ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 36/2017

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 36/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 36/2017

Asupra cauzei

de față, deliberând, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, reclamantul A.

a chemat în judecată pe pârâta SC B. SA solicitând instanței

obligarea pârâtei la plata sumei de 8.000 euro, cu titlu de daune materiale

și 500.000 euro, daune morale, pentru prejudiciul cauzat urmare

accidentului rutier produs de numitul C., a cărui victimă a fost.

Prin

sentința civilă nr. 5765 din 22 octombrie 2015 pronunțată

de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, s-a admis în

parte cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta SC

B. SA și intervenientul forțat C., a fost obligată pârâta la

plata către reclamant a sumei de 50.000 euro în echivalent în lei la

cursul Băncii Naționale a României de la data introducerii

acțiunii, fiind respinse restul pretențiilor reclamantului, ca

neîntemeiate.

Pentru a pronunța

această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele

considerente:

Din cuprinsul

rechizitoriului întocmit la data de 20 ianuarie 2014 de către Parchetul de

pe lângă Judecătoria sector 4 București în Dosarul nr. x/P/2012,

la data de 27 septembrie 2012, în jurul orei 9,00, numitul C. a condus autoturismul

pe șoseaua Olteniței, pe sectorul de drum dinspre Șos. Vitan-Bârzești

către Calea Văcărești. Ajuns în zona refugiului de tramvai

și văzând că în stația RATB, de pe sensul său de mers

era oprit un tramvai, învinuitul s-a angajat în depășire prin partea

stângă a refugiului de tramvai și a tramvaiului staționat,

intrând pe contrasens. În dreptul trecerii de pietoni, marcată

corespunzător și amplasată în fața stației RATB Lunca

Bârzești, acesta și-a continuat parcursul fiind surprins și

neobservând partea vătămată (reclamantul A.) care traversa

regulamentar drumul pe o traiectorie de la dreapta la stânga în raport cu

direcția de deplasare a autoturismului, l-a lovit pe acesta cu partea din dreapta

față a mașinii. Au fost reținute și leziunile

traumatice suferite de reclamant, precum și dinamica producerii

accidentului, precum și faptul că asupra tuturor circumstanțelor

în care s-a produs evenimentul rutier nu exista contraziceri între

declarația părții vătămate și declarațiile

învinuitului.

Intervenientul

forțat avea încheiată o poliță RCA valabilă pentru

autoturismul condus la data producerii accidentului. Trebuie precizat că

prin sentința penală pronunțată în Dosarul nr. x/4/2014

instanța a dispus achitarea inculpatului, ca urmare a dezincriminării

faptei prin legea penală mai favorabilă.

Instanța

a reținut și că din raportul de expertiză

medico-legală întocmit la solicitarea Direcției Generale a Poliției

Municipiului București - Brigada de Poliție Rutieră rezultă

că reclamantul a prezentat leziuni traumatice care au putut fi produse în

circumstanțele unui accident rutier cu victimă pieton, ce pot data

din 27 septembrie 2012 și au necesitat 35-40 zile de îngrijiri medicale

fără să pună în primejdie viața victimei și

fără să constituie infirmitate.

În

consecință, Tribunalul a reținut că în cauză sunt

îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale conform

dispozițiilor art. 998 C. civ. vechi, reclamantul dovedind existența

faptei ilicite, persoana vinovată, vinovăția, existența

prejudiciului suferit și legătura de cauzalitate dintre fapta

ilicită și prejudiciu.

Așadar,

fapta ilicită constă în acțiunea intervenientului forțat

care, a condus autoturismul în circumstanțele menționate anterior

și încălcând dispozițiile legale și măsurile de

prevedere pentru conducerea unui autoturism a accidentat reclamantul, care se

angajase în traversarea drumului, în mod regulamentar, pe trecerea de pietoni.

Culpa pentru săvârșirea accidentului aparține exclusiv

intervenientului, cu precizarea că pârâta avea calitate procesuală

pasivă în virtutea calității sale de asigurator RCA pentru

autoturismul implicat în accident, datorând acoperirea prejudiciului în baza

Legii nr. 136/1995.

