ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1047/2019

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI a civilă la data de 13 mai 2013 sub nr. x/2013, reclamanta Regia Autonomă de Transport București a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A. SA, obligarea acesteia la plata, sumei de 796.531 RON despăgubiri civile, precum și la plata dobânzii legale de la data introducerii cererii și până la plata efectivă a debitului principal.

În motivarea cererii s-a arătat că în ziua de 13 mai 2010, o macara (MTA 125), proprietatea pârâtei SC A. SA, s-a prăbușit peste hala de reparații a depoului R.A.T.B. Giurgiului (situat în str. x sector 4 București), avariind clădirea și 6 vagoane de tramvai aflate în incinta halei, pe canalele de revizie. Obiectul principal îl reprezintă recuperarea contravalorii prejudiciului suferit de R.A.T.B. rămas nerecuperat ca urmare a avarierii vagoanelor cu nr. de inventar 2614 (vagon utilitar) și 313 (vagon de traseu)

Prin Sentința nr. 2846 din 24 iulie 2017 pronunțată în rejudecare, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis în parte cererea, a obligat pârâta la plata sumei de 518.214,36 RON despăgubiri civile, precum și la plata dobânzii legale aferente de la data definitivării hotărârii și până la data plății efective; a obligat pârâta la 10.287 RON cheltuieli de judecată.

Prin Decizia nr. 2264 din 15 decembrie 2017 Curtea de Apel București, secția a V a civilă a respins, ca nefondat, apelul reclamantei împotriva sentinței; a admis apelul pârâtei; a schimbat în parte sentința în sensul că a obligat pârâta A. SA la plata sumei de 341.979,71 RON despăgubiri civile și la 8.524,80 RON cheltuieli de judecată; a admis în parte capătul de cerere formulat de apelanta A. referitor la cheltuielile de judecată; a obligat intimata RATB la 3.512,40 RON cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta Regia Autonomă de Transport București RA, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție și repartizat completului filtru 3 (CF x).

Prin Rezoluția din 8 mai 2018 s-a dispus comunicarea recursului către intimată, cu mențiunea de a depune întâmpinare în termen de 30 de zile și totodată, s-a dispus întocmirea raportului prevăzut de art. 493 C. proc. civ., după efectuarea formalităților de comunicare menționate în art. XV din Legea nr. 2/2013.

Intimata A. SA a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepțiile inadmisibilității și nulității recursului, iar pe fond a solicitat respingerea acestuia.

Prin încheierea de ședință din 7 noiembrie 2018 a fost suspendată judecata recursului în temeiul dispozițiilor art. 520 alin. (4) C. proc. civ., până la soluționarea Dosarului nr. x/2018 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în vederea tranșării chestiunii admisibilității căii de atac.

Dosarul nr. x/2018 a fost soluționat prin Decizia nr. 2 din 14 ianuarie 2019, astfel încât s-a dispus repunerea pe rol a cauzei și întocmirea unei completări la raportul de admisibilitate, cu analiza celorlalte condiții prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ.

S-a reținut că recursul este admisibil și este de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, criticile deduse judecății fiind încadrabile în ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., așa încât aspectele procedurale învederate prin întâmpinare, referitoare la nulitatea și inadmisibilitatea recursului nu sunt incidente cauzei, stabilindu-se, prin încheierea din 3 aprilie 2019 admiterea în principiu a recursului.

Motivele de recurs formulate de reclamanta Regia Autonomă de Transport București R.A. au susținut că soluția instanței de apel a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material referitoare la despăgubirea integrală și efectivă a victimei faptei ilicite.

- Astfel, în ce privește prejudiciul rezultat ca urmare a imobilizării tramvaielor avariate (contravaloarea timpului de imobilizare), reclamanta n-a avut nicio "atitudine eliptică" așa cum a reținut instanța de apel, ci a indicat în ce constă această pagubă. S-a arătat, în acest sens, că în conformitate cu rezultatele financiare obținute în anul 2009, timpul de imobilizare pentru vehiculele din parcul RATB a fost stabilit la 124 RON/oră, iar această valoare este una certă, reieșită din analiza parametrilor financiari contabili ai regiei, conform activității de prestare a serviciului de transport public de persoane pe teritoriul Municipiului București.

