ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4299/2013
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4299/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Deliberând asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului, a constatat următoarele : Prin sentința civilă nr. 6472 din 14 mai 2012 instanța a admis în parte cererea principală formulată de reclamanta SC O.V.I.G. SA în contradictoriu cu pârâta SC C.A. SA și intervenientul forțat P.L., obligând pe pârâta Carpatica la plata către reclamantă a sumei de 206.134,29 lei cu titlu de despăgubiri. A fost respinsă cererea de acordare a penalităților ca nefondată. Totodată, a fost obligată pârâtă la plata sumei de 22.453,88 lei, cheltuieli de judecată, către reclamantă și reclamanta la plata sumei de 2.000 de lei către pârâtă SC C. SA, cheltuieli de judecată. A fost anulată ca netimbrată cererea de chemare în garanție a SC D.B.
SRL. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în primul rând că, prezentei cauze, îi sunt aplicabile în drept dispozițiile Legii nr. 136/1995, în forma în vigoare la data sesizării instanței, respectiv 22 septembrie 2010, conform art. 223 din Legea nr. 71/2011. În ce privește situația de fapt s-a reținut că la data de 9 septembrie 2008 a avut loc un accident de circulație în urma căruia autoturismul asiguratului reclamantei - A.F.I.N. L. I.F.N. SA - conform poliției - a fost avariat din cauză că a intrat în coliziune cu autovehiculul la volanul căruia se afla intervenientul P.L. Din adresa din 2008 emisă de I.P.J. Prahova, înscris necontestat de niciuna din părți, a rezultat că vinovat de producerea accidentului se face intervenientul din prezenta cauză.
Reclamanta a deschis Dosarul de daună nr. CA/P H/08/00446 și în urma instrumentării acestuia a achitat asiguratului său suma de 210.177 lei, cu titlu de despăgubire, cu ordinul de plată din 2009; reclamanta s-a subrogat în drepturile asiguratului său împotriva asigurătorului R.C.A. al persoanei vinovate de producerea accidentului, în speță, împotriva pârâtei SC C.A. SA. A mai reținut prima instanță că la data accidentului, pentru autoturism era în vigoare polița emisă de agentul pârâtei la data de 5 septembrie 2008 - fila 49 din dosar. Apărările pârâtei au fost reținute ca întemeiate numai în parte, pentru reperele: 1. scară acces spate cabină - 604,37 lei; 2. apărătoare noroi dreapta - 638,28 lei; 3. șine dreapta perdea cabină - 94,29 lei; 4. capitonaj ușă dreapta - 496,41 lei; 5. ornament coloană volan - 128,86 lei; 6. parasolar șofer -118,10 lei; 7. capitonaj plafon cabină - 705,79 lei; 8. mâner ușă stânga ext.
- 99,43 lei; 9. broască ușă dr. - 131,59 lei; 10.bride arcuri față -197,66 lei ș i 11. ornament plaf. - 28,04 lei. Pentru reperele „ornament parbriz" și „bloc motor" expertul desemnat de instanță a confirmat legătura de cauzalitate dintre accident și daunele cauzate. S-a mei reținut că expertiza extrajudiciară prezentată de pârâtă, efectuată fără participarea reprezentanților reclamantei nu are valoare probatorie. Referitor la capătul de cerere accesoriu privind plata penalităților de întârziere, instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 22 și art. 57 din Legea nr. 136/1995, art. 64 din Normele C.S.A. aprobate prin Ordinul nr. 20/2008 și art. 1169 C. civ., nu pot fi acordate penalitățile, deoarece nu era datorată toată suma solicitată cu titlu de despăgubire prin avizarea de daună.
Pârâta a formulat cerere de chemare în garanție, astfel încât, în conformitate cu art. 10 din Legea nr. 146/1997 trebuia să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 6807,50 lei și timbru judiciar de 5 lei, sub sancțiunea anulării cererii, însă la termenul din 12 decembrie 2011 a arătat că nu înțelege să timbreze, situație în raport cu care s-a aplicat sancțiunea anulării cererii, în raport de dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea 146/1997, Împotriva acestei soluții, în termen legal, au formulat apel atât pârâta SC C.A. SA cât și reclamanta SC O.V.I.G. SA. Prin apelul său, pârâta SC C.A. SA a solicitat admiterea apelului așa cum a fost formulat și motivat și, pe cale de consecință, schimbarea în parte a sentinței atacate în sensul diminuării despăgubirii conform raportului de expertiză tehnică auto și a arătat că valoarea despăgubirii ce cade în sarcina asigurătorului de răspundere civilă nu poate fi mai mare de 134.829,26 lei.
