ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1021/2017

Decizia nr. 1021/2017 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secția civilă, sub nr. x/93/2014 la data de 26 iunie 2014 reclamanții A., B., C., D. au solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 49-50 din Legea nr. 136/1995, art. 26 alin. (1) din Norma Comisiei pentru Supravegherea Asigurărilor din 29 noiembrie 2011 pentru punerea în aplicare a Ordinului nr. 14/2011, în contradictoriu cu pârâta SC E. SA și intervenientul F., acordarea următoarelor sume: pentru reclamanta A., 5.000 lei daune materiale și 1.000.000 lei daune morale; pentru reclamantul B., 1.000.000 lei cu titlu de daune morale; pentru reclamantul C. 1.000.000 lei daune morale; pentru reclamanta D., 1.000.000 lei daune morale; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 246 din 27 ianuarie 2015 Tribunalul Ilfov, secția civilă, a admis în parte cererea; a obligat pârâta SC E. SA să plătească: suma de 1.000 lei cu titlu de daune materiale și suma de 500.000 lei cu titlu de daune morale reclamantei A.; suma de 300.000 lei cu titlu de daune morale reclamantului B.; suma de 300.000 lei cu titlu de daune morale reclamantului C.; suma de 300.000 lei cu titlu de daune morale reclamantei D.; suma de 6.200 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Prin Decizia nr. 1425 din 30 septembrie 2015 Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a admis apelul pârâtei SC E. SA împotriva sentinței anterior menționate; a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a obligat pârâta la plata, către reclamanta A., a sumei de 100.000 lei cu titlu de daune morale, și la plata, către fiecare dintre reclamanții C., B. și D. a sumei de 30.000 lei cu titlu de daune morale; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Prin Decizia nr. 1536 din 21 septembrie 2016 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a admis recursul reclamanților împotriva deciziei sus menționate, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel. Prin Decizia nr. 1888 din 17 noiembrie 2016 pronunțată în Dosar nr. x/93/2014* Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a admis apelul pârâtei, a schimbat în parte sentința atacată în sensul că a obligat pârâta SC E. SA la plata următoarelor sume: 1.000 lei cu titlu de daune materiale și 200.000 lei cu titlu de daune morale către reclamanta A.; 150.000 lei cu titlu de daune morale către reclamantul B.; 150.000 lei cu titlu de daune morale către reclamantul C.; 150.000 lei cu titlu de daune morale către reclamanta D.; a menținut celelalte dispoziții din sentința atacată; a luat act că intimații - reclamanți nu au solicitat cheltuieli de judecată pentru judecata în apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. pârâta SC E. SA, arătând că din probatoriul administrat nu rezultă elementele de apreciere obiectivă a tuturor circumstanțelor de fapt care să justifice cuantumul prejudiciului total de 650.000 lei acordat în apel celor 4 reclamanți. Sumele acordate cu titlu de daune morale exced despăgubirilor de gen evidențiate în Ghidul pentru soluționarea daunelor morale întocmit pentru garantarea obiectivității și tratamentului nediscriminatoriu prevăzut la art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ghid aflat în concordanță și cu art. 6 din același act normativ privind asigurarea unui proces echitabil.

Despăgubirea bănească aferentă unui prejudiciu nepatrimonial nu poate constitui un prilej de îmbogățire fără justă cauză pentru victimă, sens în care cuantumul acordat nu trebuie să deturneze această despăgubire de la scopul și finalitatea prevăzute de lege. Deși dispozițiile art. 1391 alin. (2) C. civ. reglementează situația acordării despăgubirilor rudelor apropiate, prezumând existența unui prejudiciu moral constând în durerea provocată de moartea unei astfel de rude, în cauză nu s-a făcut dovada elementelor obiective pe baza cărora tribunalul a realizat cuantificarea daunelor morale, motivarea bazându-se pe un singur criteriu, și anume acela că prin decesul soțului/tatălui, reclamanții au suferit un prejudiciu cert.

