ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1012/2017

Decizia nr. 1012/2017 După deliberare, asupra cauzei de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele: 1. Cererea de recurs; Prin recursul declarat la data de 21 aprilie 2017, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., împotriva Deciziei civile nr. 496/A din data de 10 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin care a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta SC A. SA, împotriva sentinței civile nr. 2615 din 13 octombrie 2016, pronunțată de Tribunalul llfov, secția civilă, recurenta a solicitat schimbarea, în parte, a hotărârii atacate, în sensul admiterii apelului declarat de SC A. SA împotriva sentinței civile nr. 2615 din 13 octombrie 2016, pronunțată de Tribunalul llfov, secția civilă, în Dosarul nr. x/93/2015 și întoarcerea executării silite prin restabilirea situației anterioare acesteia.

În sinteză, recurenta a contestat cuantumul daunelor morale stabilite prin decizia instanței de fond, motivat de faptul că determinarea despăgubirilor cuvenite persoanei prejudiciate trebuie să aibă în vedere doar efectul compensatoriu, iar nu să încerce prețuirea valorii nepatrimoniale lezate, dreptul la viață fiind inestimabil. De asemenea, a invocat partea că acordarea de despăgubiri, în urma producerii unui eveniment rutier, nu trebuie să constituie o îmbogățire fără justă cauză. Astfel despăgubirile trebuie să fie rezonabile, iar aprecierea și cuantificarea acestora să fie justă și echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real și efectiv produs victimei și suferit de aceasta. Totodată, recurenta a invocat faptul că, raportat la dispozițiile art. 483 alin. (1) C. proc.

civ., coroborate cu art. 17 alin. (2) teza I din Legea nr. 2/2013, având în vedere faptul că acțiunea formulată are două capete de cerere, unul privind solicitarea daunelor morale de 1.000.000 lei, iar altul privind daune materiale în cuantum de 2 502 lei, recursul de față este inadmisibil. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 28 aprilie 2017 și repartizat completului C2. În baza rezoluției din data de 15 mai 2017, recursul asupra admisibilității în principiu a recursului întocmit la aceeași dată, prin care s-a constatat caracterul inadmisibil al recursului, în raport de dispozițiile art. 17 alin. (2) din Legea nr. 2/2013, a fost comunicat părților, așa cum rezultă din înscrisurile aflate la filele 26-28 în dosarul acestei instanțe, intimatul B. depunând punct de vedere la raport, prin care invocă caracterul inadmisibil al recursului.

În baza rezoluției din data de 7 iunie 2017, în temeiul dispozițiilor art. 493 C. proc. civ., s-a acordat termen la data de 13 iunie 2017, în camera de consiliu, în vederea soluționării recursului. 2. Analizând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 248 C. proc. civ., raportat la art. 494 C. proc. civ., precum și în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., caracterul admisibil al recursului, Înalta Curte constată următoarele: În cauză, instanțele au fost sesizate cu soluționarea unui litigiu patrimonial, întemeiat pe dispozițiile legale ce reglementează raporturile de asigurări de răspundere civilă delictuală, așa cum s-a arătat și prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, comunicat părților, ale cărui rețineri sunt avute în vedere de prezenta decizie.

Astfel, prin cererea înregistrată la data de 30 septembrie 2015 pe rolul Tribunalului Ilfov, secția civilă, sub nr. de Dosar nr. x/93/2015, reclamantul B., în contradictoriu cu pârâta SC A. SA și intervenientul C., a solicitat să se dispună obligarea pârâtei la plata despăgubirilor materiale și morale, reprezentând prejudiciul înregistrat în urma vătămărilor corporale suferite prin accidentul rutier din data de 30 iunie 2014, respectiv suma de 1.000.000 lei reprezentând daune morale și suma de 2.502 lei, reprezentând daune materiale sub formă de cheltuieli de îngrijire generate de intervențiile medicale, ședințele de recuperare, transport, cu cheltuieli de judecată. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 54, art. 49 alin. (1), art. 50 din Legea nr. 136/1995, art. 26 alin. (1) din Norma Comisiei de Supravegherea Asigurărilor, art. 252-253, art. 1387 și art. 1391 alin. (1) C. civ.

