ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 47/2019

Deliberând asupra cauzei civile de față, în condițiile art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 1.203 A din 28.06.2017, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a admis apelul declarat de pârâta SC A. SA împotriva Sentinței civile nr. 1.705 din 16.06.2016 pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția civilă, și a schimbat, în parte, sentința atacată, în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 30.000 euro, în echivalent RON la data plății, cu titlu de daune morale, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 24.12.2015 pe rolul Tribunalului Ilfov, reclamanta B. a chemat în judecată pe pârâta SC A. SA. și a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 15.000 euro, echivalent în RON la data introducerii acțiunii, reprezentând daune materiale, precum și la plata sumei de 300.000 euro, echivalent în RON la data introducerii acțiunii, reprezentând daune morale; cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 1.705 din 16.06.2016, Tribunalul Ilfov, secția civilă, a admis în parte cererea de chemare în judecată, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 5.146,35 euro, echivalent în RON la data plății, reprezentând daune materiale, precum și suma de 300.000 euro, echivalent în RON la data plății, reprezentând daune morale și a respins cererea reclamantei având ca obiect obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că, la data de 05.01.2013, intervenientul C. a condus pe drumul forestier ce leagă Drumul Cotei 1400 din Sinaia de cartierul D., un motocvadriciclu - ATV, cu numărul de înmatriculare x, alături de reclamantă, în calitate de pasager, iar la ieșirea dintr-un viraj către stânga, conducătorul autovehiculului a încercat să îndrepte ghidonul, moment în care roțile din față ale autovehiculului au alunecat pe gheață, determinând deraparea și răsturnarea pe partea dreaptă a acestuia. În urma evenimentului rutier, a fost înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia dosarul penal nr. x/2013, în care a fost emisă, la data de 22.04.2013, rezoluția de neîncepere a urmăririi penale față de C., în raport de lipsa plângerii prealabile.

Din înscrisurile medicale atașate cererii de chemare în judecată, tribunalul a reținut că reclamanta, în urma accidentului rutier, a suferit mai multe traumatisme și fracturi la nivelul membrelor superioare.

Tribunalul a constatat că la data producerii accidentului rutier, autovehiculul cu numărul de înmatriculare x era asigurat RCA la societatea de asigurări pârâtă.

În ceea ce privește legea civilă substanțială aplicabilă în cauză, instanța a reținut că sunt îndeplinite condițiile privind răspunderea civilă delictuală în persoana intervenientului, temeiul plății despăgubirii de către asigurătorul autoturismului fiind reprezentat de Legea nr. 136/1995.

Tribunalul a evidențiat dispozițiile art. 50, art. 54 din Legea nr. 136/1995, art. 1349 și art. 1357 alin. (1) și (2) C. civ. și a constatat că sunt întrunite cele patru condiții pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, respectiv: săvârșirea unei fapte ilicite, existența unui prejudiciu, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, precum și vinovăția.

În ceea ce privește fapta ilicită, tribunalul a constatat îndeplinită condiția săvârșirii de către intervenient a unei fapte ilicite constând în nerespectarea regulilor de circulație prevăzute de O.U.G. nr. 195/2002, prin neadaptarea vitezei de deplasare la condițiile de drum. În ceea ce privește prejudiciul, sub aspectul daunelor materiale, tribunalul a apreciat că, deși reclamanta a pretins un cuantum al prejudiciului de 15.000 de euro, probele administrate în cauză, au dovedit un prejudiciu în cuantum de 5.146,35 euro.

Sub aspectul daunelor morale, tribunalul a reținut că acestea au fost consecința prejudiciului nepatrimonial, și anume suferința de ordin fizic și afectiv provocată de accidentul rutier din data de 05.01.2013, reclamanta suferind leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare trei intervenții chirurgicale. În plus, astfel cum rezultă atât din înscrisuri, cât și din declarația martorului, degetul mic al mâinii drepte a reclamantei a fost amputat, probleme de mobilitate subzistând și în ceea ce privește alte două degete de la aceeași mână. De asemenea, conform declarației martorului, reclamanta nu își mai putea îndeplini profesia la fel ca înainte de producerea accidentului, fiind puternic afectată emoțional și efectuând terapie psihologică. Or, afecțiunile medicale suferite de reclamantă au produs efecte negative ce subzistă și în prezent, și care au afectat în mod considerabil capacitatea de efort a acesteia. Astfel, prejudiciul moral suferit de reclamantă a fost unul cert, existența acestuia fiind dincolo de orice îndoială.

Având în vedere că judecătorul cauzei este singurul care, în raport cu împrejurările concrete ale cauzei, poate să aprecieze o sumă globală reprezentând echivalentul prejudiciului suferit, tribunalul a constatat că prejudiciul moral suferit era în cuantum de 300.000 de euro, raportat la gravitatea afecțiunilor suferite de către reclamantă, ce rezultă din numărul de zile de îngrijiri medicale și din timpul necesar pentru ameliorarea afecțiunilor suferite, precum și în raport de suferințele efectiv încercate de către aceasta.