Acest prejudiciu, a arătat recurenta, reprezintă "o daună ce a precedat momentul faptei ilicite" și se concretizează în imposibilitatea în care a fost pusă, de a-și folosi în mod deplin și eficient toate capacitățile de transport de care dispunea la un moment dat.

Or, instanța de apel, motivând că reclamanta nu a dovedit existența prejudiciului cert, ocolește în mod evident conceptul de beneficiu nerealizat, adică acel folos pe care partea l-ar fi putut obține dacă ar fi beneficiat de propriul său lucru în stare de funcționare.

- În ce privește determinarea certă a acestui prejudiciu, trebuie reținut că RATB este un agent economic înființat în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 15/1990, având ca activitate economică principală transportul local de persoane pe raza Municipiului București, scop în care folosește toate capacitățile de transport pe care le are pentru prestarea acestui serviciu.

De aceea, reducerea capacității de transport a regiei, ca urmare a imobilizării unuia sau mai multor mijloace de transport reprezintă prejudicii certe, cuantificabile.

Referitor la contravaloarea concretă a timpului de imobilizare, ea nu se poate stabili în raport cu fiecare vehicul în parte, ci se face un calcul în mod global pentru tot parcul de vehicule și pentru toată suprafața deservită.

Astfel fiind, s-a ajuns la concluzia că pentru anul 2010 costul timpului de imobilizare pentru vehiculele din parcul regiei era de 124 RON/oră, fiind o cerință excesivă și nejustificată aceea a instanței de apel de a arăta concret și explicit care au fost pierderile înregistrate în mod punctual la cele două tramvaie.

- Este eronată, de asemenea, excluderea subvențiilor primite de RATB de la Primăria Municipiului București din calculul prejudiciului efectiv.

Aceasta întrucât RATB prestează serviciul de transport public pe raza Municipiului București, în condițiile impuse de legislația serviciilor de interes local - Legile nr. 51/2006 și nr. 92/2007 - care dau dreptul autorităților publice locale inclusiv să plafoneze tarifele percepute de operatorii de servicii de la beneficiarii direcți ai acestora (cetățenii), iar diferențele dintre costurile efective ale prestării serviciului și sumele încasate ca urmare a vânzării titlurilor de călătorie sunt suportate de autoritatea locală sub forma subvențiilor.

Referitor la subvenții, acestea se acordă în funcție de activitatea prestată (pe baza unui program de transport) iar nu în funcție de posibilitățile autorității locale, aprecierea în sens contrar a instanței de apel - respectiv acordarea subvențiilor în funcție de posibilitățile autorității locale - contravenind prevederilor legale aplicabile, adică Legii nr. 51/2006 și Legii nr. 92/2007.

Reclamanta nu a susținut că subvenția ar acoperi orice pierderi, indiferent de motivul lor, fiind absurdă afirmația că s-ar acoperi din subvenție, de exemplu, prejudiciile rezultate din fapte ilicite.

- În privința devizelor întocmite de RATB, prețul pieselor sau al manoperei, considerentele deciziei din apel nu au niciun fel de suport probator.

Pe acest aspect, a arătat recurenta, antamarea de către instanța de apel a unor probleme referitoare la evidența unor normative de manoperă, fără a fi puse anterior în discuția părților și fără a se propune probarea acestora, arată încă o dată faptul că instanța a încălcat nu doar legislația de drept substanțial aplicabilă, ci și pe aceea de drept procesual.

Analizând criticile deduse judecății, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora, potrivit următoarelor considerente:

- Este lipsită de temei critica îndreptată împotriva considerentelor deciziei din apel referitoare la imprecizia sau insuficienta determinare, conform elementelor cererii de chemare în judecată, a prejudiciului constând în "timpul de imobilizare a tramvaielor."

