ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 216/2014

Asupra recursului de față, constată

următoarele :

Prin

sentința nr. 784 din 23 februarie 2012 Tribunalul Dâmbovița, secția a ll-a

civilă de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de

reclamanta SC E.T.G. SRL și a obligat pârâtul L.G. să plătească reclamantei

suma de 67.292,62 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de reparații

auto, penalitățile în sumă de 41.048.49 lei calculate până la data de 27

octombrie 2010 și penalitățile ce vor curge în continuare până la plata

integrală a debitului principal, precum și 3.007 lei cheltuieli de judecată.

A admis cererea de chemare în garanție

formulată de pârât împotriva SC A.A. SA, pe care a obligat-o să plătească

pârâtului sumele cu care acesta a căzut în pretenții față de reclamantă, la

care se adaugă suma de 3.007 lei taxă timbru, timbru judiciar și 2.500 lei

onorariu avocat, respingând cererea de chemare în garanție față de S.L.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță

a reținut că la data de 9 ianuarie 2010, ora 16.00, în localitatea Fieni, a

avut loc un accident de circulație soldat cu avarierea autovehiculului,

proprietatea pârâtului L.G., cealaltă parte implicată în accident fiind S.L.,

conducătoare a autovehiculului.

După finalizarea reparațiilor,

societatea de asigurare, care avizase Dosarul de daună nr. DB1010DA000370 și

acceptase în principiu plata sumei de 67.292,62 lei, în baza înscrisurilor

depuse de partea păgubită, a refuzat plata contravalorii acestora, cu motivarea

că nu a fost stabilită vinovăția în producerea accidentului de către organele

de poliție sau parchet, caz în care nu poate fi ținută la plata despăgubirii, cu

atât mai mult cu cât, din declarațiile martorilor și planșele foto existente în

dosarul penal, rezultă că persoana asigurată S.L. nu se face vinovată de

producerea accidentului.

În calitatea sa de asigurător de

răspundere civilă obligatorie, chemata în garanție SC A. SA a fost obligată să

plătească pârâtului suma cu care acesta a căzut în pretenții, direct societății

reclamante, care a executat reparația, conform poliției R.C.A.

Tribunalul a respins acțiunea față de

chemata în garanție S.L., efectul încheierii poliței de asigurare de răspundere

civilă obligatorie fiind acela al subrogării societății de asigurare în

drepturile și obligațiile asiguratului.

Împotriva acestei sentințe a declarat

recurs, chemata în garanție SC A.R.A. SA, iar la termenul de judecată din data

de 14 iunie 2012, Curtea a recalificat calea de atac exercitată, ca fiind apel,

față de dispozițiile art. 282

1

C. proc. civ.

Curtea de Apel Ploiești, secția a ll-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 118 din 13 decembrie

2012 a respins ca nefondat, apelul declarat de chemata în garanție SC A.R.A. SA

prin Sucursala Târgoviște, pe care a obligat-o la plata sumei de 2.000 lei

cheltuieli de judecată către intimatul-pârât L.G.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a reținut din probele administrate că acestea conduc la concluzia

existenței culpei exclusive a chematei în garanție S.L. în producerea

accidentului rutier, soluția primei instanțe în legătură cu acest aspect fiind

legală și temeinică, iar referitor la cuantumul contravalorii reparațiilor de

67.292,62 lei solicitate de către reclamantă, s-a considerat că acesta este

dovedit prin înscrisurile anexate la dosarul cauzei.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, chemata în garanție SC A.R.A. SA prin sucursala Târgoviște a declarat

recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 3 și 9 C. proc. civ., solicitând

admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii

apelului, iar pe fond respingerea cererii de obligare la plata penalităților de

întârziere în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere.

Criticile aduse deciziei atacate se

referă în esență la faptul că în mod eronat Tribunalul Dâmbovița a reținut

cauza spre soluționare, în primă instanță, întrucât competența de soluționare

revenea Judecătoriei Pucioasa, ca urmare a faptului că valoarea obiectului

principal al cererii era inferioară limitei de 100.000 lei.

Mai susține recurenta că, instanța de

apel a pronunțat hotărârea cu aplicarea greșită a legii, având în vedere că, în

decizia atacată se invoca răspunderea delictuală, aceasta a reținut totuși, că

obligația de stabilire și plată a despăgubirilor de către asigurător își are

izvorul în contractul de colaborare dintre reclamantă și societatea de

asigurare, deși răspunderea ei este contractuală, putând fi obligată la plata,

cel mult a penalităților în cuantum de 0,1%, calculate pentru fiecare zi de

întârziere, conform Ordinului din 2009.

