ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4299/2013
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4299/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Deliberând
asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului, a constatat
următoarele :
Prin sentința civilă nr. 6472 din
14 mai 2012 instanța a admis în parte cererea principală formulată de
reclamanta SC O.V.I.G. SA în contradictoriu cu pârâta SC C.A. SA și
intervenientul forțat P.L., obligând pe pârâta Carpatica la plata către reclamantă
a sumei de 206.134,29 lei cu titlu de despăgubiri. A fost respinsă cererea de
acordare a penalităților ca nefondată. Totodată, a fost obligată pârâtă la
plata sumei de 22.453,88 lei, cheltuieli de judecată, către reclamantă și
reclamanta la plata sumei de 2.000 de lei către pârâtă SC C. SA, cheltuieli de
judecată. A fost anulată ca netimbrată cererea de chemare în garanție a SC D.B.
SRL.
Pentru a
pronunța această soluție, prima instanță a reținut în primul rând că, prezentei
cauze, îi sunt aplicabile în drept dispozițiile Legii nr. 136/1995, în forma în
vigoare la data sesizării instanței, respectiv 22 septembrie 2010, conform art.
223 din Legea nr. 71/2011.
În ce privește
situația de fapt s-a reținut că la data de 9 septembrie 2008 a avut loc un
accident de circulație în urma căruia autoturismul asiguratului reclamantei - A.F.I.N.
L. I.F.N. SA - conform poliției - a fost avariat din cauză că a intrat în
coliziune cu autovehiculul la volanul căruia se afla intervenientul P.L.
Din adresa din 2008
emisă de I.P.J. Prahova, înscris necontestat de niciuna din părți, a rezultat
că vinovat de producerea accidentului se face intervenientul din prezenta
cauză.
Reclamanta a
deschis Dosarul de daună nr. CA/P H/08/00446 și în urma instrumentării acestuia
a achitat asiguratului său suma de 210.177 lei, cu titlu de despăgubire, cu
ordinul de plată din 2009; reclamanta s-a subrogat în drepturile asiguratului
său împotriva asigurătorului R.C.A. al persoanei vinovate de producerea
accidentului, în speță, împotriva pârâtei SC C.A. SA.
A mai reținut
prima instanță că la data accidentului, pentru autoturism era în vigoare polița
emisă de agentul pârâtei la data de 5 septembrie 2008 - fila 49 din dosar.
Apărările
pârâtei au fost reținute ca întemeiate numai în parte, pentru reperele: 1.
scară acces spate cabină - 604,37 lei; 2. apărătoare noroi dreapta - 638,28
lei; 3. șine dreapta perdea cabină - 94,29 lei; 4. capitonaj ușă dreapta -
496,41 lei; 5. ornament coloană volan - 128,86 lei; 6. parasolar șofer -118,10
lei; 7. capitonaj plafon cabină - 705,79 lei; 8. mâner ușă stânga ext. - 99,43
lei; 9. broască ușă dr. - 131,59 lei; 10.bride arcuri față -197,66 lei ș i 11.
ornament plaf. - 28,04 lei.
Pentru reperele
„ornament parbriz" și „bloc motor" expertul desemnat de instanță a
confirmat legătura de cauzalitate dintre accident și daunele cauzate.
S-a mei reținut
că expertiza extrajudiciară prezentată de pârâtă, efectuată fără participarea
reprezentanților reclamantei nu are valoare probatorie.
Referitor la
capătul de cerere accesoriu privind plata penalităților de întârziere, instanța
a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 22 și art. 57 din Legea nr. 136/1995,
art. 64 din Normele C.S.A. aprobate prin Ordinul nr. 20/2008 și art. 1169 C.
civ., nu pot fi acordate penalitățile, deoarece nu era datorată toată suma
solicitată cu titlu de despăgubire prin avizarea de daună.
Pârâta a
formulat cerere de chemare în garanție, astfel încât, în conformitate cu art. 10
din Legea nr. 146/1997 trebuia să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de
6807,50 lei și timbru judiciar de 5 lei, sub sancțiunea anulării cererii, însă
la termenul din 12 decembrie 2011 a arătat că nu înțelege să timbreze, situație
în raport cu care s-a aplicat sancțiunea anulării cererii, în raport de
dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea 146/1997,
Împotriva
acestei soluții, în termen legal, au formulat apel atât pârâta SC C.A. SA cât
și reclamanta SC O.V.I.G. SA.
