ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1764/2013

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 7 din data de 20 ianuarie 2012, pronunțată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. 5610/95/2011, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul V.G.G. în contradictoriu cu pârâta SC G.R.A.R. SA București - prin Sucursala Vâlcea s-a respins acțiunea față de pârâtul-intervenient I.I., a fost obligată pârâta să achite reclamantului suma de 4492 RON despăgubiri civile și suma de 6000 RON daune morale. S-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata beneficiului nerealizat, pârâta fiind obligată la 2000 RON cheltuieli de judecată către reclamant. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că la data de 17 aprilie 2010, autoturismul D. înmatriculat sub nr. xxx, condus de către reclamant, a intrat în coliziune cu autoturismul O.A.

nr. yyy, condus de intervenientul I.I., autoturismul fiind avariat în proporție de 90%, iar reclamantul suferind leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 55 zile de îngrijiri medicale. În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor solicitate pentru daunele produse autoturismului, instanța de fond, în raport de concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară efectuat în cauză, a considerat că suma datorată de societatea pârâtă cu acest titlu este de 4492 RON, sumă necontestată de părți. În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata beneficiului nerealizat de reclamant ca urmare a leziunilor suferite, în cuantum de 100.000 RON, instanța a constatat că acesta nu a fost dovedit.

S-a constatat că societatea pârâtă a oferit 6000 RON cu titlul de daune morale - sumă care este apreciată îndestulătoare de către instanță, având în vedere criteriile care au fost avute în vedere. S-a mai reținut că obligația de despăgubire revine în exclusivitate societății pârâte, în conformitate cu dispozițiile art. 48 - 58 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, intervenientul având o poliță de asigurare legal încheiată. Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul V.G.G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, pin Decizia nr. 74 din 22 mai 2012, a admis apelul reclamantului, a schimbat sentința atacată în sensul că a obligat pârâta SC G.R.A.R.

SA să achite reclamantului V.G.G. suma de 50.000 RON daune morale. În pronunțarea acestei decizii instanța de control judiciar a reținut, în esență, față de probatoriul administrat, că nu există legătură de cauzalitate între diminuarea capacității de muncă a apelantului reclamant urmare a accidentului rutier și lipsa resurselor financiare pentru a plăti concesiunea, resurse pe care, de altfel, acesta trebuia să le dețină atunci când s-a înscris la licitație, mai ales că mai participase anterior, după propriile susțineri, la licitații de acest fel, astfel că acestuia nu i se pot acorda sumele pe care le-ar fi obținut de la APIA în cazul în care ar fi concesionat pășunea P., neputându-se considera că neobținerea acestui beneficiu s-a datorat accidentului de circulație.

Cu privire la cuantificarea daunelor morale instanța a constatat inexistența suportului probator, judecătorul apreciind suma globală în raport de consecințele suferite de parte vătămată pe orice plan. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul V.G.G. și pârâta SC G.R.A.R. SA București prin Sucursala Vâlcea. I. Recurentul-reclamant își subsumează criticile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ.

Într-o primă critică recurentul-reclamant arată că în ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata beneficiului nerealizat ca urmare a leziunilor suferite în cuantum de 100.000 RON atât instanța de fond cât și cea de apel în mod greșit l-au respins considerând că acesta nu a fost dovedit întrucât la dosarul cauzei există nenumărate acte din care reiese că deține în proprietate exploatația agrozootehnică RO qqq, având în proprietate peste 300 de ovine, instanța în mod eronat considerând că nu există legătură de cauzalitate între diminuarea capacității de muncă urmare a accidentului de circulație și lipsa resurselor financiare pentru a plăti concesiunea, neținând cont de actele depuse la dosarul cauzei.

A doua critică formulată de recurentul-pârât vizează faptul că instanța de apel a subevaluat prejudicial moral în raport cu suferințele fizice și psihice suferite de recurent ca urmare accidentului de circulație produs în data de 17 aprilie 2010, dat fiind numărul mare de îngrijiri medicale, faptul că a rămas cu o incapacitate adaptivă de 20% și cu scăderea capacității de muncă în același procent, așa cum rezultă din raportul de expertiză IML, cât și faptul că din cauza traumatismelor fizice suferite nu a putut să-și desfășoare și să coordoneze activitatea exploatației agricole zootehnice încercând mari prejudicii financiare. Consideră recurentul că suma de 50.000 RON acordată de instanță cu titlu de daune morale este mult prea mică față de traumele pe care Ie-a suferit ca urmare a acestui accident de circulație.

