ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2860/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2860/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra

cauzei de fața, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Comercial Cluj la data de 12

octombrie 2010, reclamanții B.B.M., B.A.L. și S.C. C.P.C. S.R.L. au chemat în

judecată pe pârâții R.D., S.C. R. S.R.L. și S.C. U.V.D.G. S.A., solicitând ca

prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

A.

obligarea pârâtului R.D., în calitate de autor al faptei delictuale, în solidar

cu pârâta S.C. R. S.R.L., în calitate de parte responsabilă civilmente, la

plata următoarelor sume:

a.

pentru perioada dintre data accidentului de circulație din 12 octombrie 2007 și

data pronunțării hotărârii în primă instanță în materie penală (Sentința penală

nr. 174 din 16 octombrie 2009):

D.

2.064,77 euro, 5.511,13 RON și 361,75 RON, ultima sumă plătibilă lunar de la

data de 12 octombrie 2007 și până la încetarea stării de invaliditate a victimei

B.B.M., cu titlu de despăgubiri civile pentru daunele materiale către partea

civilă B.A.L., cu dobânda legală aferentă acestor sume de la data pronunțării

hotărârii de primă instanță în materie penală, până la data plății efective;

ID.

30.000 euro, cu titlu de despăgubiri civile pentru daune morale către partea

civilă B.A.L., cu dobânda legală aferentă acestei sume de la data pronunțării

hotărârii de primă instanță în materie penală, până la data plății efective;

IID.

90.000 RON, cu titlu de daune materiale constând în beneficiu nerealizat și

912,47 euro, cu titlu de daune materiale către S.C. C.P.C. S.R.L., cu dobânda

legală aferentă acestor sume de la data pronunțării hotărârii de primă instanță

în materie penală, până la data plății efective;

b.

pentru perioada ulterioară pronunțării hotărârii penale în primă instanță -

Sentința penală nr. 174 din 16 octombrie 2009 (în concret, data rămânerii în

pronunțare în primă instanță în materie penală, respectiv 02 octombrie 2009);

D.

cca. 8.000 euro, cu titlu de despăgubiri civile pentru daune materiale pentru

B.B.M. și B.A.L., cu dobânda legală aferentă acestor sume de la data

introducerii prezentei acțiuni, până la data plății efective;

ID.

60.000 euro, cu titlu de despăgubiri civile pentru daune morale pentru B.B.M.

și B.A.L., cu dobânda legală aferentă acestor sume de la data introducerii

prezentei acțiuni, până la data plății efective.

B.

obligarea pârâtei S.C. U.V.D.G. S.A., în calitate de asigurător, la plata către

reclamanți a sumelor solicitate mai sus, în limita plafonului privind

asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru anul 2007 (anul producerii

accidentului).

C.

obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin

Sentința civilă nr. 3488 din 26 septembrie 2012, Tribunalul Specializat Cluj:

A

respins, ca neîntemeiată, excepția prematurității formulării cererii de chemare

în judecată, invocată de pârâtele S.C. R. S.R.L. și S.C. U.A. S.A.

A

admis excepția autorității de lucru judecat în raport de Sentința penală nr.

174 din 16 octombrie 2009 a Judecătoriei Huedin, modificată prin Decizia penală

nr. 179/A din 02 mai 2011 a Tribunalului Cluj, secția penală, modificată prin

Decizia penală nr. 1676/R din 24 octombrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția

penală și de minori, toate pronunțate în dosarul nr. 1533/242/2008 și, în

consecință, a respins petitele A.a și B din cererea de chemare în judecată,

având ca obiect pretenții pentru perioada dintre data accidentului de

circulație din 12 octombrie 2007 și data pronunțării Sentinței penale nr. 174 din

16 octombrie 2009 a Judecătoriei Huedin.

A

respins, ca neîntemeiate, petitele A.b și B din cererea de chemare în judecată,

având ca obiect pretenții pentru perioada ulterioară pronunțării Sentinței

penale nr. 174 din 16 octombrie 2009 a Judecătoriei Huedin.

A

obligat pe reclamanți, în solidar, la plata către pârâta S.C. R. S.R.L. a sumei

de 3.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru

a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamantul B.B.M. a fost victima unui

accident de circulație produs din culpa pârâtului R.D., prepus al S.C. R.

S.R.L., societate având încheiată polița de asigurare RCA la S.C. U.A. S.A., în

urma căruia a rămas cu grave sechele. Dată fiind împrejurarea că fapta

pârâtului R. a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art.

184 alin. (2) și (4) C. pen., în cadrul procesului penal au fost soluționate

definitiv și pretențiile civile invocate de reclamanți, pentru intervalul

dintre data producerii accidentului, 12 octombrie 2007, și până la data

pronunțării Sentinței penale nr. 174 din 16 octombrie 2009.

Ca

atare, dat fiind faptul că sumele de 2.064,77 euro, 5.511,13 RON și 361,75 RON,

ultima sumă plătibilă lunar de la data de 12 octombrie 2007 și până la

încetarea stării de invaliditate, cu titlul de despăgubiri civile pentru daune

materiale, cu dobânda calculată la data plății, de 30,000 euro, daune morale și

de 90.000 RON daune materiale, beneficiu nerealizat, au făcut obiectul

judecății pe latură civilă în dosarul penal, aceste pretenții au fost respinse

ca urmare a admiterii excepției autorității de lucru judecat.

Totodată,

pentru perioada ulterioară pronunțării Sentinței penale nr. 174 din 16

octombrie 2009, s-a constatat că pretențiile de 8.000 euro, despăgubiri civile

pentru daune materiale cu dobânda aferentă calculată de la data introducerii

acțiunii și până la data plății efective și de 60.000 euro, despăgubiri civile

pentru daune morale cu dobânda aferentă calculată de la data introducerii

acțiunii și până la data plății efective, nu au fost dovedite prin probațiunea

administrată, cu toate că reclamanților le-au fost acordate mai multe termene

în acest scop.

Împotriva

acestei sentințe au declarat apel reclamanții.

Prin

Decizia nr. 210 din 13 decembrie 2013, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis apelul declarat de

reclamantul B.B.M. și, în consecință, a schimbat în parte sentința apelată, în

sensul că:

A

admis în parte cererea formulată de reclamantul B.B.M.

A

obligat pe pârâții R.D., S.C. U.A. S.A. și S.C. R. S.R.L., în solidar, la plata

sumei de 12,696,13 RON, cu titlu de daune materiale, către acest reclamant.

A

obligat pe reclamanții B.A.L. și S.C. C.P.C. S.R.L. să plătească pârâtei S.C.

R. S.R.L. suma de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

A

păstrat restul dispozițiilor sentinței.

