ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1069/2019

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de 30 decembrie 2016 sub nr. x/2016, reclamanții A., B., C. și D. reprezentată legal de A. au chemat în judecată pe pârâta E. S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata daunelor materiale și morale, pentru prejudiciul încercat prin decesul lui F., astfel: pentru A., mama victimei decedate, suma de 9.611,82 RON, cu titlu de daune materiale și suma de 800.000 RON, cu titlu de daune morale; pentru B., tatăl (în fapt) al victimei decedate suma de 700.000 lei; cu titlu de daune morale pentru G., sora victimei decedate suma de 400.000 RON, cu titlu de daune morale, și pentru H., bunica victimei decedate suma de 250.000 RON, cu titlu de daune morale.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1381 C. civ., art. 1390 și art. 1391 C. civ., coroborate cu dispozițiile art. 49 și următ. din Legea nr. 136/1995 prin raportare la dispozițiile art. 24 și 26 din Norma nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară, dar și prevederile Deciziei Comisiei Europene privind aplicarea Directivei 103/2009 a Consiliului privind controlul asigurărilor de răspundere civilă auto.

Prin Sentința civilă nr. 3816 din data de 19 octombrie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanții A., B., D. - reprezentată legal de A. și C., obligând pârâta E. S.A. să plătească reclamanților următoarele sume: reclamantei A. suma de 215.000 RON cu titlu de daune morale și suma de 9.611,82 RON - reprezentând despăgubiri materiale; reclamantului B. suma de 25.000 RON - cu titlu de despăgubiri morale; reclamantei G. suma de 32.000 RON - cu titlu de despăgubiri morale; reclamantei H. suma de 35.000 RON - cu titlu de despăgubiri morale și a respins restul pretențiilor deduse judecății de către ceilalți reclamanți ca neîntemeiate.

Prin Decizia civilă nr. 1385 din data de 27 iunie 2017 Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a admis apelurile declarate de reclamanți și, respectiv de pârâta E. S.A. împotriva Sentinței civile nr. 3816 din data de 19 octombrie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă.

A fost schimbată, în parte, sentința atacată, în sensul că a fost obligată apelanta-pârâtă să plătească reclamantei A. suma de 100.000 RON, reclamantului B. suma de 50.000 RON și reclamantei D. suma de 50.000 RON, cu titlu de despăgubiri morale.

Au fost menținute, în rest, celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Împotriva Deciziei civile nr. 1385 din data de 27 iunie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, reclamanții A., B. și D. - prin reprezentant legal A. au declarat, în termen legal, recurs.

Recursul declarat de reclamanți este motivat, cu referire la motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., susținându-se că hotărârea recurată este nelegală atât sub aspectul nemotivării și expunerii unor motive contradictorii, cât și cu privire la aplicarea legii.

Ca un prim motiv de recurs, reclamanții menționează că instanța de apel nu a analizat argumentele și probele administrate în cauză și nu a prezentat argumentele pentru care au fost înlăturate cererile și susținerile reclamanților, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 476 C. proc. civ. ce consacră caracterul devolutiv al căii de atac.

Deși este de acord cu raționamentul instanței de fond, cu privire la legăturile personale ale apelanților-reclamanți cu victima decedată și prejudiciul pe care aceștia l-au încercat, raportându-se la unicul criteriu considerat "obiectiv", respectiv jurisprudența, instanța de apel a apreciat că se "impune majorarea despăgubirilor acordate la suma de 50.000 RON pentru B. și D., respectiv micșorarea cuantumului daunelor morale acordate reclamantei A., de la 215.000 la 100.000 RON.

Recurenții-reclamanți au arătat că, fără o argumentație clară și concretă asupra fundamentului prejudiciului, raportată la normele legale incidente, dar și la un criteriu ce nu poate fi considerat ca fiind determinant, instanța dispune diminuarea daunelor morale cu o motivare lacunară, care nu este aptă să arate care a fost raționamentul pentru care sumele acordate de către instanța de fond, ar trebui diminuate de o asemenea manieră.

Astfel, se susține că instanța de control judiciar trebuia să procedeze la un examen propriu al pricinii, fiind obligată să verifice ori să dea o apreciere proprie materialului probator administrat în fața primei instanțe. Cu toate acestea, instanța de apel nu a făcut nicio evaluare asupra părților ori asupra situației de fapt deduse judecății, nefăcând nicio precizare în motivarea deciziei, cu privire la probele administrate în cauză.