Cât

privește prejudiciul pretins de către reclamant, Tribunalul a

constatat că acesta poate fi de două feluri: un prejudiciu material

și unul moral. Prejudiciul material pretins de către reclamant cu

titlu de contravaloare cheltuieli efectuate cu ocazia spitalizării,

recuperării fizioterapeutice, masaje, tratamente etc., trebuie probat cu

înscrisuri, reclamantul nedovedind cheltuielile efectuate cu spitalizarea,

analizele de specialitate, radiografii, transport, medicamente, recuperare

medicală. Cele trei bonuri fiscale depuse la dosar în copie nu probează

aceste cheltuieli și nici că reclamantul ar fi procurat medicamentele

prescrise de medic în legătură directă cu accidentul suferit.

În ce

privește solicitarea de acordare a daunelor morale, Tribunalul a

reținut că în urma accidentului suferit reclamantul a suferit

vătămări corporale ce au necesitat îngrijiri medicale în nr. de

35-40 zile. Este evident că reclamantul a suferit fizic și psihic în

urma acestor vătămări, că viața sa s-a schimbat

temporar și că a fost afectat din punct de vedere emoțional, acesta

suferind și o traumă psihică, Tribunalul a apreciat că

pentru aceste suferințe reclamantul trebuia să primească o

compensație materială care să substituie suferințele

suferite.

În raport cu

probatoriul administrat, având în vedere și împrejurarea că reclamantul

nu a rămas cu infirmități fizice, Tribunalul a considerat ca o

justă și rezonabilă despăgubire pentru suferințele

morale ale reclamantului este cuantificabilă la suma de 50.000 euro în

echivalent lei.

Această

sumă a fost apreciată de instanță ca oferind o

compensație echitabilă și rezonabilă și nu

prezintă o îmbogățire fără justă cauză a

reclamantului.

În

consecință, având în vedere cele reținute și

dispozițiile legale menționate, Tribunalul a admis în parte cererea

și a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 50.000 euro în

echivalent în lei la cursul de schimb al Băncii Naționale a României

de la data introducerii acțiunii, cu titlu de daune morale, urmând a

respinge ca neîntemeiate restul pretențiilor deduse judecății.

Împotriva

acestei sentințe au declarat apel reclamantul și pârâta.

Prin Decizia nr.

722 din 25 aprilie 2016, Curtea de Apel București, secția a V-a

civilă, a respins apelurile, ca nefondate.

În motivarea

acestei soluții, Curtea de apel a reținut următoarele

considerente:

În

privința criticilor reclamantului relative la acordarea prejudiciului

material, Curtea a reținut că, atâta vreme cât apelantul-reclamant

solicită contravaloarea cheltuielilor efectuate cu spitalizarea,

recuperarea fizioterapeutică, masaje, tratamente, acestea trebuie dovedite

cu înscrisuri emise de unitățile medicale respective, conform

dispozițiilor art. 1169 C. civ. (1864), simplele afirmații în sensul

efectuării unor astfel de cheltuieli în cuantum de 8.000 euro, nefiind

suficiente pentru admiterea capătului de cerere referitor la obligarea

pârâtei la plata respectivei sume.

Or, în lipsa

unor dovezi concludente care să susțină afirmațiile

apelantului-reclamant referitoare la cheltuielile efectuate cu spitalizarea,

analizele de specialitate, transport, radiografii, recuperare medicală

posttraumatică, cheltuielile solicitate cu titlu de despăgubiri

materiale, nefiind justificate, nu pot fi acordate.

În contextul

lipsei materialului probator, Curtea a apreciat ca fiind legală și

temeinică soluția instanței de fond, de respingere a

capătului de cerere referitor la obligarea pârâtei la plata sumei de 8.000

euro.

De altfel,

nici în fază procesuală a soluționării apelului,

apelantul-reclamant nu a adus dovezi în sprijinul capătului de cerere

menționat.

În privința

daunelor morale, Curtea a reținut faptul că reclamantul a fost

victima unui accident rutier, în urma căruia a suferit

vătămări corporale ce au necesitat 35-40 de zile de îngrijiri

medicale, iar pentru suferințele provocate de accident, Curtea a considerat

că reclamantului i se cuvine o compensație care să-i aline

suferințele fizice.

Făcând o

apreciere pe considerente de echitate, în raport de probele administrate în

cauză și ținând cont de practica constantă a

jurisprudenței române și a Uniunii Europene, în lipsa unor criterii

legale de determinare, Curtea a considerat că suma de 50.000 euro

acordată de instanța de fond cu titlu de daune morale, oferă

reclamantului o satisfacție cu caracter compensatoriu, suficientă

și proporțională cu prejudiciul suferit.

