ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1530/2017

Asupra recursului de față, constată și reține următoarele:

I.Primul ciclu procesual

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Piatra - Neamț, reclamanta A. le-a chemat în judecată pe pârâtele B. și S.C. C. S.A., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună:

- obligarea pârâtelor la plata sumei de 73.489 RON, reprezentând despăgubiri materiale (cheltuieli efectuate din decembrie 2010 până la data introducerii acțiunii) și la plata sumei de 700.000 euro, reprezentând daune morale;

- obligarea pârâtelor la plata unei indemnizații lunare în suma 13.126 RON, reprezentând cheltuielile efectuate lunar pentru tratamentul de recuperare și însoțitor;

- obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat obligarea la plata de despăgubiri materiale și morale pentru repararea prejudiciului suferit ca victimă a accidentului rutier din 9 august 2008, cauzat de pârâta B..

În motivarea cererii sale, reclamanta a făcut referire la certificatul de încadrare în grad de handicap grav nr. 50914 din 12 ianuarie 2010 și a arătat că în cadrul dosarului penal instanța nu a luat în considerare încadrarea sa cu grad de handicap grav și, deși s-a constituit parte civilă, când s-a pronunțat asupra despăgubirilor materiale și morale, instanța penală nu a ținut cont de întregul prejudiciu pe care l-a suferit.

A mai arătat că a suferit un nou prejudiciu, având în vedere că vătămarea sănătății și integrității corporale a avut drept urmare pierderea ireversibilă a capacității sale locomotorii, pentru care se impunea a fi luate în considerare cheltuielile făcute pentru restabilirea sănătății, respectiv cheltuieli determinate de îngrijirea medicală și recuperarea locomotorie, precum și alte asemenea cheltuieli de natura medicală.

Ulterior formulării cererii de chemare în judecată, reclamanta a susținut că, în ce privește daunele morale, prejudiciul nou pe care l-a suferit după pronunțarea hotărârii definitive în cauza penală este determinat de caracterul grav al handicapului suferit, și anume de diagnosticul de tetraplegie, ce presupune o paralizie de la gât în jos, care nu a fost avut în vedere la soluționarea cauzei penale.

Pârâta B. a depus întâmpinare.

Prin sentința civilă nr. 1187 din 23 februarie 2012, Judecătoria Piatra - Neamț, admițând excepția propriei necompetențe materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamț.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț, secția I civilă sub același număr unic, iar pe rolul secției a II-a Civile, de contencios administrativ și fiscal sub numărul x/2011*.

În fața tribunalului, pârâta B. a formulat cerere de chemare în garanție a C. S.A.

Prin sentința civilă nr. 34 Com din 17 aprilie 2015, pronunțată de Tribunalul Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-au admis în parte acțiunea formulată de reclamantă și cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă. Au fost obligate pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 162.617,48 RON, reprezentând despăgubiri materiale pentru perioada ianuarie 2011 - octombrie 2014, a sumei de 3.500.000 euro sau echivalentul în RON a acestei sume, reprezentând daune morale, a unei indemnizații lunare în sumă 13.126 RON, reprezentând cheltuielile efectuate lunar pentru tratament de recuperare și însoțitor, până la încetarea necesității tratamentului și a asistenței acordate de însoțitor.

A fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta B. și a fost obligată chemata în garanție să asigure pârâtei fondurile necesare achitării obligațiilor pârâtei B. către reclamantă.

Au fost obligate pârâtele la plata sumei de 3.268 RON către reclamantă, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, precum și a încheierii din 7 martie 2013 au declarat apel pârâta C. S.A. și chemata în garanție S.C. C. S.A., care au criticat hotărârea primei instanțe pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia nr. 433 din 23 martie 2016, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a admis apelul declarat împotriva sentinței civile 34/2015 și încheierii din 7 martie 2013, pronunțate de Tribunalul Neamț; a schimbat în parte sentința civilă nr. 34/2015 și încheierea din 7 martie 2013 și a admis excepția autorității de lucru judecat pentru capătul de cerere referitor la daunele morale.