A

respins apelurile declarate de reclamanții B.A.L. și S.C. C.P.C. S.R.L.

A

dispus compensarea cheltuielilor de judecată efectuate de către reclamantul

B.B.M. și de pârâta S.C. R. S.R.L. în fond și în apel,

A

obligat pe apelanții B.A.L. și S.C. C.P.C. S.R.L., în solidar, să plătească

pârâtei S.C. R. S.R.L. suma de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în

apel.

Pentru

a decide astfel, curtea de apel a reținut următoarele:

Prin

apelurile formulate și precizate, reclamanții au criticat sentința atacată în

sensul că instanța a aplicat greșit dispozițiile art. 22 C. proc. pen., art.

1201 C. civ. și că prin admiterea excepției autorității de lucru judecat și

respingerea, ca neîntemeiată, a acțiunii li s-a încălcat dreptul de acces la

justiție.

Cu

titlu prealabil, Curtea a reținut că, prin întâmpinarea depusă la dosar de

către asigurător, s-a invocat neîndeplinirea procedurii prealabile de

conciliere directă, ca urmare a nerespectării termenului de 30 zile prevăzut de

art. 720

1

alin. (2) și (5) C. proc. civ., arătându-se că cererea de

chemare în judecată a fost înregistrată la data de 12 octombrie 2010, fără a fi

respectat termenul de 30 de zile libere, prevăzut de lege, între data primirii

convocării la conciliere și data introducerii acțiunii. Pe de altă parte, s-a

arătat că trebuie avut în vedere că pentru susținerea pretențiilor, nu a fost

comunicat niciun act doveditor cu prilejul convocării la conciliere directă.

Curtea

a constatat că aceste apărări au fost invocate și în fața instanței de fond,

care, prin sentința dată, a respins excepția prematurității introducerii

cererii, pe considerentul că aspectele relevate sunt de natură pur formală,

raportat la împrejurarea că a existat o încercare de soluționare amiabilă a

diferendului, căreia nu i s-a dat curs. De altfel, poziția pârâtei exprimată în

fața instanței atestă că nu era posibilă ajungerea la un acord, dat fiind și

istoricul litigiilor dintre părți.

Ca

atare, este vorba despre o chestiune care a fost deja tranșată de către

tribunal, iar în contextul în care asigurătorul nu a declarat, la rândul său,

apel, este discutabil în ce măsură este admisibilă o astfel de atitudine

procesuală, de a repune în această manieră în discuție aspecte care au intrat

în puterea de lucru judecat, nefăcând obiectul criticilor din calea de atac.

Pe

de altă parte, Curtea a constatat că în sprijinul acestor apărări nu au fost

aduse elemente noi, care să fie de natură să ducă la concluzia nelegalității

soluției de respingere a excepției. Ca atare, prevederile legale invocate de

către intimată au fost interpretate într-o manieră strict subiectivă, fără a

lua în considerare imperativul de a evita instituirea unor piedici pur formale

în calea accesului la justiție, nejustificate de scopul în vederea căruia au

fost ele instituite.

Trecând

la analiza criticilor referitoare la modul în care instanța de fond s-a

pronunțat asupra excepției autorității de lucru judecat, Curtea a constatat

pertinența apărărilor pârâtei R., conform cărora soluția de admitere a acestei

excepții este corectă, dat fiind faptul că, prin acțiunea civilă alăturată

acțiunii penale în dosarul nr. 1533/242/2008, partea civilă B.A.L. a solicitat

obligarea pârâtului R.D., în solidar cu pârâta S.C. R. S.R.L., la plata sumelor

de 2.064,77 euro, 5.511,13 RON, 361,75 RON lunar (ultima sumă reprezentând

diferența dintre venitul realizat anterior accidentului și indemnizația de

însoțitor primită pentru invaliditate) cu titlu de daune materiale, 30.000 euro

cu titlu de daune morale și dobânda aferentă de la data pronunțării hotărârii

primei instanțe și până la data efectivă a plății.

Totodată,

prin acțiunea civilă alăturată acțiunii penale în dosarul nr. 1533/242/2008,

partea civilă S.C. C.P.C. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtului R.D., în

solidar cu pârâta S.C. R. S.R.L., la plata sumelor de 90.000 RON reprezentând

beneficiu nerealizat, 912,47 euro ca diferență între suma de 5.000 euro deja

plătită și suma de 5912,47 euro pentru utilitara D. implicată în accident, cu

titlu de daune materiale și dobânda aferentă de la data pronunțării hotărârii

primei instanțe și până la data efectivă a plății.

Prin

Sentința penală nr. 174/2009 pronunțată de Judecătoria Huedin, modificată prin

Decizia penală nr. 179/A/2011 pronunțată de Tribunalul Cluj, modificată prin

Decizia penală nr. 1676/R/2011, toate pronunțate în dosarul nr. 1533/242/2008,

instanța a soluționat irevocabil:

-

cererea formulată de partea civilă B.A.L. - reclamantă în prezentul dosar - în

sensul că, în temeiul art. 14, 346 C. proc. pen. rap. la art. 998, 999, 1000

alin. (3) C. civ., a obligat pe inculpatul R.I., în solidar cu partea

responsabilă civilmente S.C. R. S.R.L. - pârâți în prezentul dosar - la plata

sumei de 2.064, 77 euro și a sumei de 5.511,13 RON, cu dobânda legală de la data

pronunțării sentinței judecătoriei Huedin, cu titlu de daune materiale și a

respins celelalte cereri formulate de aceasta, ca neîntemeiate;

-

cererea formulată de partea civilă S.C. C.P.C. S.R.L. - reclamantă în prezentul

dosar - în sensul că, în temeiul art. 14, 346 C. proc. pen. rap. la art. 998,

999, 1000 alin. (3) C. civ., a obligat pe inculpatul R.I., în solidar cu partea

responsabilă civilmente S.C. R. S.R.L., la plata sumei de 912,47 euro cu titlu

de daune materiale și a respins celelalte cereri formulate de aceasta, ca

neîntemeiate.

Rezultă

din cele ce preced că între acțiunea civilă formulată de reclamanți în dosarul

penal și acțiunea civilă din prezentul doar, în ceea ce privește cererile de la

pct. A.a pct. 1, II, III există tripla identitate de părți, obiect și cauză. O

reanalizare pe fond a pretențiilor avansate de reclamanți în prezentul dosar,

identice cu cele avansate în dosarul penai, asupra cărora instanța a statuat

irevocabil prin sentințele penale anterior amintite, ar înfrânge principiul

securității raporturilor juridice dintre părți și ar presupune o încălcare a

dreptului părților la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenția

europeană a drepturilor omului.