Împotriva

deciziei au declarat recurs reclamantul și pârâta,care au formulat

următoarele motive:

recursul pe dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., reclamantul a

formulat următoarele critici:

Sub aspectul

daunelor materiale solicitate, recurentul susține că acestea au

caracter cert, reprezentând contravaloarea cheltuielilor efectuate cu ocazia

spitalizării acestuia, recuperări fizioterapeutice, masaje,

tratamente medicamentoase administrate, investigațiilor de specialitate,

cheltuieli efectuate cu transportul periodic la spital.

Susține

recurentul că asemenea evenimente incumbă efectuarea de cheltuieli

și, având în vedere împrejurările în care sunt efectuate aceste

cheltuieli, ele nu pot fi dovedite integral.

În acest

sens, instanța de apel trebuia să aibă în vedere faptul ca ar fi

absurd si total inechitabil a se pretinde reclamantului ca în astfel de momente

să se îngrijească in principal de preconstituirea de probe pentru

eventualitatea unui proces civil.

În ceea ce

privește daunele morale acordate de instanța de fond, al cărui

cuantum a fost menținut de instanța de apel, recurentul - reclamant

susține că a suferit cel mai grav prejudiciu moral pe care îl poate

încerca o persoană, respectiv vătămarea integrității

corporale în condiții dramatice.

Este

adevărat că nu există criterii legale pentru determinarea

daunelor morale suferite ca urmare a producerii accidentului, respectiv

vătămarea integrității corporale, însă instanța

de fond trebuia sa tina cont in stabilirea acestora de caracteristicile

concrete ale spetei, respectiv împrejurările in care a fost produs

accidentul.

Dată

fiind schimbarea radicală a cursului vieții reclamantului, cuantumul

daunelor morale trebuie să urmărească o ameliorare efectivă

a vieții, prejudiciul moral constând în traumele morale suferite de

acesta, în atingerea adusă drepturilor acestuia de a se bucura de o viață

normală, fără privațiuni.

Pe lângă

acordarea prejudiciului moral, pentru stabilirea indemnizației destinate

reparării daunelor morale, este necesar să se dea eficiență

criteriului orientativ și anume criteriul echității, iar

indemnizația acordată să fie substanțială si

susceptibilă a compensa prejudiciul moral suferit.

În acest

sens, recurentul - reclamant susține că este necesar ca, în evaluarea

prejudiciului, trebuie să se țină seama de consecințele

negative ale prejudiciului și implicației acestuia pe toate planurile

vieții sociale ale persoanei prejudiciate.

Solicită

admiterea recursului, modificarea deciziei recurate,în sensul unei juste aprecieri

a cuantumului daunelor acordate.

B. SA a criticat hotărârea instanței de apel sub următoarele

aspecte, încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C.

proc. civ.:

Hotărârea

instanței de apel este nelegală întrucât reclamantul nu a dovedit

susținerile sale privitoare la „schimbarea radicala a cursului

vieții", așa cum acesta pretinde.

Conform

practicii și jurisprudenței în materie de asigurări determinarea

despăgubirilor cuvenite persoanei prejudiciate ar fi trebuit să vizeze

doar efectul compensatoriu și nu să încerce prețuirea valorii

nepatrimoniale lezate, dreptul la sănătate și integritate

corporală neputând fi evaluat în bani.

Aprecierea unor

asemenea daune se realizează în echitate și păstrând principiul

proporționalității și justului echilibru între natura

valorilor lezate și sumele acordate.

Fiind vorba

de prejudicii morale, ele nu pot fi reparate strict prin echivalentul lor în

bani, întrucât valorile ocrotite nu pot fi evaluate în bani, existând practic o

incompatibilitate între natura nepatrimonială a prejudiciului și

caracterul patrimonial al despăgubirii.

Faptul

că reparația trebuie să fie echitabilă presupune că nu

se poate ignora natura valorilor nesocotite, dar și că aceasta nu se

poate constitui în temei al îmbogățirii, întrucât, în caz contrar,

s-ar deturna finalitatea acordării unor astfel de daune.

