ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 652/2017

Decizia nr. 652/2017

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secția civilă, la data de 10 decembrie 2014 sub nr. x/86/2014

reclamanta A. a chemat în judecată pârâtul B., în calitate de parte responsabilă civilmente, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtului Ia plata sumei de 500.000 euro cu titlu de daune morale, precum și la plata sumei de 30.000 lei daune materiale, cu penalități de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, conform art. 37 din Ordinul Comisiei de Supravegherea Asigurărilor nr. 14/2011.

Tribunalul Suceava,

secția a II-a civilă, prin sentința nr. 213 din 21

decembrie 2015,

a admis în parte acțiunea formulată de A., în contradictoriu cu pârâtul B., intervenient forțat fiind C.; a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 60.000 euro cu titlu de daune morale și suma de 2.904 lei cu titlu de daune materiale și a respins ca nefondată cererea de acordare a penalităților, precum și cererea privind cheltuielile de judecată.

Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, prin Decizia nr. 135 din 21 aprilie 2016,

a respins, ca nefondat, apelul reclamantei A. și a admis apelul declarat de pârâtul B., schimbând în parte sentința apelată, în sensul că a obligat pârâtul să îi plătească reclamantei suma de 30.000 euro cu titlu de daune morale. A păstrat celelalte dispoziții ale sentinței care nu sunt contrare deciziei pronunțate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A.

Prin motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile ari. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., reclamanta a solicitat admiterea căii de atac și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel în vederea stabilirii cuantumului despăgubirilor.

În susținerea motivului de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. recurenta a arătat că instanța de apel avea obligația de a motiva hotărârea prin evocarea și analizarea criteriilor de evaluare a prejudiciilor, stabilite pe cale jurisprudențială, între care: importanța valorii nepatrimoniale căreia i s-a adus atingere, măsura în care a fost lezată această valoare, întinderea și natura consecințelor negative suferite de persoana vătămată pe plan fizic și psihic, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării și durata menținerii acestora, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială, vârsta, posibilitățile de recuperare ș.a.

Instanța de apel, statuând în echitate, avea obligația să argumenteze hotărârea adoptată și să expună raționamentul care a stat la baza pronunțării acesteia, recurenta susținând ca decizia pronunțată în apel este nemotivată, raportat la dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Se mai face trimitere la prevederile art. 49 pct. 1 lit. f) din Ordinul Comisiei de Supravegherea Asigurărilor nr. 14/2011 ce obliga la acordarea daunelor morale în conformitate cu legislația și jurisprudența din România, arătându-se că nerespectarea acestor prevederi atrage și incidența motivului de nelegalitate prevăzut de 488 alin. (!) pct. 8 C. proc. civ., decizia recurată fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșita a normelor de drept material.

În continuarea recursului se susține că au fost depășite limitele efectului devolutiv al apelului, reglementate prin dispozițiile art. 477 alin. (1) și (2) C. proc. civ., afirmându-se că dezlegarea dată nu exprimă rezultatul analizării vreunuia din motivele invocate de apelanta B.

De asemenea se arată că instanța de apel nu a analizat nici probele administrate în cauză, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei.

Referitor la stabilirea cuantumului daunelor morale din perspectiva principiului reparării integrale a prejudiciului, recurenta arată că a suferit un prejudiciu prin ricoșeu, determinat de lezarea sentimentului de iubire și de prețuire, reclamanta fiind unica fiică a defunctului victimă a accidentului de circulație, referindu-se trimitere la Rezoluția nr. 75-7 din 14 martie 1975 a Comitetului de Miniștri ai Consiliului Europei. Potrivit acestei rezoluții prejudiciul prin ricoșeu este dublu condiționat de legătura afectivă dintre victima mediată și victima imediată și indemnizarea acestui prejudiciu, în caz de deces, aparține persoanelor care au vocație să îl invoce: părinți, copii, soți, logodnici, frați.

Recurenta învederează că a suferit și un prejudiciu estetic, fiind nevoita să facă eforturi pentru a ascunde cicatricile lăsate de impactul autovehiculelor, eforturi ce se circumscriu unui prejudiciu de agrement, fiindu-i afectată viața socială.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte a constatat nefondat recursul pentru considerentele expuse mai jos.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat de către recurenta-reclamantă pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat.

Astfel, așa cum s-a reținut în doctrină și în jurisprudență, motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, aceasta trebuind să fie clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar.

Motivarea hotărârii înseamnă că aceasta trebuie să cuprindă, în considerentele sale, motivele de fapt și de drept care au condus ia soluția pronunțată, care au legătură directă cu aceasta și susțin decizia adoptată. varianta lipsei motivării hotărârii putând fi acceptată doar atunci când, în lipsa oricăror considerente, nu se poate ști dacă soluția dată în apel este efectul sau nu al rezultatului cercetării fondului, ceea ce nu este cazul în speță.

Din perspectiva motivului de nelegalitate invocat, se observă că Instanța de apel, în temeiul efectului devolutiv al apelului, a verificat legalitatea și temeinicia hotărârii primei instanțe în limitele motivelor de apel formulate, răspunzând criticilor și argumentând soluția adoptată.

Este de reținut că simpla nemulțumire a părții cu privire ia soluția pronunțată, neînsușirea de către instanță a apărărilor formulate de către parte, sunt aspecte ce nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul textului legal anterior evocat.

