată. Totodată, a fost obligată pârâtă la

plata sumei de 22.453,88 lei, cheltuieli de judecată, către reclamantă și

reclamanta la plata sumei de 2.000 de lei către pârâtă SC C. SA, cheltuieli de

judecată. A fost anulată ca netimbrată cererea de chemare în garanție a SC D.B.

SRL.

Pentru a

pronunța această soluție, prima instanță a reținut în primul rând că, prezentei

cauze, îi sunt aplicabile în drept dispozițiile Legii nr. 136/1995, în forma în

vigoare la data sesizării instanței, respectiv 22 septembrie 2010, conform art.

223 din Legea nr. 71/2011.

În ce privește

situația de fapt s-a reținut că la data de 9 septembrie 2008 a avut loc un

accident de circulație în urma căruia autoturismul asiguratului reclamantei - A.F.I.N.

L. I.F.N. SA - conform poliției - a fost avariat din cauză că a intrat în

coliziune cu autovehiculul la volanul căruia se afla intervenientul P.L.

Din adresa din 2008

emisă de I.P.J. Prahova, înscris necontestat de niciuna din părți, a rezultat

că vinovat de producerea accidentului se face intervenientul din prezenta

cauză.

Reclamanta a

deschis Dosarul de daună nr. CA/P H/08/00446 și în urma instrumentării acestuia

a achitat asiguratului său suma de 210.177 lei, cu titlu de despăgubire, cu

ordinul de plată din 2009; reclamanta s-a subrogat în drepturile asiguratului

său împotriva asigurătorului R.C.A. al persoanei vinovate de producerea

accidentului, în speță, împotriva pârâtei SC C.A. SA.

A mai reținut

prima instanță că la data accidentului, pentru autoturism era în vigoare polița

emisă de agentul pârâtei la data de 5 septembrie 2008 - fila 49 din dosar.

Apărările

pârâtei au fost reținute ca întemeiate numai în parte, pentru reperele: 1.

scară acces spate cabină - 604,37 lei; 2. apărătoare noroi dreapta - 638,28

lei; 3. șine dreapta perdea cabină - 94,29 lei; 4. capitonaj ușă dreapta -

496,41 lei; 5. ornament coloană volan - 128,86 lei; 6. parasolar șofer -118,10

lei; 7. capitonaj plafon cabină - 705,79 lei; 8. mâner ușă stânga ext. - 99,43

lei; 9. broască ușă dr. - 131,59 lei; 10.bride arcuri față -197,66 lei ș i 11.

ornament plaf. - 28,04 lei.

Pentru reperele

„ornament parbriz" și „bloc motor" expertul desemnat de instanță a

confirmat legătura de cauzalitate dintre accident și daunele cauzate.

S-a mei reținut

că expertiza extrajudiciară prezentată de pârâtă, efectuată fără participarea

reprezentanților reclamantei nu are valoare probatorie.

Referitor la

capătul de cerere accesoriu privind plata penalităților de întârziere, instanța

a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 22 și art. 57 din Legea nr. 136/1995,

art. 64 din Normele C.S.A. aprobate prin Ordinul nr. 20/2008 și art. 1169 C.

civ., nu pot fi acordate penalitățile, deoarece nu era datorată toată suma

solicitată cu titlu de despăgubire prin avizarea de daună.

Pârâta a

formulat cerere de chemare în garanție, astfel încât, în conformitate cu art. 10

din Legea nr. 146/1997 trebuia să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de

6807,50 lei și timbru judiciar de 5 lei, sub sancțiunea anulării cererii, însă

la termenul din 12 decembrie 2011 a arătat că nu înțelege să timbreze, situație

în raport cu care s-a aplicat sancțiunea anulării cererii, în raport de

dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea 146/1997,

Împotriva

acestei soluții, în termen legal, au formulat apel atât pârâta SC C.A. SA cât

și reclamanta SC O.V.I.G. SA.

Prin apelul

său, pârâta SC C.A. SA a solicitat admiterea apelului așa cum a fost formulat

și motivat și, pe cale de consecință, schimbarea în parte a sentinței atacate

în sensul diminuării despăgubirii conform raportului de expertiză tehnică auto

și a arătat că valoarea despăgubirii ce cade în sarcina asigurătorului de

răspundere civilă nu poate fi mai mare de 134.829,26 lei.

