ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2860/2014

Asupra cauzei de fața, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Comercial Cluj la data de 12 octombrie 2010, reclamanții B.B.M., B.A.L. și S.C. C.P.C. S.R.L. au chemat în judecată pe pârâții R.D., S.C. R. S.R.L. și S.C. U.V.D.G. S.A., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: A. obligarea pârâtului R.D., în calitate de autor al faptei delictuale, în solidar cu pârâta S.C.

R. S.R.L., în calitate de parte responsabilă civilmente, la plata următoarelor sume: a. pentru perioada dintre data accidentului de circulație din 12 octombrie 2007 și data pronunțării hotărârii în primă instanță în materie penală (Sentința penală nr. 174 din 16 octombrie 2009): D. 2.064,77 euro, 5.511,13 RON și 361,75 RON, ultima sumă plătibilă lunar de la data de 12 octombrie 2007 și până la încetarea stării de invaliditate a victimei B.B.M., cu titlu de despăgubiri civile pentru daunele materiale către partea civilă B.A.L., cu dobânda legală aferentă acestor sume de la data pronunțării hotărârii de primă instanță în materie penală, până la data plății efective; ID. 30.000 euro, cu titlu de despăgubiri civile pentru daune morale către partea civilă B.A.L., cu dobânda legală aferentă acestei sume de la data pronunțării hotărârii de primă instanță în materie penală, până la data plății efective; IID.

90.000 RON, cu titlu de daune materiale constând în beneficiu nerealizat și 912,47 euro, cu titlu de daune materiale către S.C. C.P.C. S.R.L., cu dobânda legală aferentă acestor sume de la data pronunțării hotărârii de primă instanță în materie penală, până la data plății efective; b. pentru perioada ulterioară pronunțării hotărârii penale în primă instanță - Sentința penală nr. 174 din 16 octombrie 2009 (în concret, data rămânerii în pronunțare în primă instanță în materie penală, respectiv 02 octombrie 2009); D. cca. 8.000 euro, cu titlu de despăgubiri civile pentru daune materiale pentru B.B.M. și B.A.L., cu dobânda legală aferentă acestor sume de la data introducerii prezentei acțiuni, până la data plății efective; ID.

60.000 euro, cu titlu de despăgubiri civile pentru daune morale pentru B.B.M. și B.A.L., cu dobânda legală aferentă acestor sume de la data introducerii prezentei acțiuni, până la data plății efective. B. obligarea pârâtei S.C. U.V.D.G. S.A., în calitate de asigurător, la plata către reclamanți a sumelor solicitate mai sus, în limita plafonului privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru anul 2007 (anul producerii accidentului). C. obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. Prin Sentința civilă nr. 3488 din 26 septembrie 2012, Tribunalul Specializat Cluj: A respins, ca neîntemeiată, excepția prematurității formulării cererii de chemare în judecată, invocată de pârâtele S.C.

R. S.R.L. și S.C. U.A. S.A. A admis excepția autorității de lucru judecat în raport de Sentința penală nr. 174 din 16 octombrie 2009 a Judecătoriei Huedin, modificată prin Decizia penală nr. 179/A din 02 mai 2011 a Tribunalului Cluj, secția penală, modificată prin Decizia penală nr. 1676/R din 24 octombrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, toate pronunțate în dosarul nr. 1533/242/2008 și, în consecință, a respins petitele A.a și B din cererea de chemare în judecată, având ca obiect pretenții pentru perioada dintre data accidentului de circulație din 12 octombrie 2007 și data pronunțării Sentinței penale nr. 174 din 16 octombrie 2009 a Judecătoriei Huedin. A respins, ca neîntemeiate, petitele A.b și B din cererea de chemare în judecată, având ca obiect pretenții pentru perioada ulterioară pronunțării Sentinței penale nr. 174 din 16 octombrie 2009 a Judecătoriei Huedin.

A obligat pe reclamanți, în solidar, la plata către pârâta S.C. R. S.R.L. a sumei de 3.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamantul B.B.M. a fost victima unui accident de circulație produs din culpa pârâtului R.D., prepus al S.C. R. S.R.L., societate având încheiată polița de asigurare RCA la S.C. U.A. S.A., în urma căruia a rămas cu grave sechele.

Dată fiind împrejurarea că fapta pârâtului R. a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 184 alin. (2) și (4) C. pen., în cadrul procesului penal au fost soluționate definitiv și pretențiile civile invocate de reclamanți, pentru intervalul dintre data producerii accidentului, 12 octombrie 2007, și până la data pronunțării Sentinței penale nr. 174 din 16 octombrie 2009. Ca atare, dat fiind faptul că sumele de 2.064,77 euro, 5.511,13 RON și 361,75 RON, ultima sumă plătibilă lunar de la data de 12 octombrie 2007 și până la încetarea stării de invaliditate, cu titlul de despăgubiri civile pentru daune materiale, cu dobânda calculată la data plății, de 30,000 euro, daune morale și de 90.000 RON daune materiale, beneficiu nerealizat, au făcut obiectul judecății pe latură civilă în dosarul penal, aceste pretenții au fost respinse ca urmare a admiterii excepției autorității de lucru judecat.

Totodată, pentru perioada ulterioară pronunțării Sentinței penale nr. 174 din 16 octombrie 2009, s-a constatat că pretențiile de 8.000 euro, despăgubiri civile pentru daune materiale cu dobânda aferentă calculată de la data introducerii acțiunii și până la data plății efective și de 60.000 euro, despăgubiri civile pentru daune morale cu dobânda aferentă calculată de la data introducerii acțiunii și până la data plății efective, nu au fost dovedite prin probațiunea administrată, cu toate că reclamanților le-au fost acordate mai multe termene în acest scop. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții. Prin Decizia nr. 210 din 13 decembrie 2013, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis apelul declarat de reclamantul B.B.M.

și, în consecință, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că: A admis în parte cererea formulată de reclamantul B.B.M. A obligat pe pârâții R.D., S.C. U.A. S.A. și S.C. R. S.R.L., în solidar, la plata sumei de 12,696,13 RON, cu titlu de daune materiale, către acest reclamant. A obligat pe reclamanții B.A.L. și S.C. C.P.C. S.R.L. să plătească pârâtei S.C. R. S.R.L. suma de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. A păstrat restul dispozițiilor sentinței. A respins apelurile declarate de reclamanții B.A.L. și S.C. C.P.C. S.R.L. A dispus compensarea cheltuielilor de judecată efectuate de către reclamantul B.B.M. și de pârâta S.C. R. S.R.L. în fond și în apel, A obligat pe apelanții B.A.L.

