ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3262/2018

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 08.03.2016, reclamanții A., B. și C. au chemat în judecată pe pârâta S.C. D. S.A., în temeiul art. 30, art. 59 și art. 194 C. proc. civ. art. 19 alin. (2) C. proc. pen., art. 54 din Legea nr. 136/1995 și art. 1365 și următoarele din C. civ. și au solicitat obligarea pârâtei la plata sumei totale de 309.818 RON către A. din care 1.818 RON, cu titlu de daune materiale și 308.000 RON, cu titlu de daune morale; la plata sumei de 198.000 de RON către B. cu titlu de daune morale; la plata sumei de 132.000 de RON către C. cu titlu de daune morale precum și obligarea pârâtei la plata penalităților în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere aferentă sumelor solicitate de aceștia cu titlu de daune morale de la data de 03.07.2014 prima zi imediat următoarele după data la care s-a împlinit termenul de 3 luni de la înregistrarea cererii de despăgubire și până la data plății integrale a acestora.

Prin sentința civilă nr. 1033/11.04.2017 pronunțată de Tribunalul Ilfov s-a admis, în parte, cererea formulată de reclamanții A., B. și C. în contradictoriu cu pârâta S.C. D. S.A. care a fost obligată să plătească reclamantului A. suma de 618 RON, cu titlu de daune materiale și suma de 17.400 RON, cu titlu de daune morale. Prin aceeași sentință pârâta a fost obligată să plătească reclamatului B. suma de 5800 RON, cu titlu de daune morale și reclamantului C. suma de 5800 RON, cu titlu de daune morale. Totodată, au fost respinse celelalte pretenții.

Prin decizia civilă nr. 1999A din 9 noiembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, s-au decis următoarele:

"Cu unanimitate:

Admite apelul formulat de apelanții A., B. și C., cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat E. în București, împotriva sentinței civile nr. 1033 din 11.04.2017 și a încheierii din 11.01.2017, pronunțate de Tribunalul Ilfov, secția Civilă, în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimata S.C. D. S.A., cu sediul în Jud. Ilfov.

Schimbă sentința atacată în sensul că:

Obligă pârâta să plătească reclamantului A. suma de 1818 RON, cu titlu de daune materiale și suma de 50.000 RON, cu titlu de daune morale.

Obligă pârâta să plătească reclamantului B. suma de 20.000 RON, cu titlu de daune morale, iar reclamantului C. suma de 20.000 RON, reprezentând daune morale.

Cu majoritate:

Obligă pârâta să plătească reclamanților penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, aferente daunelor morale, începând cu a 11-a zi de la comunicarea hotărârii definitive până la data achitării efective.

Cu recurs în 30 de zile de la comunicare".

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 19 ianuarie 2018 și repartizat aleatoriu completului de filtru CF11.

Prin rezoluția din 22 ianuarie 2018 a fost dispusă comunicarea cererii de recurs către pârâta S.C. D. S.A.

La data de 7.03.2018 intimata a depus întâmpinare prin care a invocat nulitatea recursului, arătând că nu s-au formulat critici de nelegalitate, ci de netemeinicie, fiind vizat cuantumul daunelor morale.

Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului s-a reținut că decizia atacată nu este supusă căii de atac a recursului.

Prin rezoluția din data de 02 iulie 2018 s-a fixat termen pentru analiza admisibilității, în principiu, a recursului la data de 27 septembrie 2018, în complet de filtru.