Prin apelul

formulat de reclamanta SC O.V.I.G. SA s-a solicitat admiterea apelului, în

sensul admiterii capătului de cerere privind obligarea intimatei la plata

penalităților de întârziere astfel cum a fost formulat și respingerea capătului

de cerere privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată către SC C.

SA, precum și cele din apel.

Prin Decizia

civila nr. 466 din 28 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a - Vl-a civilă, a fost respins ca ne fondat apelul pârâtei.

Prin aceeași

decizie a fost admis apelul reclamantei declarat împotriva sentinței

tribunalului, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a fost obligată

pârâta SC C.A. SA la plata penalităților în procent de 0,1% pe zi de întârziere

calculate la valoarea debitului principal începând cu data de 22 decembrie 2009

și până la achitarea efectivă a acestuia.

Au fost

menținute în rest celelalte dispoziții ale sentinței.

Totodată, a

fost obligată intimata pârâtă SC C.A. SA la plata sumei de 1.403,03 lei către

apelanta SC O.V.I.G. SA cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxă de

timbru și timbru judiciar.

Pentru a

pronunța această decizie instanța de apel a reținut următoarele:

Referitor la

apelul formulat de pârâta SC C.A. SA, instanța a constatat, în esență, că

potrivit concluziilor expertizei tehnice efectuate în cauză, toate piesele din

devizul de lucrări invocat de reclamanta SC O.V.I.G. SA, este posibil să se fi

avariat în urma accidentului, lucru dedus din poziția de amplasare pe

autovehicul a pieselor, coroborată cu referirile din dosarul cauzei la dinamica

producerii accidentului, iar simpla împrejurare că avariile pieselor enumerate

de expertul judiciar în tabelul nr. 1 nu sunt ilustrate și în planșele foto alb

negru aflate la dosarul cauzei, nu este suficientă pentru a înlătura obligația

de plată a asigurătorului R.C.A. în privința tuturor acestor piese, cu atât mai

mult cu cât nici chiar asigurătorul R.C.A. nu a contestat soluția tehnologică

de înlocuire a tuturor acestor piese, ci exclusiv a celor constatate potrivit

expertizei tehnice extrajudiciare întocmită la solicitarea sa.

În consecință,

cum în cauză apelanta pârâtă SC C.A. SA nu a făcut dovada că soluția

tehnologică de înlocuire a unor repere și piese este greșită, nu a fost

reținută nici critica sa în acest sens.

Cu privire la

cheltuielile de judecată, constând în onorariu de avocat, instanța de apel a

apreciat că, în raport cu obiectul dosarului precum și cu actele și lucrările

acestuia, probele administrate și prezența apărătorului reclamantei la

termenele de judecată, onorariul de 16.715 lei nu este în cuantum nejustificat

de mare, care să impune reducerea acestuia.

În privința

apelului formulat de reclamanta SC O.V.I.G. SA, instanța de apel a reținut că

este întemeiat.

Astfel, s-a reținut

că "obiecțiile" formulate de pârâta SC C.A. SA în temeiul art. 64 din

Ordinul C.S.A. nr. 20/2008, potrivit adresei din 17 decembrie 09, nu au vizat

sumele solicitate de apelanta reclamantă SC O.V.I.G. SA, care nu au mai fost

susținute ulterior cu prilejul judecării cauzei și mai mult, în fața instanței,

pârâta intimată SC C.A. SA a invocat alte obiecțiuni, cu depășirea termenului

de 15 zile, contestând o parte din piesele și reperele înlocuite de reclamanta

SC O.V.I.G. SA.

Față de

împrejurarea că pârâta SC C.A. SA nu a formulat decât prin întâmpinare

obiectiuni cu privire la unele dintre reparațiile făcute de reclamanta

apelantă, instanța de apel a apreciat incidența dispozițiilor art. 64 alin. (4)

din Ordinul C.S.A. nr. 20/2008, în sensul obligării pârâtei și la plata

penalităților de întârziere de 0,1%.

Au fost

respinse criticile acestei apelante privind obligarea reclamantei la plata

cheltuielilor de judecată către pârâtă, având în vedere că în raport cu soluția

de admitere în parte a acțiunii reclamantei, în mod corect prima instanță a

dispus ca o parte din cheltuielile de judecată efectuate de pârâtă să fie

suportate de reclamantă.