Practica instanțelor a stabilit deja că scopul acordării daunelor morale este de a alina suferințele părților civile, de a atenționa făptuitorul cu privire la consecințele faptelor sale, iar nu de a oferi victimelor o cale facilă de a obține sume de bani. Societatea de asigurare răspunde contractual, însă această răspundere este interdependentă față de cea a asiguratului său. Prejudiciul trebuie stabilit în funcție de situația de fapt, ținând cont de împrejurarea că fapta a fost săvârșită cu forma de vinovăție a culpei. Recurenta-pârâtă a invocat mai multe decizii de practică judiciară ale Înaltei Curți de Casați și Justiție precum și doctrină în materie, având ca obiect considerații teoretice asupra noțiunii de prejudiciu și a modalității de apreciere asupra cuantumului daunelor morale.

La data de 15 martie 2017 intimații-reclamanți au formulat, în termen legal, întâmpinare prin care au invocat excepția de nulitate a recursului pentru neîncadrarea criticilor în dispozițiile exprese și limitative ale art. 488 C. proc. civ., arătând că, deși formal întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recursul nu se circumscrie textului legal invocat, singura nemulțumire a recurentei-pârâte fiind legată de cuantumul despăgubirilor acordate reclamanților cu titlu de daune morale. În subsidiar, pe fondul recursului, intimații-reclamanți au arătat că despăgubirile acordate în cauză se situează într-un interval uzual, instanța de apel procedând la o corectă aplicare a dispozițiilor legale în materie.

La data de 30 martie 2017, în termen legal, recurenta-pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției nulității recursului, despre care a arătat că este încadrabil în dispozițiile art. 488 C. proc. civ., susținând că a reține imposibilitatea instanței de recurs de a se pronunța asupra legalității unei hotărâri prin care s-au acordat despăgubiri, ar însemna, practic, privarea părților de o cale de atac și golirea de conținut a instituției recursului. Înalta Curte a procedat, la data de 12 aprilie 2017, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului. Completul de filtru C3, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc.

civ., a dispus, prin rezoluția de la aceeași dată, comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. La data de 26 aprilie 2017, în termen legal, intimații-reclamanți au formulat punct de vedere la raport prin care au reiterat apărările din întâmpinare privind nulitatea recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele prevăzute de lege, iar în subsidiar, respingerea acestuia, ca nefondat, învederând totodată o posibilă practică contradictorie a Înaltei Curți în ceea ce privește pragul valoric stabilit pentru admisibilitatea recursului. Prin încheierea de ședință din 9 mai 2017 recursul a fost admis în principiu, fiind acordat termen de judecată cu citarea părților la data de 14 iunie 2017. Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele: La data de 25 august 2013, pe DJ 203K, pe raza localității Furtunești din com.

Gura Teghii, vehiculul condus de numitul F., aflat în stare de ebrietate, a acroșat și a lovit în plin două persoane, soț și șotie, ce se deplasau în același sens de mers, la marginea parții carosabile. În aceste condiții s-a înregistrat decesul numitului G. și vătămarea soției acestuia, A. Prin sentința penală nr. 194 din 12 decembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Pătârlagele în Dosarul nr. x/277/2013, s-a dispus, în temeiul art. 178 alin. (1), (2), (3) C. pen. din anul 1968 condamnarea intervenientului forțat F. la o pedeapsă de 3 ani și 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă. Această sentință a rămas definitivă prin respingerea apelului la data de 20 martie 2014. Instanțele de fond au reținut că existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia prin sentința penală nr. 194 din 12 decembrie 2013 se impun cu autoritate de lucru judecat în prezenta cauză.

În aplicarea dispozițiilor art. 49 din Legea nr. 136/1995, prin art. 1 din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule aprobate prin Ordinul nr. 14/2011 al Comisiei pentru Supravegherea Asigurărilor (în vigoare la data săvârșirii faptei ilicite - 25 august 2013), s-a stabilit că asigurătorii care practică asigurarea obligatorie de răspundere civilă a vehiculelor pe teritoriul României acordă despăgubiri pentru prejudiciile produse prin accidente de vehicule, de care asigurații răspund delictual față de terțe persoane, iar contractul de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule acoperă răspunderea civilă delictuală a proprietarului sau a utilizatorului unui vehicul pentru prejudiciile produse unei terțe părți prin intermediul vehiculului.