și S.C. C.P.C. S.R.L., în solidar, să plătească pârâtei S.C. R. S.R.L. suma de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel. Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut următoarele: Prin apelurile formulate și precizate, reclamanții au criticat sentința atacată în sensul că instanța a aplicat greșit dispozițiile art. 22 C. proc. pen., art. 1201 C. civ. și că prin admiterea excepției autorității de lucru judecat și respingerea, ca neîntemeiată, a acțiunii li s-a încălcat dreptul de acces la justiție. Cu titlu prealabil, Curtea a reținut că, prin întâmpinarea depusă la dosar de către asigurător, s-a invocat neîndeplinirea procedurii prealabile de conciliere directă, ca urmare a nerespectării termenului de 30 zile prevăzut de art. 720 1 alin. (2) și (5) C. proc.

civ., arătându-se că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 12 octombrie 2010, fără a fi respectat termenul de 30 de zile libere, prevăzut de lege, între data primirii convocării la conciliere și data introducerii acțiunii. Pe de altă parte, s-a arătat că trebuie avut în vedere că pentru susținerea pretențiilor, nu a fost comunicat niciun act doveditor cu prilejul convocării la conciliere directă. Curtea a constatat că aceste apărări au fost invocate și în fața instanței de fond, care, prin sentința dată, a respins excepția prematurității introducerii cererii, pe considerentul că aspectele relevate sunt de natură pur formală, raportat la împrejurarea că a existat o încercare de soluționare amiabilă a diferendului, căreia nu i s-a dat curs.

De altfel, poziția pârâtei exprimată în fața instanței atestă că nu era posibilă ajungerea la un acord, dat fiind și istoricul litigiilor dintre părți. Ca atare, este vorba despre o chestiune care a fost deja tranșată de către tribunal, iar în contextul în care asigurătorul nu a declarat, la rândul său, apel, este discutabil în ce măsură este admisibilă o astfel de atitudine procesuală, de a repune în această manieră în discuție aspecte care au intrat în puterea de lucru judecat, nefăcând obiectul criticilor din calea de atac. Pe de altă parte, Curtea a constatat că în sprijinul acestor apărări nu au fost aduse elemente noi, care să fie de natură să ducă la concluzia nelegalității soluției de respingere a excepției.

Ca atare, prevederile legale invocate de către intimată au fost interpretate într-o manieră strict subiectivă, fără a lua în considerare imperativul de a evita instituirea unor piedici pur formale în calea accesului la justiție, nejustificate de scopul în vederea căruia au fost ele instituite. Trecând la analiza criticilor referitoare la modul în care instanța de fond s-a pronunțat asupra excepției autorității de lucru judecat, Curtea a constatat pertinența apărărilor pârâtei R., conform cărora soluția de admitere a acestei excepții este corectă, dat fiind faptul că, prin acțiunea civilă alăturată acțiunii penale în dosarul nr. 1533/242/2008, partea civilă B.A.L. a solicitat obligarea pârâtului R.D., în solidar cu pârâta S.C.

R. S.R.L., la plata sumelor de 2.064,77 euro, 5.511,13 RON, 361,75 RON lunar (ultima sumă reprezentând diferența dintre venitul realizat anterior accidentului și indemnizația de însoțitor primită pentru invaliditate) cu titlu de daune materiale, 30.000 euro cu titlu de daune morale și dobânda aferentă de la data pronunțării hotărârii primei instanțe și până la data efectivă a plății. Totodată, prin acțiunea civilă alăturată acțiunii penale în dosarul nr. 1533/242/2008, partea civilă S.C. C.P.C. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtului R.D., în solidar cu pârâta S.C. R. S.R.L., la plata sumelor de 90.000 RON reprezentând beneficiu nerealizat, 912,47 euro ca diferență între suma de 5.000 euro deja plătită și suma de 5912,47 euro pentru utilitara D. implicată în accident, cu titlu de daune materiale și dobânda aferentă de la data pronunțării hotărârii primei instanțe și până la data efectivă a plății.

Prin Sentința penală nr. 174/2009 pronunțată de Judecătoria Huedin, modificată prin Decizia penală nr. 179/A/2011 pronunțată de Tribunalul Cluj, modificată prin Decizia penală nr. 1676/R/2011, toate pronunțate în dosarul nr. 1533/242/2008, instanța a soluționat irevocabil: - cererea formulată de partea civilă B.A.L. - reclamantă în prezentul dosar - în sensul că, în temeiul art. 14, 346 C. proc. pen. rap. la art. 998, 999, 1000 alin. (3) C. civ., a obligat pe inculpatul R.I., în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. R. S.R.L. - pârâți în prezentul dosar - la plata sumei de 2.064, 77 euro și a sumei de 5.511,13 RON, cu dobânda legală de la data pronunțării sentinței judecătoriei Huedin, cu titlu de daune materiale și a respins celelalte cereri formulate de aceasta, ca neîntemeiate; - cererea formulată de partea civilă S.C.

C.P.C. S.R.L. - reclamantă în prezentul dosar - în sensul că, în temeiul art. 14, 346 C. proc. pen. rap. la art. 998, 999, 1000 alin. (3) C. civ., a obligat pe inculpatul R.I., în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. R. S.R.L., la plata sumei de 912,47 euro cu titlu de daune materiale și a respins celelalte cereri formulate de aceasta, ca neîntemeiate. Rezultă din cele ce preced că între acțiunea civilă formulată de reclamanți în dosarul penal și acțiunea civilă din prezentul doar, în ceea ce privește cererile de la pct. A.a pct. 1, II, III există tripla identitate de părți, obiect și cauză.

O reanalizare pe fond a pretențiilor avansate de reclamanți în prezentul dosar, identice cu cele avansate în dosarul penai, asupra cărora instanța a statuat irevocabil prin sentințele penale anterior amintite, ar înfrânge principiul securității raporturilor juridice dintre părți și ar presupune o încălcare a dreptului părților la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului. Deși prin apel s-a susținut că nu au fost corect aplicate prevederile art. 22 C. proc. pen., apelanții susținând teza unei interpretări restrictive a lor, ei ignoră faptul că, în situația de față, în cadrul procesului penal a fost soluționată și latura civilă, iar aspectele tranșate în acest context intră pe deplin sub incidența prevederilor art. 1201 C. civ.