Deși

prin apel s-a susținut că nu au fost corect aplicate prevederile art. 22 C.

proc. pen., apelanții susținând teza unei interpretări restrictive a lor, ei

ignoră faptul că, în situația de față, în cadrul procesului penal a fost

soluționată și latura civilă, iar aspectele tranșate în acest context intră pe

deplin sub incidența prevederilor art. 1201 C. civ.

Totodată,

reclamanții au arătat și că autoritatea de lucru judecat se aplică exclusiv

asupra dispozitivului hotărârii, deoarece doar prin această parte a actului

final al instanței se statuează asupra conflictului de interese, existând

formulate și pretenții asupra cărora instanța penală nu s-a aplecat suficient,

neindicând, de exemplu, motivele pentru care nu a fost încuviințată plata unei

despăgubiri lunare. Niciunul din aceste elemente nu sunt de natură să ateste nelegalitatea

soluției de la fond.

Aceasta

întrucât identitatea nu trebuie raportată la dispozitivul hotărârilor, ci la

obiectul pretențiilor deduse judecății, independent dacă ele au fost

încuviințate sau nu sau de maniera în care au fost expuse considerentele.

În

plus, nu pot fi reținute nici alegațiile privind încălcarea art. 6 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, din moment ce, potrivit

jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul la un

proces echitabil în fața unei instanțe, garantat de art. 6 parag. 1 din

Convenție, trebuie să se interpreteze în lumina preambulului Convenției, care

enunță supremația dreptului, ca element al patrimoniului comun al statelor

contractante (cauza Bîidaru c. României). Unul dintre elementele fundamentale

ale supremației dreptului este principiul securității raporturilor juridice,

care prevede, printre altele, ca soluția dată de către instanțe în mod

definitiv oricărui litigiu să nu mai fie pusă în discuție (Brumărescu c.

României, par. 61).

În

ceea ce privește criticile care vizează modul de soluționare a pretențiilor

invocate de către reclamanții B. pentru perioada ulterioară pronunțării

Sentinței penale nr. 174/2009, Curtea a reținut incidența prevederilor art. 22

C. proc. pen., din perspectiva faptului că în dosarul penal s-a statuat

definitiv că vinovat de producerea accidentului se face intimatul R.D., acesta

putând fi obligat la plata prejudiciului produs petenților, în solidar cu

comitentul S.C. R. și cu asigurătorul S.C. U.A.

Totodată,

s-a constatat că unui dintre principiile operante în materia răspunderii civile

delictuale este acela al acoperirii integrale a prejudiciului, ceea ce, în

principiu, permite obligarea părții responsabile la repararea prejudiciilor

care s-au născut ulterior momentului de referință impus de prevederile art. 20

alin. (3) C. proc. pen., respectiv cel al pronunțării sentinței penale mai sus

amintite. Din această perspectivă, susținerile contrare ale asigurătorului,

bazate pe incidența unor norme cuprinse în Ordinul CSA în vigoare la data

producerii accidentului, sunt neavenite.

Plecând

de la aceste premise, în ceea ce privește apelul precizat formulat de

reclamantul B.B.M., Curtea a apreciat ca fiind pertinente apărările intimatei

R., conform cărora, în apel, reclamantul a formulat următoarele cereri noi;

-

cererea privind despăgubiri materiale referitoare la suma de 21.021,2 RON, sumă

ce excede sumei solicitate prin acțiunea introductivă (38.101,20 RON - 17.080

RON - 21.021,2 RON);

-

cererea privind suma 361,75 RON, plătibilă lunar.

Ca

atare, aceste sume intră sub incidența prevederilor art. 294 alin. (1) și (2)

C. proc. civ., criticile din apel prin care se urmărește schimbarea sentinței,

în sensul obligării intimaților la plata lor, fiind inadmisibile.

În

ceea ce privește cererea reclamantului-apelant B.B.M. referitoare la

despăgubirile civile în cuantum de 17.080 RON, ce reprezintă echivalentul în

RON la data introducerii acțiunii a 4.000 euro și cererea pentru despăgubiri

morale - 60.000 euro, menționate în acțiunea introductivă de instanță la pct.

A.b.I, II, astfel cum a fost precizată în apel și dobânda legală, Curtea a

apreciat că este parțial întemeiată, impunându-se schimbarea parțială a

soluției de fond, în acord cu probele administrate în apel.

Astfel,

apelantului îi va fi acordată, cu titlu de despăgubiri civile pentru daune

materiale, suma de 2.108,65 RON, cheltuieli cu medicamente, efectuate între

decembrie 2009 și mai 2012, conform celor cuprinse în centralizator.

Deși

intimatele au relevat că aceste pretenții nu au fost probate, dată fiind

inexistența unor înscrisuri care să ateste că aceste medicamente au fost

prescrise reclamantului, cum ar fi rețete, scrisori de recomandare, etc. Curtea

a apreciat în sensul temeiniciei acestor pretenții, pornind de la natura

medicamentelor indicate în chitanțele depuse. Totodată, corect a relevat

apelantul că trebuie avut în vedere faptul că în ceea ce privește medicamentele

compensate, acestea sunt Ramipril, Tramadol, Liorexal și Lipantil, necesitatea

lor, dată fiind starea de sănătate a reclamantului, neputând fi negată.

Totodată,

au fost achiziționate calmante pentru dureri ale sistemului muscular, osos și

nervos (Ibuprofen, Distonocalm, etc.), acestea nefiind compensate și fiind

administrate petentului în mod neîntrerupt de la data accidentului. La toate

acestea se adaugă medicamentele hepatoprotetice. În plus, s-a indicat de către

apelant că aceste medicamente se pot cumpăra doar în baza unei rețete, rețetă

ce se păstrează la farmacie, ceea ce nu este însă de natură să infirme

susținerile conform cărora este evident că toate aceste medicamente sunt

absolut necesare reclamantului.

Pentru

aceleași considerente, vor fi acordate și sumele de 2.174 RON și de 3.235,21

RON, cheltuieli cu transportul și spitalizarea reclamantului în Ungaria,

efectuate în perioada decembrie 2009 - mai 2011. În acest context, de reținut

este că necesitatea efectuării acestor cheltuieli, precum și legătura de

cauzalitate cu fapta prejudiciabilă rezultă fără dubiu din natura serviciilor

de care a beneficiat apelantul în Ungaria, esențiale fiind și cele subliniate

de petent, în sensul în care intervenția chirurgicală și protezele folosite nu

sunt cuprinse în aceste sume, ele fiind suportate de către CAS, facturile

prezentate fiind doar cheltuieli suplimentare din timpul intervenției

chirurgicale neacoperite de CAS. Or, în această manieră primește răspuns și

teza conform căreia ar fi vorba despre cheltuieli voluptorii, cunoscut fiind

faptul că mecanismul de decontare al CAS nu permite rambursarea unor astfel de

sume.