Analizând criticile aduse deciziei

atacate în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că

acestea sunt nefondate, urmând ca recursul declarat de chemata în garanție SC A.R.A.

SA prin sucursala Târgoviște să fie respins, pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de art. 304 pct. 3 C.

proc. civ. poate fi invocat în recurs pentru a solicita modificarea sau casarea

unei hotărâri, atunci când aceasta s-a dat cu încălcarea competenței de ordine

publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii.

În ceea ce privește motivul de recurs

referitor la necompetența materială a instanței de fond, se constată că chemată

în garanție a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului

Dâmbovița, excepție ce a fost pusă în discuția părților la termenul de judecată

din 11 aprilie 2011 și care în mod legal a fost respinsă, motivat de

împrejurarea că valoarea totală solicitată prin acțiune era de 118.341,11 lei,

aspect ce atrage incidența dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.,

totodată reținându-se faptul că, această critică nu a făcut obiectul motivelor

de apel, astfel că, din această perspectivă hotărârea prin care s-a stabilit

competența de soluționare a cauzei a devenit irevocabilă.

Pe de altă parte, dispozițiile art. 98

din Noul C. proc. civ. nu sunt incidente în speță deoarece litigiul este

anterior intrării în vigoare a acestui act normativ.

Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. poate fi invocat în recurs pentru a solicita modificarea sau casarea

unei hotărâri, atunci când aceasta este lipsită de temei legal ori a fost dată

cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Critica recurentei întemeiată pe acest

motiv vizează teza a doua a acestui articol, respectiv aplicarea greșită a

legii, în opinia sa societatea de asigurări nu poate fi obligată la plata

penalităților de întârziere de 0,5% zi de întârziere, penalități prevăzute

exclusiv în contractul dintre reclamanta SC E.T.G. SRL și pârâtul L.G., în

temeiul răspunderii delictuale, atâta timp cât răspunderea acesteia este

contractuală.

Din perspectiva acestui motiv de

recurs, se constată că nu poate fi primită critica recurentei, având în vedere

că prima instanță a admis acțiunea reclamantei obligând pârâtul la plata

contravalorii serviciilor de reparații auto și la plata penalităților de

întârziere aferente creanței până la data de 27 octombrie 2010, conform

contractului de reparații auto și la plata penalităților de întârziere în

continuare, până la achitarea integrală a debitului principal, totodată, fiind

admisă și cererea de chemare în garanție a societății de asigurare, care a fost

obligată să-i plătească pârâtului sumele cu care acesta a căzut în pretenții

față de reclamantă.

În acest context, se reține că în mod

corect a apreciat Curtea de Apel Ploiești faptul că, diferența dintre cuantumul

penalităților de întârziere de 0,1% stabilit prin Ordinul din 2009 și cel de

0,5% stabilit prin contractul încheiat între pârât și reclamantă se circumscrie

prejudiciului produs prin neplata la termen a contravalorii reparațiilor,

neplată de care se face vinovată societatea de asigurare, întrucât fapta

acesteia, respectiv refuzul de plată a determinat curgerea penalităților de

întârziere, iar efectul încheierii poliței de asigurare de răspundere civilă

obligatorie fiind acela al subrogării societății de asigurare în drepturile și

obligațiile asiguratului, rezultă că, plata este o consecință directă a

prejudiciului produs.

În acest context, nu se poate constata

că s-au încălcat dispozițiile legii pentru a fi reținute motivele prevăzute de art.

304 pct. 3 și 9 C. proc. civ. și pe cale de consecință, întrucât critica adusă

deciziei pronunțate de Curtea de Apel Ploiești este nefondată, potrivit art. 312

alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat

de chemata în garanție SC A.R.A. SA prin sucursala Târgoviște, pe care o va

obliga, în temeiul art. 274 C. proc. civ. să-i achite intimatului-pârât L.G.

suma de 3.500 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat,

conform chitanței aflate la fila 18 din dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de chemata în garanție SC A.R.A. SA prin sucursala Târgoviște împotriva Deciziei

nr. 118 din 13 decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a

ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Obligă recurenta-chemată în garanție

SC A.R.A. SA prin

Sucursala Târgoviște să-i achite

intimatului-pârât L.G. suma de 3.500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

28 ianuarie 2014.