Față de soluția

de admitere a apelului formulat de apelanta reclamantă SC O.V.I.G. SA, în

temeiul art. 274 C. proc. civ., instanța a obligat intimata SC C.A. SA la plata

cheltuielilor de judecată în apel, constând în taxa de timbru și timbru

judiciar, în valoare totală de 1.403,03 lei.

Împotriva

deciziei pronunțată în apel, pârâta SC C.A. SA a declarat apel solicitând

admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul obligării pârâtei

la plata sumei de 206.134,29 lei reprezentând contravaloare despăgubire, cu

consecința menținerii sentinței tribunalului ca temeinică și legală.

Recurenta arată

că pentru penalitățile de întârziere pentru perioadele arătate este greșita și

nu este în acord cu prevederile legale in materie.

Astfel, SC C.A.

SA a formulat obiecții - la 17 decembrie 2009 - prin care comunica că dosarul

va fi finalizat după finalizarea cercetării penale, perioadă în interiorul

căruia a întreprins investigații apelând la serviciile unui expert tehnic

autorizat ing. T.B. pentru a putea stabili cu exactitate care este valoarea

reparațiilor necesare pentru aducerea vehiculului avariat în starea anterioară

producerii evenimentului.

În cursul

desfășurării procesului s-a solicitat proba cu expertiza tehnica auto fiind

realizata de domnul expert tehnic Conf. Univ. Dr. ing. P.A.; în continuare

recurenta precizează că, de regulă, pârâta nu este înștiințată în timp util în

scopul prezentării și efectuării propriilor investigații, iar instanța de fond

ca urmare a analizării tuturor documentelor de la dosar și expertiza efectuată

în cauză, a diminuat suma datorată cu titlu de despăgubire de la 210.177 lei la

206.134,29 lei.

În cuprinsul

raportului de expertiză expertul tehnic desemnat trebuia să se pronunțe și să

elaboreze rapoartele de expertiză pe fotografiile puse la dispoziție de

reclamantă, însă, în cauză s-a pronunțat în mod ipotetic cu privire la

evenimentul rutier și la avariile prezentate în fotografiile puse la dispoziție

de către reclamantă.

În ceea ce

privește neacordarea penalităților de întârziere recurenta învederând că prima

instanță și anume a apreciat că nu pot fi acordate penalitățile deoarece nu era

datorata toata suma solicitata cu titlu de despăgubire prin avizarea de dauna.

În schimb, sub

acest aspect, instanța de apel a apreciat că "obiecțiile" formulate

de parata SC C.A. SA în temeiul art. 64 din Ordinul C.S.A. nr. 20/2008,

potrivit adresei din 17 decembrie 2009, nu au vizat sumele solicitate de

apelanta reclamanta SC O.V.I.G. SA intimata parata contestând însăși obligația

de plata, și arătând că "dosarul va fi achitat după finalizarea cercetării

penale in cauza". Aceste "obiecții" nu au mai fost însă

susținute ulterior cu prilejul judecării cauzei și mai mult, în fata instanței,

pârâtă intimata SC C.A. SA a invocat alte obiectiuni.

Mai arată că

soluția este greșită, întrucât față cererea de despăgubiri formulată de

reclamantă s-au formulat obiectiuni în termenul de 15 zile impus de art. 64 alin.

(1) lit. b) din Normele R.C.A. asupra cărora reclamanta nu a înțeles să

răspundă acestora; reclamanta fiind obligată să răspundă, și numai dacă

instanța ar fi considerat neîntemeiate obiecțiunile se putea vorbi de curgerea

penalităților de întârziere, care nu pot opera decât de la pronunțarea

hotărârii și nu de la o dată anterioară acesteia. Sub acest aspect, recurenta

apreciază că raportat la temeinicia parțială a pretențiilor reținute la fond,

înseamnă că și obiecțiunile formulate de reclamantă sunt parțial întemeiate,

întrucât din raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat în cauză, nu s-a

putut stabili care este valoarea reală a despăgubirilor, valoarea cerută prin acțiune,

întrucât o parte din avariile suferite de autoturismul asigurat C.A.S.C.O. nu

provin din evenimentul rutier produs la data de 7 februarie 2009.

