ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 284/2017

Decizia nr. 284/2017

Asupra cauzei

de față, constată următoarele:

Prin recursul declarat la data de 19

octombrie 2016 împotriva Deciziei nr. 1235 din data de 08 septembrie 2016,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a

civilă, recurenta SC A. SA a solicitat schimbarea, în parte, a

hotărârii atacate în sensul admiterii apelului declarat de SC A. SA

împotriva Sentinței civile nr. 843 din 12 februarie 2016

pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a

civilă, și întoarcerea executării silite prin restabilirea

situației anterioare acesteia.

În

sinteză, recurenta a contestat cuantumul daunelor morale stabilite prin

decizia instanței de fond, motivat de faptul că determinarea

despăgubirilor cuvenite persoanei prejudiciate trebuie să aibă

în vedere doar efectul compensatoriu, iar nu să încerce prețuirea

valorii nepatrimoniale lezate, dreptul la viață fiind inestimabil.

De asemenea,

a invocat partea că acordarea de despăgubiri, în urma producerii unui

eveniment rutier, nu trebuie să constituie o îmbogățire

fără justă cauză. Astfel despăgubirile trebuie să

fie rezonabile, iar aprecierea și cuantificarea acestora să fie

justă și echitabilă, să corespundă prejudiciului moral

real și efectiv produs victimei și suferit de aceasta.

Analizând

recursul, Înalta Curte urmează să îl respingă ca inadmisibil,

pentru următoarele considerente:

Se

constată că, în cauză, instanța a fost sesizată cu

soluționarea unui litigiu patrimonial, întemeiat pe dispozițiile

legale ce reglementează raporturile de asigurări de răspundere

civilă delictuală.

Astfel, prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a

VI-a civilă, la data de 21 iulie 2015, sub nr. x/3/2015, reclamata B. a

chemat în judecată pe pârâta SC A. SA și intervenientul forțat

C., solicitând obligarea pârâtei la plata de despăgubiri cu titlu de daune

materiale, în cuantum de 10.000 lei, reprezentând contravaloarea tratamentelor

medicale, chirurgicale și/sau reparatorii, efectuate până la momentul

introducerii acțiunii, precum și cele viitoare și daune morale

în cuantum de 150.000 euro, în echivalent în lei la data efectuării

plății.

Ulterior, la

data de 12 februarie 2016, mai înainte de începerea dezbaterilor, reclamanta a

renunțat la capătul de cerere privind acordarea de despăgubiri

cu titlu de daune materiale.

Prin

Sentința civilă nr. 843 din 12 februarie 2016, pronunțată

de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr.

x/3/2015, a fost admisă, în parte, cererea privind pe reclamanta B., fiind

obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 15.000

euro, cu titlu de daune morale.

În

sinteză, instanța a reținut că, în urma accidentului rutier

produs la data de 12 octombrie 2014, în care au fost implicate autovehiculul,

condus de numitul C. și autovehiculul condus de numitul D., reclamanta B.,

pasager în autoturismul condus de D., a suferit leziuni care au necesitat 50 -

60 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, astfel cum a rezultat din

raportul de expertiză medico-legală aflat în copie la dosar.

Autoturismul condus de C., era asigurat RCA la SC A. SA, conform poliței.

Pornind de la

prevederile art. 49, teza întâi și art. 54 din Legea nr. 136/1995 și

având în vedere prevederile art. 26 alin. (1) din Normele privind asigurarea

obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin

accidente de vehicule aprobate prin Ordinul CSA nr. 14/2011, instanța a

reținut că asigurătorul RCA are obligația de a despăgubi

partea prejudiciată pentru prejudiciile suferite în urma accidentului

produs prin intermediul vehiculului asigurat, inclusiv pentru prejudicii

fără caracter patrimonial.

Instanța

a reținut că, din probele administrate, rezultă că

prejudiciul încercat de reclamantă constă în trauma psihică

suferită în urma accidentului și în consecințele acesteia asupra

vieții sale, aceasta fiind afectată și în relațiile cu

ceilalți. Prin urmare, instanța apreciază că reclamanta

este îndreptățită la despăgubiri pentru daune morale, ca

pretium doloris.

Luând în

considerare natura și gravitatea leziunilor suferite de reclamantă în

urma accidentului rutier, trauma suferită de acesta, impactul asupra

vieții profesionale și sociale, instanța a apreciat că,

pentru repararea prejudiciului moral suferit de reclamantă, se impune

acordarea unor despăgubiri în sumă de 15.000 euro în echivalent în

lei la data plății, cu titlu de daune morale.

Prin Decizia

civilă nr. 1235 din data de 8 septembrie 2016, Curtea de Apel

București, secția a V-a civilă, a respins apelurile formulate de

apelanta reclamantă și pârâtă împotriva Sentinței civile

nr. 843 din 12 februarie 2016, pronunțată de Tribunalul

București, secția a VI-a civilă, ca nefondate, instanța

reținând că nu sunt fondate criticile privind daunele morale,

formulate de ambele apelante.