Împrejurarea că acest timp de imobilizare a fost determinat, așa cum susține recurenta, prin raportare la rezultatele financiare de la nivelul anului 2009 și că aceasta ar fi o valoare certă (supusă așadar reparațiunii) nu răspunde imputării pe care o face instanța de apel cu referire la imprecizia acestui element (parte a pretenției, deci a obiectului) cererii de chemare în judecată.

Astfel, reclamanta trebuia să indice, pentru concretizarea pretenției sale, în ce anume constă prejudiciul (afectarea patrimoniului) raportat la timpul de imobilizare a tramvaielor.

Suplinind acest neajuns al cadrului procesual și realizând calificarea juridică a susținerii reclamantei conform elementelor de fapt ale cererii de chemare în judecată, instanța de apel a concluzionat că, în absența altor repere, ceea ce se urmărește de fapt, inserându-se în pretenția dedusă judecății ca prejudiciu referitor la timpul de imobilizare, este, în realitate, beneficiul nerealizat (lucrum cessans) decurgând din neutilizarea bunurilor potrivit afectațiunii lor.

Că a fost nevoie de o calificare juridică din partea instanței de apel în contextul unei incoerențe a formulării pretenției rezultă inclusiv din modalitatea de redactare a criticii deduse judecății în recurs, în care se arată că acest prejudiciu reprezintă "o daună ce a precedat momentul faptei ilicite".

Or, a susține că dauna precede săvârșirea faptei ilicite este o contradicție și o lipsă de sens juridic întrucât ar însemna ca paguba să nu fie rezultatul unei asemenea fapte și ca atare, să nu fie întrunite premisele răspunderii civile delictuale.

Contrar susținerii recurentei, instanța de apel "nu ocolește", în analiza pe care o face, noțiunea de beneficiu nerealizat ci, dimpotrivă, identifică acest element al prejudiciului, alături de cel efectiv (identificat în costul reparațiilor), ca fiind reprezentat de veniturile pe care le-ar fi putut aduce cele două vagoane, în situația în care n-ar fi fost imobilizate.

- În ce privește determinarea cuantumului acestui prejudiciu dedus din imobilizarea vagoanelor, critica recurentei este de asemenea, nefondată.

Astfel, pe de o parte, instanța de apel nu a reținut că acest gen de prejudiciu ar fi unul necuantificabil, pentru a fi îndreptățită susținerea recurentei că în realitate, paguba rezultată din imobilizarea unuia sau mai multor mijloace de transport are un caracter cert.

Pe de altă parte, este eronată susținerea recurentei conform căreia "contravaloarea concretă a timpului de imobilizare nu se poate stabili în raport cu fiecare vehicul în parte, ci se face un calcul în mod global pentru tot parcul de vehicule".

Așa cum în mod corect a reținut instanța de apel, un astfel de prejudiciu nu se poate stabili în mod global, ci în raport cu beneficiile pe care le-ar fi adus utilizarea fiecărui vagon imobilizat, ținând seama de utilitatea și afectațiunea acestora.

Astfel, un vagon de tramvai folosit pentru transportul de persoane (în speță, vagonul de traseu cu număr de inventar 313) nu are aceeași exploatare ca unul utilitar (vagonul cu număr de inventar 2614) pentru ca în cazul imobilizării beneficiul care nu a putut fi obținut să se calculeze în termeni asemănători.

Sub acest aspect, instanța de apel a disociat corect între beneficiul nerealizat, constând în pierderea șansei de a obține venituri în viitor din vânzarea tichetelor de transport, în cazul vagonului obișnuit și inexistența unei asemenea pierderi, în cazul vagonului utilitar.

Cu privire la acesta din urmă s-ar fi putut pretinde și obține altfel de beneficii, corespunzătoare modului de exploatare (așa cum de altfel, le-a și identificat instanța de apel), referitoare la scăderea costurilor de intervenție în întreținerea infrastructurii de transport.