Ca

atare, se impune ca reclamantului să-i fie restituite și sumele aferente

traducerii actelor medicale, în cuantum de 1077 RON, cheltuielile poștale, în

cuantum de 43,41 RON, cheltuielile notariale, în cuantum de 284,8 RON, precum

și contravaloarea asigurării de sănătate pentru călătorie, în cuantum de 18

RON, necesitatea acestora și legătura de cauzalitate cu fapta prejudiciabilă

fiind dovedită implicit.

Apoi,

vor fi validate și pretențiile privind contravaloarea cheltuielilor pentru recuperare

la Băile Felix, în sumă de 2.242,56 RON și de transport cu ambulanța pentru

intervenție chirurgicală în străinătate, în cuantum de 1.512,5 RON, acestea

fiind strict necesare pentru recuperare medicală și pentru deplasările în

vederea efectuării unor intervenții chirurgicale.

În

ceea ce privește restul pretențiilor formulate (cheltuieli de deplasare cu

taxiul și cele aferente bonurilor de combustibil, tratament de recuperare

kinetoterapie, ședința fiind 30 RON), Curtea le-a apreciat ca neîntemeiate,

luând act de pertinența susținerilor intimatelor conform cărora reclamantul nu

a făcut dovada nici în apel a îndeplinirii condițiilor răspunderii civile

delictuale, respectiv caracterul cert și actual al prejudiciului și raportul de

cauzalitate între faptă și prejudiciul solicitat.

În

conformitate cu dispozițiile art. 1169 C.civ., cel ce face o propunere înaintea

judecații trebuie să o dovedească, or, în speță, înscrisurile încuviințate de

instanță ca probe în dosar nu dovedesc caracterul cert și actual al

prejudiciului și raportul de cauzalitate dintre fapta pretins cauzatoare a

prejudiciului și prejudiciu.

Aceste

considerente rămân valabile chiar în contextul în care se susține că

deplasările cu autoturismul au fost făcute strict pentru recuperare medicală

sau deplasările strict necesare pentru intervenții chirurgicale, rezolvarea

problemelor privind diverse consultații medicale etc, deoarece acestea rămân

niște simple afirmații, fără corespondent în probațiunea administrată.

Pe

de altă parte, în ceea ce privește contravaloarea ședințelor de kinetoterapie,

chiar apelantul a arătat că nu se află în posesia unor chitanțe, iar

administrarea altor mijloace de proba nu a fost solicitată.

Așa

fiind, se impune obligarea celor trei pârâți, în solidar, la plata către

reclamantul B.B.M., a sumei de 12.696,13 RON, cu titlu de daune materiale.

În

ceea ce privește daunele morale, Curtea a constatat că prin sentințele penale

anterior menționate, reclamantului i s-au acordat daune morale în cuantum de

150.000 euro. Instanțele au ținut cont de circumstanțele concrete ale cauzei

din momentul acordării, cât și de circumstanțele ulterioare, cum ar fi faptul

că partea civilă B.B.M. are în continuare nevoie de tratament recuperator

diversificat și complex, urmând a fi supus altor intervenții, că a ajuns să fie

dependent de ajutorul celor din jur, fiind nevoit să suporte tratamente

recuperatorii dureroase și complexe. Luând în calcul toate aceste elemente,

instanța a apreciat că suma de 150.000 euro acordată cu titlu de daune morale

este o sumă rezonabilă și necesară pentru a putea compensa, măcar în parte,

suferințele fizice și traumele psihice provocate părții civile, urmare a

accidentului a cărui victimă a fost.

Ca

atare, sunt corecte și pertinente apărările conform cărora instanțele penale au

avut în vedere un prejudiciu moral global suferit de reclamantul B.B.M., ca

urmare a accidentului de circulație din data de 12 octombrie 2007, și nu un

prejudiciu suferit pe o anumită perioadă de timp. Pe de altă parte, reclamantul

nu a invocat împrejurări noi, apărute ulterior pronunțării Deciziei penale nr.

179/R/2011 prin care i s-au acordat daunele morale, împrejurări pe care

instanța penală să nu le fi avut în vedere, de natură să justifice cererea

privind despăgubirile morale. Ca atare, Curtea nu a primit susținerile

reclamanților conform cărora ar exista prejudiciu care nu a fost cunoscut la

data pronunțării de către instanța de fond ce a soluționat dosarul penal

1553/242/2008, în contextul în care nu s-a dovedit că starea reclamantului

B.B.M. este mai gravă la acest moment decât la cel la care s-a raportat

instanța penală. Nu este relevantă în acest context nici decizia medicală care

atestă pierderea totală a capacității de muncă și încadrarea în gradul I de

handicap, aceste elemente fiind cunoscute sau previzibile încă din cursul

procesului penal, starea vizibil precară de sănătate a petentului fiind

confirmată de însuși ultimul raport de expertiză medico-legală administrat în

cauză, raportul nr. 2089/II/h/4 din 22 iunie 2009, unde se constată cel mai

grav grad de invaliditate și un număr de 620 de zile de îngrijiri medicale,

care se poate mări datorită problemelor medicale complexe.

În

acest context, Curtea a constatat că ceea ce trebuie subliniat cu privire la

solicitarea reclamantului este faptul că, prin acordarea despăgubirilor pentru

prejudiciul nepatrimonial suferit, este vizată strict alinarea suferinței

pricinuite prin vătămarea integrității corporale, a sănătății și nu conferirea

unui grad de satisfacție persoanei prejudiciate prin sancționarea pe latură

civilă a persoanei responsabile pentru producerea prejudiciului.

Însă,

reclamantul nu face altceva decât a se limita să ceară majorarea daunelor

morale, care să acopere, eventual, inclusiv daunele materiale pentru care nu

are documente justificative. În concluzie, pretențiile invocate sunt contrare

principiului acordării unei despăgubiri echitabile, prin obligarea la plata

unor sume care să respecte atât criteriul echității și evitarea îmbogățirii

fără justă cauză, cât și cel al proporționalității dintre prejudiciul suferit

și suma acordată ca despăgubire.

Pe

de altă parte, deși se arată că există împrejurări ulterioare judecății penale

în primă instanță, cum ar fi tentativa de suicid a reclamantului B.B.M., nici

aceste susțineri nu au fost dovedite, nici din perspectiva existenței lor și

nici a localizării temporale, importante în economia cauzei.