Totodată, reclamanții au arătat și că autoritatea de lucru judecat se aplică exclusiv asupra dispozitivului hotărârii, deoarece doar prin această parte a actului final al instanței se statuează asupra conflictului de interese, existând formulate și pretenții asupra cărora instanța penală nu s-a aplecat suficient, neindicând, de exemplu, motivele pentru care nu a fost încuviințată plata unei despăgubiri lunare. Niciunul din aceste elemente nu sunt de natură să ateste nelegalitatea soluției de la fond. Aceasta întrucât identitatea nu trebuie raportată la dispozitivul hotărârilor, ci la obiectul pretențiilor deduse judecății, independent dacă ele au fost încuviințate sau nu sau de maniera în care au fost expuse considerentele.

În plus, nu pot fi reținute nici alegațiile privind încălcarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, din moment ce, potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe, garantat de art. 6 parag. 1 din Convenție, trebuie să se interpreteze în lumina preambulului Convenției, care enunță supremația dreptului, ca element al patrimoniului comun al statelor contractante (cauza Bîidaru c. României).

Unul dintre elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca soluția dată de către instanțe în mod definitiv oricărui litigiu să nu mai fie pusă în discuție (Brumărescu c. României, par. 61). În ceea ce privește criticile care vizează modul de soluționare a pretențiilor invocate de către reclamanții B. pentru perioada ulterioară pronunțării Sentinței penale nr. 174/2009, Curtea a reținut incidența prevederilor art. 22 C. proc. pen., din perspectiva faptului că în dosarul penal s-a statuat definitiv că vinovat de producerea accidentului se face intimatul R.D., acesta putând fi obligat la plata prejudiciului produs petenților, în solidar cu comitentul S.C.

R. și cu asigurătorul S.C. U.A. Totodată, s-a constatat că unui dintre principiile operante în materia răspunderii civile delictuale este acela al acoperirii integrale a prejudiciului, ceea ce, în principiu, permite obligarea părții responsabile la repararea prejudiciilor care s-au născut ulterior momentului de referință impus de prevederile art. 20 alin. (3) C. proc. pen., respectiv cel al pronunțării sentinței penale mai sus amintite. Din această perspectivă, susținerile contrare ale asigurătorului, bazate pe incidența unor norme cuprinse în Ordinul CSA în vigoare la data producerii accidentului, sunt neavenite.

Plecând de la aceste premise, în ceea ce privește apelul precizat formulat de reclamantul B.B.M., Curtea a apreciat ca fiind pertinente apărările intimatei R., conform cărora, în apel, reclamantul a formulat următoarele cereri noi; - cererea privind despăgubiri materiale referitoare la suma de 21.021,2 RON, sumă ce excede sumei solicitate prin acțiunea introductivă (38.101,20 RON - 17.080 RON - 21.021,2 RON); - cererea privind suma 361,75 RON, plătibilă lunar. Ca atare, aceste sume intră sub incidența prevederilor art. 294 alin. (1) și (2) C. proc. civ., criticile din apel prin care se urmărește schimbarea sentinței, în sensul obligării intimaților la plata lor, fiind inadmisibile. În ceea ce privește cererea reclamantului-apelant B.B.M.

referitoare la despăgubirile civile în cuantum de 17.080 RON, ce reprezintă echivalentul în RON la data introducerii acțiunii a 4.000 euro și cererea pentru despăgubiri morale - 60.000 euro, menționate în acțiunea introductivă de instanță la pct. A.b.I, II, astfel cum a fost precizată în apel și dobânda legală, Curtea a apreciat că este parțial întemeiată, impunându-se schimbarea parțială a soluției de fond, în acord cu probele administrate în apel. Astfel, apelantului îi va fi acordată, cu titlu de despăgubiri civile pentru daune materiale, suma de 2.108,65 RON, cheltuieli cu medicamente, efectuate între decembrie 2009 și mai 2012, conform celor cuprinse în centralizator.

Deși intimatele au relevat că aceste pretenții nu au fost probate, dată fiind inexistența unor înscrisuri care să ateste că aceste medicamente au fost prescrise reclamantului, cum ar fi rețete, scrisori de recomandare, etc. Curtea a apreciat în sensul temeiniciei acestor pretenții, pornind de la natura medicamentelor indicate în chitanțele depuse. Totodată, corect a relevat apelantul că trebuie avut în vedere faptul că în ceea ce privește medicamentele compensate, acestea sunt Ramipril, Tramadol, Liorexal și Lipantil, necesitatea lor, dată fiind starea de sănătate a reclamantului, neputând fi negată. Totodată, au fost achiziționate calmante pentru dureri ale sistemului muscular, osos și nervos (Ibuprofen, Distonocalm, etc.), acestea nefiind compensate și fiind administrate petentului în mod neîntrerupt de la data accidentului.

La toate acestea se adaugă medicamentele hepatoprotetice. În plus, s-a indicat de către apelant că aceste medicamente se pot cumpăra doar în baza unei rețete, rețetă ce se păstrează la farmacie, ceea ce nu este însă de natură să infirme susținerile conform cărora este evident că toate aceste medicamente sunt absolut necesare reclamantului.

Pentru aceleași considerente, vor fi acordate și sumele de 2.174 RON și de 3.235,21 RON, cheltuieli cu transportul și spitalizarea reclamantului în Ungaria, efectuate în perioada decembrie 2009 - mai 2011. În acest context, de reținut este că necesitatea efectuării acestor cheltuieli, precum și legătura de cauzalitate cu fapta prejudiciabilă rezultă fără dubiu din natura serviciilor de care a beneficiat apelantul în Ungaria, esențiale fiind și cele subliniate de petent, în sensul în care intervenția chirurgicală și protezele folosite nu sunt cuprinse în aceste sume, ele fiind suportate de către CAS, facturile prezentate fiind doar cheltuieli suplimentare din timpul intervenției chirurgicale neacoperite de CAS.