Prin apelul
său, pârâta SC C.A. SA a solicitat admiterea apelului așa cum a fost formulat
și motivat și, pe cale de consecință, schimbarea în parte a sentinței atacate
în sensul diminuării despăgubirii conform raportului de expertiză tehnică auto
și a arătat că valoarea despăgubirii ce cade în sarcina asigurătorului de
răspundere civilă nu poate fi mai mare de 134.829,26 lei.
Prin apelul
formulat de reclamanta SC O.V.I.G. SA s-a solicitat admiterea apelului, în
sensul admiterii capătului de cerere privind obligarea intimatei la plata
penalităților de întârziere astfel cum a fost formulat și respingerea capătului
de cerere privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată către SC C.
SA, precum și cele din apel.
Prin Decizia
civila nr. 466 din 28 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București,
secția a - Vl-a civilă, a fost respins ca ne fondat apelul pârâtei.
Prin aceeași
decizie a fost admis apelul reclamantei declarat împotriva sentinței
tribunalului, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a fost obligată
pârâta SC C.A. SA la plata penalităților în procent de 0,1% pe zi de întârziere
calculate la valoarea debitului principal începând cu data de 22 decembrie 2009
și până la achitarea efectivă a acestuia.
Au fost
menținute în rest celelalte dispoziții ale sentinței.
Totodată, a
fost obligată intimata pârâtă SC C.A. SA la plata sumei de 1.403,03 lei către
apelanta SC O.V.I.G. SA cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxă de
timbru și timbru judiciar.
Pentru a
pronunța această decizie instanța de apel a reținut următoarele:
Referitor la
apelul formulat de pârâta SC C.A. SA, instanța a constatat, în esență, că
potrivit concluziilor expertizei tehnice efectuate în cauză, toate piesele din
devizul de lucrări invocat de reclamanta SC O.V.I.G. SA, este posibil să se fi
avariat în urma accidentului, lucru dedus din poziția de amplasare pe
autovehicul a pieselor, coroborată cu referirile din dosarul cauzei la dinamica
producerii accidentului, iar simpla împrejurare că avariile pieselor enumerate
de expertul judiciar în tabelul nr. 1 nu sunt ilustrate și în planșele foto alb
negru aflate la dosarul cauzei, nu este suficientă pentru a înlătura obligația
de plată a asigurătorului R.C.A. în privința tuturor acestor piese, cu atât mai
mult cu cât nici chiar asigurătorul R.C.A. nu a contestat soluția tehnologică
de înlocuire a tuturor acestor piese, ci exclusiv a celor constatate potrivit
expertizei tehnice extrajudiciare întocmită la solicitarea sa.
În consecință,
cum în cauză apelanta pârâtă SC C.A. SA nu a făcut dovada că soluția
tehnologică de înlocuire a unor repere și piese este greșită, nu a fost
reținută nici critica sa în acest sens.
Cu privire la
cheltuielile de judecată, constând în onorariu de avocat, instanța de apel a
apreciat că, în raport cu obiectul dosarului precum și cu actele și lucrările
acestuia, probele administrate și prezența apărătorului reclamantei la
termenele de judecată, onorariul de 16.715 lei nu este în cuantum nejustificat
de mare, care să impune reducerea acestuia.
În privința
apelului formulat de reclamanta SC O.V.I.G. SA, instanța de apel a reținut că
este întemeiat.
Astfel, s-a reținut
că "obiecțiile" formulate de pârâta SC C.A. SA în temeiul art. 64 din
Ordinul C.S.A. nr. 20/2008, potrivit adresei din 17 decembrie 09, nu au vizat
sumele solicitate de apelanta reclamantă SC O.V.I.G. SA, care nu au mai fost
susținute ulterior cu prilejul judecării cauzei și mai mult, în fața instanței,
pârâta intimată SC C.A. SA a invocat alte obiecțiuni, cu depășirea termenului
de 15 zile, contestând o parte din piesele și reperele înlocuite de reclamanta
SC O.V.I.G. SA.
Față de
împrejurarea că pârâta SC C.A. SA nu a formulat decât prin întâmpinare
obiectiuni cu privire la unele dintre reparațiile făcute de reclamanta
apelantă, instanța de apel a apreciat incidența dispozițiilor art. 64 alin. (4)
din Ordinul C.S.A. nr. 20/2008, în sensul obligării pârâtei și la plata
penalităților de întârziere de 0,1%.
Au fost
respinse criticile acestei apelante privind obligarea reclamantei la plata
cheltuielilor de judecată către pârâtă, având în vedere că în raport cu soluția
de admitere în parte a acțiunii reclamantei, în mod corect prima instanță a
dispus ca o parte din cheltuielile de judecată efectuate de pârâtă să fie
suportate de reclamantă.
