ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1764/2013

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 7 din data de 20 ianuarie

2012, pronunțată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. 5610/95/2011, s-a admis în

parte acțiunea formulată de reclamantul V.G.G. în contradictoriu cu pârâta SC

G.R.A.R. SA București - prin Sucursala Vâlcea s-a respins acțiunea față de

pârâtul-intervenient I.I., a fost obligată pârâta să achite reclamantului suma

de 4492 RON despăgubiri civile și suma de 6000 RON daune morale.

S-a respins capătul

de cerere privind obligarea pârâtei la plata beneficiului nerealizat, pârâta

fiind obligată la 2000 RON cheltuieli de judecată către reclamant.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de fond a reținut că la data de 17 aprilie 2010, autoturismul

D. înmatriculat sub nr. xxx, condus de către reclamant, a intrat în coliziune

cu autoturismul O.A. nr. yyy, condus de intervenientul I.I., autoturismul fiind

avariat în proporție de 90%, iar reclamantul suferind leziuni pentru a căror

vindecare au fost necesare 55 zile de îngrijiri medicale.

În ceea ce privește

cuantumul despăgubirilor solicitate pentru daunele produse autoturismului,

instanța de fond, în raport de concluziile raportului de expertiză tehnică

judiciară efectuat în cauză, a considerat că suma datorată de societatea pârâtă

cu acest titlu este de 4492 RON, sumă necontestată de părți.

În ceea ce privește

capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata beneficiului nerealizat de

reclamant ca urmare a leziunilor suferite, în cuantum de 100.000 RON, instanța

a constatat că acesta nu a fost dovedit.

S-a constatat că

societatea pârâtă a oferit 6000 RON cu titlul de daune morale - sumă care este

apreciată îndestulătoare de către instanță, având în vedere criteriile care au

fost avute în vedere.

S-a mai reținut că

obligația de despăgubire revine în exclusivitate societății pârâte, în conformitate

cu dispozițiile art. 48 - 58 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și

reasigurările în România, intervenientul având o poliță de asigurare legal

încheiată.

Împotriva sentinței a

declarat apel reclamantul V.G.G., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Curtea de Apel

Craiova, secția a II-a civilă, pin Decizia nr. 74 din 22 mai 2012, a admis

apelul reclamantului, a schimbat sentința atacată în sensul că a obligat pârâta

SC G.R.A.R. SA să achite reclamantului V.G.G. suma de 50.000 RON daune morale.

În pronunțarea

acestei decizii instanța de control judiciar a reținut, în esență, față de

probatoriul administrat, că nu există legătură de cauzalitate între diminuarea

capacității de muncă a apelantului reclamant urmare a accidentului rutier și

lipsa resurselor financiare pentru a plăti concesiunea, resurse pe care, de

altfel, acesta trebuia să le dețină atunci când s-a înscris la licitație, mai

ales că mai participase anterior, după propriile susțineri, la licitații de

acest fel, astfel că acestuia nu i se pot acorda sumele pe care le-ar fi

obținut de la APIA în cazul în care ar fi concesionat pășunea P., neputându-se

considera că neobținerea acestui beneficiu s-a datorat accidentului de

circulație.

Cu privire la

cuantificarea daunelor morale instanța a constatat inexistența suportului

probator, judecătorul apreciind suma globală în raport de consecințele suferite

de parte vătămată pe orice plan.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs reclamantul V.G.G. și pârâta SC G.R.A.R. SA

București prin Sucursala Vâlcea.

I.

Recurentul-reclamant își subsumează criticile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Într-o primă critică

recurentul-reclamant arată că în ceea ce privește capătul de cerere privind

obligarea pârâtei la plata beneficiului nerealizat ca urmare a leziunilor

suferite în cuantum de 100.000 RON atât instanța de fond cât și cea de apel în

mod greșit l-au respins considerând că acesta nu a fost dovedit întrucât la

dosarul cauzei există nenumărate acte din care reiese că deține în proprietate

exploatația agrozootehnică RO qqq, având în proprietate peste 300 de ovine,

instanța în mod eronat considerând că nu există legătură de cauzalitate între

diminuarea capacității de muncă urmare a accidentului de circulație și lipsa

resurselor financiare pentru a plăti concesiunea, neținând cont de actele

depuse la dosarul cauzei.

A doua critică

formulată de recurentul-pârât vizează faptul că instanța de apel a subevaluat

prejudicial moral în raport cu suferințele fizice și psihice suferite de

recurent ca urmare accidentului de circulație produs în data de 17 aprilie

2010, dat fiind numărul mare de îngrijiri medicale, faptul că a rămas cu o

incapacitate adaptivă de 20% și cu scăderea capacității de muncă în același

procent, așa cum rezultă din raportul de expertiză IML, cât și faptul că din

cauza traumatismelor fizice suferite nu a putut să-și desfășoare și să

coordoneze activitatea exploatației agricole zootehnice încercând mari

prejudicii financiare.

Consideră recurentul

că suma de 50.000 RON acordată de instanță cu titlu de daune morale este mult

prea mică față de traumele pe care Ie-a suferit ca urmare a acestui accident de

circulație.