Or, în această manieră primește răspuns și teza conform căreia ar fi vorba despre cheltuieli voluptorii, cunoscut fiind faptul că mecanismul de decontare al CAS nu permite rambursarea unor astfel de sume. Ca atare, se impune ca reclamantului să-i fie restituite și sumele aferente traducerii actelor medicale, în cuantum de 1077 RON, cheltuielile poștale, în cuantum de 43,41 RON, cheltuielile notariale, în cuantum de 284,8 RON, precum și contravaloarea asigurării de sănătate pentru călătorie, în cuantum de 18 RON, necesitatea acestora și legătura de cauzalitate cu fapta prejudiciabilă fiind dovedită implicit.

Apoi, vor fi validate și pretențiile privind contravaloarea cheltuielilor pentru recuperare la Băile Felix, în sumă de 2.242,56 RON și de transport cu ambulanța pentru intervenție chirurgicală în străinătate, în cuantum de 1.512,5 RON, acestea fiind strict necesare pentru recuperare medicală și pentru deplasările în vederea efectuării unor intervenții chirurgicale. În ceea ce privește restul pretențiilor formulate (cheltuieli de deplasare cu taxiul și cele aferente bonurilor de combustibil, tratament de recuperare kinetoterapie, ședința fiind 30 RON), Curtea le-a apreciat ca neîntemeiate, luând act de pertinența susținerilor intimatelor conform cărora reclamantul nu a făcut dovada nici în apel a îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale, respectiv caracterul cert și actual al prejudiciului și raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciul solicitat.

În conformitate cu dispozițiile art. 1169 C.civ., cel ce face o propunere înaintea judecații trebuie să o dovedească, or, în speță, înscrisurile încuviințate de instanță ca probe în dosar nu dovedesc caracterul cert și actual al prejudiciului și raportul de cauzalitate dintre fapta pretins cauzatoare a prejudiciului și prejudiciu. Aceste considerente rămân valabile chiar în contextul în care se susține că deplasările cu autoturismul au fost făcute strict pentru recuperare medicală sau deplasările strict necesare pentru intervenții chirurgicale, rezolvarea problemelor privind diverse consultații medicale etc, deoarece acestea rămân niște simple afirmații, fără corespondent în probațiunea administrată.

Pe de altă parte, în ceea ce privește contravaloarea ședințelor de kinetoterapie, chiar apelantul a arătat că nu se află în posesia unor chitanțe, iar administrarea altor mijloace de proba nu a fost solicitată. Așa fiind, se impune obligarea celor trei pârâți, în solidar, la plata către reclamantul B.B.M., a sumei de 12.696,13 RON, cu titlu de daune materiale. În ceea ce privește daunele morale, Curtea a constatat că prin sentințele penale anterior menționate, reclamantului i s-au acordat daune morale în cuantum de 150.000 euro. Instanțele au ținut cont de circumstanțele concrete ale cauzei din momentul acordării, cât și de circumstanțele ulterioare, cum ar fi faptul că partea civilă B.B.M. are în continuare nevoie de tratament recuperator diversificat și complex, urmând a fi supus altor intervenții, că a ajuns să fie dependent de ajutorul celor din jur, fiind nevoit să suporte tratamente recuperatorii dureroase și complexe.

Luând în calcul toate aceste elemente, instanța a apreciat că suma de 150.000 euro acordată cu titlu de daune morale este o sumă rezonabilă și necesară pentru a putea compensa, măcar în parte, suferințele fizice și traumele psihice provocate părții civile, urmare a accidentului a cărui victimă a fost. Ca atare, sunt corecte și pertinente apărările conform cărora instanțele penale au avut în vedere un prejudiciu moral global suferit de reclamantul B.B.M., ca urmare a accidentului de circulație din data de 12 octombrie 2007, și nu un prejudiciu suferit pe o anumită perioadă de timp. Pe de altă parte, reclamantul nu a invocat împrejurări noi, apărute ulterior pronunțării Deciziei penale nr. 179/R/2011 prin care i s-au acordat daunele morale, împrejurări pe care instanța penală să nu le fi avut în vedere, de natură să justifice cererea privind despăgubirile morale.

Ca atare, Curtea nu a primit susținerile reclamanților conform cărora ar exista prejudiciu care nu a fost cunoscut la data pronunțării de către instanța de fond ce a soluționat dosarul penal 1553/242/2008, în contextul în care nu s-a dovedit că starea reclamantului B.B.M. este mai gravă la acest moment decât la cel la care s-a raportat instanța penală. Nu este relevantă în acest context nici decizia medicală care atestă pierderea totală a capacității de muncă și încadrarea în gradul I de handicap, aceste elemente fiind cunoscute sau previzibile încă din cursul procesului penal, starea vizibil precară de sănătate a petentului fiind confirmată de însuși ultimul raport de expertiză medico-legală administrat în cauză, raportul nr. 2089/II/h/4 din 22 iunie 2009, unde se constată cel mai grav grad de invaliditate și un număr de 620 de zile de îngrijiri medicale, care se poate mări datorită problemelor medicale complexe.

În acest context, Curtea a constatat că ceea ce trebuie subliniat cu privire la solicitarea reclamantului este faptul că, prin acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul nepatrimonial suferit, este vizată strict alinarea suferinței pricinuite prin vătămarea integrității corporale, a sănătății și nu conferirea unui grad de satisfacție persoanei prejudiciate prin sancționarea pe latură civilă a persoanei responsabile pentru producerea prejudiciului. Însă, reclamantul nu face altceva decât a se limita să ceară majorarea daunelor morale, care să acopere, eventual, inclusiv daunele materiale pentru care nu are documente justificative. În concluzie, pretențiile invocate sunt contrare principiului acordării unei despăgubiri echitabile, prin obligarea la plata unor sume care să respecte atât criteriul echității și evitarea îmbogățirii fără justă cauză, cât și cel al proporționalității dintre prejudiciul suferit și suma acordată ca despăgubire.

Pe de altă parte, deși se arată că există împrejurări ulterioare judecății penale în primă instanță, cum ar fi tentativa de suicid a reclamantului B.B.M., nici aceste susțineri nu au fost dovedite, nici din perspectiva existenței lor și nici a localizării temporale, importante în economia cauzei. Apoi, apelantul a susținut că faptul generator nu este cel ce a fost discutat în procesul penal - accidentul de circulație, ci modul de acțiune ulterior soluționării, respectiv neconformarea cu prevederile legale în ceea ce privește plata despăgubirilor stabilite, respectiv întârzierea cu aproape un an a îndeplinirii obligațiilor intimatei S.C. U.A. S.A., de achitare a sumelor stabilite prin decizia penală din recurs.