Mai mult decât atât, în aprecierea recurenților-reclamanți motivarea deciziei se bazează pe considerentele expuse în cererea de apel formulată de asigurător, dând spre exemplu paragraful:

"De subliniat este faptul că cei prejudiciați solicită adesea sume imense și disproporționate față de situația economică din România, prin simpla invocare a imposibilității de cuantificare strictă a durerii suferite prin vătămările suferite. Însă această imposibilitate obiectivă de a se pune preț pe sentimente nu trebuie să conducă judecătorul la deturnarea instituției daunelor morale de la scopul de alinare a durerii, și transformarea acesteia într-o sursă de îmbogățire fără just temei".

În condițiile în care nu au fost analizate argumentele și probele administrate în cauză, nefiind arătate argumentele pentru care au fost înlăturate cererile și susținerile părților, recurenții reclamanți susțin că instanța de apel a încălcat prevederile art. 476 C. proc. civ., care consacră caracterul devolutiv al căii de atac, cu atât mai mult cu cât în considerentele hotărârii recurate, instanța a reținut că "(...) la stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru daunele morale trebuie să se aibă în vedere, pe de o parte, dreptul reclamanților de a primi o compensație materială față de prejudiciul moral suferit, iar pe de altă parte, ca această compensație materială să nu ducă la o îmbogățire fără justă cauză".

Recurenții reclamanți mai arată că, deși instanța de apel a reținut că "aprecierea prejudiciului moral nu se rezumă la determinarea prețului suferinței fizice și psihice, care sunt inestimabile, ci înseamnă aprecierea multilaterală a tuturor evenimentelor negative ale prejudiciului și implicația acestuia, pe toate planurile sociale ale reclamanților", că "legea nu prevede alte criterii obiective abstracte, precise, cuantificabile, de stabilirea despăgubirilor bănești pentru repararea prejudiciilor morale pentru stabilirea daunelor morale, la stabilirea acestora se uzează și de criterii subiective, variabile în funcție de situația în speță", totuși a apreciat, în mod greșit, că despăgubirile acordate de prima instanță recurentei-reclamante, A., se impun a fi reduse, întrucât " cuantumul stabilit prin sentință în favoare acesteia fiind exagerat, de natură a produce o îmbogățire fără justă cauză".

Cum prin decizia recurată, instanța de apel a majorat cuantumul daunelor morale acordate recurenților-reclamanți B. (tatăl în fapt al victimei) și D. (sora victimei), de la sumele 25.000 RON, respectiv 32.000 RON, la suma de câte 50.000 RON pentru fiecare, recurenții arată că instanța nu a procedat la o evaluare individuală a prejudiciului suferit pentru fiecare reclamant, arătând doar că despăgubirile acordate de prima instanță pentru mama persoanei decedate se impun a fi reduse, iar în ceea ce îl privește pe tatăl persoanei decedate a apreciat că i se cuvine aceeași sumă ca și surorii persoanei decedate, majorându-le astfel cuantumul daunelor morale la suma de 50.000 RON pentru fiecare în parte.

Or, susțin recurenții, în condițiile în care instanța de apel nu a procedat la o evaluare individuală a prejudiciului moral suferit, pentru fiecare reclamant, aceasta s-a îndepărtat de scopul urmărit de legiuitor privind acordarea daunelor morale. Instanța de apel trebuia să argumenteze, într-o manieră convingătoare, raționamentul juridic pe care l-a adoptat cu privire la diminuarea, în mod nejustificat, a cuantumului daunelor morale acordate de instanța de fond cu mai mult de jumătate din sumă pentru mamă și cu majorarea nesemnificativă a daunelor pentru tată și soră. Totodată, în aceeași măsură, ar fi trebuit să arate și raționamentul juridic pe care 1-a avut în vedere în ceea ce privește disproporția semnificativă dintre daunele morale acordate pentru mamă și daunele morale acordate pentru tatăl persoanei decedate, având în vedere faptul că persoana decedată a fost crescută de B. încă de la vârsta de 3 luni.

Se mai învederează că hotărârea recurată cuprinde lapidar și contradictoriu, argumentele care au format convingerea instanței în sensul soluției pronunțate, rezultând astfel că situația de fapt dedusă judecății nu a fost pe deplin stabilită, ceea ce atrage nelegalitatea deciziei atacate.

Din această perspectivă, se susține că probatoriul administrat în cauză și particularitățile speței ar fi trebuit să primeze în analiza soluției pronunțate, însă instanța de apel a considerat că singurul criteriu obiectiv care ar putea fi apreciat, în stabilirea sumelor cu titlu de despăgubiri, ar fi jurisprudența, deși aceasta nu reprezintă, în sistemul nostru judiciar, izvor de drept.