Recurenta

susține, în continuarea reglementările cu privire la posibilitatea

asigurătorului R.C.A. de a formula obiectiuni, sens în care, de asemenea,

critică soluția din apel, cu indicarea textelor de lege în această materie, în

opinia sa, nesoluționarea obiecțiunilor atrag sancțiunea de curgere a

penalităților de la data pronunțării hotărârii. Referitor la creanță, recurenta

susține că aceasta nu era certă cât timp cuantumul valorii reale a

despăgubirilor a fost contestat, nefiind certă, lichidă și exigibilă, în

aplicarea Ordinului S.C.A. nr. 20/2008, sens în care le enunță. Prin urmare,

recurenta susține că, atâta timp cât obiecțiunile formulate de societatea

pârâtă nu au fost soluționate de către societatea reclamantă, nu sunt

aplicabile dispozițiile alin. (4) din art. 64 din Normele privind asigurarea

obligatorie de răspundere civilă pentru prejudiciile produse prin accidente de

vehicule.

Înalta Curte,

din oficiu, la acest termen invocă nulitatea cererii de recurs în raport de

dispozițiile art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ. și a rămas în

pronunțare pe această excepție.

Înalta Curte

examinând cererea de recurs din perspectiva criticilor invocate și reține

nemotivarea în drept a acesteia în raport de reglementarea cuprinsă în art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ. pentru următoarele considerente:

Cu titlu

prealabil prima chestiune ce se impune a fi precizată este aceea că în actuala

reglementare, recursul este cale de atac de reformare, nedevolutivă, care se

exercită numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C.

proc. civ., iar dispozițiile art. 302

1

C. proc. civ. impun sub sancțiunea

nulității, respectarea unor exigențe pentru promovarea acestei căi de atac,

respectiv indicarea motivelor de nelegalitate și dezvoltarea lor.

În cauza de

față, recurenta deși susține greșita soluționare a penalităților de întârziere

și a modului de interpretare a obiecțiunilor despre care face vorbire, în

sensul încălcării art. 64 din Normele privind asigurarea obligatorie de

răspundere civilă pentru prejudiciile produse prin accidente de vehicule și a

Ordinului S.C.A. nr. 20/2008 - pe care le menționează expres - dezvoltarea

criticilor recurentei vizează aspecte de netemeinicie.

Astfel, după

cum se poate observa, în dezvoltarea criticilor recurenta se raportează la

expertiza tehnică de specialitate efectuată în cauză, contestă perioadele

stabilite referitoare la penalitățile de întârziere, aspecte care readuc în

discuție reaprecierea situației de fapt deja stabilită și reaprecierea probelor

administrate în cauză. Pe de altă parte, din lecturarea motivelor cuprinse în

cererea de recurs, Înalta Curte constată că recurenta nu motivează în drept în

ce constă nelegalitatea hotărârii atacate și nu conține argumentele de drept

aduse în sprijinul ei.

Altfel spus, în

cuprinsul cererii de recurs nu se regăsesc critici propriu zise la adresa

hotărârii recurate care face obiectul recursului, prin indicarea punctuală a

greșelilor săvârșite de instanță în raport de dispozițiile legale incidente și

a unor contraargumente la aprecierile și constatările instanței.

Practic, așa

cum se poate observa, prin criticile formulate recurenta își exprimă

nemulțumirea cu privire la soluțiile pronunțate de instanțe, critici de

netemeinicie, de reapreciere a probelor administrate în cauză și o restabilire

a situației de fapt, deși a indicat în termenul de azi încălcarea Ordinului

S.C.A. nr. 20/2008; de altfel și cele referitoare la încălcarea dispozițiilor

legale privind obiecțiunile, de asemenea, așa cum s-a arătat maisus, și acestea

sunt prezentate ca fiind aspecte de netemeinicie.

Cum criticile

formulate nu pot fi încadrate în nici unul dintre motivele de nelegalitate

prevăzute expres și limitativ de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., în limita

cărora să se poată exercita controlul judiciar în recurs, situație în care se

va aplica sancțiunea nulității recursului.

În considerarea

celor ce preced, constatând că recurenta nu s-a conformat obligației

reglementate de dispozițiile art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității,

motivele de recurs și dezvoltarea lor, Înalta Curte, având în vedere și

inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 306 alin.

(2) C. proc. civ., va constata nulitatea cererii de recurs, conform art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată

nulitatea cererii de recurs formulată de pârâta SC C.A. SA împotriva Deciziei civile

nr. 466 din 28 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

- Vl-a civilă, în temeiul art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică astăzi, 4 decembrie 2013.