Fără a contesta această împrejurare, Curtea a reținut că are serioase rezerve cu privire la posibilitatea reparării unui asemenea prejudiciu pe calea acordării daunelor morale, dat fiind faptul că în dispozitivul titlului executoriu a fost prevăzută acordarea dobânzii legale, menite să asigure tocmai repararea prejudiciului suferit prin întârzierea executării obligației ce are ca obiect o sumă de bani, respectiv dobânda moratorie. Ca atare, repararea aceluiași prejudiciu, de natură eminamente materială, pe calea acordării daunelor morale, nu poate fi dispusă.

Cu toate că apelantul a susținut că suferințele astfel provocate ar fi fost și de ordin moral, dată fiind starea de tracasare ce i-a fost produsă prin atitudinea intimatei, cu atât mai mult cu cât în acea perioadă a fost limitat la un venit lunar de 1.500 RON, fiind nevoit să apeleze la împrumuturi, Curtea a reținut că actele depuse în acest sens sunt anterioare pronunțării sentinței penale în primă instanță, astfel încât aceste aspecte nu pot primi relevanță, date fiind cele precizate mai sus. în plus, contractele de împrumut sunt încheiate de către reclamanta B.A., care, conform celor arătate în apel, nu a formulat pretenții de daune morale pentru perioada care nu este vizată de excepția autorității de lucru judecat.

Pe de altă parte, deși a fost depus și un contract de vânzare a unei proprietăți deținute de apelanții B., intervenit ulterior acestui moment, nu există alte probe care să ateste legătura de cauzalitate cu fapta intimatei sau dimensiunea suferințelor psihice provocate în acest context. Pentru toate aceste considerente, apelul reclamantului B.B.M. a fost apreciat ca fondat și admis, cu consecința schimbării în parte a sentinței de fond, în sensul admiterii în parte a cererii acestui reclamant și obligării celor trei pârâți, în solidar, la plata sumei de 12.696,13 RON, cu titlu de daune materiale. Drept consecință, sentința a fost reformată și din perspectiva modului de soluționare a chestiunii cheltuielilor de judecată, în baza prevederilor art, 274 alin. (1) C. proc.

civ. fiind obligați reclamanții B.A.L. și S.C. C.P.C. S.R.L. să plătească pârâtei S.C. R. S.R.L. suma de 2000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, considerându-se că o astfel de manieră de repartizare a onorariului de 3.000 RON este echitabilă. Au fost păstrate celelalte dispoziții ale sentinței și respinse apelurile declarate de reclamanții B.A.L. și S.C. C.P.C. S.R.L. Conform prevederilor art. 276 și art. 274 alin. (3) C. proc. civ., s-a dispus compensarea cheltuielilor de judecată efectuate de către reclamantul B.B.M. și S.C. R. S.R.L. în fond și apel, până la concurenta sumei de 2.000 RON. Acest cuantum a fost stabilit, din perspectiva reclamantului, cu luarea în considerare a complexității cauzei și a muncii prestate de avocat, precum și a faptului că pretențiile formulate au fost încuviințate în parte.

Totodată, fiind în culpă procesuală, au fost obligați apelanții B.A.L. și S.C. C.P.C. S.R.L., în solidar, să plătească pârâtei S.C. R. S.R.L. suma de 2000 iei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel. Împotriva deciziei curții de apei au declarai recurs, în termen legal, reclamanții și pârâtele S.C. R. S.R.L. și S.C. U.A. S.A. D. Recurenții-reclamanți au invocat următoarele motive: 1. Art. 304 pct. 5 C. proc. civ. - în mod greșit instanța de apel nu a anulat sentința apelată cu trimiterea cauzei spre rejudecare, în condițiile în care prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecarea fondului. Astfel, prima instanță s-a pronunțat doar asupra excepțiilor invocate de către pârâte, respectiv excepția prematurității și excepția autorității de lucru judecat, fără să evoce fondul cauzei, caz în care, față de dispozițiile art. 297 alin. (1) C. proc.

civ., se impunea trimiterea cauzei spre rejudecare, mai ales că prin apelul formulat se solicitase expres acest lucru. 2. Art 304 pct. 7 C. proc. civ. - hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. - în mod greșit, instanța de apel a reținut că prin cererea de apel s-au solicitat și sume care intră sub incidența prevederilor art. 294 alin. (1) și 2 C. proc. civ., iar criticile din apel prin care se urmărește schimbarea sentinței, în sensul obligării intimaților la piața lor, sunt inadmisibile. În apelul reclamanților nu s-au făcut modificări ale cererii introductive, ci doar s-au explicitat și lămurit capetele de cerere ale acțiunii.

Având în vedere precizările făcute în apel privitor la sumele cerute la pct. A, și anume faptul că în ceea ce privește capătul de cerere de la pct. a.I, suma de 361,75 RON plătibilă lunar reprezintă diferența între indemnizația pentru însoțitor acordată prin Decizia nr. 252754 din 17 iunie 2008, în cuantum de 500 RON, și maximul prevăzut la art. 49 alin. (1) lit. e) din Ordinul nr. 14/2011 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, în mod greșit instanța de apel a reținut că această sumă a făcut obiectul hotărârii penale pronunțate. Acest capăt de cerere nu a fost soluționat prin hotărârea instanței penale și nici nu a făcut obiectul judecății în fața instanțelor penale, cu atât mai mult cu cât decizia de pensionare este ulterioară soluționării dosarului penal.

- În ceea ce privește capătul de cerere de la pct. a.II, respectiv suma de 30.000 euro daune morale către B.A.L., așa cum s-a arătat, între data accidentului și data Deciziei nr. 252754 din 17 iunie 2008, reclamantul victimă a accidentului a fost în totalitate lipsit de orice venit, cu excepția sumei de 1.500 RON dată de către persoana responsabilă de accident, cu toate că în această perioadă dificilă a fost nevoie de sume considerabile pentru îngrijirile medicale din țară, Germania și Ungaria. Acest aspect nu a fost soluționat de către instanța de apel. - Nici capătul de cerere de la pct. b.II, referitor la suma de 60,000 euro daune morale pentru B.B., cu dobânda aferentă calculată de la data introducerii acțiunii și până la data plății efective, nu a primit o soluție și o motivare corecte.