II. Recurenta-pârâtă

SC G.R.A.R. SA București solicită desființarea deciziei atacate și menținerea

hotărârii instanței de fond arătând că în mod corect instanța de fond a

apreciat asupra despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale având în

vedere probele aflate la dosar, reclamantul nefăcând dovada decât a unei

vătămări minore a sănătății pentru care a fost internat 3 zile după cum rezultă

din actele medicale depuse la dosar, respectiv, certificat medico-legal din 23

aprilie 2010 din care rezultă că a fost internat timp de 3 zile, în perioada 17

- 20 aprilie 2010, că prezintă doar echimoze și nicio leziune osoasă.

Concluzionează

recurenta-pârâtă că din înscrisurile enumerate în cererea de recurs rezultă că

starea de invaliditate a reclamantului este mult anterioară datei producerii

accidentului, nefiind o consecință a accidentului rutier, astfel că nu poate fi

pusă în sarcina asiguratului, această veche afecțiune a reclamantului și,

implicit, nu poate fi imputată societății recurente vreo obligație de a repara

un vechi prejudiciu al sănătății reclamantului, întrucât nu există o legătură

de cauzalitate între producerea accidentului și acest prejudiciu, raportul de

cauzalitate fiind un element esențial al răspunderii civile delictuale.

Arată

recurenta-pârâtă că împrejurarea că daunele morale urmează să fie preluate de

asigurătorul RCA în baza unui contract de asigurare nu poate constitui motiv de

amplificare a nivelului acestor despăgubiri, întrucât o astfel de abordare,

fără justificare în prevederi legale, creează grave inechități și discrepanțe

între diversele categorii de victime/persoane prejudiciate, deși nu se poate considera

că durerea/suferința pricinuită prin vătămare/pierderea ființei dragi este mai

mică pentru că nu există un asigurător care să preia plata despăgubirilor

morale, rolul daunelor morale fiind acela de a compensa suferințele de ordin

fizic și/sau psihic prin care persoana vătămată prin infracțiune a trecut, dar

cuantumul lor trebuie să fie echitabil, fără a conduce la o îmbogățire

nejustificată a părții civile.

Consideră

recurenta-pârâtă că instanței de judecată îi revine misiunea ca, la calculul

sumelor ce vor fi acordate cu titlu de daune morale, să țină seama de efectul

compensatoriu pe care asemenea sume trebuie să îl aibă, iar nicidecum că aceste

sume să se constituie în amenzi excesive pentru autorii daunelor ori venituri

nejustificate pentru victimele daunelor, motiv pentru care solicită instanței

de recurs să constate că sumele acordate de către instanța de fond sunt mai

mult decât acoperitoare pentru prejudiciul suferit de reclamant și, pe cale de

consecință, casarea Deciziei nr. 74 din 22 mai 2012 a Curții de Apel Craiova ca

fiind neîntemeiată și nelegală și menținerea în totalitate Sentința nr. 7 din

20 ianuarie 2012 a Tribunalului Gorj ca temeinică și legală.

Înalta Curte,

examinând cererea de recurs din perspectiva criticilor invocate, constatând

întemeiată excepția nulității cererii privind recursul, invocată de

intimatele-pârâte, reține nemotivarea în drept a acesteia în raport de

reglementarea cuprinsă în art. 302

1

lit. c) C. proc. civ., pentru

următoarele considerente.

Recursul, cale extraordinară

de atac, poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate, în

reglementarea expresă și limitativă redată în art. 304 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă

își circumscrie criticile în mod global motivelor de modificare prevăzute de

art. 304 pct. 8 și 9 și C. proc. civ., raportându-se la hotărârea instanțelor -

cu predilecție la hotărârea instanței de fond - din perspectiva situației de

fapt reținută și a probatoriului administrat.

Așadar, simpla

prezentare a motivelor de netemeinicie de către recurent, reiterarea unor

situații de fapt, în lipsa unei argumentații în drept care să situeze criticile

în sfera temeiurilor de modificare indicate fac imposibilă exercitarea efectivă

a controlului de legalitate al instanței de recurs.

Practic, prin criticile

invocate recurenta-reclamantă își exprimă nemulțumirea cu privire la soluțiile

pronunțate de instanțe, dar aduce în susținere argumente ce își propun să

repună în discuție situații de fapt precum și reinterpretarea probatoriului,

împrejurare care situează analiza acestora în sfera controlului de temeinicie

și nu în aceea a controlului de legalitate configurat expres și limitativ de

art. 304 C. proc. civ.

În considerarea celor

ce preced, constatând că recurenta nu s-a conformat obligației reglementată de

dispozițiile art. 302

1

lit. c) C. proc. civ. potrivit cărora cererea

de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de recurs și

dezvoltarea lor, Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de

ordine publică care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va

admite excepția invocată de intimatele-pârâte și va constata nulitatea cererii

de recurs în temeiul art. 302 lit. c) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea

cererilor de recurs formulate de recurentul-reclamant V.G.G. și de pârâta SC

G.R.A.R. SA București - prin Sucursala Vâlcea împotriva Deciziei nr. 74 din 22

mai 2012, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în

temeiul art. 302

1

lit. c) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședința publică, astăzi 23 aprilie 2013.

Procesat

de GGC - NN