ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 823/2017

Decizia

nr. 823/2017

Asupra admisibilității în principiu a

recursului, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de

14 ianuarie 2016. reclamanții A., B., D., în contradictoriu cu

pârâta SC C. SA au solicitat obligarea pârâtei la

plata următoarelor despăgubiri: 50.000 euro, cu titlu de daune morale

pentru reclamantul A.; 25 000 euro, cu titlu de daune morale pentru reclamanta D.;

25 000 euro, cu titlu de daune morale, pentru reclamantul B.

Ulterior, cererea de chemare în

judecată a fost precizată în sensul că reclamantul A. a

solicitat 100.000 euro, cu titlu de daune morale, iar D. și B. au

solicitat fiecare câte 50.000 euro cu titlu de daune morale.

instanță.

Prin sentința civilă nr. 1606

din 08 iunie 2016 pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția

civilă, în Dosarul nr. x/93/2016, a fost admisă cererea de chemare în

judecată, astfel cum a fost modificată, și obligată pârâta

să plătească reclamantului A. suma de 100.000 euro, echivalent

în lei la data plății efective, reprezentând daune morale,

reclamantei D. suma de 50 000 euro, echivalent în lei la data plății

efective, reprezentând daune morale și reclamantului B. suma de 50 000

euro, echivalent în lei la data plății efective, reprezentând daune

morale. De asemenea, a fost obligată pârâta să plătească

reclamantei D. suma de 1.580 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată,

reprezentând onorariu avocat și reclamanților A. și B. suma de 3.000

de lei, cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentând onorariu avocat.

Curtea de Apel București, prin Decizia

nr. 2007 din 06 decembrie 2016, ce face obiectul prezentei căi de atac, a

admis apelul declarat de pârâta SC C. SA împotriva sentinței civile nr. 1606

din 08 iunie 2016 pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția

civilă, a schimbat în parte, sentința apelată în sensul că

a obligat pârâta să plătească reclamantului A. suma de 30.000

euro daune morale; reclamanților B. și D. câte 15.000 euro daune

morale. A păstrat celelalte dispoziții ale sentinței.

filtru.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la

data de 10 martie 2017, conform dovezii aflate la fila 8 a dosarului Înaltei Curții

de Casație și Justiție și repartizat Completului filtru nr.

10 (CF 10).

Prin rezoluția completului de

filtru din 15 martie 2017, a fost dispusă întocmirea de către

magistratul asistent a raportului asupra admisibilității în principiu

a recursului.

Potrivit dispozițiilor art. 18 din

Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor

judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în

aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., astfel cum a fost

modificată prin O.U.G. nr. 95/2016 pentru prorogarea unor termene

prevăzute de Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. "în procesele,

pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și

până la data de 31 decembrie 2018, inclusiv, nu sunt supuse recursului

hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1

Iit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în

cele privind navigația civilă și activitatea în porturi,

conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de

expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori

judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până

la 1.000.000 lei inclusiv". Termenul de 31 decembrie 2016, a fost prorogat

până la data de 31 decembrie 2018 prin O.U.G. nr. 95/2016.

În stabilirea valorii litigiului vor fi

avute în vedere dispozițiile art. 100 din Legea nr. 134/2003 privind C. proc.

civ.

Potrivit dispozițiilor art. 100 alin.

(1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., "Dacă mai

mulți reclamanți, prin aceeași cerere de chemare în

judecată, formulează pretenții proprii împotriva aceluiași

pârât, invocând raporturi juridice distincte și neaflate într-o

legătură care să facă necesară judecarea lor

împreună, determinarea instanței competente se face cu observarea

valorii sau, după caz, a naturii ori obiectului fiecărei

pretenții în parte.„

Prin urmare, din interpretarea

sistematică a dispozițiilor legale reiese că în situația în

care mai mulți reclamanți formulează o singură cerere de

chemare în judecată Împotriva aceluiași pârât, în baza unor raporturi

juridice distincte, neaflate într-o legătură care să facă

necesară judecarea împreună, stabilirea instanței competente nu

se face în funcție de valoarea cumulată a tuturor pretențiilor,

ci în funcție de valoarea fiecărei pretenții în parte.

Această soluție a fost

justificată de către legiuitor printr-o mai bună administrare a

justiției, facilitatea administrării probelor și a

rezolvării unitare o

unor

aspecte ce interesează deopotrivă părțile, fără

însă să existe un raport juridic unitar între părți.

În edictarea normei prevăzute în

dispozițiile art. 100 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.,

legiuitorul a menționat drept condiție pentru determinarea valorii

pretențiilor deduse judecății în mod distinct, inexistența

unei legături care să facă necesara judecarea lor împreună.