A respins, pentru autoritate de lucru judecat, cererea vizând obligația la plata de daune morale și, în consecință, a înlăturat din dispozitivul sentinței apelate obligația de plată a sumei de 3.500.000 euro, cu titlu de daune morale.

Le-a obligat pe pârâte la plata sumei de 61.693,48 RON, despăgubiri materiale pentru perioada ianuarie 2011 - octombrie 2014, în loc de 162.617,48 RON.

Le-a obligat pe pârâte la plata sumei de 13.126 RON, indemnizație lunară reprezentând cheltuieli efectuate lunar pentru tratament de recuperare și însoțitor, începând cu 16 august 2011 (data introducerii cererii de chemare în judecată) și până la data pronunțării, din care se vor scădea suma de 11.883 RON indemnizație pentru persoană cu handicap primită de reclamantă pentru perioada 16 august 2011 - mai 2013 și suma de 21.240 RON, reprezentând indemnizație de însoțitor primită de reclamantă pentru perioada iunie 2013 - februarie 2016 și la plata sumei de 12.426 RON indemnizație lunară, reprezentând cheltuieli efectuate lunar pentru tratamentul de recuperare și însoțitor, începând cu data pronunțării și până la data încetării necesității tratamentului și asistenței acordate de însoțitor.

A menținut dispozițiile din sentința apelată, care nu sunt potrivnice dispozitivului deciziei din apel și a obligat-o pe intimata-reclamantă să plătească apelantei suma de 3.000 RON cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu de avocat, cu aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

3.1. Motivele de recurs.

Împotriva acestei decizii au declarat recursuri reclamanta A. și pârâta C. S.A.

Prin decizia nr. 1765 din 4 octombrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2011 s-a respins excepția nulității recursului invocată de pârâta C. S.A. și de reclamanta A. - prin curator D..

A fost respins, ca nefondat, recursul formulat de reclamanta A. - prin curator D. împotriva deciziei nr. 433 din 23 martie 2016 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă.

Prin aceeași decizie, a fost admis recursul formulat de pârâta C. S.A. împotriva aceleiași decizii și în consecință:

A fost casată în parte decizia atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare în ceea ce privește stabilirea indemnizației reprezentând cheltuieli efectuate lunar pentru tratamentul de recuperare și însoțitor.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale deciziei.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte a reținut în esență următoarele:

Au fost respinse excepțiile nulității formulate de ambele părți, întrucât ambele recursuri, prin criticile formulate, se încadrează în motivele de recurs invocate.

Recursul motivat de către reclamantă prin cei doi reprezentanți convenționali a vizat soluția de admitere a excepției puterii lucrului judecat referitor la capătul de cerere de obligare a pârâtei la plata daunelor morale și interpretarea limitelor contractului de asigurare din cele două perspective, a puterii lucrului judecat legat de limita de răspundere a pârâtei, societate de asigurare, de 750.000 euro și a inaplicabilității în mod direct în cauză a Directivei 2005/14/CE.

În ceea ce privește motivele de recurs ce vizează soluția de admitere a excepției puterii lucrului judecat referitor la capătul de cerere de obligare a pârâtei la plata daunelor morale, la termenul din 27 septembrie 2016 instanța a cerut reclamantei să își clarifice poziția cu privire la faptul dacă diagnosticul susținut în recurs de tetraplegie este conform stării de sănătate de la producerea accidentului sau este urmarea agravării situației ulterior producerii acestuia, având în vedere că în fiecare dintre cele două motivări ale recursului, formulate prin reprezentanți diferiți, se susține una dintre aceste variante contradictorii. Ambii reprezentanți ai reclamantei au susținut că încă de la producerea accidentului diagnosticul corect a fost cel de tetrapareză, dar că, deși existau la dosarul penal acte în care era consemnat acest diagnostic, el nu a fost cunoscut de către instanțele penale.