Față de soluția
de admitere a apelului formulat de apelanta reclamantă SC O.V.I.G. SA, în
temeiul art. 274 C. proc. civ., instanța a obligat intimata SC C.A. SA la plata
cheltuielilor de judecată în apel, constând în taxa de timbru și timbru
judiciar, în valoare totală de 1.403,03 lei.
Împotriva
deciziei pronunțată în apel, pârâta SC C.A. SA a declarat apel solicitând
admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul obligării pârâtei
la plata sumei de 206.134,29 lei reprezentând contravaloare despăgubire, cu
consecința menținerii sentinței tribunalului ca temeinică și legală.
Recurenta arată
că pentru penalitățile de întârziere pentru perioadele arătate este greșita și
nu este în acord cu prevederile legale in materie.
Astfel, SC C.A.
SA a formulat obiecții - la 17 decembrie 2009 - prin care comunica că dosarul
va fi finalizat după finalizarea cercetării penale, perioadă în interiorul
căruia a întreprins investigații apelând la serviciile unui expert tehnic
autorizat ing. T.B. pentru a putea stabili cu exactitate care este valoarea
reparațiilor necesare pentru aducerea vehiculului avariat în starea anterioară
producerii evenimentului.
În cursul
desfășurării procesului s-a solicitat proba cu expertiza tehnica auto fiind
realizata de domnul expert tehnic Conf. Univ. Dr. ing. P.A.; în continuare
recurenta precizează că, de regulă, pârâta nu este înștiințată în timp util în
scopul prezentării și efectuării propriilor investigații, iar instanța de fond
ca urmare a analizării tuturor documentelor de la dosar și expertiza efectuată
în cauză, a diminuat suma datorată cu titlu de despăgubire de la 210.177 lei la
206.134,29 lei.
În cuprinsul
raportului de expertiză expertul tehnic desemnat trebuia să se pronunțe și să
elaboreze rapoartele de expertiză pe fotografiile puse la dispoziție de
reclamantă, însă, în cauză s-a pronunțat în mod ipotetic cu privire la
evenimentul rutier și la avariile prezentate în fotografiile puse la dispoziție
de către reclamantă.
În ceea ce
privește neacordarea penalităților de întârziere recurenta învederând că prima
instanță și anume a apreciat că nu pot fi acordate penalitățile deoarece nu era
datorata toata suma solicitata cu titlu de despăgubire prin avizarea de dauna.
În schimb, sub
acest aspect, instanța de apel a apreciat că "obiecțiile" formulate
de parata SC C.A. SA în temeiul art. 64 din Ordinul C.S.A. nr. 20/2008,
potrivit adresei din 17 decembrie 2009, nu au vizat sumele solicitate de
apelanta reclamanta SC O.V.I.G. SA intimata parata contestând însăși obligația
de plata, și arătând că "dosarul va fi achitat după finalizarea cercetării
penale in cauza". Aceste "obiecții" nu au mai fost însă
susținute ulterior cu prilejul judecării cauzei și mai mult, în fata instanței,
pârâtă intimata SC C.A. SA a invocat alte obiectiuni.
Mai arată că
soluția este greșită, întrucât față cererea de despăgubiri formulată de
reclamantă s-au formulat obiectiuni în termenul de 15 zile impus de art. 64 alin.
(1) lit. b) din Normele R.C.A. asupra cărora reclamanta nu a înțeles să
răspundă acestora; reclamanta fiind obligată să răspundă, și numai dacă
instanța ar fi considerat neîntemeiate obiecțiunile se putea vorbi de curgerea
penalităților de întârziere, care nu pot opera decât de la pronunțarea
hotărârii și nu de la o dată anterioară acesteia. Sub acest aspect, recurenta
apreciază că raportat la temeinicia parțială a pretențiilor reținute la fond,
înseamnă că și obiecțiunile formulate de reclamantă sunt parțial întemeiate,
întrucât din raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat în cauză, nu s-a
putut stabili care este valoarea reală a despăgubirilor, valoarea cerută prin acțiune,
întrucât o parte din avariile suferite de autoturismul asigurat C.A.S.C.O. nu
provin din evenimentul rutier produs la data de 7 februarie 2009.