Instanța de apel a reținut doar că instanța penală a avut în vedere un prejudiciu moral global suferit de către reclamantul B.B., fără a se avea în vedere că actul generator de prejudicii a fost ulterior soluționării cauzei penale. Asupra acestei sume nu se poate considera că operează autoritatea de lucru judecat, fiind distinctă de daunele morale acordate prin hotărârile date în cadrul procesului penal, cauza acestor daune rezultând din atitudinea și modul nelegal de a acționa al asigurătorului, ulterior procesului penal. Nu se poate susține că instanța penală ar fi avut în vedere și eventualitatea faptului invocat de reclamant, respectiv modul de comportare ulterior judecării cauzei penale.

Faptul generator nu este cel ce a fost discutat în procesul penal, accidentul de circulație, iar modul de acțiune ulterior, respectiv neconformarea cu prevederile legale în ceea ce privește plata despăgubirilor stabilite, întârzierea cu aproape un an a îndeplinirii obligațiilor intimatei S.C. U. nu a făcut și nici nu putea face obiectul cauzei penale. Prejudiciul global la care face referire instanța de apel se referă la fapta penală și prejudiciul adus de către aceasta lui B.B., strict cu referire la accidentul de circulație și nu la modul ulterior de acțiune al intimatei S.C. U. Afirmațiile intimatei în sensul că a achitat despăgubirile stabilite în cadrul procesului penal de bună voie sunt neadevărate.

Această plată s-a făcut mult după data la care, în mod legal, ar fi trebuit să o facă și folosind abuziv toate mijloacele procesuale pentru a evita plata sau măcar amânarea plății sumelor pe care trebuia să le achite - intimata a formulat contestație la executare, respinsă de instanță. Față de cele arătate, motivarea reținută de către instanța de apel, în sensul că deși nu contestă întârzierea în executarea obligațiilor S.C. U. S.A., are serioase rezerve cu privire la posibilitatea reparării unui asemenea prejudiciu pe calea acordării daunelor morale, dat fiind faptul că în dispozitivul titlului executoriu a fost prevăzută acordarea dobânzii legale, este contradictorie.

Instanța de apel nu a reținut cele precizate de reclamanți în ceea ce privește întârzierea în îndeplinirea obligațiilor, cu toate că prin art. 37 din Ordinul nr. 14/2011 se stabilește o penalitate de 0,2% pe zi întârziere dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute la art. 36 sau și le îndeplinește defectuos. Este, astfel, evident că intimata a procedat în disprețul legii și prin aceasta a continuat să provoace în mod inutil suferințe reclamantului, prin lipsirea acestuia de mijloacele de trai și pentru efectuarea procedurilor medicale. Instanța de apel nu a avut în vedere faptul că starea gravă produsă prin accident rezultă și din interpretarea neurologică de specialitate din 13 februarie 2008, Dr.

G.K., conform căreia viața personală este afectată în mod ireversibil și grav, viața profesională, de asemenea, este afectată grav și iremediabil, precum și din Decizia medicală asupra capacității de muncă nr. 451 din 28 februarie 2013, în care se precizează expres "capacitatea de muncă pierdută în totalitate + capacitatea de autoîngrijire pierdută în totalitate". Coșmarurile nocturne permanente prin care se retrăiește momentul accidentului, problemele pe care consideră că le-a creat familiei atât din punct de vedere emoțional cât și material (din susținător al familiei ajungând în situația de a nu avea niciun venit și nici nu mai poate să spere o atenuare sau anulare a acestei situații), faptul că frecvent are stări de depresie, momente în care regretă că a scăpat cu viață din accident, toate aceste traume au fost accentuate și de către intimată care, în mod abuziv, a procedat la amânarea plății sumelor la care era obligată și care ar fi dus la o ameliorare a suferințelor morale încercate.

De asemenea, instanța de apel a reținut în mod total eronat faptul că în acea perioadă a fost limitat la un venit lunar de 1.500 RON. Suma de 1.500 RON a fost plătită o singură dată de către R.I. și nu a fost o sumă lunară, acest fapt fiind precizat și în cadrul hotărârilor penale. Motivarea reținută de către instanța de apel, în sensul că susținerile privind tentativa de suicid a reclamantului B. nu au fost dovedite, este netemeinică, dat fiind atât cele ce rezultă din Decizia medicală asupra capacității de muncă nr. 451 din 28 februarie 2013, cât și susținerile tăcute. Dacă instanța de apel ar fi avut îndoieli asupra acestor aspecte ar fi trebuit, în virtutea rolului activ al instanțelor, să solicite prezența apelantului B.B.

și supunerea acestuia la un interogatoriu pentru lămurirea stării de fapt și a realității celor afirmate. - Nici în ceea ce privește capătul de cerere de la pct. a.III, privind suma de 90.000 RON daune materiale, beneficiu nerealizat, pentru apelanta S.C. C.P.C. S.R.L., instanța de apel nu a făcut o motivare clară a cauzelor/motivelor ce au fost avute în vedere pentru respingerea acestui capăt de cerere, cu atât mai mult cu cât asupra acestui capăt de cerere instanța penală a dat îndrumări de a se soluționa pe calea unei acțiuni civile, atât prin Sentința penală nr. 174 din 16 octombrie 2009, cât și prin Decizia penală nr. 179/A din 02 mai 2011 pronunțată în dosar nr. 1553/242/2008 al Tribunalului Cluj.