Prin apelul formulat de reclamanta SC O.V.I.G. SA s-a solicitat admiterea apelului, în sensul admiterii capătului de cerere privind obligarea intimatei la plata penalităților de întârziere astfel cum a fost formulat și respingerea capătului de cerere privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată către SC C. SA, precum și cele din apel. Prin Decizia civila nr. 466 din 28 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a - Vl-a civilă, a fost respins ca ne fondat apelul pârâtei. Prin aceeași decizie a fost admis apelul reclamantei declarat împotriva sentinței tribunalului, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a fost obligată pârâta SC C.A. SA la plata penalităților în procent de 0,1% pe zi de întârziere calculate la valoarea debitului principal începând cu data de 22 decembrie 2009 și până la achitarea efectivă a acestuia.
Au fost menținute în rest celelalte dispoziții ale sentinței. Totodată, a fost obligată intimata pârâtă SC C.A. SA la plata sumei de 1.403,03 lei către apelanta SC O.V.I.G. SA cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar. Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a reținut următoarele: Referitor la apelul formulat de pârâta SC C.A. SA, instanța a constatat, în esență, că potrivit concluziilor expertizei tehnice efectuate în cauză, toate piesele din devizul de lucrări invocat de reclamanta SC O.V.I.G.
SA, este posibil să se fi avariat în urma accidentului, lucru dedus din poziția de amplasare pe autovehicul a pieselor, coroborată cu referirile din dosarul cauzei la dinamica producerii accidentului, iar simpla împrejurare că avariile pieselor enumerate de expertul judiciar în tabelul nr. 1 nu sunt ilustrate și în planșele foto alb negru aflate la dosarul cauzei, nu este suficientă pentru a înlătura obligația de plată a asigurătorului R.C.A. în privința tuturor acestor piese, cu atât mai mult cu cât nici chiar asigurătorul R.C.A. nu a contestat soluția tehnologică de înlocuire a tuturor acestor piese, ci exclusiv a celor constatate potrivit expertizei tehnice extrajudiciare întocmită la solicitarea sa.
În consecință, cum în cauză apelanta pârâtă SC C.A. SA nu a făcut dovada că soluția tehnologică de înlocuire a unor repere și piese este greșită, nu a fost reținută nici critica sa în acest sens. Cu privire la cheltuielile de judecată, constând în onorariu de avocat, instanța de apel a apreciat că, în raport cu obiectul dosarului precum și cu actele și lucrările acestuia, probele administrate și prezența apărătorului reclamantei la termenele de judecată, onorariul de 16.715 lei nu este în cuantum nejustificat de mare, care să impune reducerea acestuia. În privința apelului formulat de reclamanta SC O.V.I.G. SA, instanța de apel a reținut că este întemeiat. Astfel, s-a reținut că "obiecțiile" formulate de pârâta SC C.A.
SA în temeiul art. 64 din Ordinul C.S.A. nr. 20/2008, potrivit adresei din 17 decembrie 09, nu au vizat sumele solicitate de apelanta reclamantă SC O.V.I.G. SA, care nu au mai fost susținute ulterior cu prilejul judecării cauzei și mai mult, în fața instanței, pârâta intimată SC C.A. SA a invocat alte obiecțiuni, cu depășirea termenului de 15 zile, contestând o parte din piesele și reperele înlocuite de reclamanta SC O.V.I.G. SA. Față de împrejurarea că pârâta SC C.A. SA nu a formulat decât prin întâmpinare obiectiuni cu privire la unele dintre reparațiile făcute de reclamanta apelantă, instanța de apel a apreciat incidența dispozițiilor art. 64 alin. (4) din Ordinul C.S.A. nr. 20/2008, în sensul obligării pârâtei și la plata penalităților de întârziere de 0,1%.