Chiar

dacă nu există criterii legale de determinare a cuantumului daunelor

morale,având în vedere că România este stat membru al Uniunii Europene,

legislația privind asigurările reprezintă o transpunere în

dreptul intern a mai multor directive, astfel că, la evaluarea pe cale

judecătorească a prejudiciului moral, trebuia avut în vedere inclusiv

cuantumul daunelor morale acordate în alte state membre. Din Ghidul pentru

soluționarea daunelor morale, se poate observa cu ușurință

faptul că, într-o majoritate covârșitoare a statelor membre, se

acordă daune morale într-un cuantum cu mult mai scăzut decât cel

acordat de către prima instanță părții civile,

bineînțeles raportat și la diferența de venituri dintre România

și celelalte state membre. Astfel, nu trebuie să se realizeze o

discriminare pozitivă pentru persoanele vătămate în România.

Paragraful 20

din preambulul Directivei nr. 2009/103/CE2 prevede că: "Victimelor

accidentelor de circulație cauzate de autovehicule ar trebui să li se

garanteze un tratament comparabil, indiferent de locul în care are loc

accidentul pe teritoriul Comunității".

Astfel,

legiuitorul Uniunii Europene a recomandat ca despăgubirea persoanelor

prejudiciate prin accidente de circulație să se realizeze de o

manieră comparabilă în toate statele membre, în majoritatea acestor

țări acordându-se daune morale într-un cuantum mai moderat.

Trebuie avut în

vedere faptul că reclamantul este o persoană perfect recuperată,

își desfășoară activitățile zilnice atât la

serviciu cât și acasă, în familie, aceste aspecte fiind importante în

cuantificarea daunelor morale, pentru a nu se realiza o îmbogățire fără

justă cauză.

În

privința daunelor morale,instanțele de judecată au arătat în

mod constant faptul că, este dincolo de orice îndoială faptul că

persoanelor vătămate prin accidente rutiere le-a fost creat un

prejudiciu moral de gravitate ridicată constând în suferințele

provocate de evenimentele rutiere respective. Totuși,deși legiuitorul

român nu a prevăzut nici un criteriu după care trebuie evaluat

cuantumul despăgubirilor pentru repararea prejudiciului moral, există

suficiente criterii de apreciere a acestuia (important valorii morale lezate,durata

si intensitatea durerilor fizice si psihice).

Or, în

cauză suma acordată de către instanța de apel reclamantului

este exagerată față de faptul ca acesta nu a făcut dovada

vreunui element care să justifice acordarea unor astfel de daune.

De asemenea,

la stabilirea daunelor morale trebuie avut în vedere că respectivul

accident nu apus în primejdie viața reclamantului,acesta nerămânând

cu vreo infirmitate, iar cele 50 de zile îngrijiri medicale au fost suficiente

pentru refacerea sa.

Deși

Curtea de Apel a îmbrățișat o parte din argumentele invocate,

admițând apelul si reducând daunele morale la suma de 50.000 euro pârâta

apreciază că și această sumă este exagerată

față de media unor astfel de despăgubiri la nivelul jurisprudenței

consacrate în aceasta materie.

În

susținerea afirmațiilor sale, pârâta invocă practică

judiciară în materie și solicită admiterea recursului și

modificarea deciziei recurate, în sensul diminuării cuantumului daunelor

acordate reclamantului.

Analizând

criticile formulate, Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu

preliminar, trebuie menționat că recurentul-reclamant a invocat numai

formal, ca temei de drept al cererii sale de recurs, prevederile art. 488 pct. 6

C. proc. civ., întrucât niciuna dintre criticile formulate nu se

subsumează ipotezelor reglementate de acest motiv de nelegalitate, care

vizează situația nemotivării hotărârii sau existența

în cadrul acesteia a unor motive contradictorii sau străine de natura

pricinii.

În realitate,

recurentul-reclamant a formulat critici exclusiv cu privire la criteriile avute

în vedere de instanța de apel în stabilirea despăgubirilor ce i se

cuvin, contestând aplicarea normelor de drept material, astfel că recursul

său va fi analizat din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut

de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

O primă

critică din recursul reclamantului vizează respingerea

solicitării sale privind acordarea daunelor materiale.

Această

critică nu poate fi primită, Înalta Curte constatând că, în mod

corect instanțele de fond au respins capătul de cerere privind

acordarea daunelor materiale, cu motivarea că reclamantul nu a dovedit

existența și întinderea prejudiciului material suferit.

