ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4098/2013
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4098/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra
recursului de față;
Din examinarea
lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2157 din
9 mai 2012, Tribunalul Specializat Cluj a admis în parte cererea formulată de
reclamantul F.D.G. în contradictoriu cu pârâta SC E.R.A.R. SA, a obligat pârâta
să plătească reclamantului următoarele sume de bani:
a) suma de
8.975,48 lei, reprezentând daune materiale (contravaloarea bunurilor și
serviciilor medicale plătite SC M.O. SRL și a medicamentelor achiziționate de
la SC R.F. SRL) cauzate reclamantului de dl M.A.M., asiguratuln R.C.A. al
pârâtei, prin producerea accidentului auto de la data de 3 decembrie 2010;
b) suma de
429.970,00 lei (echivalentul a 100.000 euro la cursul din 3 decembrie 2010,
4,2997 lei/1 euro) reprezentând daune morale pentru suferințele cauzate
reclamantului de dl M.A.M., asiguratul R.C.A. al pârâtei, prin producerea
accidentului auto de la data de 3 decembrie 2010;
c) penalități
de întârziere în cuantum de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere a plății
sumelor arătate la pct. 2 lit. a) și lit. b) din prezenta hotărâre, calculate
începând cu data introducerii acțiunii, 24 august 2011 și până la plata
integrală a sumelor arătate la pct. 2 lit. a) și lit. b) din prezenta hotărâre;
d) lunar, câte
602,00 lei, începând cu data emiterii deciziei medicale asupra capacității de
muncă, 5 iulie 2011, și până la încetarea stării de incapacitate a
reclamantului, respingându-se ca neîntemeiate pretențiile suplimentare ale
reclamantului F.D.G.
Pentru a
pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
La 3 decembrie
2010 a avut loc un accident de circulație în municipiul Dej în care au fost
implicate două autoturisme: unul condus de defunctul M.A.M. și unul condus de
reclamant.
Tribunalul a
reținut răspunderea civilă delictuală în condițiile art. 999 C. civ. a
defunctului M.A.M. și răspunderea pârâtei în temeiul art. 49, 50, art. 54 alin.
(2) și art. 55 alin. (1) din Legea nr. 136/1995, în speță nefiind contestate
nici fapta ilicită, nici existența prejudiciului și nici raportul de
cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu.
În speță nu a
fost contestat nici raportul contractual născut în baza contractului de
asigurare de răspundere civilă R.C.A. - polița de asigurare încheiată de M.D.
cu societatea de asigurări parata.
În ceea ce
privește daunele materiale solicitate de reclamant, tribunalul a reținut incidența
în speță a dispozițiilor art. 26 alin. (1) și art. 49 alin. (1) lit. a) și
f) din Ordinul C.S.A. din 2010.
Referitor la
daunele morale, tribunalul a avut în vedere faptul că aspectele care prezintă
relevanță pentru stabilirea întinderii despăgubirii care urmează a fi stabilită
în sarcina pârâtei sunt cele de ordin medical referitoare la urmările
accidentului din 3 decembrie 2008 care au influențat viața reclamantului:
suferințele acestuia (care vor determina sumele cuvenite cu titlu de pretium
doloris), numărul și durata procedurilor medicale la care a fost supus
reclamantul, incapacitatea adaptativă a reclamantului.
Tribunalul a
apreciat că acordarea către reclamant a echivalentului în lei a sumei de
100.000 euro, precum și a penalităților de întârziere în cuantum de 0,1 %
pentru fiecare zi de întârziere, conform art. 37 din Ordinul C.S.A. din 2010,
apare ca fiind pe deplin justificată, atât prin raportare la suferințele deja
trăite de reclamant, cât și prin raportare la dificultățile ulterioare pe care
le va suporta reclamantul ca urmare a incapacității sale adaptative.
Împotriva
acestei sentințe au formulat apeluri atât reclamantul F.D.G., cât și pârâtele
SC E.R.A.R. SA și SC E.R.A.R. SA - sucursala Cluj solicitând admiterea acestora
și modificarea hotărârii apelate.
Prin Decizia civilă
nr. 137 din 24 octombrie 2012, Curtea de Apel Cluj, secția a ll-a civilă, de contencios
administrativ și fiscal, a respins apelurile.
Pentru a
pronunța această soluție, Curtea a reținut următoarele:
Instanța de fond
a reținut în mod corect că nu există un impediment în promovarea cererii de
chemare în judecată de către reclamant pentru a obține repararea integrală a
prejudiciului suferit.
În ceea ce
privește daunele morale, nu prezintă relevanță cuantumul daunelor morale
acordate în alte cauze de către instanțele judecătorești, atât timp cât
hotărârile judecătorești sunt pronunțate în baza probelor administrate în
fiecare dosar în parte.
Cu privire la
penalități, Curtea a reținut obligația reparării integrale a prejudiciului, în
virtutea contractului de asigurare încheiat anterior producerii accidentului,
precum și necesitatea instituirii unei măsuri prin care să se asigure, pe de o
parte, executarea cât mai rapidă a obligației de plată, raportat la necesitatea
reparării integrale a prejudiciului.