În motivarea recursului formulată prin avocat E. s-a susținut sub acest aspect, în esență, că, deși diagnosticul corect al reclamantei era tetraplegie încă de la data producerii accidentului, instanțele penale s-au raportat în evaluarea prejudiciului moral la diagnosticul de paraplegie și că astfel nu s-a reparat integral prejudiciul moral. Se mai arată că instanța de apel nu a menționat motivele pentru care a înlăturat expertiza medico-legală, la care nu s-a referit în cadrul considerentelor.

În motivarea recursului formulată prin avocat F. s-a susținut, pe de o parte, că inițial, în 2008, diagnosticul era de paraplegie, iar ulterior starea de sănătate s-a înrăutățit, ajungând în 2010 la diagnosticul de tetraplegie, așa cum ar rezulta din certificatul de handicap, care ar fi fost avut în vedere de instanța penală care a soluționat definitiv latura civilă, dar că după acel moment starea reclamantei s-a înrăutățit suplimentar, așa cum ar reieși din constatarea comisiei de medici legiști din 5 august 2013. Astfel, prejudiciul moral nou, chiar dacă prezentul litigiu a fost început la trei luni de la soluționarea procesului penal, ar fi generat de faptul că, la data pronunțării hotărârii penale prin care s-a soluționat și latura civilă, instanța a decis în baza unor documente medicale care nu erau actualizate.

Înalta Curte a apreciat că aceste critici sunt nefondate, în considerarea faptului că instanța de apel a reținut în mod legal identitatea de obiect, părți și cauză între cererea de acordare a daunelor morale formulată în cadrul procesului penal și cea formulată în cadrul prezentului dosar.

S-a apreciat că ambele instanțe au reținut în motivarea în fapt a concluziei lipsei identității, respectiv identității, de obiect dintre cele două litigii considerente legate de situația de fapt calificată juridic, ceea ce însemnă că de fapt problema care s-a pus a fost a lipsei identității, respectiv identității, de cauză; problema fiind clarificată cu prilejul concluziilor formulate în fața instanței de recurs în sensul că există identitate de obiect și părți, dar nu există identitate de cauză.

În ceea ce privește susținerile din cele două motivări ale recursului reclamantei, așa cum au fost precizate în ședința din 27 septembrie 2016, într-adevăr, așa cum a rezultat din interpretarea instanței de apel a înscrisurilor medicale aflate în dosarul penal, încă de la producerea accidentului starea în care se afla reclamanta era aceea de tetraplegie, diagnostic ce apare încă din septembrie 2008.

Mai mult, în recursul formulat de către reclamantă în cauza penală, unde aceasta a fost reprezentată de avocat, a fost invocat faptul că aceasta are un handicap permanent, au fost prezentate suferințele ce decurg din situația sa concretă, depunându-se înscrisuri medicale suplimentare ce atestă diagnosticul de tetraplegie.

Instanța de recurs i-a admis recursul, cu consecința majorării cuantumul daunelor morale stabilit de instanța de apel, raportându-se expres la certificatul de handicap din 2010, așa cum de altfel s-a susținut și în recursul formulat în cadrul prezentului dosar și la situația specială a reclamantei, pe care a descris-o în motivare.

În raport de aceste argumente, instanța supremă a reținut, astfel, că identitatea de cauză referitor la cererea de acordare a daunelor morale este evidentă.

Înalta Curte a respins ca nefondate motivele de recurs prin care s-a criticat nemenționarea în dispozitiv a limitei maxime de despăgubire prevăzută atât în Ordinele emise de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, cât și în poliță, cu deducerea contravalorii tuturor sumelor acordate până în prezent și achitate de pârâtă, reținând următoarele:

Limita maximă de despăgubire prevăzută în polița de asigurare și în ordinul CSA în vigoare la data încheierii poliței a fost invocată de către pârâta S.C. C. S.A. în apărare, în cadrul întâmpinării formulate, conform art. 115 C. proc. civ., pentru a nu fi obligată să suporte în cadrul prezentului litigiu o răspundere care să depășească limitele poliței de asigurare, limite care, conform soluției instanței de apel, nu au fost depășite.

