ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1012/2017

Decizia

nr. 1012/2017

După deliberare, asupra cauzei de

față, prin raportare la dispozițiile art. 499 C. proc. civ.,

constată următoarele:

Prin

recursul declarat la data de 21 aprilie 2017, întemeiat pe dispozițiile

art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., împotriva Deciziei civile

nr. 496/A din data de 10 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a VI-a civilă,

prin care

a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta SC A. SA, împotriva sentinței

civile nr. 2615 din 13 octombrie 2016, pronunțată de Tribunalul

llfov, secția civilă, recurenta a solicitat schimbarea, în parte, a

hotărârii atacate, în sensul admiterii apelului declarat de SC A. SA

împotriva sentinței civile nr. 2615 din 13 octombrie 2016,

pronunțată de Tribunalul llfov, secția civilă, în Dosarul nr.

x/93/2015 și întoarcerea executării silite prin restabilirea

situației anterioare acesteia.

În sinteză, recurenta a contestat

cuantumul daunelor morale stabilite prin decizia instanței de fond,

motivat de faptul că determinarea

despăgubirilor cuvenite persoanei prejudiciate trebuie să

aibă în vedere doar efectul compensatoriu, iar nu să încerce

prețuirea valorii nepatrimoniale lezate, dreptul la viață fiind

inestimabil.

De asemenea, a invocat partea că

acordarea de despăgubiri, în urma producerii unui eveniment rutier, nu

trebuie să constituie o îmbogățire fără justă

cauză. Astfel despăgubirile trebuie să fie rezonabile, iar

aprecierea și cuantificarea acestora să fie justă și

echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real și

efectiv produs victimei și suferit de aceasta.

Totodată, recurenta a invocat faptul

că, raportat la dispozițiile art. 483 alin. (1) C. proc. civ.,

coroborate cu art. 17 alin. (2) teza I din Legea nr. 2/2013, având în vedere

faptul că acțiunea formulată are două capete de cerere,

unul privind solicitarea daunelor morale de 1.000.000 lei, iar altul privind daune

materiale în cuantum de 2 502 lei, recursul de față este inadmisibil.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți

de Casație și Justiție la data de 28 aprilie 2017 și

repartizat completului C2.

În baza rezoluției din data de 15 mai

2017, recursul asupra admisibilității în principiu a recursului

întocmit la aceeași dată, prin care s-a constatat caracterul

inadmisibil al recursului, în raport de dispozițiile art. 17 alin. (2) din

Legea nr. 2/2013, a fost comunicat părților, așa cum

rezultă din înscrisurile aflate la filele 26-28 în dosarul acestei

instanțe, intimatul B. depunând punct de vedere la raport, prin care

invocă caracterul inadmisibil al recursului.

În baza rezoluției din data de 7 iunie

2017, în temeiul dispozițiilor art. 493 C. proc. civ., s-a acordat termen

la data de 13 iunie 2017, în camera de consiliu, în vederea

soluționării recursului.

dispozițiilor art. 248 C. proc. civ., raportat la art. 494 C. proc. civ.,

precum și în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ.,

caracterul admisibil al recursului, Înalta Curte constată

următoarele:

În cauză, instanțele au fost sesizate

cu soluționarea unui litigiu patrimonial, întemeiat pe dispozițiile

legale ce reglementează raporturile de asigurări de răspundere

civilă delictuală, așa cum s-a arătat și prin raportul

asupra admisibilității în principiu a recursului, comunicat

părților, ale cărui rețineri sunt avute în vedere de

prezenta decizie.

Astfel, prin cererea înregistrată la data

de 30 septembrie 2015 pe rolul Tribunalului Ilfov, secția civilă, sub

nr. de Dosar nr. x/93/2015,

reclamantul

B., în contradictoriu cu pârâta SC A. SA și intervenientul C., a solicitat

să se dispună obligarea pârâtei la plata despăgubirilor

materiale și morale, reprezentând prejudiciul înregistrat în urma

vătămărilor corporale suferite prin accidentul rutier din data

de 30 iunie 2014, respectiv suma de 1.000.000 lei reprezentând daune morale

și suma de 2.502 lei, reprezentând daune materiale sub formă de

cheltuieli de îngrijire generate de intervențiile medicale,

ședințele de recuperare, transport, cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe

dispozițiile art. 54, art. 49 alin. (1), art. 50 din Legea nr. 136/1995,

art. 26 alin. (1) din Norma Comisiei de Supravegherea Asigurărilor, art.

252-253, art. 1387 și art. 1391 alin. (1) C. civ.

Prin sentința civilă nr. 2615 din 13

octombrie 2016, pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția

civilă, în Dosarul nr. x/93/2015,

a fost admisă

cererea formulată de reclamant, fiind obligată pârâta să

plătească reclamantului suma de 2.502 lei, cu titlu de daune

materiale și suma de 1.000.000 de lei, cu titlu de daune morale. S-a luat

act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Prin Decizia nr. 496/A din data de 10

martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a VI-a civilă, a fost respins, ca nefondat,

apelul

declarat de apelanta SC A. SA împotriva sentinței pronunțate de

instanța de fond.

Împotriva acestei decizii a declarant

recurs pârâta, la data de 21 aprilie 2017.

Se reține că, potrivit art.