De asemenea, potrivit art. 49 pct. 2 lit. d) din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule aprobate prin Ordinul nr. 14/2011 al Comisiei pentru Supravegherea Asigurărilor (în vigoare la data săvârșirii faptei ilicite - 25 august 2013), daunele morale în caz de deces se stabilesc în conformitate cu legislația și jurisprudența din România. Se reține că, la data decesului numitului G., acesta avea ca rude apropiate următoarele persoane: A. - soție, B. - fiu, C. - fiu, D. - fiică. Așa cum rezultă din art. 1.391 alin. (2) din N.C.C., în cazul prejudiciului nepatrimonial, instanța judecătorească va putea să acorde despăgubiri ascendenților, descendenților, fraților, surorilor și soțului, pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum și oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existența unui astfel de prejudiciu.

Instanța de apel a apreciat că în cazul intimaților - reclamanți A., B., C. și D. este incidentă prezumția reglementată de art. 1391 alin. (2) din N.C.C. referitoare la existența prejudiciului moral. De asemenea, instanța de apel a reținut că daunele morale acordate de prima instanță nu respectă principiul echității și proporționalității în sensul existenței unui just echilibru între prejudiciul suferit și reparația acordată. S-a ținut cont, în apel, la stabilirea unui nou cuantum al daunelor morale, de suferința provocată soției și copiilor prin decesul numitului G. soțul, respectiv tatăl acestora, considerându-se că și în situația în care s-ar aprecia că art. 1391 alin. (2) C. civ.

nu instituie o prezumție în privința existenței unui prejudiciu nepatrimonial izvorât din legătura de rudenie între victima decedată și categoriile de rude menționate în textul de lege, în cauză a fost făcută dovada suferinței, dată fiind puternica legătură afectivă existentă între reclamanți și defunct. Invocând dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurenta critică această soluție, susținând că probele administrate nu conțin suficiente elemente care să fi condus instanța la o apreciere obiectivă a situației de fapt și care să circumstanțieze just prejudiciul nepatrimonial. De asemenea susține că instanța de apel nu a avut în vedere, drept criteriu, Ghidul pentru soluționarea daunelor morale, care cuprinde elemente obiective deduse din analiza soluțiilor pronunțate de către Curțile de Apel, nefiind relevantă limita maximă de despăgubire prevăzută de lege pentru 2013 care se referă la cazuri ce reprezintă catastrofe rutiere.

Înalta Curte apreciază că motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. a fost invocat în mod formal, în condițiile în care niciuna dintre aceste critici deduse judecății prin motivele de recurs nu se subsumează ipotezelor reglementate de textul de lege menționat, și anume nemotivarea hotărârii, existența unor motive contrare sau străine de natura pricinii. În acest sens, ceea ce critică recurenta este nerespectarea de către instanța de apel a criteriilor de reparație echitabilă a daunelor morale suferite de reclamanți, aspecte ce urmăresc aplicarea corectă, la circumstanțele de fapt ale cauzei, a dispozițiilor privind acoperirea prejudiciului personal nepatrimonial în cadrul mecanismului răspunderii civile delictuale.

Cum în faza procesuală a recursului nu se poate proceda la o reapreciere a cuantumului despăgubirilor ce ar rezulta dintr-o reevaluare a situației de fapt, în baza art. 488 pct. 8 C. proc. civ., va fi analizată doar eventuala nesocotire a criteriilor legale ce au stat la baza stabilirii acestor despăgubiri. Din acest punct de vedere, critica este nefondată. Înalta Curte reține că instanța de apel a stabilit cadrul normativ aplicabil în cuantificarea daunelor morale pornind de la dispozițiile art. 49 pct. 2 lit. d) din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule aprobate prin Ordinul nr. 14/2011 al Comisiei pentru Supravegherea Asigurărilor, în vigoare la data decesului victimei, 25 august 2013, potrivit cărora în caz de deces, daunele morale se stabilesc în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.

În același context, al stabilirii cadrului de reglementare, instanța de apel a făcut referire la limita maximă de despăgubire prevăzută de art. 24 alin. (2). Recurenta a apreciat că, în aplicarea acestei norme ce trimite la legislația și jurisprudența instanțelor naționale, instanța de apel trebuia să se întemeieze, în procesul de cuantificare a daunelor morale, pe Ghidul pentru soluționarea daunelor morale și a reproșat instanței de apel că nu a făcut aplicarea acelui ghid. Acest ghid, care conține date statistice extrase din hotărâri ale instanțelor judecătorești, a fost elaborat, cu titlu de recomandare, pentru uzul societăților de asigurări, de către Fondul de protecție a victimelor străzii.