În cauza de față, prin

cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 14

ianuarie 2016 pe rolul Tribunalului Ilfov, reclamanții A., D. și B.

au chemat în judecată SC C. SA, solicitând instanței ca prin

hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea pârâtei la

plata a 50.000 euro, cu titlu de daune morale în favoarea reclamantului A., a

25.000 euro, reprezentând daune morale în favoarea reclamantei D., a 25.000

euro, daune morale în favoarea reclamantului B., cu cheltuieli de

judecată.

Ulterior, reclamanții au formulat

cerere precizatoare prin care au modificat cuantumul daunelor solicitate în

sensul că A. a solicitat 100.000 euro, cu titlu de daune morale, iar D.

și B. au solicitat flecare câte 50.000 euro.

La data de 14 ianuarie 2016, cursul

oficial euro/leu a fost de 4.53 lei pentru 1 euro. Prin urmare, valoarea în lei

a despăgubirilor, calculată la momentul sesizării instanței

a fost de 226 500 lei, respectiv de 453.000 lei.

Astfel, în privința cuantumului

daunelor morale solicitate, se constată ca reclamanții au precizat

prin aceeași cerere că flecare solicită câte 226.500 lei,

respectiv de 453.000 lei, cu titlu de daune morale, (fila 2, respectiv fila 65

din cererea de chemare în judecată aflată la Dosarul nr. x/93/2016 a

Tribunalului I Ilfov).

Împrejurarea că reclamanții

au ales să formuleze împreună o singură cerere de chemare în

judecată, fiecare cu pretenții distincte și clar determinate, se

datorează principiului disponibilității care guvernează

procesul civil și existenței unei împrejurări comune care a

determinat declanșarea prezentului litigiu, respectiv decesul, în urma

aceluiași eveniment rutier, a unei rude a acestora, A. Judecarea

împreună a solicitărilor reclamanților nu are la bază decât

rațiuni care privesc o mai bună administrare a justiției (de

exemplu administrarea de probatorii, expertize, declarații de martori care

pot fi comune). Nicidecum judecarea lor separată nu poate afecta dreptul

fiecăruia dintre reclamanți de a obține condamnarea pârâtei la

plata despăgubirilor.

Acțiunea pendinte a fost

întemeiată pe dispozițiile art. 30 din Legea nr. 134/2010 privind C.

proc. civ. și Legea nr. 136/1995 privind asigurările și

reasigurările din România.

Din conținutul cererii de chemare

în judecată, astfel cum a fost precizată ulterior, precum și din

considerentele deciziilor instanțelor de fond, reiese că suma

solicitată de fiecare dintre reclamanți în parte nu

depășește pragul de 1.000.000 lei stabilită drept criteriu

valoric pentru exercitarea căii extraordinare de atac a recursului,

hotărârea instanței de apel fiind definitivă.

Potrivit dispozițiilor art. 457 alin.

(1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., hotărârea

judecătorească este supusă numai căilor de atac

prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de

aceasta.

Legalitatea căilor de atac

presupune faptul ca o hotărâre judecătorească nu poate fi

supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în

afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte

mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea

unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de

principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituția

României arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi

atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute

de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie tăcută în

condițiile legii, cu respectarea acesteia.

Analizând cauza și din perspectiva

dreptului la un proces echitabil, astfel cum este reglementat și garantat

de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului,

se constată că recurenta pârâtă a fost reprezentată în faza

procesuală a recursului de o persoană specializată în domeniul

juridic. Prin urmare, reiese că aceasta a beneficiat în această

fază procesuală, ca și în etapele procesuale anterioare, conform

împuternicirii aflate la fila 61 a Dosarului nr. x/93/2016 al Tribunalului Ilfov,

de asistență juridică de specialitate.

Văzând conținutul

dispozițiilor art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.,

potrivit cărora "Prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1)

lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde hi considerente

numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de

ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În căzui în care recursul

se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se

constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea

soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare",

având în vedere că inadmisibilitatea căii de atac, reprezintă o

excepție procesuală de procedură, absolută și peremptorie,

care împiedică analiza oricăror alte chestiuni, inclusiv

excepții, Înalta Curte constată că motivele de nelegalitate

invocate prin cererea de recurs, nu mai pot fi supuse controlului

judecătoresc de către instanța de recurs.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte

va respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâta SC C. SA împotriva Deciziei

civile nr. 2007/A din 6 decembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apei

București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta SC

C. SA împotriva Deciziei civile nr. 2007/A din 6 decembrie 2016,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) din Legea

nr. 134/2010 privind C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei

căi de atac și se comunică părților, în temeiul

dispozițiilor art. 427 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc.

civ.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 17 mai 2017.