3. Art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii. Instanța de apel a precizat că identitatea nu trebuie raportată la dispozitivul hotărârilor, ci la obiectul pretențiilor deduse judecății, independent dacă ele au fost încuviințate sau nu sau de maniera în care au fost expuse considerentele. Potrivit art. 22 alin. (1) C. proc. pen., hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile cu privire la existența faptei, persoana care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia. Așadar, autoritatea de lucru judecat nu se manifestă asupra civilului în mod absolut, ci există o triplă limitare. Instanța de apel a extins în mod nelegal dispozițiile art. 22 alin. (1) C. proc.

pen., ceea ce constituie o greșită aplicare a legii. Tot referitor la autoritatea de lucru judecat, trebuie avut în vedere faptul că, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că art. 6 parag. 1 garantează tuturor persoanelor dreptul ca o instanță să analizeze orice contestație legată de drepturi și obligații cu caracter civil (Golder c. Regatul Unit, Hotărârea din 21 februarie 1975, seria A nr. 18, p. 18). Desigur, dreptul de acces la justiție nu este absolut, fiind admise restricții în temeiul faptului că statele beneficiază de o anumită marjă de apreciere. Cu toate acestea, restricțiile aplicate nu ar putea restrânge accesul deschis individului în așa fel încât sau până la punctul în care dreptul este atins în substanța sa însăși.

De asemenea, restricțiile nu se armonizează cu art. 6 parag. 1 decât dacă urmăresc un scop legitim și dacă există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat (F.E. c. Franței, Hotărârea din 30 octombrie 1998, CEDH 1998-V11I, p. 3349 și Yagtzilar și alții c. Greciei nr. 41727/98, CEDH 2001-XII). Excepția autorității de lucru judecat, care vizează să asigure securitatea raporturilor juridice în materie civilă, urmărește un scop legitim. Dacă acest obiectiv pare legitim în sine, el merită o analiză concretă în fiecare cauză, fără a uita contextul general al cauzei. Rolul Curții nu este nicidecum să controleze art. 1201 C. civ.

ca atare, ci să verifice dacă modalitatea în care instanțele naționale au respins acțiunea, prin aplicarea dispozițiilor legale în materie de autoritate de lucru judecat, a respectat dreptul reclamantului de acces la justiție (Yagtzilar și alții c. Greciei și Skondrianos c. Greciei, nr. 63.000/00, 74,291/01 și 74.292/01, 18 decembrie 2003). Curtea consideră că accesul la justiție, numai pentru a se respinge o acțiune ca urmare a reținerii autorității de lucru judecat, nu respectă dispozițiile imperative ale art. 6 parag. 1 din Convenție, persoana fiind astfel lipsită de posibilitatea clară și concretă de a avea acces la o instanță care să statueze asupra contestației sale referitoare la drepturi și obligații cu caracter civil (C.E.D.O., cauza Lungoci c. României, Hotărârea din 26 ianuarie 2006, M. Of.

nr. 588 din 7 iulie 2006; cauza Caracas c. României, Hotărârea din 29 iunie 2006). În concluzie, recurenții-reclamanți au solicitat admiterea recursului și modificarea în parte a deciziei atacate, prin admiterea apelului lor și schimbarea în tot a sentinței apelate, în sensul admiterii cererii, așa cum a fost formulată. ID. Recurenta-pârâtă S.C. R. S.R.L. a invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a formulat următoarele critici: 1. Hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât au fost încălcate dispozițiile imperative ale art. 292 alin. (1) C. proc. civ. Raportat la aceste dispoziții legale, instanța de apel era obligată să analizeze apelul formulat de reclamantul B.B.M.

doar în baza probelor administrate în primă instanță, în condițiile în care prin cererea de apel și prin precizarea depusă ulterior nu s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, iar necesitatea administrării acestei probe nu a rezultat din dezbaterea cauzei. Cu toate acestea, instanța de apel a încuviințat apelanților-reclamanți înscrisurile depuse la fond după rămânerea în pronunțare a cauzei și înscrisurile depuse la termenul din 08 noiembrie 2003, contrar dispozițiilor art. 292 alin. (1) C. proc. civ. 2. Hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât au fost încălcate dispozițiile art. 1169 C. civ., art. 1000 alin. (3) C. civ. și art. 51 din Normele cuprinse în Ordinul CSA nr. 113133/2006.

Instanța de apel a apreciat că cererea reclamantului B.B.M. referitoare la despăgubirile materiale este parțial întemeiată, respectiv în limita a 12.696,13 RON, reprezentând 2.108,65 RON cheltuieli cu medicamente efectuate în decembrie 2009 și mai 2012, 2.174 RON și 3.235,21 RON cheltuieli cu transportul și spitalizarea în Ungaria, 1.077 RON cheltuieli cu traducerea actelor medicale, 43,41 RON cheltuieli poștale, 284,8 RON cheltuieli notariale, 18 RON contravaloare asigurare de sănătate, 2.242,56 RON cheltuieli pentru recuperare la Băile Felix, 1.512,5 RON cheltuieli transport ambulantă. Această soluție este nelegală, deoarece pentru a fi antrenată răspunderea civilă delictuală este necesar a fi dovedite existența condițiilor răspunderii civile delictuale, respectiv caracterul cert și actual al prejudiciului și raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciul solicitat.

În conformitate cu dispozițiile art. 1169 C. civ., cel ce face o propunere înaintea judecații trebuie să o dovedească, or, în speță, înscrisurile încuviințate de instanță nu dovedesc caracterul cert și actual al prejudiciului și raportul de cauzalitate dintre fapta pretins cauzatoare a prejudiciului și prejudiciu. În conformitate cu art. 51 din Normele cuprinse în Ordinul CSA nr. 113133/2006, eventualele cheltuieli prilejuite de accident - cheltuieli cu transportul persoanei accidentate, cu tratamentul, spitalizarea, pentru recuperare, pentru proteze, pentru alimentație suplimentară, se vor achita conform prescripțiilor medicale, probate cu documente justificative și care nu sunt suportate din fondurile de asigurări sociale prevăzute de reglementările în vigoare, or despăgubirile acordate de instanța nu au fost dovedite raportat la aceste dispoziții legale.

3. Hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât au fost încălcate dispozițiile art. 55 alin. (1) din Legea nr. 136/1995. La data producerii accidentului de circulație, 12 octombrie 2007, pârâta S.C. R. S.R.L. era asigurată pentru cazurile de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de circulație, conform contractului de asigurare încheiat cu asigurătorul S.C. U.V.I.G. S.A., actualmente U.A. S.A. Pârâtul R.I. era la data producerii accidentului angajatul pârâtei S.C. R. S.R.L. Potrivit art. 51 din Legea nr. 136/1995, despăgubirile, astfel cum sunt prevăzute la art. 49 și 50, se acordă și în cazul în care cel care conducea vehiculul răspunzător de producerea accidentului este o altă persoană decât asiguratul.