Apoi,

apelantul a susținut că faptul generator nu este cel ce a fost discutat în

procesul penal - accidentul de circulație, ci modul de acțiune ulterior

soluționării, respectiv neconformarea cu prevederile legale în ceea ce privește

plata despăgubirilor stabilite, respectiv întârzierea cu aproape un an a

îndeplinirii obligațiilor intimatei S.C. U.A. S.A., de achitare a sumelor

stabilite prin decizia penală din recurs.

Fără

a contesta această împrejurare, Curtea a reținut că are serioase rezerve cu

privire la posibilitatea reparării unui asemenea prejudiciu pe calea acordării

daunelor morale, dat fiind faptul că în dispozitivul titlului executoriu a fost

prevăzută acordarea dobânzii legale, menite să asigure tocmai repararea

prejudiciului suferit prin întârzierea executării obligației ce are ca obiect o

sumă de bani, respectiv dobânda moratorie.

Ca

atare, repararea aceluiași prejudiciu, de natură eminamente materială, pe calea

acordării daunelor morale, nu poate fi dispusă.

Cu

toate că apelantul a susținut că suferințele astfel provocate ar fi fost și de

ordin moral, dată fiind starea de tracasare ce i-a fost produsă prin atitudinea

intimatei, cu atât mai mult cu cât în acea perioadă a fost limitat la un venit

lunar de 1.500 RON, fiind nevoit să apeleze la împrumuturi, Curtea a reținut că

actele depuse în acest sens sunt anterioare pronunțării sentinței penale în

primă instanță, astfel încât aceste aspecte nu pot primi relevanță, date fiind

cele precizate mai sus. în plus, contractele de împrumut sunt încheiate de

către reclamanta B.A., care, conform celor arătate în apel, nu a formulat

pretenții de daune morale pentru perioada care nu este vizată de excepția

autorității de lucru judecat.

Pe

de altă parte, deși a fost depus și un contract de vânzare a unei proprietăți

deținute de apelanții B., intervenit ulterior acestui moment, nu există alte

probe care să ateste legătura de cauzalitate cu fapta intimatei sau dimensiunea

suferințelor psihice provocate în acest context.

Pentru

toate aceste considerente, apelul reclamantului B.B.M. a fost apreciat ca

fondat și admis, cu consecința schimbării în parte a sentinței de fond, în

sensul admiterii în parte a cererii acestui reclamant și obligării celor trei

pârâți, în solidar, la plata sumei de 12.696,13 RON, cu titlu de daune

materiale.

Drept

consecință, sentința a fost reformată și din perspectiva modului de soluționare

a chestiunii cheltuielilor de judecată, în baza prevederilor art, 274 alin. (1)

C. proc. civ. fiind obligați reclamanții B.A.L. și S.C. C.P.C. S.R.L. să

plătească pârâtei S.C. R. S.R.L. suma de 2000 RON, cu titlu de cheltuieli de

judecată, considerându-se că o astfel de manieră de repartizare a onorariului

de 3.000 RON este echitabilă.

Au

fost păstrate celelalte dispoziții ale sentinței și respinse apelurile

declarate de reclamanții B.A.L. și S.C. C.P.C. S.R.L.

Conform

prevederilor art. 276 și art. 274 alin. (3) C. proc. civ., s-a dispus compensarea

cheltuielilor de judecată efectuate de către reclamantul B.B.M. și S.C. R.

S.R.L. în fond și apel, până la concurenta sumei de 2.000 RON. Acest cuantum a

fost stabilit, din perspectiva reclamantului, cu luarea în considerare a

complexității cauzei și a muncii prestate de avocat, precum și a faptului că

pretențiile formulate au fost încuviințate în parte.

Totodată,

fiind în culpă procesuală, au fost obligați apelanții B.A.L. și S.C. C.P.C.

S.R.L., în solidar, să plătească pârâtei S.C. R. S.R.L. suma de 2000 iei, cu

titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva

deciziei curții de apei au declarai recurs, în termen legal, reclamanții și

pârâtele S.C. R. S.R.L. și S.C. U.A. S.A.

D.

Recurenții-reclamanți au invocat următoarele motive:

1.

Art. 304 pct. 5 C. proc. civ. - în mod greșit instanța de apel nu a anulat

sentința apelată cu trimiterea cauzei spre rejudecare, în condițiile în care

prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecarea fondului.

Astfel,

prima instanță s-a pronunțat doar asupra excepțiilor invocate de către pârâte,

respectiv excepția prematurității și excepția autorității de lucru judecat,

fără să evoce fondul cauzei, caz în care, față de dispozițiile art. 297 alin.

(1) C. proc. civ., se impunea trimiterea cauzei spre rejudecare, mai ales că

prin apelul formulat se solicitase expres acest lucru.

2.

Art 304 pct. 7 C. proc. civ. - hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care

se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

-

în mod greșit, instanța de apel a reținut că prin cererea de apel s-au

solicitat și sume care intră sub incidența prevederilor art. 294 alin. (1) și 2

C. proc. civ., iar criticile din apel prin care se urmărește schimbarea

sentinței, în sensul obligării intimaților la piața lor, sunt inadmisibile.

În

apelul reclamanților nu s-au făcut modificări ale cererii introductive, ci doar

s-au explicitat și lămurit capetele de cerere ale acțiunii.

Având

în vedere precizările făcute în apel privitor la sumele cerute la pct. A, și

anume faptul că în ceea ce privește capătul de cerere de la pct. a.I, suma de

361,75 RON plătibilă lunar reprezintă diferența între indemnizația pentru

însoțitor acordată prin Decizia nr. 252754 din 17 iunie 2008, în cuantum de 500

RON, și maximul prevăzut la art. 49 alin. (1) lit. e) din Ordinul nr. 14/2011

pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de

răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, în mod

greșit instanța de apel a reținut că această sumă a făcut obiectul hotărârii

penale pronunțate. Acest capăt de cerere nu a fost soluționat prin hotărârea

instanței penale și nici nu a făcut obiectul judecății în fața instanțelor

penale, cu atât mai mult cu cât decizia de pensionare este ulterioară

soluționării dosarului penal.

-

În ceea ce privește capătul de cerere de la pct. a.II, respectiv suma de 30.000

euro daune morale către B.A.L., așa cum s-a arătat, între data accidentului și

data Deciziei nr. 252754 din 17 iunie 2008, reclamantul victimă a accidentului

a fost în totalitate lipsit de orice venit, cu excepția sumei de 1.500 RON dată

de către persoana responsabilă de accident, cu toate că în această perioadă

dificilă a fost nevoie de sume considerabile pentru îngrijirile medicale din

țară, Germania și Ungaria. Acest aspect nu a fost soluționat de către instanța

de apel.