Instanța de
fond a acordat în mod corect suma lunară de 602 lei până la încetarea stării de
incapacitate, neavând relevanță termenul de revizuire întrucât în mod evident
în situația în care se stabilește că a încetat starea de incapacitate, se va
încheia și obligația de plată stabilită în sarcina apelantelor.
Împotriva
acestei decizii au formulat recurs pârâtele SC E.R.A.R. SA și SC E.R.A.R. SA - sucursala
Cluj, criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate:
Hotărârea nu
cuprinde motivele pe care se sprijină (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.).
Hotărârea nu
răspunde aspectelor de nelegalitate și netemeinicie a sentinței așa cum au fost
invocate de către pârâte, constituind prin aceasta o încălcare a art. 6 alin.
(1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
O motivare
excesiv de succintă sau necorespunzătoare în raport cu complexitatea cauzei
echivalează practic, cu inexistența motivării.
Instanța nu a
luat în considerare niciunul din argumentele pe care pârâtele le-au prezentat
punctual în susținerea netemeiniciei și nelegalității deciziei atacate.
Singurele răspunsuri la toate problemele invocate se constituie practic în
achiesări la hotărârea primei instanțe manifestate prin formule care nu au
aptitudinea de a convinge că aceste susțineri au fost efectiv analizate.
Hotărârea a
fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc.
civ.).
Problema
inadmisibilității acțiunii. Potrivit dispozițiilor art. 55 alin. (5) din Legea nr.
136/1995 „în situația efectuării plății de către asigurătorul de răspundere
civilă direct din contul bancar al persoanei păgubite, aceasta se consideră a
fi integral despăgubită dacă în termen de 30 de zile de la data intrării sumei
în contul bancar nu a notificat asigurătorului de răspundere civilă eventualele
obiecții referitoare la cuantumul despăgubirii".
Reclamantul nu
a manifestat în interiorul termenul 30 de zile de la data primirii banilor, noi
pretenții decurgând din accidentul auto.
Cuantumul
daunelor morale - încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 998 -
999 C. civ. coroborate cu dispozițiile Legii nr. 136/1995, respectiv cu
dispozițiile Ordinului C.S.A. din 2010.
Problema care
se ridică efectiv este aceea a stabilirii cuantumului daunelor morale, în
condițiile în care nu există dispoziții care să se constituie în criterii
minimale pentru individualizarea sumelor raportat la situația concretă din
fiecare caz în parte.
Nevoia de
recompensare a victimei suferinde cu sume foarte mari (care oricum nu au
aptitudinea de a șterge traumele îndurate) nu trebuie să înfrângă realitatea
socială pe care această recompensare o produce.
Netemeinicia
penalităților de întârziere - încălcarea dispozițiilor art. 36 teza a doua din
Ordinul din 2010.
Potrivit art. 36
din Ordinul din 2010 „Despăgubirea se plătește de către asigurătorul R.C.A. în
maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii
răspunderii și cuantificării daunei, solicitat în scris de către asigurător,
sau de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească
definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o
plătească".
Reclamantul nu
a depus toate documentele necesare pentru stabilirea despăgubirilor odată cu
notificarea din 6 iulie 2011.
Pe de altă
parte, susțin recurentele, obligația acestora de a plăti despăgubirile
reclamantului este exigibilă doar de la data pronunțării unei hotărâri
judecătorești definitive.
La data luată
drept referință de către instanța de judecată, reclamantul nu deținea o creanță
certă.
Justificarea
perioadei pentru acordarea sumei lunare de 602 lei: decizia medicală prin care
se stabilește incapacitatea de muncă a reclamantului are valabilitate doar până
la 15 iulie 2013, când este necesară o revizuire a stării reclamantului. Doar
în această perioadă se știe cu certitudine că reclamantului i se creează un
prejudiciu, prin faptul că este în incapacitate de muncă și nu poate să obțină
venituri din muncă.
În cauză,
intimatul F.D.G. a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului.
Analizând
recursul, prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte
apreciază recursul ca fiind nefondat și acesta urmează a fi respins pentru
următoarele considerente:
Hotărârea
atacată, prin considerentele sale a răspuns argumentelor recurentei referitoare
la inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată, la penalitățile în cuantum
de 0,1 % pe zi de întârziere, la suma stabilită pentru daunele morale, precum
și la faptul că termenul de revizuire a stării de incapacitate de muncă nu prezintă
relevanță întrucât în situația în care se stabilește ulterior că aceasta a
încetat se va încheia și obligația de plată aferentă.
În cauză nu au
fost încălcate dispozițiile art. 55 alin. (5) din Legea nr. 136/1995.
Suma acordată
de către recurenta pârâtă SC E.R.A.R. SA - sucursala Cluj a reprezentat doar
contravaloarea prejudiciului corespunzător distrugerii autoturismul cu număr de
înmatriculare.
Astfel, nu
există niciun impediment în promovarea cererii de chemare în judecată de către
reclamantul intimat pentru repararea integrală a prejudiciului suferit și
respectiv obligarea pârâtei recurente la plata daunelor materiale și morale.