Pentru a se constata în dispozitivul hotărârii limita maximă a obligației societății de asigurare și suma plătită de către societatea de asigurare până în prezent către reclamantă, terțul beneficiar al poliței de asigurare, pârâta trebuia să formuleze o cerere reconvențională, numai prin aceasta putându-se valorifica, potrivit art. 119 alin. (1) C. proc. civ., pretențiile pârâtului în legătură cu cererea reclamantului, ceea ce nu s-a întâmplat în speță.

Înalta Curte a constatat fondat motivul de recurs prin care s-a susținut că instanța de apel nu a analizat motivul de apel formulat de către pârâtă, prin care invoca faptul că prima instanță de fond nu a justificat reținerea sumei de 13.126 RON, indemnizație reprezentând cheltuieli efectuate lunar pentru tratamentul de recuperare și însoțitor.

Referitor la acest motiv de recurs, Înalta Curte a apreciat că nici instanța de apel nu a motivat din ce probe rezultă concret cuantumul acestei sume de 13.126 RON, întrucât, la stabilirea cuantumului daunelor materiale fixe pentru perioada ianuarie 2011 - octombrie 2014, acest cuantum a fost evaluat de către prima instanță la valoarea de 162.617,48 RON, iar de către instanța de apel la valoarea de 61.693,48 RON, în stabilirea cărora s-a raportat la raportul de expertiză efectuat în cauză.

Or, notează instanța de recurs, în raportul de expertiză efectuat în cauză s-a reținut că media aritmetică lunară a cheltuielilor efectuate de către reclamantă în perioada ianuarie 2011 - octombrie 2014 (în cadrul cărora se regăsesc și alte cheltuieli decât cele de recuperare și însoțitor), totalizate la suma de 162.617,48 RON, este de 3.535,16 RON.

În aceste condiții, Înalta Curte a conchis în legătură cu acest motiv de recurs că nu rezultă în concret, prin raportare la probele administrate în cauză, cum s-a ajuns la stabilirea sumei de 13.126 RON indemnizație lunară reprezentând cheltuieli efectuate lunar pentru recuperare și tratament, decizia fiind astfel nemotivată sub acest aspect.

În consecință, a fost admis numai recursul formulat de pârâta C. S.A. împotriva deciziei pronunțate în apel, a casat în parte decizia atacată și a trimis spre rejudecare cauza în ceea ce privește stabilirea indemnizației reprezentând cheltuieli efectuate lunar pentru tratamentul de recuperare și însoțitor, cu menținerea celorlalte dispoziții ale deciziei.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că a fost respins ca nefondat recursul declarat de către reclamantă, aceasta a fost obligată, cu titlu de cheltuieli de judecată, la plata către recurenta-pârâtă a sumei de 5000 RON, reprezentând onorariu de avocat, sumă apreciată ca fiind corespunzătoare apărărilor formulate față de acest recurs din totalul cheltuielilor efectuate de către pârâtă în această fază procesuală.

Al II -lea ciclu procesual.

Rejudecarea apelului.

În rejudecarea apelului s-a pronunțat decizia nr. 603 din 28 iunie 2017 a Curții de Apel Bacău, secția I - civilă.

A fost admis apelul civil formulat de pârâtă și de chemata în garanție și, în consecință:

A fost schimbată în parte sentința civilă apelată, în sensul că:

Au fost obligate pârâtele să plătească reclamantei suma de 3.535,16 RON cu titlu de indemnizație lunară reprezentând cheltuieli efectuate lunar pentru tratament de recuperare și însoțitor, începând cu 16 august 2011 și până la data încetării necesității tratamentului și a asistenței de însoțitor, din care se vor scădea sumele de:

- 11.883 RON indemnizație persoană cu handicap primită de reclamantă pentru perioada 16 august 2011 - mai 2013;

- 21.240 RON indemnizație de însoțitor primită de reclamantă pentru perioada iunie 2013- februarie 2016;

- valoarea lunară a indemnizației ( plată însoțitor) de care beneficiază reclamanta prin efectul Legii nr. 448/2006, începând cu 01 martie 2016 și pentru viitor.