Astfel, pentru

a fi susceptibil de reparare, prejudiciul, ca element al răspunderii

civile delictuale, este necesar,să fie dovedit, conform dispozițiilor

art. 249 C. proc. civ., potrivit cărora, cel care face o susținere în

cadrul procesului, trebuie să o dovedească.

Contrar

susținerilor recurentului-reclamant, simpla invocare a unui accident

rutier nu este suficientă pentru a se face dovada existenței și,

cu atât mai mult, a întinderii unui prejudiciu material, care să

atragă repararea lui.

Ca atare,

nedovedirea prejudiciului material nu poate atrage răspunderea în

privința reparării lui, astfel că soluția instanțelor

sub acest aspect este corectă.

Celelalte critici

din recursul reclamantului, precum și criticile pârâtei se referă la

criteriile avute în vedere de instanțele de fond în stabilirea cuantumului

daunelor morale,susținerile recurenților vizând încălcarea

dispozițiilor legale și a jurisprudenței în materie.

Temeiul

despăgubirilor morale solicitate de reclamant izvorăște din

fapta delictuală a conducătorului auto asigurat C.,

materializată în producerea evenimentului rutier din data de 27 septembrie

2012, soldat cu accidentarea reclamantului A., împrejurare care atrage

incidența dispozițiilor art. 50 alin. (2) din Legea nr. 136/1995,

precum și celor ale art. 49 alin. (1) pct. 1 lit. f) din Ordinul Comisia

de Supraveghere a Asigurărilor nr. 14/2011, potrivit cărora daunele

morale se calculează potrivit legislației și jurisprudenței

din România.

Odată admisă posibilitatea reparației

bănești a daunelor morale se ridică problema cuantificării

acestor daune, în condițiile în care nu există și nici nu poate

exista un criteriu obiectiv de natură economică în baza căruia

să se poată stabili acest lucru.

Daunele

morale constituie consecințe dăunătoare care nu pot fi evaluate

în bani, deci cu un conținut neeconomic și care rezultă din

atingerile și încălcările drepturilor personale nepatrimoniale

și se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor

referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză, în

plan fizic, psihic și afectiv, importanța valorilor lezate,

măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost

percepute consecințele vătămării, etc.

În

legătură cu natura daunelor morale, așa cum se desprinde din

literatura juridică și din practica judiciară, acestea, în

principiu, nu se concretizează într-o stare de fapt, ci se mențin la

nivelul trăirilor psihice, iar evaluarea acestora, chiar atunci când

existența lor este evidentă, de regulă nu se poate face prin

folosirea unor criterii obiective, dauna morală fiind extranee

realităților materiale și întinderea ei nu poate fi

determinată decât prin aprecieri, desigur nu arbitrar și nu prin

operare cu criterii precise, ci doar pe baza unor aprecieri subiective în care

rolul hotărâtor îl are posibilitatea de orientare a instanței în

cunoașterea sufletului uman și a reacțiilor sale.

Din

perspectivă jurisprudențială, trebuie reținut că atât

instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor

Omului atunci când au avut de soluționat cauze similare celei de

față, s-au raportat nu numai la criteriile de evaluare prestabilite

de legislația națională, ci au avut în vedere și o

judecată în echitate prin raportare și la consecințele negative

suferite de reclamant, ca victimă a evenimentului rutier asigurat. Toate

aceste aspecte, circumstanțiate situației particulare deduse judecății,

a

u fost expuse în raționamentul logico - juridic

al soluției pronunțate în ce privește determinarea

despăgubirilor, menite să asigure o reparație justă și

echitabilă a prejudiciului suferit de reclamanți.

În

materia daunelor morale, dată fiind natura prejudiciului care le

generează, practica judiciară și literatura de specialitate au

subliniat că nu există criterii precise pentru cuantificarea lor,

respectiv că problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie

privită ca o cuantificare economică a unor drepturi și valori

nepatrimoniale (cum ar fi demnitatea, onoarea, ori suferința psihică

încercată de cel ce le pretinde), ci ca o evaluare complexă a

aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează,

supusă puterii de apreciere a instanțelor de judecată.

Deși

stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu

nepatrimonial include o doză de aproximare, instanța trebuie să

aibă în vedere o serie de criterii, cum ar fi: consecințele negative

suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța

valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori

și intensitatea cu care au fost percepute consecințele

vătămării, măsura în care i-a fost afectată

situația familială, profesională și socială.