634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, cele date în

apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Potrivit dispozițiilor art. 18 alin. (2) din Legea

nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor

judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în

aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., publicată în M. Of.

nr. 89 din 12 februarie 2013, astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 62/2015

și O.U.G. nr. 95/2016 în procesele pornite începând cu data intrării

în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2018, nu

sunt supuse recursului hotărârile pronunțate (…) în alte cereri

evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. De

asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de

apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă

instanță sunt supuse numai apelului".

Din interpretarea coroborată a dispozițiilor

art. 634 C. proc. civ. și art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013,

rezultă că decizia pronunțată în soluționarea unui

litigiu patrimonial a cărui valoare este mai mică decât sau

egală cu suma de 1.000.000 de lei, în apel, este definitivă, nefiind

supusă căii de atac a recursului.

În speță, reclamantul a formulat, la data de 30

septembrie 2015, sub nr. x/93/2015, cererea prin care a solicitat obligarea

pârâtei SC A. SA la plata următoarelor despăgubiri: daune materiale

în cuantum de 2.502 lei, reprezentând contravaloarea tratamentelor medicale,

chirurgicale și/sau reparatorii, efectuate și daune morale în cuantum

de 1.000.000 lei.

Prețuirea obiectului cererii de chemare în

judecată, în raport de care se determină atât competența

instanței, cât și căile de atac cărora le este supusă

hotărârea pronunțată de instanță, se face, potrivit

dispozițiilor art. 194 lit. c) C. proc. civ., de către reclamant,

prin cererea de chemare în judecată.

Se mai reține că au incidență în

cauză și prevederile art. 98 și art. 99 C. proc. civ. care,

deși cuprinse în același Titlu III al C. proc. civ., referitor la

„Competența instanțelor", reglementează modul de

determinare a valorii obiectului cererii de chemare în judecată,

relevantă atât pentru stabilirea căilor de atac cărora le este

supusă hotărârea judecătorească într-un litigiu, cât

și pentru determinarea cuantumului taxei de timbru datorate.

Astfel, dispozițiile art. 98 alin. (1) C.

proc. civ. din Titlului III al C. proc. civ., referitor la „Competența

instanțelor", prevăd:

„Competența se determină după

valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de

cerere".

Potrivit art. 99 alin. (1) teza I C.

proc. civ. "Când reclamantul a sesizat instanța cu mai multe capete

principale de cerere întemeiate pe fapte sau cauze diferite, competența se

stabilește în raport cu valoarea sau, după caz, cu natura ori

obiectul fiecărei pretenții în parte".

în cauză, reclamanta a sesizat

instanța cu două capete principale de cerere, primul al cărui

obiect are valoarea de 2.502 lei, definitiv prin neapelare, iar al doilea, al

cărui obiect are valoare de 1.000.000 lei, ambele capete de cerere fiind

admise în totalitate.

Prin urmare, în raport de dispozițiile

art. 194 lit. c) C. proc. civ., coroborate cu ale art. 98 alin. (1) C. proc.

civ. și art. 99 C. proc. civ., se constată că valoarea

obiectului cererii de chemare în judecată, indicat de reclamant, este de

maxim 1.000.000 de lei, cuantumul pretențiilor din capetele de cerere

principale neputând fi cumulate.

În consecință, în raport de

dispozițiile art. 634 C. proc. civ. și art. 18 alin. (2) din Legea

nr. 2/2013, Decizia civilă nr. 496/A din 10 martie 2017, pronunțată

de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, este

definitivă, nefiind supusă căii de atac a recursului pe niciuna

din părțile hotărârii prevăzute de dispozițiile art.

461 C. proc. civ.

Se mai reține, totodată, că potrivit

dispozițiilor art. 460 alin. (3) C. proc. civ. în cazul în care prin

aceeași hotărâre au fost soluționate mai multe cereri principale

sau incidentale, dintre care unele sunt supuse apelului, iar altele recursului,

hotărârea în întregul ei este supusă apelului. Hotărârea

dată în apel este supusă recursului".

Din interpretarea per a contrario a dispozițiilor

legale mai sus-citate, rezultă că, în situația în care prin

aceeași hotărâre au fost soluționate mai multe cereri principale

sau incidentale, care, după valoare, sunt supuse fiecare, separat,

apelului, decizia pronunțată în apel în întregul său este

definitivă, nefiind supusă căii de atac a recursului.

În consecință, Decizia nr. 113/A din 7 martie

2017, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă,

prin care s-a soluționat apelul declarat împotriva hotărârii primei

instanțe, într-un litigiu de asigurări sociale, nu poate fi

atacată cu recurs.

Având în vedere caracterul prioritar al

analizei condițiilor de admisibilitate ale recursului, în raport de

dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată

că devine inutil a analiza motivele recursului, invocate de pârâtă,

aspecte ce pot fi analizate numai în situația unui recurs admisibil.

Se reține că principiul

legalității căilor de atac, înscris în art. 457 C. proc. civ.,

presupune că o hotărâre judecătorească nu poate fi

supusă decât căilor de atac reglementate expres de lege. In

afară de căile de atac pe care legea le prevede, nu pot fi folosite

alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau

retractarea unei hotărâri judecătorești.

Având în vedere dispozițiile art.

493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte urinează să respingă,

ca inadmisibil, recursul formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de

recurenta-pârâtă SC A. SA împotriva Deciziei nr. 496/A din 10 martie 2017

a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată In ședință

publică astăzi, 13 iunie 2017.