În rejudecare, instanța de apel a avut în vedere decizia de casare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în sensul că decizia din apel a fost casată în parte și a fost trimisă cauza spre rejudecare numai în ceea ce privește stabilirea indemnizației reprezentând cheltuieli efectuate lunar pentru tratamentul de recuperare și însoțitor.

S-a reținut că în mod greșit instanța a procedat la acordarea sumei de 13.126 RON, în condițiile în care reclamanta nu a făcut dovada cu privire la întinderea acestui prejudiciu, deși îi revenea această obligație potrivit art. 1169 C. civ.

Instanța de apel a avut în vedere suplimentul la raportul de expertiză efectuat în cauză, din conținutul căruia a rezultat că media aritmetică lunară a cheltuielilor efectuate de reclamantă în perioada ianuarie 2011 - octombrie 2014 este de 3535,16 RON; a fost stabilită această perioadă în considerarea faptului că, din studiul dosarului penal nr. x/2009, nu a rezultat că au fost acordate și despăgubirile reclamate în prezenta cauză.

În plus, Curtea a avut în vedere și suma de 500 euro pe care reclamanta o achită cu titlu de salariu persoanei angajate ca asistent personal, cuantumul acestei sume rezultând din declarația martorei G., ținând cont și de faptul că reclamanta necesită, din cauza diagnosticului de tetraplegie, însoțitor 24 ore din 24.

Prin urmare, Curtea le-a obligat pe pârâte să plătească reclamantei suma de 3.535,16 RON cu titlu de indemnizație lunară reprezentând cheltuieli efectuate lunar pentru tratamentul de recuperare și însoțitor, începând cu 16 august 2011 (data introducerii acțiunii) și până la data încetării necesității tratamentului și a asistenței de însoțitor.

Curtea a mai reținut. potrivit adresei nr. x din 10 februarie 2016 a Consiliului Local al Municipiului Piatra Neamț, că reclamanta a beneficiat de indemnizația acordată persoanei cu handicap grav, care a renunțat la angajarea unui asistent personal (art. 42 și 43 din Legea nr. 448/2006) în perioada ianuarie 2011 - mai 2013, în sumă de 16.030 RON. Având în vedere manifestarea dreptului de opțiune prevăzut de art. 42 alin. (4) din Legea nr. 448/2006, pentru perioada 16 august 2011 - mai 2013, din această indemnizație lunară urmează a fi scăzută suma de 11.883 RON primită ca indemnizație pentru persoană cu handicap.

A decis curte de apel că urmează a fi scăzută din indemnizația datorată și suma de 21.240 RON, indemnizație de însoțitor achitată de Casa Județeană de Pensii Neamț, aceasta sumă rezultând din adresa din 08 martie 2016, care a fost achitată reclamantei în perioada iunie 2013 - februarie 2016.

De asemenea, instanța a dedus din valoarea indemnizației stabilite cu titlu lunar și valoarea lunară a indemnizației (plată însoțitor) de care beneficiază reclamanta prin efectul Legii nr. 448/2006, începând 01 martie 2016 și pentru viitor.

În aceste condiții, instanța de apel, în temeiul art. 42 alin. (4) din Legea nr. 448/2006, a decis ca pentru perioada 16 august 2011 - mai 2013, din această indemnizație lunară să se scadă suma de 11.883 RON primită ca indemnizație pentru persoană cu handicap și suma de 21.240 RON, indemnizație de însoțitor; aceasta din urmă a fost achitată de Casa Județeană de Pensii Neamț, sumă ce a rezultat din adresa nr. x din data de 08.03.2016, care a fost achitată reclamantei în perioada iunie 2013 - februarie 2016.

În ceea ce privește cererea reclamantei de a se acorda cheltuielile efectuate ulterior întocmirii raportului de expertiză și indicate prin înscrisul aflat la dosar, Curtea, în temeiul art. 294 C. proc. civ., a statuat că pretențiile solicitate de către reclamantă la termenul din 24 aprilie 2014, nu au caracter periodic, ci reprezintă cereri noi de acordare a unor sume de bani cu privire la care este necesară administrarea unui probatoriu nou.