Tribunal a precizat că a avut în vedere un cuantum valoric rezonabil, dar substanțial al despăgubirilor pentru prejudiciul moral produs prin fapta ilicită a intervenientului, ce nu trebuie privit ca o sursă de înavuțire pentru reclamantă, ci, dimpotrivă, trebuie să constituie o reparație echitabilă a prejudiciului produs, dar să fie și de natură a descuraja, pe viitor, o conduită asemănătoare cu cea a intervenientului.

Tribunalul a arătat că în cauză a fost îndeplinită și condiția privind legătura de cauzalitate între fapta ilicită a intervenientului și prejudiciul suferit de reclamantă, astfel cum rezulta din probele administrate în cauză, iar în ceea ce privește vinovăția, a reținut că, din înscrisurile existente la dosar, rezultă că fapta ilicită a fost săvârșită cu vinovăție, sub forma culpei.

Împotriva acestei sentințe civile a declarat apel SC A. SA, iar prin Decizia civilă nr. 1.203 A din 28.06.2017, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a admis apelul și, în temeiul art. 480 alin. (2) C. proc. civ. a schimbat în parte sentința atacată în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 30.000 euro, în echivalent RON la data plății, cu titlu de daune morale, menținând celelalte dispoziții ale sentinței. În baza art. 482 C. proc. civ., coroborat cu art. 248 C. proc. civ., curtea de apel a obligat intimata să plătească apelantei suma de 7.962 RON cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru.

Sub aspectele criticate ulterior în cauză prin recursul declarat, instanța de apel a reținut incidența dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Anexa la Ordinul CSA nr. 14/2011 și împrejurarea că prejudiciul material a fost calculat de către tribunal atât prin verificarea înscrisurilor depuse la dosar, cât și în raport de declarația martorului audiat în cauză. Instanța de apel a reținut, totodată. că apelanta nu a criticat acordarea prejudiciului material sub aspectul cuantumului, neindicând vreo greșeală de calcul cu privire la suma acordată de instanță, sau altă sumă ce ar reprezenta prejudiciul material pe care instanța ar fi trebuit să o acorde.

Curtea de apel a apreciat ca fiind întemeiată critica referitoare la cuantumul daunelor morale acordate de tribunal (300.000 euro) și a reținut că, astfel cum reiese din actele medicale depuse la dosar, vătămarea suferită de reclamantă a constat în fracturi ale degetelor 3 - 5 ale mâinii drepte, fracturi care au necesitat mai multe intervenții chirurgicale, în urma cărora s-a efectuat amputația falangei proximale de la al cincilea deget.

Fără a contesta aprecierea tribunalului în sensul că vătămarea corporală a reclamantei, suferită în urma accidentului din data de 05.01.2013, i-a cauzat acesteia o serie de traume fizice și psihice de natură să conducă la acordarea de daune morale, curtea de apel a considerat că, față de suferința fizică și psihică a reclamantei, daunele morale în cuantum de 300.000 euro acordate de prima instanță au fost supraevaluate.

Precizând că nu există un criteriu de natură legislativă cu privire la aprecierea cuantumului daunelor morale ce se acordă de către instanță și arătând că are în vedere jurisprudența în materie, instanța de apel a considerat că acordarea de daune morale în valoare de 30.000 euro este suficientă pentru repararea prejudiciului de natură nepatrimonială suferit de reclamantă.

Reclamanta B. a declarat, în termen legal, recurs împotriva Deciziei civile nr. 1.203A din 28.06.2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Prin cererea de recurs au fost formulate următoarele critici de nelegalitate, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.:

a. Decizia instanței de apel nu este motivată (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.)

Curtea de apel invocă dispozițiile art. 49 alin. (1) pct. l lit. f) din Ordinul CSA nr. 14/2011 potrivit acordarea daunelor morale trebuie să se realizeze în conformitate cu legislația și jurisprudența din România. Or, deși face referire la aplicarea jurisprudenței în materie, instanța nu indică nicio hotărâre a instanțelor naționale sau a Curții Europene a Drepturilor Omului.

Totodată, sunt încălcate dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. care stabilesc obligația instanței de a preciza motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea.

Instanța de apel avea obligația ca, la stabilirea cuantumului despăgubirilor morale să procedeze la examinarea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și a instanțelor naționale, să țină cont de contextul economico-social în care partea vătămată se află, stabilirea cuantumului despăgubirilor morale fiind, într-adevăr, atributul instanței de judecată, însă nu pe criterii subiective, ci pe criterii obiective, care trebuie să fie relevate și justificate.