Totodată,

instanța trebuie

să stabilească un anumit echilibru intre prejudiciul moral suferit

și despăgubirile acordate, în măsură să permită

celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferințele

morale, fără a se ajunge însă în situația

îmbogățirii fără just temei.

Principiul

ce se degajă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor

Omului în materia daunelor morale, pe care instanțele naționale sunt

obligate să îl aplice, este acela al statuării în echitate asupra

despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanțele

particulare ale fiecărui caz în parte. De asemenea, conform aceleiași

jurisprudențe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze

un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, sens în care

a fost consacrat principiul proporționalității daunei cu

despăgubirea acordată.

Suma

de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o

sursă de îmbogățire pentru victimă, dar nici să

aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar

atât cât este necesar pentru a-i ușura ori compensa, în măsura

posibilă, suferințele pe care le-a îndurat sau eventual mai trebuie

să le îndure.

Despăgubirea

bănească pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin

însăși destinația ei - aceea de a ușura situația

persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacție - o categorie juridică

cu caracter special, ea trebuie să fie rezultatul unei analize atente a

împrejurărilor concrete ale cauzei (intensitatea și durata

suferințelor psihice încercate de terța persoană păgubită,

determinate de gravitatea prejudiciului suferit în contextul situației

sale concrete, deci a unor elemente obiective, care înlătură

posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să

constituie un mijloc imoral de îmbogățire a victimei.

Pentru

a-și păstra caracterul de „satisfacție echitabilă”, daunele

morale trebuie acordate într-un cuantum care să nu le deturneze de la

scopul și finalitatea prevăzute de lege, spre a nu deveni astfel un

folos material injust, fără justificare cauzală în prejudiciul

suferit și consecințele acestuia. Ca atare, despăgubirile

acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de

proporționalitate cu dauna suferită, în scopul asigurării unei

juste compensații a suferințelor pe care le-au îndurat sau eventual

mai trebuie să le îndure terțele persoane păgubite.

În

speță, contrar susținerilor recurenților, la stabilirea

întinderii despăgubirii acordate, instanța de apel s-a raportat la

consecințele suportate de reclamant ca urmare a accidentului rutier a

cărui victimă a fost, pentru care s-a solicitat angajarea

răspunderii civile obligatorii a asigurătorului, precum și la

criteriul echității și principiul

proporționalității cu dauna suferită, a căror aplicare

era de natură să asigure înlăturarea unei posibile

îmbogățiri fără justă cauză a terțelor

persoane păgubite.

În

privința criticilor referitoare la cuantificarea efectivă a

despăgubirilor acordate și stabilirea unei sume majorate

acordată cu titlu de daune morale în raport de probele care relevă

impactul și consecințele pe care le-a suferit pe plan fizic, social

și emoțional, Înalta Curte reține că acestea nu pot forma

obiectul controlului judiciar în recurs întrucât reprezintă aspecte care

implică evaluarea probatoriului și a situației de fapt, constituind

motive de netemeinicie a hotărârii atacate care exced cazurilor de

nelegalitate prevăzute strict și limitativ în art. 488 C. proc. civ.,

în limita cărora să poată fi exercitat controlul judiciar.

Nu se poate

reține nici încălcarea principiului nediscriminării, întrucât,

în stabilirea cuantumului daunelor morale, instanțele au ținut seama

de criteriile stabilite de jurisprudența în materie, în acord cu

principiile ce se degajă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor

Omului, raportat la situația concretă din speță.

În

acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut în mod

constant, că art. 14 din Convenție, care reglementează

principiul nediscriminării, completează celelalte dispoziții

substanțiale ale Convenției sau ale Protocoalelor sale

adiționale, nu are o existență de sine stătătoare,

independentă, ci se raportează la ansamblul drepturilor și

libertăților reglementate de Convenție, cunoscând limitări

deduse din existența unor motive obiective și rezonabile.

Pentru considerentele

arătate, recursurile declarate în cauză sunt nefondate și

urmează a fi respinse ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de reclamantul A. și de pârâta SC B. SA

împotriva Deciziei nr. 722 din 25 aprilie 2016 a Curții de Apel București,

secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 12 ianuarie 2017.