Recurenta
susține, în continuarea reglementările cu privire la posibilitatea
asigurătorului R.C.A. de a formula obiectiuni, sens în care, de asemenea,
critică soluția din apel, cu indicarea textelor de lege în această materie, în
opinia sa, nesoluționarea obiecțiunilor atrag sancțiunea de curgere a
penalităților de la data pronunțării hotărârii. Referitor la creanță, recurenta
susține că aceasta nu era certă cât timp cuantumul valorii reale a
despăgubirilor a fost contestat, nefiind certă, lichidă și exigibilă, în
aplicarea Ordinului S.C.A. nr. 20/2008, sens în care le enunță. Prin urmare,
recurenta susține că, atâta timp cât obiecțiunile formulate de societatea
pârâtă nu au fost soluționate de către societatea reclamantă, nu sunt
aplicabile dispozițiile alin. (4) din art. 64 din Normele privind asigurarea
obligatorie de răspundere civilă pentru prejudiciile produse prin accidente de
vehicule.
Înalta Curte,
din oficiu, la acest termen invocă nulitatea cererii de recurs în raport de
dispozițiile art. 302
1
alin. (1) lit. c) C. proc. civ. și a rămas în
pronunțare pe această excepție.
Înalta Curte
examinând cererea de recurs din perspectiva criticilor invocate și reține
nemotivarea în drept a acesteia în raport de reglementarea cuprinsă în art. 302
1
alin. (1) lit. c) C. proc. civ. pentru următoarele considerente:
Cu titlu
prealabil prima chestiune ce se impune a fi precizată este aceea că în actuala
reglementare, recursul este cale de atac de reformare, nedevolutivă, care se
exercită numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C.
proc. civ., iar dispozițiile art. 302
1
C. proc. civ. impun sub sancțiunea
nulității, respectarea unor exigențe pentru promovarea acestei căi de atac,
respectiv indicarea motivelor de nelegalitate și dezvoltarea lor.
În cauza de
față, recurenta deși susține greșita soluționare a penalităților de întârziere
și a modului de interpretare a obiecțiunilor despre care face vorbire, în
sensul încălcării art. 64 din Normele privind asigurarea obligatorie de
răspundere civilă pentru prejudiciile produse prin accidente de vehicule și a
Ordinului S.C.A. nr. 20/2008 - pe care le menționează expres - dezvoltarea
criticilor recurentei vizează aspecte de netemeinicie.
Astfel, după
cum se poate observa, în dezvoltarea criticilor recurenta se raportează la
expertiza tehnică de specialitate efectuată în cauză, contestă perioadele
stabilite referitoare la penalitățile de întârziere, aspecte care readuc în
discuție reaprecierea situației de fapt deja stabilită și reaprecierea probelor
administrate în cauză. Pe de altă parte, din lecturarea motivelor cuprinse în
cererea de recurs, Înalta Curte constată că recurenta nu motivează în drept în
ce constă nelegalitatea hotărârii atacate și nu conține argumentele de drept
aduse în sprijinul ei.
Altfel spus, în
cuprinsul cererii de recurs nu se regăsesc critici propriu zise la adresa
hotărârii recurate care face obiectul recursului, prin indicarea punctuală a
greșelilor săvârșite de instanță în raport de dispozițiile legale incidente și
a unor contraargumente la aprecierile și constatările instanței.
Practic, așa
cum se poate observa, prin criticile formulate recurenta își exprimă
nemulțumirea cu privire la soluțiile pronunțate de instanțe, critici de
netemeinicie, de reapreciere a probelor administrate în cauză și o restabilire
a situației de fapt, deși a indicat în termenul de azi încălcarea Ordinului
S.C.A. nr. 20/2008; de altfel și cele referitoare la încălcarea dispozițiilor
legale privind obiecțiunile, de asemenea, așa cum s-a arătat maisus, și acestea
sunt prezentate ca fiind aspecte de netemeinicie.
Cum criticile
formulate nu pot fi încadrate în nici unul dintre motivele de nelegalitate
prevăzute expres și limitativ de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., în limita
cărora să se poată exercita controlul judiciar în recurs, situație în care se
va aplica sancțiunea nulității recursului.
În considerarea
celor ce preced, constatând că recurenta nu s-a conformat obligației
reglementate de dispozițiile art. 302
1
alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității,
motivele de recurs și dezvoltarea lor, Înalta Curte, având în vedere și
inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 306 alin.
(2) C. proc. civ., va constata nulitatea cererii de recurs, conform art. 302
1
alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată
nulitatea cererii de recurs formulată de pârâta SC C.A. SA împotriva Deciziei civile
nr. 466 din 28 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a
- Vl-a civilă, în temeiul art. 302
1
alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică astăzi, 4 decembrie 2013.