Mai mult, dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților. În cauză însă, instanța de apel dispune reducerea daunelor morale, în lipsa unei motivări pertinente, și fără a indica jurisprudența în materie aplicabilă prezentului litigiu.

b. Aplicarea greșită a normelor de drept (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.)

Instanța de apel, deși a invocat aplicabilitatea dreptului material constând în dispozițiile art. 49 alin. (1) pct. l lit. f) din Ordinul CSA nr. 14/2011 potrivit cărora acordarea daunelor morale trebuie să se realizeze în conformitate cu legislația și jurisprudența din România, nu a indicat care este acea jurisprudență, rezumându-se doar la a da o soluție fără motivarea convingerii sale.

Totodată, cerințele echității impun atât o despăgubire justă a prejudiciului suferit de reclamantă în urma accidentului, avându-se în vedere, inclusiv timpul necesar ameliorării suferințelor încercate și repercusiunile ce se manifestă și în prezent, dar și o aplicare corectă a dreptului material în baza căruia se acorda aceste despăgubiri.

a. Motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu este fondat.

Potrivit art. 425 C. proc. civ. alin. (1) lit. b) C. proc. civ., considerentele hotărârii trebuie să cuprindă obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Motivarea hotărârii reprezintă o garanție procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar. Înalta Curte constată că, în cauză, această garanție procesuală a fost respectată, instanța de apel arătând motivele de fapt și de drept pe care și-a întemeiat soluția cu privire la cuantumul daunelor morale acordate, ceea ce permite efectuarea controlului de legalitate în prezenta cale de atac.

Astfel, cât privește situația de fapt, instanța de apel a confirmat hotărârea primei instanțe. De asemenea, ca și prima instanță, curtea de apel a reținut implicit că sunt îndeplinite toate condițiile răspunderii civile delictuale, prin prisma dispozițiilor art. 1357 C. civ., a răspuns criticilor invocate, a cenzurat concluziile părților și a arătat considerentele pe care și-a întemeiat soluția pronunțată, chiar dacă nu a răspuns detaliat fiecărui argument formulat în cauză.

Obligația pe care art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului o impune instanțelor naționale de a-și motiva decizia nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument. Așa cum a arătat instanța europeană, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță națională, chiar dacă a motivat pe scurt hotărârea, să examineze totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost puse (cauza Albina c. României).

Prin urmare, Înalta Curte reține că instanța de apel și-a îndeplinit obligația de motivare a hotărârii în acord cu cerințele art. 425 C. proc. civ., chiar dacă argumentele expuse în analiza singurului motiv de apel care a dus la modificarea hotărârii primei instanțe - reaprecierea cuantumului prejudiciului - au fost prezentate succint.

b. Motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este fondat.

Potrivit art. 1357 C. civ. "cel ce cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă". Aceste dispoziții legale sunt aplicabile cauzei, fiind necontestat în prezentul litigiu că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale.

Esența răspunderii civile delictuale constă în existența unui prejudiciu, cauzat prin încălcarea drepturilor subiective sau a unor interese legitime ale unei persoane.

Ca element al răspunderii civile delictuale, prejudiciul poate îmbrăca forma prejudiciului moral (a daunelor morale) atunci când rezultă dintr-o atingere adusă prerogativelor ce constituie atributul personalității umane și se manifestă prin suferința fizică sau morală pe care o resimte victima.

Este adevărat că în cazul daunelor morale, dată fiind natura prejudiciului care le generează, nu există criterii precise pentru determinarea lor, art. 49 alin. (1) lit. f) Ordinul CSA nr. 14/2011, invocat prin motivele de recurs, stipulând că despăgubirile pentru daunele morale în cazul vătămării corporale a unei persoane se acordă în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.

Înalta Curte reține însă că la nivel legislativ nu există criterii obiective, clare, de cuantificare a despăgubirilor bănești ce pot fi acordate pentru repararea prejudiciilor morale, iar jurisprudența, în ceea ce privește prejudiciului nepatrimonial rezultat din aceeași categorie de fapte ilicite - accidente cauzate de autovehicul - cunoaște variații foarte mari și este lipsită de delimitări precise ale cuantumului despăgubirilor.

De aceea, instanța de judecată este suverană în a-și forma propria convingere asupra aspectelor deduse judecății, în funcție de situația de fapt și de probele administrate, dar ținând seama de principiile de drept și de practica judiciară în materie.

În cauză, nu este contestat faptul că reclamanta a suferit un prejudiciu care o îndreptățește la acordarea daunelor morale. Ceea ce se contestă este întinderea acestui prejudiciu, evaluarea lui prin raportare la criterii valorificate în jurisprudență.