-

Nici capătul de cerere de la pct. b.II, referitor la suma de 60,000 euro daune

morale pentru B.B., cu dobânda aferentă calculată de la data introducerii

acțiunii și până la data plății efective, nu a primit o soluție și o motivare

corecte.

Instanța

de apel a reținut doar că instanța penală a avut în vedere un prejudiciu moral

global suferit de către reclamantul B.B., fără a se avea în vedere că actul

generator de prejudicii a fost ulterior soluționării cauzei penale. Asupra

acestei sume nu se poate considera că operează autoritatea de lucru judecat,

fiind distinctă de daunele morale acordate prin hotărârile date în cadrul

procesului penal, cauza acestor daune rezultând din atitudinea și modul nelegal

de a acționa al asigurătorului, ulterior procesului penal.

Nu

se poate susține că instanța penală ar fi avut în vedere și eventualitatea

faptului invocat de reclamant, respectiv modul de comportare ulterior judecării

cauzei penale. Faptul generator nu este cel ce a fost discutat în procesul

penal, accidentul de circulație, iar modul de acțiune ulterior, respectiv

neconformarea cu prevederile legale în ceea ce privește plata despăgubirilor

stabilite, întârzierea cu aproape un an a îndeplinirii obligațiilor intimatei

S.C. U. nu a făcut și nici nu putea face obiectul cauzei penale.

Prejudiciul

global la care face referire instanța de apel se referă la fapta penală și

prejudiciul adus de către aceasta lui B.B., strict cu referire la accidentul de

circulație și nu la modul ulterior de acțiune al intimatei S.C. U.

Afirmațiile

intimatei în sensul că a achitat despăgubirile stabilite în cadrul procesului

penal de bună voie sunt neadevărate. Această plată s-a făcut mult după data la

care, în mod legal, ar fi trebuit să o facă și folosind abuziv toate mijloacele

procesuale pentru a evita plata sau măcar amânarea plății sumelor pe care

trebuia să le achite - intimata a formulat contestație la executare, respinsă

de instanță.

Față

de cele arătate, motivarea reținută de către instanța de apel, în sensul că

deși nu contestă întârzierea în executarea obligațiilor S.C. U. S.A., are

serioase rezerve cu privire la posibilitatea reparării unui asemenea prejudiciu

pe calea acordării daunelor morale, dat fiind faptul că în dispozitivul

titlului executoriu a fost prevăzută acordarea dobânzii legale, este

contradictorie.

Instanța

de apel nu a reținut cele precizate de reclamanți în ceea ce privește

întârzierea în îndeplinirea obligațiilor, cu toate că prin art. 37 din Ordinul

nr. 14/2011 se stabilește o penalitate de 0,2% pe zi întârziere dacă

asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute la art.

36 sau și le îndeplinește defectuos. Este, astfel, evident că intimata a

procedat în disprețul legii și prin aceasta a continuat să provoace în mod

inutil suferințe reclamantului, prin lipsirea acestuia de mijloacele de trai și

pentru efectuarea procedurilor medicale.

Instanța

de apel nu a avut în vedere faptul că starea gravă produsă prin accident

rezultă și din interpretarea neurologică de specialitate din 13 februarie 2008,

Dr. G.K., conform căreia viața personală este afectată în mod ireversibil și

grav, viața profesională, de asemenea, este afectată grav și iremediabil,

precum și din Decizia medicală asupra capacității de muncă nr. 451 din 28

februarie 2013, în care se precizează expres "capacitatea de muncă

pierdută în totalitate + capacitatea de autoîngrijire pierdută în

totalitate". Coșmarurile nocturne permanente prin care se retrăiește momentul

accidentului, problemele pe care consideră că le-a creat familiei atât din

punct de vedere emoțional cât și material (din susținător al familiei ajungând

în situația de a nu avea niciun venit și nici nu mai poate să spere o atenuare

sau anulare a acestei situații), faptul că frecvent are stări de depresie,

momente în care regretă că a scăpat cu viață din accident, toate aceste traume

au fost accentuate și de către intimată care, în mod abuziv, a procedat la

amânarea plății sumelor la care era obligată și care ar fi dus la o ameliorare

a suferințelor morale încercate.

De

asemenea, instanța de apel a reținut în mod total eronat faptul că în acea

perioadă a fost limitat la un venit lunar de 1.500 RON. Suma de 1.500 RON a

fost plătită o singură dată de către R.I. și nu a fost o sumă lunară, acest

fapt fiind precizat și în cadrul hotărârilor penale.

Motivarea

reținută de către instanța de apel, în sensul că susținerile privind tentativa

de suicid a reclamantului B. nu au fost dovedite, este netemeinică, dat fiind

atât cele ce rezultă din Decizia medicală asupra capacității de muncă nr. 451

din 28 februarie 2013, cât și susținerile tăcute. Dacă instanța de apel ar fi

avut îndoieli asupra acestor aspecte ar fi trebuit, în virtutea rolului activ

al instanțelor, să solicite prezența apelantului B.B. și supunerea acestuia la

un interogatoriu pentru lămurirea stării de fapt și a realității celor

afirmate.

-

Nici în ceea ce privește capătul de cerere de la pct. a.III, privind suma de

90.000 RON daune materiale, beneficiu nerealizat, pentru apelanta S.C. C.P.C.

S.R.L., instanța de apel nu a făcut o motivare clară a cauzelor/motivelor ce au

fost avute în vedere pentru respingerea acestui capăt de cerere, cu atât mai

mult cu cât asupra acestui capăt de cerere instanța penală a dat îndrumări de a

se soluționa pe calea unei acțiuni civile, atât prin Sentința penală nr. 174

din 16 octombrie 2009, cât și prin Decizia penală nr. 179/A din 02 mai 2011

pronunțată în dosar nr. 1553/242/2008 al Tribunalului Cluj.

3.

Art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea

greșită a legii.

Instanța

de apel a precizat că identitatea nu trebuie raportată la dispozitivul

hotărârilor, ci la obiectul pretențiilor deduse judecății, independent dacă ele

au fost încuviințate sau nu sau de maniera în care au fost expuse

considerentele.

Potrivit

art. 22 alin. (1) C. proc. pen., hotărârea definitivă a instanței penale are

autoritate de lucru judecat în fața instanței civile cu privire la existența

faptei, persoana care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia. Așadar,

autoritatea de lucru judecat nu se manifestă asupra civilului în mod absolut,

ci există o triplă limitare.

Instanța

de apel a extins în mod nelegal dispozițiile art. 22 alin. (1) C. proc. pen.,

ceea ce constituie o greșită aplicare a legii.