Stabilirea
obligației de plată în sarcina recurentei a daunelor morale s-a realizat în
temeiul dispozițiilor Legii nr. 136/1995, Ordinului din 2010 și art. 998 - 999 C.
civ.
Criteriile
avute în vedere pentru stabilirea cuantumului daunelor morale au fost: urmările
accidentului din 3 decembrie 2010 care au avut o gravitate deosebită pentru
reclamantul intimat, leziunile suferite au necesitat 280 - 290 zile de
îngrijiri medicale, au necesitat multiple intervenții chirurgicale, cu
consecința unei eventuale infirmități -scurtarea membrului inferior drept. Un
alt factor este reprezentat de modificarea nivelului calității vieții sale. Pe
lângă imposibilitatea reclamantului - intimat de a desfășura orice activitate
care presupune folosirea normală a membrelor inferioare, accidentul a avut
urmări asupra moralului reclamantului, care la momentul accidentului avea 37 de
ani. Coeficientul de incapacitate adaptivă, 50 % exprimă gradul de tulburare
morfologică și funcțională care apare în adaptarea individului la viața
socio-profesională, în desfășurarea activităților de zi cu zi.
În ceea ce
privește cuantumul daunelor morale, această problemă constituie o chestiune ce
vizează temeinicia deciziei recurate, nefiind posibilă încadrarea acesteia
într-unui din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C.
proc. civ., astfel că nu poate face obiectul prezentului recurs.
Înalta Curte
reține că instanța a stabilit în mod corect criteriile care au stat la baza
stabilirii cuantumului daunelor morale, cele mai importante fiind gravitatea,
intensitatea și amploarea suferințelor victimelor accidentelor rutiere.
Potrivit
dispozițiilor art. 36 din Ordinul din 2010: "(1) Despăgubirea se plătește
de către asigurătorul R.C.A. în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului
document necesar stabilirii răspunderii și cuantificării daunei, solicitat în
scris de către asigurător, sau de la data la care asigurătorul a primit o
hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care
este obligat să o plătească".
De asemenea „în
termen de cel mult 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat de
către partea prejudiciată ori de către asigurat, asigurătorul R.C.A. este
obligat:
a) fie să
răspundă cererii părții solicitante, formulând oferta de despăgubire potrivit
propriilor investigații cu privire la producerea evenimentului asigurat, în
cazul în care se dovedește îndeplinirea condițiilor de asigurare și producerea
riscurilor acoperite prin asigurarea obligatorie R.C.A;
b) fie să
notifice părții prejudiciate motivele pentru care nu a aprobat în totalitate
sau parțial pretențiilor de despăgubire".
Sancțiunea
pentru nerespectarea acestor obligații este prevăzută la art. 37 din același
ordin sub forma unor penalități de întârziere:
„Dacă
asigurătorul R.C.A. nu își îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute la art.
36 sau și le îndeplinește defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat
despăgubirea, la suma de despăgubire cuvenită, care se plătește de asigurător,
se aplică o penalizare de 0,1 % calculată pentru fiecare zi de
întârziere".
Întrucât
recurenta nu a respectat termenele stabilite prin Ordinul din 2010, aceasta va
plăti penalizări de întârziere de 0,1 % calculate pentru fiecare zi de
întârziere conform dispozițiilor sus-menționate.
Art. 36 din Ordinul
din 2010 nu face distincție între daunele materiale și daunele morale, astfel
că penalizările de întârziere se plătesc indiferent de natura daunelor, dacă nu
sunt respectate termenele prevăzute.
Instanța de
apel a reținut corect că pârâta - recurentă este obligată să plătească
penalități de întârziere datorită neîndeplinirii obligațiilor prevăzute de art.
36 și sancționate de art. 37 din Ordinul din 2010.
Suma de 602 lei
lunar a fost stabilită începând cu data emiterii deciziei medicale și până la
încetarea stării de incapacitate.
Aceasta este o
măsură legală și în mod evident în situația în care se stabilește că a încetat
starea de incapacitate se va încheia și obligația stabilită în sarcina
recurentelor pârâte. Așa fiind, nu are relevanță în cauză termenul de revizuire
a respectivei decizii medicale.
Față de aceste
considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de
nelegalitate care să impună casarea sau modificarea deciziei recurate și, pe
cale de consecință, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,
recursul urmează a fi respins ca nefondat.
Potrivit
dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., recurentele vor fi obligate la plata
cheltuielilor de judecată către intimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca
nefondat recursul declarat de pârâtele SC E.R.A.R. SA Voluntari și SC E.R.A.R.
SA - sucursala Cluj împotriva Deciziei civile nr. 137 din 24 octombrie 2012,
pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a ll-a civilă, de contencios
administrativ și fiscal.
Obligă
recurentele-pârâte SC E.R.A.R. SA Voluntari și SC E.R.A.R. SA - sucursala Cluj la
plata sumei de 4250 cheltuieli de judecată către intimatul-redamant F.D.G.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 21 noiembrie 2013.