Înalta Curte consideră că, în mod corect, instanța de apel a considerat că datele statistice depuse de asigurători cu privire la media despăgubirilor acordate de instanțe nu pot fi asimilate legislației și jurisprudenței din România. Acestea nu reprezintă un criteriu legal de evaluare judiciară a prejudiciului moral ci un instrument de lucru la dispoziția asigurătorilor în procedura administrativă, neavând putere normativă și, deci, caracter obligatoriu pentru instanțe. Prin urmare critica referitoare la neaplicarea ghidului cu titlu de criteriu legal, este nefondată. Lipsită de temei faptic este și aprecierea recurentei că instanța de apel s-ar fi raportat la limita maximă a despăgubirilor.

În realitate, astfel cum s-a arătat anterior, instanța a menționat, anterior dezvoltării propriului raționament juridic prin care a explicat mecanismul cuantificării daunelor morale, care este cadrul legal aplicabil. Este eronată și aserțiunea potrivit căreia lipsesc elementele obiective care au determinat stabilirea cuantumului acestor daune. Contrar susținerilor recurentei, instanța de apel a indicat care sunt criteriile de analiză a prejudiciului moral, respectiv natura valorilor lezate și suferințele de ordin psihic, pe care le-a aplicat în situația concretă dedusă judecății.

Prezumând corect existența unui prejudiciu de ordin moral determinat de legătura de rudenie existentă între reclamanți și victimă, instanța de apel a cuantificat despăgubirile ținând cont, în ceea ce o privește pe soția victimei de speranța de viață fericită și șocul emoțional determinat de dispariția neașteptată a soțului, iar referitor la cei trei copii majori, de pierderea afecțiunii, sprijinului și a îndrumărilor părintești, aspecte avute în vedere la aprecierea caracterului compensatoriu al despăgubirilor morale acordate, menite să asigure o reparație justă și echitabilă a prejudiciului suferit de reclamanți.

Prin urmare, valorile morale lezate prin decesul victimei au fost analizate de către instanța de apel, atât din perspectiva importanței lor, cât și a intensității percepției asupra consecințelor vătămării lor, avându-se în vedere principiile echității și proporționalității daunei cu despăgubirea acordată, dezvoltate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, cu scopul urmărit de a nu se ajunge în situația unei îmbogățiri fără just temei. În lipsa unor criterii clare, abstracte și obiective, prevăzute de legislația națională, instanța de apel s-a raportat, corect, la astfel de criterii consacrate în jurisprudență, apreciind consecințele produse de fapta delictuală, din acest punct de vedere, fiind fără relevanță împrejurarea menționată de recurentă, că respectiva faptă ilicită a fost săvârșită din culpă.

Chiar dacă recurenta a indicat, în memoriul de recurs, considerente din practica judiciară, aceasta nu dobândesc caracterul unor critici de nelegalitate, în condițiile în care, în situația în care ar fi invocat încălcarea jurisprudenței cu titlu de criteriu prevăzut de Ordinul Comisiei pentru Supravegherea Asigurărilor, trebuia să facă, ea însăși, dovada existenței unor hotărâri din care să rezulte o practică diferită a instanțelor în cazuri similare, pentru a-și proba afirmația referitoare la faptul că despăgubirile acordate ar reprezenta un mijloc de îmbogățire fără justă cauză. Or, recurenta nu a invocat nerespectarea jurisprudenței sau a vreunui alt criteriu legal, pentru ca neraportarea instanței de apel la o jurisprudență similară, clară și neechivocă, să poată constitui obiect al controlului judiciar, ci a susținut doar nerespectarea ghidului orientativ, despre care s-a reținut că nu îndeplinește condiția unui criteriu legal.

În consecință, reținând lipsa de temei legal a criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă SC E. SA, cu sediul în com. Voluntari, județul Ilfov, împotriva Deciziei nr. 1888 din 17 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimații-reclamanți A., B., C., D., toți cu domiciliul ales la SCP H. SRL, precum și cu intimatul-intervenient F. ,din com. Gura Teghii, sat Nemerțea, județ Buzău. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 iunie 2017.