În raport de prevederile art. 248 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 499 teza finală din același act normativ, Înalta Curte urmează să analizeze cu prioritate admisibilitatea recursului, față de decizia nr. 52/18.06.2018, pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept al Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 609 din 17 iulie 2018, sens în care constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât pe cele expres prevăzute de lege. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituția României prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

În conformitate cu art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Înalta Curte reține că, prin demersul judiciar reclamanții A., B. și C. au chemat în judecată pe pârâta S.C. D. S.A., în temeiul art. 30, art. 59 și art. 194 C. proc. civ. art. 19 alin. (2) C. proc. pen., art. 54 din Legea nr. 136/1995 și art. 1365 și următoarele din C. civ. și au solicitat obligarea pârâtei la plata sumei totale de 309.818 RON către A. din care 1.818 RON, cu titlu de daune materiale și 308.000 RON, cu titlu de daune morale; la plata sumei de 198.000 de RON către B. cu titlu de daune morale; la plata sumei de 132.000 de RON către C. cu titlu de daune morale precum și obligarea pârâtei la plata penalităților în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere aferentă sumelor solicitate de aceștia cu titlu de daune morale de la data de 03.07.2014 prima zi imediat următoarele după data la care s-a împlinit termenul de 3 luni de la înregistrarea cererii de despăgubire și până la data plății integrale a acestora.

Potrivit dispozițiilor art. 100 alin. (1) C. proc. civ., "dacă mai mulți reclamanți, prin aceeași cerere de chemare în judecată, formulează pretenții proprii împotriva aceluiași pârât, invocând raporturi juridice distincte și neaflate într-o legătură care să facă necesară judecarea lor împreună, determinarea instanței competente se face cu observarea valorii sau, după caz, a naturii ori obiectului fiecărei pretenții în parte".

Astfel, în acest caz, stabilirea instanței competente nu se face în funcție de valoarea cumulată a tuturor pretențiilor, ci în funcție de valoarea fiecărei pretenții în parte, această soluție fiind justificată prin o mai bună administrare a justiției, facilitarea administrării probelor și a rezolvării unitare a unor aspecte ce interesează deopotrivă pe toți reclamanții, fără însă să existe un raport juridic unitar între părți, cum este cazul în speță.

Această acțiune este una patrimonială, evaluabilă în bani, valoarea pretenției cea mai mare fiind de 308.000 RON, cu titlu de daune morale.

Potrivit dispozițiilor art. 98 C. proc. civ.: "(1) Competența se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere. (2) Pentru stabilirea valorii, nu se vor avea în vedere accesoriile pretenției principale, precum dobânzile, penalitățile, fructele, cheltuielile sau altele asemenea, indiferent de data scadenței, și nici prestațiile periodice ajunse la scadență în cursul judecății. În caz de contestație, valoarea se stabilește după înscrisurile prezentate și explicațiile date de părți".

Se reține astfel că valoarea obiectului litigiului are relevanță atât sub aspectul determinării competenței, cât și sub aspectul stabilirii căilor de atac ce pot fi exercitate împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate în litigii evaluabile în bani.

Potrivit dispozițiilor art. XVIII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 95/2016 pentru prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.:

"În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 1 ianuarie 2019 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv.’’

Din interpretarea prevederilor legale evocate rezultă că hotărârile pronunțate în cauze înregistrate ulterior datei de 15 februarie 2013, având obiectul evaluabil în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv, nu sunt supuse recursului.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 582 din 20 iulie 2017, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituțională.

În ceea ce privește aplicarea în timp a efectelor deciziei Curții Constituționale, se constată că aceasta își va produce efectele în procesele pornite după data de 20 iulie 2017, date fiind dispozițiile art. 27 C. proc. civ., potrivit cărora:

"Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul". În schimb, în litigiile având ca obiect cereri evaluabile în bani, pornite înainte de 20 iulie 2017, decizia instanței de apel va fi supusă recursului doar în cele în care valoarea cererii se situează peste pragul valoric de 1.000.000 RON, astfel cum prevedea art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 înainte de intervenția Curții Constituționale asupra conținutului acestei norme.

În sistemul legislativ actual, regimul căilor de atac este determinat de legea în vigoare la data înregistrării cererii introductive de instanță, astfel încât suprimarea sau recunoașterea unei noi căi de atac, ori, după caz, modificarea condițiilor de admisibilitate, a termenului de exercitare sau acordarea unei noi căi de atac, a termenului de exercitare și a cerințelor de formă pentru exercitarea ei, sunt lipsite de efecte juridice asupra cauzelor aflate deja pe rolul instanțelor judecătorești.