Prin urmare, Curtea a conchis că, în privința acestor despăgubiri, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 294 alin. (2) C. proc. civ. (despăgubiri ivite după darea hotărârii).

Judecata în recurs.

Împotriva deciziei pronunțate în rejudecare de către instanța de apel, reclamanta A., prin curator D. a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., cu trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea completării/administrării probelor, pentru a nu mai fi nevoită să promoveze o altă acțiune, în considerarea prevederilor art. 295 alin. (2) din același cod, cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată efectuate în toate ciclurile procesuale.

În argumentarea recursului, recurenta a invocat următoarele motive:

Instanța de apel nu a avut în vedere decizia de casare nr. 1765 din 04 octombrie 2016, pronunțată de către I. C. civ..J., secția I civilă, prin care s-a dispus casarea în parte a deciziei civile nr. 433 din 23 martie 2016 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă și s-a trimis cauza spre rejudecare numai în ce privește stabilirea indemnizației periodice reprezentând cheltuieli efectuate lunar pentru tratamentul de recuperare și însoțitor, iar în rejudecare a ignorat efectul devolutiv al apelului, în temeiul art. 295 alin. (2) și art. 294 C. proc. civ.

Recurenta susține că la termenul din 24 aprilie 2017 a depus la dosar solicitarea unui supliment la raportul de expertiză, având în vedere că raportul de expertiză efectuat conține doar o parte din cheltuielile efectuate din martie 2013 - octombrie 2014, trecând de atunci încă doi ani și șase luni de zile, perioadă în care cheltuielile au crescut, apărând totodată și altele noi care nu au fost avute în vedere în Raportul de expertiza efectuat.

Reclamanta susține că este nepotrivit ca unei persoane persoană cu sănătatea fizică și mentală zdruncinate să îi ceri să aibă luciditatea necesară strângerii bonurilor, chitanțelor, facturilor aferente tuturor cheltuielilor medicale efectuate.

Recurenta reproșează instanței anterioare faptul că în rejudecare nu a interpretat sau nu a voit să interpreteze în mod corect și legal solicitarea de completare a raportului de expertiză, deoarece toate documentele depuse la termenul din 24 aprilie 2017 reprezintă cheltuieli directe aferente indemnizației periodice, efectuate lunar pentru tratamentul de recuperare, ce conțin: costuri pentru kinetoterapie, masaj pentru întreținerea în funcțiune a organismului, consumabile medicale necesare zilnic, costuri de recuperare în spitalele clinice de recuperare medicală, durata programelor medicale în clinicile de recuperare medicale H..

De asemenea, recurenta susține că instanța de apel nu a avut în vedere toate necesitățile sale, ca urmare a stării de handicap dobândite în urma accidentului și a deteriorării sănătății sale, ceea ce a condus la o expertiză care nu reflectă adevărata situație și nici faptul că ulterior efectuării expertizei au apărut elemente noi, care impun suplimentarea raportului de expertiză efectuat în cauză.

Intimata C. S.A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului declarat, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat. A solicitat cheltuieli de judecată.

Excepția nulității recursului a fost respinsă la termenul din 24 octombrie 2017, pentru considerentele expuse în practicaua prezentei decizii.

Față de actrele și lucrările dosarului, de probele administrate în cauză și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte apreciază recursul ca nefondat și îl va respinge cu această motivare și pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, trebuie reamintit faptul că în argumentarea soluției de respingere a excepției de nulitate a recursului s-a reținut expres că motivele de recurs dezvoltate pot fi subsumate dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu raportare la art. 294 alin. (2) C. proc. civ., acest aspect fiind consemnat în practicaua deciziei de față.

În consecință, analiza recursului de față se va centra exclusiv pe acest motiv de recurs, nefiind posibilă încadrarea criticilor dezvoltate în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. atâta vreme cât nu s-a indicat actul juridic dedus judecății care să fi fost greșit interpretat de instanța de judecată în apel.