Potrivit art. 54 din lege, despăgubirea se stabilește și se efectuează conform art. 43 și 49, iar în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia, stabilită în prezentul capitol, cu citarea obligatorie a persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului, în calitate de intervenienți forțați. Potrivit art. 55 din lege, despăgubirile se plătesc de către asigurător persoanelor fizice sau juridice păgubite.

Din dispozițiile legale anterior menționate rezultă că obligativitatea încheierii și menținerii valabilității contractelor de asigurare are ca rațiune, pe de o parte, protecția victimelor accidentelor de circulație și siguranța desdăunării acestora, iar, pe de altă parte, eliberarea persoanelor fizice și juridice de riscurile de a acoperi personal pagubele produse prin accidente de circulație. Raportat la aceste dispoziții, precum și la incidența răspunderii contractuale a asigurătorului, rezultă că, în speță, pârâta S.C. R. S.R.L., în calitate de comitent, este ținută să răspundă în solidar cu prepusul său fața de victima accidentului, respectiv față de reclamantul B.B.M., doar pentru sumele de bani ce exced plafonului maxim stabilit prin polița de despăgubire și nu în solidar cu asigurătorul.

IID. Recurenta-pârâtă S.C. U.A. S.A. a invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a formulat următoarele critici: 1. Instanța de apel a încălcat prevederile art. 295 alin. (1) C. proc. civ., întrucât nu a analizat excepția neîndeplinirii procedurii prealabile de conciliere directă, ca urmare a nerespectării termenului de 30 zile prevăzut de art. 720 1 alin. (2) și (5) C. proc. civ. Convocarea la conciliere s-a făcut pentru data de 08 octombrie 2010, iar S.C. U. a primit actele la data de 22 septembrie 2010. Cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 12 octombrie 2010, fără a fi respectat termenul de 30 de zile libere, prevăzut de lege, între data primirii convocării la conciliere și data introducerii acțiunii.

Pe de altă parte, trebuie avut în vedere că pentru susținerea pretențiilor nu a fost comunicat niciun act doveditor cu prilejul convocării la conciliere directă. în lipsa oricărui document din care să rezulte cuantumul sumelor pretinse, S.C. U. nu a putut stabili dacă pretențiile cuprinse în conciliere sunt justificate sau nu. Întrucât termenul de 30 zile libere prevăzut de lege între data primirii actelor și data introducerii acțiunii nu a fost respectat și nu au fost comunicate actele doveditoare ale pretențiilor decât cu ocazia judecării apelului, rezultă că procedura de conciliere directă nu a fost îndeplinită în condițiile prevăzute de art. 720 1 C. proc. civ., urmând ca acțiunea să fie respinsă ca atare.

2. Hotărârea instanței de apel este nelegală, întrucât au fost încălcate dispozițiile imperative ale art. 292 alin. (1) C. proc. civ. Raportat la aceste dispoziții legale, instanța de apel era obligată să analizeze apelul formulat doar în baza probelor administrate în primă instanță, întrucât prin cererea de apel și prin precizarea depusă nu s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, iar necesitatea administrării acestor înscrisuri nu a reieșit din dezbateri. 3. Obligarea S.C. U. în solidar cu pârâții R.D. și S.C. R. S.R.L. este nelegală, fiind încălcate dispozițiile legale ce reglementează solidaritatea pasivă, dar și prevederile legii speciale ce reglementează contractul de asigurare.

Potrivit art. 1041 C. civ., solidaritatea pasivă nu se prezumă, ci trebuie expres prevăzută prin lege ori prin convenția părților. Pentru a stabili dacă între S.C. U. și ceilalți pârâți există solidaritate pasivă trebuie stabilite în mod corect natura raporturilor juridice dintre părți și dacă legea ori contractul prevede solidaritatea pasivă. Raportul juridic dintre pârâții R.D. și R. S.R.L., întemeiat pe art. 1000 alin. (3) C. civ., implică și solidaritatea pasivă prevăzută expres de art. 1003 C. civ. Raportul juridic dintre asigurat, persoana vinovată de producerea accidentului rutier și asigurător ia naștere în temeiul contractului de asigurare. Contractul de asigurare obligatorie pentru pagube cauzate terților prin accidente de autovehicule, reglementat de cap. III din Legea 136/1996, nu prevede solidaritatea pasivă a asiguratului și asigurătorului față de cel prejudiciat prin accidentul rutier.

Decizia 1/2005 a ICCJ a stabilit că asigurătorul execută o obligație contractuală și nu răspunde în solidar cu persoana care a cauzat prejudiciul sau cu asiguratul. Obligația asigurătorului are o natură contractuală și nu una delictuală. Asigurătorul execută o obligație contractuală în baza contractului încheiat cu asiguratul, dar nu răspunde în solidar cu acesta. Rezultă că obligația asigurătorului este una contractuală, angajată în baza contractului de asigurare încheiat cu asiguratul și nu o formă a răspunderii civile delictuale, iar decizia atacată este dată cu încălcarea prevederilor art. 1041 C. civ. și ale Legii nr. 136/1995, care nu prevăd solidaritatea asigurătorului cu asiguratul ori persoana vinovată de producerea accidentului rutier, ceea ce impune modificarea hotărârii atacate în sensul înlăturării obligației solidare de plată stabilită în sarcina asigurătorului.

4. Incidența în cauză a art. 132 și art. 720 1 C. proc. civ. și a art. 51 din Normele cuprinse în Ordinul CSA nr. 113133/2006 a fost nesocotită sau greșit aplicată. Raportat la înscrisurile depuse până la închiderea dezbaterilor de către apelantul-reclamant B.B.M., la sumele pretinse de acesta și la cele acordate de instanța de apel, rezultă că sumele pretinse de reclamant se referă la cheltuieli care au fost făcute după data introducerii cererii de chemare în judecată și nu s-a stabilit existența unei legături de cauzalitate între sumele solicitate și fapta ilicită a pârâtului R.D. Nu au fost depuse acte medicale, recomandări medicale, rețete, adeverințe care să ateste că starea de sănătate a apelantului s-a înrăutățit sau că prejudiciul pe care îl suferă nu putea fi cunoscut la data soluționării cererii de despăgubire în procesul penal.

Rezultă, însă, din actele medicale depuse de către apelant în