Tot

referitor la autoritatea de lucru judecat, trebuie avut în vedere faptul că,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că art. 6 parag. 1 garantează

tuturor persoanelor dreptul ca o instanță să analizeze orice contestație legată

de drepturi și obligații cu caracter civil (Golder c. Regatul Unit, Hotărârea

din 21 februarie 1975, seria A nr. 18, p. 18).

Desigur,

dreptul de acces la justiție nu este absolut, fiind admise restricții în

temeiul faptului că statele beneficiază de o anumită marjă de apreciere. Cu

toate acestea, restricțiile aplicate nu ar putea restrânge accesul deschis

individului în așa fel încât sau până la punctul în care dreptul este atins în

substanța sa însăși. De asemenea, restricțiile nu se armonizează cu art. 6 parag.

1 decât dacă urmăresc un scop legitim și dacă există un raport rezonabil de

proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat (F.E. c. Franței,

Hotărârea din 30 octombrie 1998, CEDH 1998-V11I, p. 3349 și Yagtzilar și alții

c. Greciei nr. 41727/98, CEDH 2001-XII).

Excepția

autorității de lucru judecat, care vizează să asigure securitatea raporturilor

juridice în materie civilă, urmărește un scop legitim. Dacă acest obiectiv pare

legitim în sine, el merită o analiză concretă în fiecare cauză, fără a uita

contextul general al cauzei.

Rolul

Curții nu este nicidecum să controleze art. 1201 C. civ. ca atare, ci să

verifice dacă modalitatea în care instanțele naționale au respins acțiunea,

prin aplicarea dispozițiilor legale în materie de autoritate de lucru judecat,

a respectat dreptul reclamantului de acces la justiție (Yagtzilar și alții c.

Greciei și Skondrianos c. Greciei, nr. 63.000/00, 74,291/01 și 74.292/01, 18

decembrie 2003).

Curtea

consideră că accesul la justiție, numai pentru a se respinge o acțiune ca

urmare a reținerii autorității de lucru judecat, nu respectă dispozițiile

imperative ale art. 6 parag. 1 din Convenție, persoana fiind astfel lipsită de

posibilitatea clară și concretă de a avea acces la o instanță care să statueze

asupra contestației sale referitoare la drepturi și obligații cu caracter civil

(C.E.D.O., cauza Lungoci c. României, Hotărârea din 26 ianuarie 2006, M. Of.

nr. 588 din 7 iulie 2006; cauza Caracas c. României, Hotărârea din 29 iunie

2006).

În

concluzie, recurenții-reclamanți au solicitat admiterea recursului și

modificarea în parte a deciziei atacate, prin admiterea apelului lor și

schimbarea în tot a sentinței apelate, în sensul admiterii cererii, așa cum a

fost formulată.

ID.

Recurenta-pârâtă S.C. R. S.R.L. a invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9

C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a formulat următoarele critici:

1.

Hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât au fost încălcate

dispozițiile imperative ale art. 292 alin. (1) C. proc. civ.

Raportat

la aceste dispoziții legale, instanța de apel era obligată să analizeze apelul

formulat de reclamantul B.B.M. doar în baza probelor administrate în primă

instanță, în condițiile în care prin cererea de apel și prin precizarea depusă

ulterior nu s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, iar necesitatea

administrării acestei probe nu a rezultat din dezbaterea cauzei.

Cu

toate acestea, instanța de apel a încuviințat apelanților-reclamanți

înscrisurile depuse la fond după rămânerea în pronunțare a cauzei și

înscrisurile depuse la termenul din 08 noiembrie 2003, contrar dispozițiilor

art. 292 alin. (1) C. proc. civ.

2.

Hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât au fost încălcate

dispozițiile art. 1169 C. civ., art. 1000 alin. (3) C. civ. și art. 51 din

Normele cuprinse în Ordinul CSA nr. 113133/2006.

Instanța

de apel a apreciat că cererea reclamantului B.B.M. referitoare la despăgubirile

materiale este parțial întemeiată, respectiv în limita a 12.696,13 RON,

reprezentând 2.108,65 RON cheltuieli cu medicamente efectuate în decembrie 2009

și mai 2012, 2.174 RON și 3.235,21 RON cheltuieli cu transportul și

spitalizarea în Ungaria, 1.077 RON cheltuieli cu traducerea actelor medicale,

43,41 RON cheltuieli poștale, 284,8 RON cheltuieli notariale, 18 RON

contravaloare asigurare de sănătate, 2.242,56 RON cheltuieli pentru recuperare

la Băile Felix, 1.512,5 RON cheltuieli transport ambulantă.

Această

soluție este nelegală, deoarece pentru a fi antrenată răspunderea civilă

delictuală este necesar a fi dovedite existența condițiilor răspunderii civile

delictuale, respectiv caracterul cert și actual al prejudiciului și raportul de

cauzalitate între faptă și prejudiciul solicitat.

În

conformitate cu dispozițiile art. 1169 C. civ., cel ce face o propunere

înaintea judecații trebuie să o dovedească, or, în speță, înscrisurile

încuviințate de instanță nu dovedesc caracterul cert și actual al prejudiciului

și raportul de cauzalitate dintre fapta pretins cauzatoare a prejudiciului și

prejudiciu.

În

conformitate cu art. 51 din Normele cuprinse în Ordinul CSA nr. 113133/2006,

eventualele cheltuieli prilejuite de accident - cheltuieli cu transportul

persoanei accidentate, cu tratamentul, spitalizarea, pentru recuperare, pentru

proteze, pentru alimentație suplimentară, se vor achita conform prescripțiilor

medicale, probate cu documente justificative și care nu sunt suportate din

fondurile de asigurări sociale prevăzute de reglementările în vigoare, or

despăgubirile acordate de instanța nu au fost dovedite raportat la aceste

dispoziții legale.

3.

Hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât au fost încălcate

dispozițiile art. 55 alin. (1) din Legea nr. 136/1995.

La

data producerii accidentului de circulație, 12 octombrie 2007, pârâta S.C. R.

S.R.L. era asigurată pentru cazurile de răspundere civilă pentru prejudicii

produse prin accidente de circulație, conform contractului de asigurare

încheiat cu asigurătorul S.C. U.V.I.G. S.A., actualmente U.A. S.A.

Pârâtul

R.I. era la data producerii accidentului angajatul pârâtei S.C. R. S.R.L.

Potrivit

art. 51 din Legea nr. 136/1995, despăgubirile, astfel cum sunt prevăzute la

art. 49 și 50, se acordă și în cazul în care cel care conducea vehiculul

răspunzător de producerea accidentului este o altă persoană decât asiguratul.