Pornind de la

reglementarea raporturilor de asigurări de răspundere civilă

delictuală, astfel cum este realizată prin Legea nr. 136/1995, precum

și prin Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere

civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule aprobate prin

Ordinul nr. 14/2011 al CSA, instanța de apel a reținut că

daunele morale, în caz de vătămare corporală, se stabilesc în

conformitate cu legislația și jurisprudența din România. La

stabilirea daunelor morale urmează a fi avute în vedere gravitatea

leziunilor suferite, consecințele pe care acestea le-au produs asupra

sănătății, dar și asupra vieții de familie

și sociale, posibilitatea pentru victimă de a reveni la viața

anterioară accidentului, precum și necesitatea de a-i fi

îmbunătățite condițiile de viață,

suferințele de ordin psihic etc. Totodată, la stabilirea daunelor

morale trebuie avut în vedere principiul echității și

proporționalității, în sensul existenței unui just echilibru

între prejudiciul suferit și despăgubirea acordată.

În al doilea

rând, curtea de apel a constatat că, din probele administrate în

cauză, rezultă că apelanta-reclamantă B. a suferit

vătămări corporale care i-au produs un prejudiciu moral evident,

astfel că suma de 35.000 euro acordată de prima instanță,

cu titlu de daune morale, a fost apreciată ca fiind de natură să

acopere prejudiciul moral suferit de apelanta reclamantă.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs pârâta, la data de 19 octombrie 2016.

Dosarul a

fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și

Justiție la data de 11 noiembrie 2016 și repartizat completului C2.

În baza

rezoluției din data de 14 noiembrie 2016, la data de 21 noiembrie 2016 s-a

întocmit raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, comunicat

părților conform dovezilor de comunicare, depunând punct de vedere la

raport intimata reclamantă la data de 8 decembrie 2016.

Se

reține că, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

"sunt hotărâri definitive, cele date în apel, fără drept de

recurs, precum și cele neatacate cu recurs".

Potrivit

dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele

măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum

și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind

Codul de procedură civilă, publicată în M. Of. nr.

89/12.02.2013, astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 62/2015 și

O.U.G. nr. 95/2016 "În procesele pornite începând cu data intrării în

vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2018, nu

sunt supuse recursului hotărârile pronunțate (...) în alte cereri

evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. De

asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de

apel în cazurile în care legea prevede ca hotărârile de primă

instanță sunt supuse numai apelului".

Din

interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 634 C. proc. civ.

și art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, rezultă că decizia

pronunțată în soluționarea unui litigiu patrimonial a cărui

valoare este mai mică de 1.000.000 de lei, în apel, este definitivă,

nefiind supusă căii de atac a recursului.

În

speță, reclamanta a formulat, la data de 21 iulie 2015, sub nr.

x/3/2015, cererea prin care a solicitat obligarea pârâtei SC A. SA la plata

următoarelor despăgubiri: daune materiale în cuantum de 10.000 lei,

reprezentând contravaloarea tratamentelor medicale, chirurgicale și/sau

reparatorii, efectuate până la momentul introducerii acțiunii, precum

și cele viitoare; daune morale în cuantum de 150.000 euro.

Prețuirea

obiectului cererii de chemare în judecată, în raport de care se

determină atât competența instanței, cât și căile de

atac cărora le este hotărârea pronunțată de

instanță, se face, potrivit dispozițiilor art. 194 lit. c) C.

proc. civ., de către reclamant, prin cererea de chemare în judecată.

Se mai

reține că au incidență în cauză și prevederile

art. 98, art. 99 și art. 104 C. proc. civ. care, deși cuprinse în

același Titlului III al C. proc. civ., referitor la "Competența

instanțelor", reglementează modul de determinare a valorii

obiectului cererii de chemare în judecată, relevant pentru stabilirea

căilor de atac cărora le este supusă hotărârea

judecătorească într-un litigiu, căile de atac ce urmează a

fi parcurse în raport de obiectul litigiului, precum și taxa de timbru

datorată.

Astfel,

dispozițiile art. 98 alin. (1) C. proc. civ., din Titlului III al C. proc.

civ., referitor la "Competența instanțelor", prevăd:

"Competenta

se determină după valoarea obiectului cererii arătată în

capătul principal de cerere"

Potrivit art.

99 alin. (1) teza I C. proc. civ. "Când reclamantul a sesizat

instanța cu mai multe capete principale de cerere întemeiate pe fapte sau

cauze diferite, competența se stabilește în raport cu valoarea sau,

după caz, cu natura ori obiectul fiecărei pretenții în

parte".

În

cauză, reclamanta a sesizat instanța cu două capete principale

de cerere, primul în valoare de 10.000 lei, la care ulterior partea a

renunțat, iar al doilea în valoare de 150.000 euro, echivalentul în lei la

data introducerii acțiunii a sumei de 661.455 lei (1 euro/4,4097 lei),

acesta din urmă fiind admis în parte.

Prin urmare,

în raport de dispozițiile art. 194 lit c) C. proc. civ., precum și

ale art. 98 alin. (1) C. proc. civ. și art. 99 C. proc. civ., se

constată că valoarea obiectului cererii de chemare în judecată,

indicat de reclamantă, este inferioară sumei de 1.000.000 de lei,

prevăzută de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

În

consecință, în raport de dispozițiile art. 634 C. proc. civ.

și art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, Decizia nr. 1235 din data de

08 septembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a V-a civilă, este definitivă, nefiind supusă

căii de atac a recursului pe niciuna din părțile hotărârii

prevăzute de dispozițiile art. 461 C. proc. civ.

Având în

vedere dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 493

alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca

inadmisibil, recursul formulat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de pârâta SC A. SA împotriva Deciziei nr. 1235

din 8 decembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a V-a

civilă.

Fără

cale de atac.

Pronunțată

în ședință publică astăzi, 14 februarie 2017.

Procesat

de GGC - CT