În exercitarea controlului de legalitate cu care a fost învestită cu privire la această chestiune, a evaluării daunelor morale, Înalta Curte va avea în vedere următoarele aspecte:

Evaluarea daunelor morale este dificilă întrucât este lipsită de criteriile obiective existente în cazul prejudiciului material. Prejudiciul nepatrimonial nu se poate reduce la determinarea "prețului" suferinței fizice și psihice, acestea fiind, dealtfel, inestimabile. Stabilirea cuantumului unui astfel de prejudiciu trebuie să aibă în vedere toate consecințele negative produse și să plece de la premisa că daunele morale se raportează la nivelul trăirilor psihice. Tocmai de aceea, prejudiciul nepatrimonial implică o apreciere raportată le situația personală a fiecărei victime în parte.

În determinarea cuantumului despăgubirilor morale, interpretarea normelor aplicabile răspunderii civile delictuale, principiile aplicabile în această materie și soluțiile pronunțate în jurisprudență, conturează aplicarea unor criterii ce vizează gravitatea suferinței, echitatea și al proporționalitatea.

Astfel, în primul rând, în ceea ce privește prejudiciul moral rezultat într-o suferință, ceea ce trebuie evaluat este gravitatea suferinței, și nu neapărat gravitatea atingerii. Pornind de la faptul că prejudiciul analizat rezultă din încălcarea unor drepturi fundamentale, evaluarea gravității suferinței produse trebuie să se facă ținând seama de importanța valorilor nepatrimoniale lezate, de situația personală a victimei, de personalitatea și psihologia ei, de intensitatea și durata suferințelor psihice încercate.

În al doilea rând, în stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate trebuie avut în vedere criteriul echității. Dacă gravitatea prejudiciului produs este mare, este echitabil ca și indemnizația ce se acordă să fie una în cuantum ridicat.

În materia daunelor morale, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului consacră principiul statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei în raport de circumstanțele particulare ale fiecărui caz în parte; indemnizația acordată trebuie să fie justă, rațională, echitabilă și să asigure o compensație suficientă a prejudiciului moral suferit.

În al treilea rând, despăgubirile acordate trebuie să respecte criteriul unui raport de proporționalitate cu dauna suferită. Curtea Europeană a Drepturilor Omului afirmă în jurisprudența sa că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă reputației, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestora (Tolstoy Miloslovsky c. Regatul Unit).

În cauză, este evident că numeroasele spitalizări, intervențiile chirurgicale și problemele de mobilitate au produs reclamantei suferințe fizice și psihice, după cum infirmitatea produsă la mâna dreaptă i-a creat un prejudiciu estetic și unul de agrement - în evaluarea căruia vârsta victimei nu poate fi ignorată -, constând în restrângerea posibilităților de a se bucura de o viață normală, de a avea parte din plin de satisfacții materiale și spirituale pe care aceasta le poate oferi. Suferința psihică este atrasă de limitările inevitabile pe care probleme fizice le-au produs și, eventual, le vor produce și în viitor pe plan social, personal, și profesional, și este cu atât mai intensă cu cât recurenta este la o vârstă la care speranțele obținerii unor satisfacții pe toate aceste planuri sunt foarte mari și justificate.

În consecință, ținând seama de gravitatea suferinței încercate de recurentă, (stabilită în raport de importanța valorilor lezate, de măsura în care acestea au fost afectate și de intensitatea cu care a fost resimțit prejudiciul produs în raport de situația personală a victimei), având în vedere principiul echității și cel al proporționalității, Înalta Curte consideră că recursul declarat de reclamantă sub aspectul cuantumului despăgubirilor morale este întemeiat.

Aplicând regula reparării integrale a prejudiciului moral și ținând cont de faptul că suma acordată cu titlu de daune morale trebuie să asigure o compensare, pe cât posibilă, a suferințelor pe care reclamanta le-a încercat, Înalta Curte apreciază că suma de 300.000 euro reprezintă, în acord cu considerațiile cu valoare de principiu expuse anterior și cu particularitățile cauzei, o satisfacție echitabilă cuvenită reclamantei.

Prin urmare, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de reclamanta B., iar în baza art. 496 alin. (2) C. proc. civ. va casa în parte decizia recurată, în sensul că, în temeiul art. 480 C. proc. civ. va respinge apelul declarat de SC A. SA împotriva Sentinței civile nr. 1.705 din 16.06.2016 pronunțată de Tribunalul Ilfov

Vor fi păstrate dispozițiile deciziei recurate referitoare la excepția insuficientei timbrări a cererii de apel, care nu au făcut obiectul criticilor formulate în calea de atac a recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta B. împotriva deciziei civile nr. 1203 A din data de 28 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Casează în parte decizia recurată, în sensul că respinge apelul declarat de pârâta SC A. SA.

Păstrează celelalte dispoziții ale deciziei referitoare la excepția insuficientei timbrări.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 ianuarie 2019.

Procesat de ED