ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2187/2019

Ședința publică din data de 22 noiembrie 2019

Asupra recursului de față,

Din actele și constată următoarele:

I. Prin cererea de chemare de judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 21 iulie 2017, reclamanții A., B. și C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. D., cu participarea intervenientului forțat E., obligarea pârâtei la plata daunelor materiale și morale pentru prejudiciul încercat prin decesul lui F., astfel:

- pentru A., tatăl victimei decedate, suma de 1.000.000 RON cu titlu de daune morale;

- pentru B., mama victimei decedate, suma de 1.000 000 de RON cu titlu de daune morale și suma de 2.503,59 RON, cu titlu de daune materiale și

- pentru C., sora victimei decedate, suma de 500.000 de RON cu titlu de daune morale.

Au precizat că solicită plata cheltuielilor de judecată, pe cale separată.

În drept, recurenții-reclamanți și-au întemeiat cererea pe dispozițiile art. 1381, 1390, 1391 și 1392 C. civ., coroborate cu dispozițiile art. 49, 50 și 54 alin. (1) din Legea nr. 136/1995, republicată, prin raportare la dispozițiile art. 24 și 26 din Norma nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară și la Directiva nr. 103/2009 a Parlamentului European și a Consiliului Uniunii Europene din 16 septembrie 2009 privind asigurarea de răspundere civilă auto și controlul obligației de asigurare a acestei răspunderi.

Prin sentința civilă nr. 3038/2017 din 31 octombrie 2017 pronunțată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Ilfov, secția Civilă a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâta S.C. D. S.A. și intervenientul forțat E..

A obligat pârâta să plătească reclamantei B. suma de 2503,59 RON, reprezentând daune materiale.

A obligat pârâta să plătească fiecăruia dintre reclamanții A. ȘI B. suma de 500.000 RON, reprezentând daune morale.

A obligat pârâta să plătească reclamantei C. suma de 250.000 RON, reprezentând daune morale.

A luat act că reclamanții și-au rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

II. Împotriva sentinței primei instanțe a declarat apel pârâta S.C. D. S.A., solicitând schimbarea, în parte, a sentinței, în sensul celor dezvoltate în motivele de apel.

Prin decizia civilă nr. 1278A din 18 iunie 2018, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelul formulat de apelanta - pârâtă S.C. D. S.A. împotriva sentinței civile nr. 3038 din data de 31 octombrie 2017 pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția Civilă în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimații - reclamanți A., B. și C. și cu intimatul - intervenient E..

A schimbat, în parte, sentința apelată, în sensul că:

A obligat pârâta să plătească fiecăruia dintre reclamanții A. și B. suma de 50.000 RON, reprezentând daune morale.

A obligat pârâta să plătească reclamantei C. suma de 25.000 RON reprezentând daune morale.

A menținut, în rest, sentința apelată.

III. La data de 24 august 2018, recurenții-reclamanți A., B. și C. au declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 1278A din 18 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., în temeiul cărora au solicitat casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Prin memoriul de recurs, recurenții-reclamanți au susținut, în esență, că hotărârea recurată este nelegală, instanța de apel pronunțând o soluție greșită, atât sub aspectul nemotivării și expunerii unor motive contradictorii în cuprinsul acesteia, cât și cu privire la neaplicarea legii, în spiritul ei.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocând dispozițiile art. 49 din Legea nr. 136/1995, recurenții-reclamanți au arătat că, în raport cu criteriul obiectiv al jurisprudenței, instanța de apel a apreciat că "suma recunoscută în favoarea persoanelor prejudiciate trebuie să aibă un caracter mai degrabă simbolic, astfel, prin acordarea unor sume foarte mari pe care reclamanții nu le-ar fi putut obține niciodată, în nicio împrejurare, se produce o îmbogățire fără justa cauză".

Au criticat hotărârea recurată, întrucât, instanța de apel a dispus diminuarea daunelor morale fără a prezenta o motivare clară și concretă asupra fundamentului prejudiciului, mai exact cu o motivare lacunară în raport cu normele legale incidente, în considerarea unui un criteriu ce nu poate fi considerat determinant.

Au apreciat că, deși instanța de control judiciar trebuia să procedeze la un examen propriu al pricinii, fiind obligată să verifice ori să dea o apreciere proprie materialului probator administrat în fața primei instanțe, instanța de apel nu a făcut nicio evaluare asupra părților ori asupra situației de fapt deduse judecății, nefăcând nicio precizare în motivarea deciziei cu privire la probele administrate în cauză.

Prin faptul că nu a prezentat argumentele pentru care au fost înlăturate cererile și susținerile reclamanților, în raport cu probele administrate, au susținut că instanța de apel a încălcat prevederile art. 476 C. proc. civ., care consacră caracterul devolutiv al căii de atac.