Cât privește existența unor motive contradictorii, se arată că acestea rezultă din însăși considerentele hotărârii în condițiile în care motivarea hotărârii, sunt preluate aprecierile instanței de fond cu privire la gravitatea atingerii drepturilor recurenților-reclamanți, și fără a da o explicație logico-juridică, se apreciază că se impune diminuarea sumelor acordate mamei victimei decedate (de la 215.000 RON, la 100.0000 RON) și, totodată, majorarea "insignifiantă" a daunelor acordate tatălui și surorii victimei (de la 25.000 RON, respectiv 32.000 RON, la 50.000 RON), cu nerespectarea principiului echității, invocat chiar de către instanța de apel, dar și a principiilor rezonabilității și proporționalității față de prejudiciul încercat.

Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs, ce vizează încălcarea dispozițiilor de drept material, respectiv cele prevăzute de art. 49 pct. 2 lit. d) din Anexa la Ordinul CSA nr. 14/2011, care statuează asupra obligativității acordării daunelor morale în caz de deces, în conformitate cu legislația și jurisprudența din România, recurenții reclamanți arată că, instanța de apel nu a ținut seama de jurisprudența națională.

Deși în considerentele hotărârii recurate, instanța de apel arată că "suferința psihică produsă de pierderea unei persoane foarte apropiată este inerentă" și că "scopul acordării daunelor morale este acela de a recunoaște existența unui prejudiciu moral ireparabil", în continuare, opinează în sensul că "este evident că suma recunoscută în favoarea persoanelor prejudiciate are un caracter mai degrabă simbolic; altfel, se produce o îmbogățire fără justă cauză".

Sub aspectul cuantumului, se susține de către recurenții reclamanți că instanța trebuie să urmărească ca despăgubirile să nu aibă caracter pur simbolic, ci să fie în măsură să amelioreze efectiv condițiile de viață ale reclamanților prin procurarea unor satisfacții morale, urmând a se avea în vedere și gravitatea faptei cauzatoare de prejudicii și valoarea protejată, respectiv dreptul la viață al persoanei.

În acest sens se arată că pentru stabilirea cuantumului daunelor morale, trebuie avute în vedere împrejurările concrete ale cauzei, în urma unei analize atente a instanței, prin raportarea și la criteriul echității, precum și la principiul proporționalității daunei cu despăgubirea acordată, criterii ce au fost consacrate pe cale jurisprudențială în materia stabilirii daunelor morale.

Totodată, principiul statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanțele particulare ale fiecărui caz în parte, se degajă și din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, jurisprudență care este obligatorie pentru instanțele naționale.

Or, instanța de apel s-a limitat numai la criteriile prezentate în considerentele hotărârii recurate, astfel că aceasta a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor legale invocate de către recurenți, potrivit cărora la stabilirea întinderii despăgubirilor cu titlu de daune morale, în caz de deces, se au în vedere daunele morale în conformitate cu legislația și jurisprudența din România (valorile medii reieșind chiar din jurisprudența depusă de către reclamanți).

Pentru argumentele dezvoltate în cuprinsul cererii de recurs, recurenții-reclamanți solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, în limitele invocate prin apelurile formulate.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 24 august 2018 și repartizat completului de filtru CF x.

Urmare a Hotărârii nr. 119/26.09.2018 a Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a aprobat desființarea completului nr. 2 începând cu data de 14 decembrie 2018 și repartizarea în sistem ciclic a dosarelor rămase pe rolul acestui complet, dosarul a fost repartizat completului de judecată CF x.

Prin rezoluția din data de 21 septembrie 2018 s-a dispus comunicarea cererii de recurs intimatei-reclamante C. și intimatei-pârâte E. S.A., cu mențiunea că au obligația de a depune întâmpinare, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

Potrivit dovezilor de comunicare, recursul a fost comunicat intimaților la data de 1 octombrie 2018.

Intimata-pârâtă E. S.A. a depus întâmpinare, în termen legal, comunicată, invocând excepția nulității recursului pentru nemotivare și pentru neîncadrarea recursului în motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, și menținerea deciziei recurate, ca fiind legală și temeinică.

La data de 7 ianuarie 2019 a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu, dispunându-se comunicarea acestuia părților din cauză.