Tot prealabil examinării recursului se impune a se preciza și că rejudecarea apelului a vizat, potrivit îndrumărilor din decizia de casare și dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., numai stabilirea indemnizației reprezentând cheltuieli efectuate lunar pentru tratamentul de recuperare și însoțitor.

În rejudecarea apelului, instanța anterioară a stabilit, conform suplimentului la raportul de expertiză efectuat în cauză, că media aritmetică lunară a cheltuielilor efectuate de reclamantă în perioada ianuarie 2011 - octombrie 2014 este de 3535,16 RON, având în vedere perioada ianuarie 2011 - octombrie 2014 și nu perioada mai 2011- octombrie 2014, cum în mod nelegal a cerut apelanta - pârâtă C. S.A.. Această statuare a instanței de apel nu a fost contestată de niciuna dintre părți.

Revenind la recursul de față, se constată că recurenta invocă în cadrul motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. faptul că instanța în mod greșit nu i-a încuviințat efectuarea unui supliment la raportul de expertiză efectuat în cauză, dat fiind că raportul de expertiză efectuat în cauză conține doar o parte din cheltuielile cuprinse în perioada martie 2013 - octombrie 2014, iar de atunci au trecut încă 2 ani și 6 luni, timp în care cheltuielile au crescut, intervenind și altele noi, neavute în vedere de instanța de apel în rejudecare.

Instanța supremă constată că decizia atacată cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convigerea instanței, precum și cele pentru care s-a înlăturat cererea reclamantei cu privire la indemnizația datorată pentru persoana cu handicap, fiind în concordanță cu exigențele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Constată și că instanța de apel a analizat în mod concret și cu respectarea deciziei de casare, pe baza probatoriului administrat în cauză și a înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, pretenția dedusă judecății, anume indemnizația reprezentând cheltuieli efectuate lunar pentru tratamentul de recuperare și însoțitor, aceasta fiind limita rejudecării.

Apreciază Înalta Curte că singura posibilitate pe care o avea instanța de apel să deroge în rejudecare de la limitele stabilite prin decizia de casare era situația în care ar fi apreciat că pretențiile suplimentare, prin care se cere în fapt actualizarea despăgubirilor, pot fi încadrate în ipoteza reglementată de art. 294 alin. (2) C. proc. civ.

Instanța de apel a analizat susținerile reclamantei prin prisma acestor dispoziții legale și a apreciat în mod judicios că pretențiile noi, pentru dovedirea cărora s-a solicitat și suplimentarea probatoriului, nu se încadrează în ipoteza de excepție reglementată, nefiind vorba despre sume care să influențeze cuantumul indemnizației lunare, aspect impus a fi analizat în mod restrictiv prin decizia de casare.

Din examinarea criticilor dezvoltate în memoriul de recurs reiese că acest argument decizoriu și specific al instanței de apel nu a fost practic combătut de către recurentă, aceasta limitându-se la a reitera susținerea despre incidența dispozițiilor art. 294 alin. (2) C. proc. civ. fără a remarca faptul că instanța de apel a pus în relație aceste dispoziții legale cu cele ale art. 315 C. proc. civ. și cu limitele rejudecării.

Din această perspectivă, apreciind judicios argumentul adus de instanța de apel în al doilea ciclu procesual, argument care, interpretat per a contrario, conduce la concluzia că pretențiile nou exhibate în apel reprezintă elemente distincte de prejudiciu, care nu pot fi solicitate decât cu depășirea limitelor rejudecării, instanța supremă apreciază critica formulată ca neîntemeiată și o va înlătura, luând act de faptul că nu s-a criticat modul în care instanța de apel a apreciat asupra modului de stabilire a indemnizației cuvenite recurentei-reclamante.

Constatând că în cauză nu subzistă motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 din același cod este lipsite de consistență, fiind invocat doar formal, Înalta Curte, în raport de argumentele evocate și cu aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate de intimată prin întâmpinare, Înalta Curte constată că partea solicitantă a arătat la termenul din 24 octombrie 2017 că înțelege să le valorifice pe cale separată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A., prin curator D., împotriva deciziei civile nr. 603 din 28 iunie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 octombrie 2017.