Au fost respinse criticile acestei apelante privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată către pârâtă, având în vedere că în raport cu soluția de admitere în parte a acțiunii reclamantei, în mod corect prima instanță a dispus ca o parte din cheltuielile de judecată efectuate de pârâtă să fie suportate de reclamantă. Față de soluția de admitere a apelului formulat de apelanta reclamantă SC O.V.I.G. SA, în temeiul art. 274 C. proc. civ., instanța a obligat intimata SC C.A. SA la plata cheltuielilor de judecată în apel, constând în taxa de timbru și timbru judiciar, în valoare totală de 1.403,03 lei. Împotriva deciziei pronunțată în apel, pârâta SC C.A. SA a declarat apel solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 206.134,29 lei reprezentând contravaloare despăgubire, cu consecința menținerii sentinței tribunalului ca temeinică și legală.
Recurenta arată că pentru penalitățile de întârziere pentru perioadele arătate este greșita și nu este în acord cu prevederile legale in materie. Astfel, SC C.A. SA a formulat obiecții - la 17 decembrie 2009 - prin care comunica că dosarul va fi finalizat după finalizarea cercetării penale, perioadă în interiorul căruia a întreprins investigații apelând la serviciile unui expert tehnic autorizat ing. T.B. pentru a putea stabili cu exactitate care este valoarea reparațiilor necesare pentru aducerea vehiculului avariat în starea anterioară producerii evenimentului. În cursul desfășurării procesului s-a solicitat proba cu expertiza tehnica auto fiind realizata de domnul expert tehnic Conf. Univ.
Dr. ing. P.A.; în continuare recurenta precizează că, de regulă, pârâta nu este înștiințată în timp util în scopul prezentării și efectuării propriilor investigații, iar instanța de fond ca urmare a analizării tuturor documentelor de la dosar și expertiza efectuată în cauză, a diminuat suma datorată cu titlu de despăgubire de la 210.177 lei la 206.134,29 lei. În cuprinsul raportului de expertiză expertul tehnic desemnat trebuia să se pronunțe și să elaboreze rapoartele de expertiză pe fotografiile puse la dispoziție de reclamantă, însă, în cauză s-a pronunțat în mod ipotetic cu privire la evenimentul rutier și la avariile prezentate în fotografiile puse la dispoziție de către reclamantă. În ceea ce privește neacordarea penalităților de întârziere recurenta învederând că prima instanță și anume a apreciat că nu pot fi acordate penalitățile deoarece nu era datorata toata suma solicitata cu titlu de despăgubire prin avizarea de dauna.
În schimb, sub acest aspect, instanța de apel a apreciat că "obiecțiile" formulate de parata SC C.A. SA în temeiul art. 64 din Ordinul C.S.A. nr. 20/2008, potrivit adresei din 17 decembrie 2009, nu au vizat sumele solicitate de apelanta reclamanta SC O.V.I.G. SA intimata parata contestând însăși obligația de plata, și arătând că "dosarul va fi achitat după finalizarea cercetării penale in cauza". Aceste "obiecții" nu au mai fost însă susținute ulterior cu prilejul judecării cauzei și mai mult, în fata instanței, pârâtă intimata SC C.A. SA a invocat alte obiectiuni. Mai arată că soluția este greșită, întrucât față cererea de despăgubiri formulată de reclamantă s-au formulat obiectiuni în termenul de 15 zile impus de art. 64 alin. (1) lit. b) din Normele R.C.A.
asupra cărora reclamanta nu a înțeles să răspundă acestora; reclamanta fiind obligată să răspundă, și numai dacă instanța ar fi considerat neîntemeiate obiecțiunile se putea vorbi de curgerea penalităților de întârziere, care nu pot opera decât de la pronunțarea hotărârii și nu de la o dată anterioară acesteia. Sub acest aspect, recurenta apreciază că raportat la temeinicia parțială a pretențiilor reținute la fond, înseamnă că și obiecțiunile formulate de reclamantă sunt parțial întemeiate, întrucât din raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat în cauză, nu s-a putut stabili care este valoarea reală a despăgubirilor, valoarea cerută prin acțiune, întrucât o parte din avariile suferite de autoturismul asigurat C.A.S.C.O.