Potrivit

art. 54 din lege, despăgubirea se stabilește și se efectuează conform art. 43

și 49, iar în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească,

drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în

proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva

asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia, stabilită

în prezentul capitol, cu citarea obligatorie a persoanei/persoanelor

răspunzătoare de producerea accidentului, în calitate de intervenienți forțați.

Potrivit

art. 55 din lege, despăgubirile se plătesc de către asigurător persoanelor

fizice sau juridice păgubite.

Din

dispozițiile legale anterior menționate rezultă că obligativitatea încheierii

și menținerii valabilității contractelor de asigurare are ca rațiune, pe de o

parte, protecția victimelor accidentelor de circulație și siguranța desdăunării

acestora, iar, pe de altă parte, eliberarea persoanelor fizice și juridice de

riscurile de a acoperi personal pagubele produse prin accidente de circulație.

Raportat

la aceste dispoziții, precum și la incidența răspunderii contractuale a

asigurătorului, rezultă că, în speță, pârâta S.C. R. S.R.L., în calitate de

comitent, este ținută să răspundă în solidar cu prepusul său fața de victima

accidentului, respectiv față de reclamantul B.B.M., doar pentru sumele de bani

ce exced plafonului maxim stabilit prin polița de despăgubire și nu în solidar

cu asigurătorul.

IID.

Recurenta-pârâtă S.C. U.A. S.A. a invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9

C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a formulat următoarele critici:

1.

Instanța de apel a încălcat prevederile art. 295 alin. (1) C. proc. civ.,

întrucât nu a analizat excepția neîndeplinirii procedurii prealabile de

conciliere directă, ca urmare a nerespectării termenului de 30 zile prevăzut de

art. 720

1

alin. (2) și (5) C. proc. civ.

Convocarea

la conciliere s-a făcut pentru data de 08 octombrie 2010, iar S.C. U. a primit

actele la data de 22 septembrie 2010.

Cererea

de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 12 octombrie 2010, fără a

fi respectat termenul de 30 de zile libere, prevăzut de lege, între data

primirii convocării la conciliere și data introducerii acțiunii.

Pe

de altă parte, trebuie avut în vedere că pentru susținerea pretențiilor nu a

fost comunicat niciun act doveditor cu prilejul convocării la conciliere

directă. în lipsa oricărui document din care să rezulte cuantumul sumelor

pretinse, S.C. U. nu a putut stabili dacă pretențiile cuprinse în conciliere

sunt justificate sau nu.

Întrucât

termenul de 30 zile libere prevăzut de lege între data primirii actelor și data

introducerii acțiunii nu a fost respectat și nu au fost comunicate actele

doveditoare ale pretențiilor decât cu ocazia judecării apelului, rezultă că procedura

de conciliere directă nu a fost îndeplinită în condițiile prevăzute de art. 720

1

C. proc. civ., urmând ca acțiunea să fie respinsă ca atare.

2.

Hotărârea instanței de apel este nelegală, întrucât au fost încălcate

dispozițiile imperative ale art. 292 alin. (1) C. proc. civ.

Raportat

la aceste dispoziții legale, instanța de apel era obligată să analizeze apelul

formulat doar în baza probelor administrate în primă instanță, întrucât prin

cererea de apel și prin precizarea depusă nu s-a solicitat administrarea probei

cu înscrisuri, iar necesitatea administrării acestor înscrisuri nu a reieșit

din dezbateri.

3.

Obligarea S.C. U. în solidar cu pârâții R.D. și S.C. R. S.R.L. este nelegală,

fiind încălcate dispozițiile legale ce reglementează solidaritatea pasivă, dar

și prevederile legii speciale ce reglementează contractul de asigurare.

Potrivit

art. 1041 C. civ., solidaritatea pasivă nu se prezumă, ci trebuie expres

prevăzută prin lege ori prin convenția părților.

Pentru

a stabili dacă între S.C. U. și ceilalți pârâți există solidaritate pasivă

trebuie stabilite în mod corect natura raporturilor juridice dintre părți și

dacă legea ori contractul prevede solidaritatea pasivă.

Raportul

juridic dintre pârâții R.D. și R. S.R.L., întemeiat pe art. 1000 alin. (3) C.

civ., implică și solidaritatea pasivă prevăzută expres de art. 1003 C. civ.

Raportul

juridic dintre asigurat, persoana vinovată de producerea accidentului rutier și

asigurător ia naștere în temeiul contractului de asigurare. Contractul de

asigurare obligatorie pentru pagube cauzate terților prin accidente de

autovehicule, reglementat de cap. III din Legea 136/1996, nu prevede

solidaritatea pasivă a asiguratului și asigurătorului față de cel prejudiciat

prin accidentul rutier.

Decizia

1/2005 a ICCJ a stabilit că asigurătorul execută o obligație contractuală și nu

răspunde în solidar cu persoana care a cauzat prejudiciul sau cu asiguratul.

Obligația asigurătorului are o natură contractuală și nu una delictuală.

Asigurătorul

execută o obligație contractuală în baza contractului încheiat cu asiguratul,

dar nu răspunde în solidar cu acesta.

Rezultă

că obligația asigurătorului este una contractuală, angajată în baza

contractului de asigurare încheiat cu asiguratul și nu o formă a răspunderii

civile delictuale, iar decizia atacată este dată cu încălcarea prevederilor

art. 1041 C. civ. și ale Legii nr. 136/1995, care nu prevăd solidaritatea

asigurătorului cu asiguratul ori persoana vinovată de producerea accidentului

rutier, ceea ce impune modificarea hotărârii atacate în sensul înlăturării

obligației solidare de plată stabilită în sarcina asigurătorului.

4.

Incidența în cauză a art. 132 și art. 720

1

C. proc. civ. și a art.

51 din Normele cuprinse în Ordinul CSA nr. 113133/2006 a fost nesocotită sau

greșit aplicată.

Raportat

la înscrisurile depuse până la închiderea dezbaterilor de către

apelantul-reclamant B.B.M., la sumele pretinse de acesta și la cele acordate de

instanța de apel, rezultă că sumele pretinse de reclamant se referă la

cheltuieli care au fost făcute după data introducerii cererii de chemare în

judecată și nu s-a stabilit existența unei legături de cauzalitate între sumele

solicitate și fapta ilicită a pârâtului R.D.

Nu

au fost depuse acte medicale, recomandări medicale, rețete, adeverințe care să

ateste că starea de sănătate a apelantului s-a înrăutățit sau că prejudiciul pe

care îl suferă nu putea fi cunoscut la data soluționării cererii de despăgubire

în procesul penal.

Rezultă,

însă, din actele medicale depuse de către apelant în