Întrucât reclamanta nu a solicitat prin acțiunea promovată un beneficiu nerealizat diferit pe cele două tipuri de vagoane imobilizate, în mod corect s-a constatat că el nu poate fi acordat pentru vagonul utilitar a cărui lipsă de folosire ar fi presupus demonstrarea altor elemente care să circumstanțieze eventuala daună produsă decât în cazul vagonului obișnuit.

- În ce privește neincluderea subvenției acordate RATB de către primărie, în calculul prejudiciului efectiv, critica este, de asemenea, nefondată.

Potrivit art. 41 alin. (2) din Legea nr. 92/2007, veniturile operatorilor de transport rutier se formează din încasarea de la utilizatorii serviciului a tarifelor, denumite taxe de călătorie, reprezentând contravaloarea serviciului prestat și din subvenții de la bugetul de stat și de la bugetele locale, calculate ca diferență de tarif, în condițiile legii.

Așadar, subvențiile se constituie în sume a căror cheltuire nu se localizează în patrimoniul reclamantei (pentru a fi puse în legătură cu un prejudiciu cauzat acesteia), ci în acela al bugetului local, de unde sunt virate pentru a fi suportată diferența de tarif cu privire la tichetele de călătorie.

Totodată, subvențiile se acordă către RATB în mod global de către autoritatea locală, în vederea realizării serviciului public de transport, iar nu în raport cu fiecare vagon, pentru a se putea susține că neutilizarea unuia ar duce la diminuarea subvenției (care nu poate fi pusă, o dată în plus, în legătură cu indisponibilizarea).

Ceea ce este determinant în legătură cu natura acestor subvenții, aspect reținut corect de către instanța de apel, este faptul că acestea nu reprezintă venituri ale reclamantei de care să fi fost lipsită prin săvârșirea faptei ilicite și să fie justificată astfel, o legătură de cauzalitate între acțiunea ilicită a pârâtei și rezultatul păgubitor.

Aspectul învederat de recurentă, conform căreia subvenția nu se acordă în funcție de posibilitățile autorității locale, ci pe baza unui program de transport, este un argument în plus în sensul că aceste sume se acordă global, independent de numărul vagoanelor utilizate, importantă fiind realizarea serviciului public de transport.

În concluzie, subvenția nu reprezintă o cheltuială de acoperit ca urmare a avarierii unor vagoane de tramvai și nici un venit (beneficiu) neîncasat din cauza avarierii, pentru a se putea susține că s-a produs un prejudiciu cu această componentă în patrimoniul reclamantei și a intra astfel în calculul despăgubirilor datorate de intimata-pârâtă.

- Critica îndreptată împotriva considerentului instanței de apel care face referire la devizele emise de RATB, la prețul pieselor și al manoperei angajaților acesteia - arătând că, fiind vorba de înscrisuri emanând de la partea care formulează pretenții, ele trebuiau supuse unei cenzuri care s-a realizat prin intermediul expertizei - nu poate fi primită dintr-un dublu considerent.

Pe de o parte, pentru că valoarea pe care instanța a dat-o probelor administrate și consecințelor trase pe baza acestora, presupuneau o analiză ce nu putea fi realizată decât în procesul deliberativ, fără obligația procedurală de a fi puse în prealabil în dezbaterea contradictorie a părților, așa cum eronat pretinde recurenta.

Pe de altă parte, deoarece fiind în discuție modalitatea de evaluare a probatoriului, aceasta nu reprezintă un aspect care să facă obiectul controlului de legalitate în recurs, câtă vreme este o chestiune rezervată instanțelor devolutive ale fondului, cărora le este dată jurisdicția exclusivă de stabilire a faptelor pe baza probelor administrate.

Pentru toate argumentele arătate, criticile deduse judecății au fost găsite nefondate, recursul urmând să fie respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Regia Autonomă de Transport București RA (actual Societatea de Transport București STB SA) împotriva Deciziei nr. 2264 din 15 decembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă.

Respinge cererea intimatei-pârâte SC A. SA de acordare a cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 mai 2019.

Procesat de GGC - LM