Prin încheierea din data de 4 aprilie 2019 a fost admis în principiu recursul, stabilindu-se termen la data de 30 mai 2019 cu citarea părților, în ședință publică, în vederea soluționării căii de atac.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate de către recurenții-reclamanți, Înalta Curte reține următoarele:

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ce vizează nemotivarea hotărârii precum și existența unor elemente străine și contradictorii în cuprinsul ei, Înalta Curte constată că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii instanța trebuie să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, respectiv atât motivele pentru care s-au admis, cât și motivele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar și concis a stării de fapt urmând o ordine cronologică, încadrarea unei situații particulare, de speță, în cadrul prevederilor generale și abstracte ale unei legi. Scopul motivării fiind acela de a explica soluția adoptată de instanță.

Motivarea este, așadar, un element esențial al unei hotărâri judecătorești, o garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție, precum și o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanța superioară a atribuțiilor de control judiciar de legalitate și temeinicie.

Cum motivarea hotărârilor judecătorești reprezintă un element de validitate a acestora, instanța are obligația de a arăta argumentele pro și contra ce au format convingerea în ceea ce privește soluția pronunțată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susținerile, apărările părților, cât și la probele și dispozițiile legale incidente raportului juridic dedus judecății, în caz contrar fiind lipsită de suport probator și legal, pronunțată cu nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Prin urmare, motivarea hotărârii reprezintă arătarea stării de fapt și de drept în baza cărora judecătorul pronunță soluția și constituie o garanție procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia.

De altfel, obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiție a procesului echitabil prevăzută de art. 21 din Constituție și respectiv art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susținerile părților sunt examinate de instanța ce are obligația legală de a proceda la o analiză a susținerilor, argumentelor și mijloacelor de probă pentru a le aprecia pertinența.

Raportând cele expuse la litigiul pendinte, Înalta Curte constată că în argumentarea soluției pronunțate instanța de apel avea obligația potrivit dispozițiilor legale enunțate de a arăta argumentele pro și contra ce au format convingerea în ce privește soluția pronunțată, argumente ce trebuiau să se raporteze atât la susținerile, apărările părților, cât și la probele și dispozițiile legale incidente raportului juridic dedus judecății, cu atât mai mult cu cât dispozițiile art. 476 C. proc. civ. prevăd expres că apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanța de apel statuând atât în fapt, cât și în drept.

Or, instanța de apel deși reține că suferința provocată reclamanților prin pierderea în urma accidentului de circulație a copilului, respectiv a fratelui este permanentă, că la stabilirea daunelor morale trebuie avut în vedere, pe de o parte, prejudiciul moral ireparabil cauzat pe plan psihic, dar și consecințele pe plan social, profesional și familial, constată totuși " că prejudiciul moral suferit de către reclamanți este prezumat ca ridicat, prin raportare la legătura de rudenie dintre aceștia și victimă".

De asemenea, Înalta Curte constată că instanța de apel nu a arătat care sunt argumentele de fapt și de drept ce au determinat diminuarea cuantumului daunelor morale pentru reclamanta A. (mama persoanei decedate) câtă vreme a reținut, (așa cum s-a arătat deja), că "la stabilirea daunelor morale trebuie avut în vedere, pe de o parte, prejudiciul moral ireparabil cauzat pe plan psihic, dar și consecințele pe plan social, profesional și familial", ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii din această perspectivă.

În același sens al incidenței dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reține lipsa argumentelor de fapt și de drept ce au determinat adoptarea soluției pronunțate, în condițiile în care din considerentele hotărârii nu rezultă raționamentul pentru care au fost majorate daunele morale pentru reclamanții B. și D. (tatăl și sora persoanei decedate) și nici nu s-a arătat dacă soluția pronunțată este conformă cu jurisprudența națională, câtă vreme dispozițiile art. 49 pct. 2 lit. d) din Anexa la Ordinul CSA nr. 14/2011, statuează asupra obligativității acordării daunelor morale, în caz de deces, în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.

Din perspectiva celor expuse, Înalta Curte reține că, lipsa argumentelor sus-enunțate din considerentele hotărârii, ce țin de motivarea soluției pronunțate, face imposibilă examinarea legalității soluției instanței de apel, motiv pentru care fiind incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., urmează a se admite recursul declarat de reclamanții B., A. și D., prin reprezentant legal A. împotriva Deciziei civile nr. 1385 din data de 27 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a se casa decizia recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași curți de apel, urmând a fi analizate ca apărări și celelalte critici, ce vizează încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanții B., A. și D., prin reprezentant legal A. împotriva Deciziei civile nr. 1385 din data de 27 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași curți de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, 30 mai 2019.

Procesat de GGC - NN