II. Recurenta-pârâtă SC G.R.A.R. SA București solicită desființarea deciziei atacate și menținerea hotărârii instanței de fond arătând că în mod corect instanța de fond a apreciat asupra despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale având în vedere probele aflate la dosar, reclamantul nefăcând dovada decât a unei vătămări minore a sănătății pentru care a fost internat 3 zile după cum rezultă din actele medicale depuse la dosar, respectiv, certificat medico-legal din 23 aprilie 2010 din care rezultă că a fost internat timp de 3 zile, în perioada 17 - 20 aprilie 2010, că prezintă doar echimoze și nicio leziune osoasă.

Concluzionează recurenta-pârâtă că din înscrisurile enumerate în cererea de recurs rezultă că starea de invaliditate a reclamantului este mult anterioară datei producerii accidentului, nefiind o consecință a accidentului rutier, astfel că nu poate fi pusă în sarcina asiguratului, această veche afecțiune a reclamantului și, implicit, nu poate fi imputată societății recurente vreo obligație de a repara un vechi prejudiciu al sănătății reclamantului, întrucât nu există o legătură de cauzalitate între producerea accidentului și acest prejudiciu, raportul de cauzalitate fiind un element esențial al răspunderii civile delictuale.

Arată recurenta-pârâtă că împrejurarea că daunele morale urmează să fie preluate de asigurătorul RCA în baza unui contract de asigurare nu poate constitui motiv de amplificare a nivelului acestor despăgubiri, întrucât o astfel de abordare, fără justificare în prevederi legale, creează grave inechități și discrepanțe între diversele categorii de victime/persoane prejudiciate, deși nu se poate considera că durerea/suferința pricinuită prin vătămare/pierderea ființei dragi este mai mică pentru că nu există un asigurător care să preia plata despăgubirilor morale, rolul daunelor morale fiind acela de a compensa suferințele de ordin fizic și/sau psihic prin care persoana vătămată prin infracțiune a trecut, dar cuantumul lor trebuie să fie echitabil, fără a conduce la o îmbogățire nejustificată a părții civile.

Consideră recurenta-pârâtă că instanței de judecată îi revine misiunea ca, la calculul sumelor ce vor fi acordate cu titlu de daune morale, să țină seama de efectul compensatoriu pe care asemenea sume trebuie să îl aibă, iar nicidecum că aceste sume să se constituie în amenzi excesive pentru autorii daunelor ori venituri nejustificate pentru victimele daunelor, motiv pentru care solicită instanței de recurs să constate că sumele acordate de către instanța de fond sunt mai mult decât acoperitoare pentru prejudiciul suferit de reclamant și, pe cale de consecință, casarea Deciziei nr. 74 din 22 mai 2012 a Curții de Apel Craiova ca fiind neîntemeiată și nelegală și menținerea în totalitate Sentința nr. 7 din 20 ianuarie 2012 a Tribunalului Gorj ca temeinică și legală.

Înalta Curte, examinând cererea de recurs din perspectiva criticilor invocate, constatând întemeiată excepția nulității cererii privind recursul, invocată de intimatele-pârâte, reține nemotivarea în drept a acesteia în raport de reglementarea cuprinsă în art. 302 1 lit. c) C. proc. civ., pentru următoarele considerente. Recursul, cale extraordinară de atac, poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate, în reglementarea expresă și limitativă redată în art. 304 C. proc. civ. Recurenta-reclamantă își circumscrie criticile în mod global motivelor de modificare prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 și C. proc. civ., raportându-se la hotărârea instanțelor - cu predilecție la hotărârea instanței de fond - din perspectiva situației de fapt reținută și a probatoriului administrat.

Așadar, simpla prezentare a motivelor de netemeinicie de către recurent, reiterarea unor situații de fapt, în lipsa unei argumentații în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de modificare indicate fac imposibilă exercitarea efectivă a controlului de legalitate al instanței de recurs. Practic, prin criticile invocate recurenta-reclamantă își exprimă nemulțumirea cu privire la soluțiile pronunțate de instanțe, dar aduce în susținere argumente ce își propun să repună în discuție situații de fapt precum și reinterpretarea probatoriului, împrejurare care situează analiza acestora în sfera controlului de temeinicie și nu în aceea a controlului de legalitate configurat expres și limitativ de art. 304 C. proc.

civ. În considerarea celor ce preced, constatând că recurenta nu s-a conformat obligației reglementată de dispozițiile art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de recurs și dezvoltarea lor, Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va admite excepția invocată de intimatele-pârâte și va constata nulitatea cererii de recurs în temeiul art. 302 lit. c) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nulitatea cererilor de recurs formulate de recurentul-reclamant V.G.G. și de pârâta SC G.R.A.R. SA București - prin Sucursala Vâlcea împotriva Deciziei nr. 74 din 22 mai 2012, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în temeiul art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 23 aprilie 2013. Procesat de GGC - NN