Prin sentința civilă nr. 2615 din 13 octombrie 2016, pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția civilă, în Dosarul nr. x/93/2015, a fost admisă cererea formulată de reclamant, fiind obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 2.502 lei, cu titlu de daune materiale și suma de 1.000.000 de lei, cu titlu de daune morale. S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Prin Decizia nr. 496/A din data de 10 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta SC A. SA împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond. Împotriva acestei decizii a declarant recurs pârâta, la data de 21 aprilie 2017. Se reține că, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc.

civ., sunt hotărâri definitive, cele date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs. Potrivit dispozițiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., publicată în M. Of. nr. 89 din 12 februarie 2013, astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 62/2015 și O.U.G. nr. 95/2016 în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2018, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate (…) în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului". Din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 634 C. proc.

civ. și art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013, rezultă că decizia pronunțată în soluționarea unui litigiu patrimonial a cărui valoare este mai mică decât sau egală cu suma de 1.000.000 de lei, în apel, este definitivă, nefiind supusă căii de atac a recursului. În speță, reclamantul a formulat, la data de 30 septembrie 2015, sub nr. x/93/2015, cererea prin care a solicitat obligarea pârâtei SC A. SA la plata următoarelor despăgubiri: daune materiale în cuantum de 2.502 lei, reprezentând contravaloarea tratamentelor medicale, chirurgicale și/sau reparatorii, efectuate și daune morale în cuantum de 1.000.000 lei. Prețuirea obiectului cererii de chemare în judecată, în raport de care se determină atât competența instanței, cât și căile de atac cărora le este supusă hotărârea pronunțată de instanță, se face, potrivit dispozițiilor art. 194 lit. c) C. proc.

civ., de către reclamant, prin cererea de chemare în judecată. Se mai reține că au incidență în cauză și prevederile art. 98 și art. 99 C. proc. civ. care, deși cuprinse în același Titlu III al C. proc. civ., referitor la „Competența instanțelor", reglementează modul de determinare a valorii obiectului cererii de chemare în judecată, relevantă atât pentru stabilirea căilor de atac cărora le este supusă hotărârea judecătorească într-un litigiu, cât și pentru determinarea cuantumului taxei de timbru datorate. Astfel, dispozițiile art. 98 alin. (1) C. proc. civ. din Titlului III al C. proc. civ., referitor la „Competența instanțelor", prevăd: „Competența se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere". Potrivit art. 99 alin. (1) teza I C. proc.

civ. "Când reclamantul a sesizat instanța cu mai multe capete principale de cerere întemeiate pe fapte sau cauze diferite, competența se stabilește în raport cu valoarea sau, după caz, cu natura ori obiectul fiecărei pretenții în parte". în cauză, reclamanta a sesizat instanța cu două capete principale de cerere, primul al cărui obiect are valoarea de 2.502 lei, definitiv prin neapelare, iar al doilea, al cărui obiect are valoare de 1.000.000 lei, ambele capete de cerere fiind admise în totalitate. Prin urmare, în raport de dispozițiile art. 194 lit. c) C. proc. civ., coroborate cu ale art. 98 alin. (1) C. proc. civ. și art. 99 C. proc. civ., se constată că valoarea obiectului cererii de chemare în judecată, indicat de reclamant, este de maxim 1.000.000 de lei, cuantumul pretențiilor din capetele de cerere principale neputând fi cumulate.

În consecință, în raport de dispozițiile art. 634 C. proc. civ. și art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013, Decizia civilă nr. 496/A din 10 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, este definitivă, nefiind supusă căii de atac a recursului pe niciuna din părțile hotărârii prevăzute de dispozițiile art. 461 C. proc. civ. Se mai reține, totodată, că potrivit dispozițiilor art. 460 alin. (3) C. proc. civ. în cazul în care prin aceeași hotărâre au fost soluționate mai multe cereri principale sau incidentale, dintre care unele sunt supuse apelului, iar altele recursului, hotărârea în întregul ei este supusă apelului.

Hotărârea dată în apel este supusă recursului". Din interpretarea per a contrario a dispozițiilor legale mai sus-citate, rezultă că, în situația în care prin aceeași hotărâre au fost soluționate mai multe cereri principale sau incidentale, care, după valoare, sunt supuse fiecare, separat, apelului, decizia pronunțată în apel în întregul său este definitivă, nefiind supusă căii de atac a recursului. În consecință, Decizia nr. 113/A din 7 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, prin care s-a soluționat apelul declarat împotriva hotărârii primei instanțe, într-un litigiu de asigurări sociale, nu poate fi atacată cu recurs. Având în vedere caracterul prioritar al analizei condițiilor de admisibilitate ale recursului, în raport de dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc.

civ., Înalta Curte constată că devine inutil a analiza motivele recursului, invocate de pârâtă, aspecte ce pot fi analizate numai în situația unui recurs admisibil. Se reține că principiul legalității căilor de atac, înscris în art. 457 C. proc. civ., presupune că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac reglementate expres de lege. In afară de căile de atac pe care legea le prevede, nu pot fi folosite alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești. Având în vedere dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte urinează să respingă, ca inadmisibil, recursul formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta-pârâtă SC A. SA împotriva Deciziei nr. 496/A din 10 martie 2017 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă. Fără cale de atac. Pronunțată In ședință publică astăzi, 13 iunie 2017.