nu provin din evenimentul rutier produs la data de 7 februarie 2009. Recurenta susține, în continuarea reglementările cu privire la posibilitatea asigurătorului R.C.A. de a formula obiectiuni, sens în care, de asemenea, critică soluția din apel, cu indicarea textelor de lege în această materie, în opinia sa, nesoluționarea obiecțiunilor atrag sancțiunea de curgere a penalităților de la data pronunțării hotărârii. Referitor la creanță, recurenta susține că aceasta nu era certă cât timp cuantumul valorii reale a despăgubirilor a fost contestat, nefiind certă, lichidă și exigibilă, în aplicarea Ordinului S.C.A. nr. 20/2008, sens în care le enunță. Prin urmare, recurenta susține că, atâta timp cât obiecțiunile formulate de societatea pârâtă nu au fost soluționate de către societatea reclamantă, nu sunt aplicabile dispozițiile alin. (4) din art. 64 din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudiciile produse prin accidente de vehicule.
Înalta Curte, din oficiu, la acest termen invocă nulitatea cererii de recurs în raport de dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. și a rămas în pronunțare pe această excepție. Înalta Curte examinând cererea de recurs din perspectiva criticilor invocate și reține nemotivarea în drept a acesteia în raport de reglementarea cuprinsă în art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. pentru următoarele considerente: Cu titlu prealabil prima chestiune ce se impune a fi precizată este aceea că în actuala reglementare, recursul este cale de atac de reformare, nedevolutivă, care se exercită numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., iar dispozițiile art. 302 1 C. proc.
civ. impun sub sancțiunea nulității, respectarea unor exigențe pentru promovarea acestei căi de atac, respectiv indicarea motivelor de nelegalitate și dezvoltarea lor. În cauza de față, recurenta deși susține greșita soluționare a penalităților de întârziere și a modului de interpretare a obiecțiunilor despre care face vorbire, în sensul încălcării art. 64 din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudiciile produse prin accidente de vehicule și a Ordinului S.C.A. nr. 20/2008 - pe care le menționează expres - dezvoltarea criticilor recurentei vizează aspecte de netemeinicie. Astfel, după cum se poate observa, în dezvoltarea criticilor recurenta se raportează la expertiza tehnică de specialitate efectuată în cauză, contestă perioadele stabilite referitoare la penalitățile de întârziere, aspecte care readuc în discuție reaprecierea situației de fapt deja stabilită și reaprecierea probelor administrate în cauză.
Pe de altă parte, din lecturarea motivelor cuprinse în cererea de recurs, Înalta Curte constată că recurenta nu motivează în drept în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate și nu conține argumentele de drept aduse în sprijinul ei. Altfel spus, în cuprinsul cererii de recurs nu se regăsesc critici propriu zise la adresa hotărârii recurate care face obiectul recursului, prin indicarea punctuală a greșelilor săvârșite de instanță în raport de dispozițiile legale incidente și a unor contraargumente la aprecierile și constatările instanței. Practic, așa cum se poate observa, prin criticile formulate recurenta își exprimă nemulțumirea cu privire la soluțiile pronunțate de instanțe, critici de netemeinicie, de reapreciere a probelor administrate în cauză și o restabilire a situației de fapt, deși a indicat în termenul de azi încălcarea Ordinului S.C.A.
nr. 20/2008; de altfel și cele referitoare la încălcarea dispozițiilor legale privind obiecțiunile, de asemenea, așa cum s-a arătat maisus, și acestea sunt prezentate ca fiind aspecte de netemeinicie. Cum criticile formulate nu pot fi încadrate în nici unul dintre motivele de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., în limita cărora să se poată exercita controlul judiciar în recurs, situație în care se va aplica sancțiunea nulității recursului. În considerarea celor ce preced, constatând că recurenta nu s-a conformat obligației reglementate de dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de recurs și dezvoltarea lor, Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc.
civ., va constata nulitatea cererii de recurs, conform art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Constată nulitatea cererii de recurs formulată de pârâta SC C.A. SA împotriva Deciziei civile nr. 466 din 28 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a - Vl-a civilă, în temeiul art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 decembrie 2013.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.