Prin urmare, modificarea dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 prin Decizia Curții Constituționale nr. 369/20117, publicată în M. Of. nr. 582, Partea I, din 20 iulie 2017, nu are efect asupra cererilor de chemare în judecată introduse pe rolul instanțelor judecătorești înainte de data publicării acesteia în Monitorul Oficial.

Astfel, în temeiul dispozițiilor art. 147 alin. (4) teza a II-a din Constituție, potrivit căreia "De la data publicării, deciziile (n.n. Curții Constituționale) sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor", Decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 produce efecte "numai pentru viitor", nu și cu privire la situațiile juridice trecute sau aflate în curs de desfășurare.

Din prevederile textului constituțional rezultă că efectul declarării neconstituționalității unei norme juridice nu este acela al constatării inexistenței acesteia, decizia Curții Constituționale producând efecte numai pentru viitor, norma juridică declarată neconstituțională continuă să producă efecte, nefiind exclusă de la aplicare pentru situațiile juridice începute în momentul în care era în vigoare.

De altfel, prin deciziile sale (Decizia nr. 838/2009) Curtea Constituțională a arătat că efectul ex nunc al actelor instanței de contencios constituțional "constituie o aplicare a principiului neretroactivității, garanție fundamentală a drepturilor constituționale de natură a asigura securitatea juridică și încrederea cetățenilor în sistemul de drept, o premisă a respectării separației puterilor în stat, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept. Pe cale de consecință, efectele deciziei Curții nu pot viza decât actele, acțiunile, inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor."

Așa fiind, sunt pe deplin aplicabile dispozițiile art. 27 C. proc. civ. potrivit cărora "Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul."

Cum, în speță, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanței de judecată la data de 08.03.2016, așadar, înainte de publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, este aplicabilă regula potrivii căreia hotărârea recurată este supusă căilor de atac, în condițiile prevăzute de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, chiar dacă ulterior, pe parcursul soluționării cauzei, norma care a determinat inadmisibilitatea căii de atac este înlăturată.

În contextul înregistrării cererii de chemare în judecată anterior declarării neconstituționalității sintagmei "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" din cuprinsul art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, condițiile de admisibilitate a căilor de atac sunt fixate la momentul formulării cererii de chemare în judecată, astfel încât modificarea dispozițiilor legale, survenită pe parcursul procesului, nu este de natură să le influențeze.

În acest sens, prin decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a decis:

"

În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 C. proc. civ., cu referire la art. 147 alin. (4) din Constituția României, efectele deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 se produc cu privire la hotărârile judecătorești pronunțate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 RON, pornite ulterior publicării deciziei (20 iulie 2017)."

Această decizie a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 609/17.07.2018, astfel că, de la această dată, în raport de dispozițiile art. 521 alin. (3) C. proc. civ., este obligatorie pentru instanțe.

În consecință, în raport de decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial nr. 609/17.07.2018, Decizia nr. 369/2017 a Curții Constituționale nu este incidentă în cauza de față, hotărârea recurată fiind supusă căilor de atac prevăzute de legea în vigoare la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în formularea de dinainte de intervenția Curții Constituționale asupra conținutului acestei norme.

Așa fiind, având în vedere că în cauza dedusă judecății, decizia instanței de apel, atacată cu recurs, a fost pronunțată într-o acțiune evaluabilă în bani, iar valoarea obiectului litigiului este sub pragul de 1.000.000 RON, care deschide calea de atac a recursului, în raport de dispozițiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul exercitat în speță.

Faptul că în dispozitivul hotărârii curții de apel a fost menționată calea de atac a recursului, nu poate crea părților o cale de atac în afara cadrului legal, astfel cum impun dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., evocate în cuprinsul prezentei hotărâri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanții B., A. și C. împotriva deciziei nr. 1999 A din data de 9 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27.09.2018.