În considerentele deciziei recurate instanța de apel a menționat că întinderea prejudiciului nu poate fi cuantificată potrivit unor criterii matematice sau economice și nici nu este posibil să se stabilească cu certitudine ce sumă de bani ar compensa pierderea intempestivă a unui părinte, însă, în funcție de împrejurările de fapt în care s-a produs accidentul și statuând în echitate, Curtea de Apel Suceava a apreciat că suma de 30.000 euro este în măsură să atenueze consecințele nefaste ale accidentului și nu

determină o îmbogățire nejustificată a reclamantei ori o diminuare vădită a patrimoniului pârâtului.

Instanța de apel a arătat că este fără putință de tăgadă că reclamanta a suferit traume fizice și psihice în urma accidentului rutiere dar la stabilirea despăgubirii se impune menținerea unei proporționalități între suferințele provocate și sarcina impusă pârâtului, Curtea apreciind că obligația de piață a sumei de 60.000 de euro este excesivă, așa încât a redus cuantumul despăgubirilor ia nivelul sumei de 30.000 de euro.

Prin urmare, se constată că instanța de apel a argumentat soluția pronunțată cu respectarea cerințelor art. 425 C. proc. civ., indicând criteriile ce au fost avute în vedere la aprecierea cuantumului despăgubirilor, decizia atacată conținând elementele care fac posibil controlul hotărârii în calea de atac, motivarea fiind clară și concisă.

În ceea ce privește critica în sensul că instanța de apel nu a analizat probele administrate, Înalta Curte constată că recurenta nu a arătat, în concret, care sunt acele probe care nu au fost analizate. Or, spre a fi posibilă realizarea controlului judiciar, nu este suficientă o afirmație generică, fiind necesare critici punctuale care să indice care sunt acele probe ce nu au fost analizate de către instanță.

Susținându-se ca nu au fost analizate criteriile de evaluare a prejudiciilor, stabilite pe cale jurisprudențială, recurenta a menționat că au fost încălcate și prevederile art. 49 pct. 1 lit. f) din Ordinul Comisiei de Supravegherea Asigurărilor nr. 14/2011, ce obligă la acordarea daunelor morale în conformitate cu legislația și jurisprudența din România, arătând că este incident și motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte reține că, în mod constant, prin jurisprudența instanței supreme, s-a decis că daunele morale și materiale se stabilesc prin apreciere, în raport de consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care aceste valori au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care a fost afectată situația familială, profesională și socială. În cuantificarea prejudiciului moral, aceste criterii sunt subordonate condiției aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs victimei.

Pe de altă parte, referitor Ia daunele morale solicitate ca urmare a unor accidente de circulație, atât Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cât și Înalta Curte de Casație și Justiție, atunci când acordă despăgubiri morale, nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, adică procedează la o apreciere subiectivă a circumstanței or particulare a cauzei, relativ la suferințele fizice și psihice pe care le-au suferit victimele unui accident de circulație, precum și consecințele nefaste pe care acel accident le-a avut cu privire la viața lor particulară.

Un criteriu fundamental consacrat de doctrină și jurisprudența în cuantificarea despăgubirilor acordate pentru prejudiciul moral este echitatea. Din acest punct de vedere, stabilirea unor asemenea despăgubiri implică fără îndoială și o doza de aproximare, însă instanța trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit, care nu va putea fi înlăturat în totalitate și despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudicial anumite avantaje care să atenueze suferințele morale, fără a se ajunge însă în situația îmbogățirii fără just temei.

Examinând decizia atacată, raportat la criteriile de evaluare a prejudiciului, se constată că instanța de apel a avut în vedere traumele fizice și psihice suferite de recurentă în urma accidentului rutier dar și menținerea unei proporționalități între suferințele provocate și sarcina impusă pârâtului, Curtea apreciind că suma de 30.000 de euro este în măsură să atenueze consecințele nefaste ale accidentului și nu determină o îmbogățire nejustificată a reclamantei ori o diminuare vădită a patrimoniului pârâtului.

În consecință, față de cele reținute anterior, Înalta Curte reține ca hotărârea recurată nu este susceptibilă de critică sub motivul nesocotirii normei prevăzute de art. 49 pct. 3 lit. f) din Ordinul Comisiei de Supravegherea Asigurărilor nr. 14/2011.

Este nefondată și critica referitoare la nerespectarea de către instanța de apel a prevederilor art. 477 alin. (1) și (2) C. proc. civ., cu privire la limitele efectului devolutiv al apelului, în sensul că dezlegarea dată de instanța de apel nu exprimă rezultatul analizării vreunuia din motivele invocate de apelantul B.

Astfel, Înalta Curte constată că pârâtul a solicitat diminuarea despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale, arătând că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate eu atingerea adusă.

Potrivit art. 477 C. proc. civ., efectul devolutiv al apelului este limitat la ceea ce s-a apelat, or pârâtul B. a solicitat expres diminuarea daunelor morale acordate reclamantei.

Referitor la stabilirea cuantumului daunelor morale, prin luarea în considerare a prejudiciului de afectațiune și a celui de agrement suferit de reclamantă, Înalta Curte reține că aceasta nu este o problemă de nelegalitate ci una de netemeinicia, de apreciere a circumstanțelor de fapt cu raportare la valorile lezate, astfel că nu poate constitui obiect al controlului judiciar în recurs, control ce vizează exclusiv aspectele de nelegalitate.

În consecință, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca ne fondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 135 din data de 21 aprilie 2016 a Curții de Apel Suceava, secția a Il-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 aprilie 2017.