Recurenții-reclamanți au considerat că instanța de apel a diminuat în mod greșit despăgubirile acordate de prima instanță recurenților-reclamanți, fără a răspunde argumentelor fundamentale invocate de părți și nu a procedat la o evaluare individuală, pentru fiecare reclamant, a prejudiciului moral suferit, argumentând doar că, prin suma acordată, instanța de fond s-ar fi îndepărtat de la scopul urmărit de legiuitor în privința acordării daunelor morale.

Astfel, în opinia recurenților, hotărârea recurată cuprinde lapidar și contradictoriu argumentele care au format convingerea instanței în sensul soluției pronunțate, rezultând, astfel, că situația de fapt dedusă judecății nu a fost pe deplin stabilită, ceea ce relevă nelegalitatea deciziei atacate.

Contradictorialitatea motivării deciziei recurate rezultă, în opinia recurenților-reclamanți, din considerentele prezentate, care preiau aprecierile instanței de fond cu privire la gravitatea atingerii drepturilor recurenților-reclamanți, dar nu oferă o explicație logico-juridică pentru diminuarea drastică a sumelor acordate mamei victimei decedate, fiind încălcat principiul echității, dar și principiile rezonabilității și proporționalității față de prejudiciul încercat.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții-reclamanți au susținut că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor de drept material prevăzute de art. 49 pct. 2 lit. d) din Anexa la Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 14/2011, care statuează asupra obligativității acordării daunelor morale, în caz de deces, în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.

Se critică decizia recurată sub aspectul că instanța de apel nu a ținut seama de jurisprudența similară din România, potrivit căreia despăgubirile cu titlu de daune morale nu pot fi acordate într-un cuantum care să le deturneze de la scopul și finalitatea prevăzute de lege, pentru a nu deveni un folos material injust pentru persoanele păgubite, însă acestea trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu prejudiciul suferit, în sensul asigurării unei juste compensații a suferințelor pe care le-au îndurat și le vor îndura în continuare persoanele prejudiciate.

Au considerat că despăgubirile acordate cu titlu de daune morale trebuiau stabilite într-un cuantum raportat la împrejurările concrete ale cauzei, în funcție de intensitatea și durata suferințelor psihice încercate, fiind în măsură să amelioreze efectiv condițiile de viață ale recurenților-reclamanți prin procurarea unor satisfacții morale.

Totodată, trebuiau avute în vedere gravitatea faptei cauzatoare de prejudicii și valoarea protejată, respectiv dreptul la viață al persoanei, cu atât mai mult cu cât, în situația recurenților-reclamanți, prejudiciul nu poate fi acoperit, iar aceștia nu pot fi repuși în situația anterioară producerii accidentului.

Invocând principiul statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, conturat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, au susținut că instanța de apel s-a limitat la criteriile prezentate în considerentele hotărârii recurate, fiind încălcate dispozițiile legale invocate de către recurenții-reclamanți, potrivit cărora, la stabilirea întinderii despăgubirilor cu titlu de daune morale în caz de deces, se are în vedere legislația și jurisprudența din România.

Prin întâmpinarea înregistrată la 18 noiembrie 2018, intimata-pârâtă S.C. D. S.A. a invocat excepțiile nulității și inadmisibilității recursului, iar pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurenții-reclamanți au solicitat respingerea apărărilor intimatei-pârâte și admiterea recursului.

În cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, magistratul-asistent raportor concluzionând că recursul este admisibil, este scutit de plata taxei de timbru și a fost declarat în termenul legal.

Totodată, a considerat că dezvoltarea criticilor formulate de recurenta-reclamantă permit exercitarea controlului de legalitate din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 15 februarie 2019, Înalta Curte, analizând raportul, a dispus comunicarea acestuia, potrivit prevederilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

De asemenea, prin încheierea din data de 4 octombrie 2019, Înalta Curte a respins excepțiile nulității și inadmisibilității recursului, a admis în principiu calea de atac declarată și a fixat termen pentru soluționarea recursului la data de 22 noiembrie 2019, în ședință publică.

IV. Analizând recursul formulat, în conformitate cu dispozițiile art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție îl va respinge, ca nefiind fondat, pentru următoarele considerente:

Prin cererea introductivă, recurenții-reclamanți au solicitat, în baza dispozițiilor art. 49, 50 și 54 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 republicată, coroborate cu cele ale art. 1381, 1390, 1391 și 1392 C. civ., obligarea pârâtei S.C. D. S.A. la plata daunelor materiale și morale pentru prejudiciul încercat prin decesul lui F. în accidentul rutier provocat din culpa intervenientului forțat E., fratele și respectiv, fiul recurenților.

Recursul a fost fundamentat în drept pe dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., supunând analizei instanței de recurs lipsa motivării sau motivarea contradictorie ori necorespunzătoare a hotărârii recurate, respectiv greșita aplicare a normelor de drept material, cu referire la modalitatea de soluționare, de către instanța de prim control judiciar, a motivului de apel formulat de pârâtă referitor la acordarea unei sume neobișnuit de mari în favoarea reclamanților, cu titlu de daune morale, în raport cu textele de lege aplicabile și jurisprudența în materie, atât cea națională, cât și cea a Curții Europene a Drepturilor Omului.

În conținutul memoriului cuprinzând motivele de recurs se menționează, în esență, sub aspectul motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., că instanța de apel a motivat lacunar și în mod contradictoriu soluția pronunțată, în considerarea unui criteriu ce nu poate fi considerat determinant și fără a evalua situația de fapt și prejudiciul moral suferit de fiecare recurent-reclamant, dar și că, din considerentele prezentate, nu se pot desprinde argumentele avute în vedere de instanță în privința diminuării drastice a sumelor acordate cu titlu de despăgubiri.

Totodată, au susținut că a fost încălcat principiul echității, precum și principiile rezonabilității și proporționalității cuantumului despăgubirilor cu gravitatea prejudiciului încercat de recurenți.

Din această perspectivă, Înalta Curte reține că obligația instanței de a motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt incidentă în speță, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, precum și raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

Verificarea considerentelor deciziei atacate din perspectiva criticilor formulate de recurenți relevă că instanța de prim control judiciar a cenzurat hotărârea tribunalului, sub aspectul cuantumului despăgubirilor acordate, din perspectiva criteriilor stabilite de jurisprudența în materie, respectiv: inexistența unor repere științifice exacte pentru stabilirea cuantumului daunelor morale, împrejurarea că Ghidul pentru stabilirea cuantumului daunelor morale prezintă exclusiv date statistice rezultate din jurisprudența națională, faptul că aprecierea prejudiciului moral nu se rezumă la determinarea prețului suferinței fizice și psihice, care sunt inestimabile, ci înseamnă aprecierea tuturor consecințelor negative ale accidentului asupra stării psihice a reclamanților, în raport cu relația existentă între reclamanți - părinți, respectiv soră - și victimă și, nu în ultimul rând, împrejurarea că persoana vinovată de producerea accidentului este tot un membru al familiei (fiul, respectiv fratele reclamanților și al victimei).

Având în vedere aceste considerații, Înalta Curte nu poate reține că decizia recurată ar fi nemotivată sau că ar cuprinde argumente contradictorii, astfel că susținerile recurenților-reclamanți circumscrise punctului 6 al alin. (1) din art. 488 C. proc. civ. sunt nefondate, hotărârea atacată fiind pronunțată cu respectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) din același cod.

Subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va analiza critica formulată de recurenții-reclamanți referitoare la faptul că despăgubirile acordate contravin jurisprudenței în materie, condiție impusă de dispozițiile art. 49 pct. 2 lit. d) din Norma privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule din 29 noiembrie 2011, aprobată prin Ordinul nr. 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, dispoziții conform cărora, în caz de deces, daunele morale se stabilesc în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.

Or, din examinarea considerentelor deciziei recurate, se constată că în stabilirea întinderii daunelor morale, instanța de control judiciar s-a raportat la practica națională a instanțelor, reținând că, deși au existat soluții de obligare a asigurătorului la sume foarte mari, jurisprudența majoritară este în sensul acordării unor despăgubiri rezonabile, care să nu conducă la o îmbogățire fără justă cauză a celor afectați.

Tot astfel, în raport cu criticile formulate, se constată că motivul de casare a fost invocat cu scopul evident de a repune în discuție probele și situația de fapt, evaluarea acestora de către instanță și, de asemenea, cu intenția de solicita instanței de recurs reconsiderarea concludenței acestor elemente în privința impactului produs asupra psihicului recurenților- reclamanți, prin stabilirea unei alte situații de fapt, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

Așa fiind, în speță nu se confirmă motivul de casare instituit de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de recurenții-reclamanți, instanța de apel dând o corectă eficiență textelor legale în materie, jurisprudenței și principiilor de drept incidente speței.

În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând neîntemeiate criticile invocate în cererea de recurs, circumscrise cazurilor de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 din C. proc. civ. va respinge, ca nefondat, recursul formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții-reclamanți C., B. și A. împotriva deciziei civile nr. 1278A din 18 iunie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 noiembrie 2019.