ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 740/2019

Ședința publică din data de 2 aprilie 2019

Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul București, secția a VI-a civilă la data de 18 noiembrie 2014, sub nr. x/2014, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. și intervenientul C., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata următoarelor sume:

- 148.821 RON fără TVA reprezentând contravaloarea despăgubirilor necesare pentru repararea ansamblului auto compus din autotractor cu numărul x și semiremorca x, proprietatea reclamantei (108.801 RON fără TVA pentru reparația autotractorului și 40.020 RON fără TVA pentru reparația semiremorcii);

- 9.901,40 RON, reprezentând contravaloarea închirierii macaralei pentru ridicarea autovehiculului de la locul accidentului;

- 347.443 RON reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a ansamblului auto compus din autotractor cu numărul x și semiremorca x din 11.04.2013, până în prezent;

- o penalizare de 0,2% aplicată la suma cuvenită drept despăgubire, calculată pentru fiecare zi de întârziere, în conformitate cu art. 37 din Norma din 29.11.2011 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, aprobată prin Ordinul nr. 14/29.11.2011 emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor; cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 49, art. 50, art. 51, art. 54 și art. 55 din Legea nr. 136/1995, art. 26, art. 37, art. 45 din Norma din 29.11.2011 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, aprobată prin Ordinul nr. 14/29.11.2011 emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, precum și pe normele C. civ. - art. 2224, art. 2225 și art. 2226.

Prin sentința civilă nr. 6528 din 25 noiembrie 2015, pronunțată în dosarul nr. x/2014, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta B. S.A. să plătească reclamantei A. S.R.L. suma de 121.509,41 RON, fără TVA, reprezentând contravaloarea despăgubirilor necesare pentru repararea ansamblului auto compus din autotractor cu număr de înmatriculare x și semiremorcă x.

Totodată, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei penalități de întârziere de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, calculate conform art. 37 din Ordinul nr. 14/29.11.2011, penalități ce urmează să fie calculate pentru suma totală de 178.009,41 RON, fără TVA, de la data de 29 noiembrie 2013 și până la data de 5 ianuarie 2015, precum și să plătească reclamantei, în continuare, penalități de întârziere de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, penalități ce urmează să fie calculate pentru suma de 121.509,41 RON, fără TVA, de la data de 6 ianuarie 2015 și până la data plății integrale a restului de debit, anterior menționat.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 9.901,40 RON reprezentând contravaloarea închirierii macaralei, achitată de reclamantă, pentru ridicarea autovehiculului de la locul accidentului, precum și suma de 2.527,05 RON cu titlu de lipsă de folosință calculată de la data de 11 aprilie 2013 și până la data întocmirii raportului de expertiză tehnică, în specialitatea contabilitate.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma totală de 11.642,61 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, iar reclamanta să plătească pârâtei suma de 937,19 RON cu același titlu. Au fost compensate în parte cheltuielile de judecată și, în consecință, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma totală de 10.705,42 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, pârâta B. S.A. a declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 54A din 15 ianuarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

În motivarea acestei decizii, instanța de apel a reținut că prin raportul de expertiză tehnică auto depus la dosarul primei instanțe s-a stabilit că, în urma accidentului rutier, autotractorul cu numărul de înmatriculare x a fost avariat, dauna fiind totală, valoarea necesară readucerii acestuia la starea inițială fiind de 128.000,46 RON, iar semiremorca cu numărul de înmatriculare x a suferit o daună parțială, valoarea reparațiilor necesare fiind de 50.008,95 RON.

S-a reținut că reclamanta a achitat pârâtei, în avans, suma de 56.500 RON pentru reparațiile necesare ansamblului avariat, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la filele x din vol. 3 al dosarului tribunalului.

Instanța de apel a constatat că tribunalul a avut în vedere această plată parțială, obligând societatea de asigurare la plata sumei de 121.509,41 RON reprezentând diferența dintre suma de 178.009,41 RON (cuantumul total al reparațiilor stabilite prin raportul de expertiză tehnică auto) și suma de 56.500 RON deja achitată.

Prin urmare, primul motiv de apel a fost respins ca nefondat, reținându-se că soluția primei instanțe este temeinică sub aspectul cuantumului reparațiilor necesare ansamblului avariat.

Cu privire la motivul de apel referitor la contravaloarea închirierii macaralei pentru ridicarea autovehiculului, instanța de apel l-a respins ca nefondat, având în vedere raportul de expertiză tehnică auto care a stabilit că, în cazul semiremorcii, dauna a fost parțială, așa încât s-a constatat că nu sunt incidente dispozițiile din Norma aprobată prin Ordinul CSA nr. 14/2011, care se referă la dauna totală.

Referitor la penalitățile de întârziere, instanța de apel a reținut că societatea de asigurare nu a respectat obligația prevăzută la art. 36 din Ordinul CSA nr. 14/2011, aceea ca, în termen de 3 luni de la avizare, fie să formuleze o ofertă de despăgubire justificată, fie să notifice motivul pentru care cererea nu a fost aprobată. În aceste sens, s-a constatat că pârâta a comunicat reclamantei un răspuns la cererea de despăgubire la 10 luni de la avizarea daunei, acceptând plata parțială fără a justifica cuantumul acesteia.

Totodată, s-a mai reținut că penalitățile de întârziere au fost acordate de prima instanță numai prin raportare la contravaloarea reparațiilor, respectiv 178.009,41 RON, nu și prin raportare la contravaloarea lipsei de folosință și a închirierii macaralei.

La data de 5 martie 2018, pârâta B. S.A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 54 A din 15 ianuarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În cuprinsul cererii, recurenta a solicitat admiterea recursului și schimbarea în parte a hotărârii atacate numai în ceea ce privește capătul de cerere vizând obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere calculate de la data de 29 noiembrie 2013 și până la data de 5 ianuarie 2015, pentru suma totala de 178.009,41 RON, fără TVA și, în continuare, până la plata integrală a restului de debit, 121.509,41 RON, fără TVA.

Totodată, s-a solicitat să se dispună, în cazul admiterii recursului, desființarea titlului executoriu reprezentat de decizia civilă recurată, în temeiul art. 722 C. proc. civ. și întoarcerea executării silite, prin restabilirea situației anterioare.

Pe fondul cauzei, recurenta-pârâtă a solicitat casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Recurenta a susținut că instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică cu privire la obligarea sa la plata penalităților de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, critici întemeiate pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În acest sens, s-a învederat că reclamanta nu a dovedit reaua-credință a pârâtei în ceea ce privește instrumentarea dosarului de daună, având în vedere dispozițiile art. 36 alin. (6) și art. 38 alin. (1) din Norma CSA nr. 14/2011.

În speță, pârâta B. nu avea obligația să-și dea acordul scris către unitățile de service astfel cum susține reclamanta, întrucât a emis documentul de introducere în reparație a vehiculelor seria x în condițiile art. 5 din Ordinul CSA nr. 12/2008 conform căruia "documentul de introducere în reparație a vehiculelor constituie actul în baza căruia unitățile autorizate de profil permit introducerea vehiculului în procesul de reparație".

Totodată, s-a învederat că pârâta a avut o comunicare permanentă cu reclamanta, astfel cum rezultă și din adresa nr. x/4.02.2014 prin care pârâta a solicitat reclamantei ca după efectuarea reparației să depună factura aferentă.

Prin urmare, având în vedere că la momentul constituirii dosarului de daună asigurătorul nu avea elemente suficiente pentru a cuantifica dauna, recurenta a solicitat admiterea recursului, întrucât, pe de o parte situația de fapt nu a fost stabilită în mod corect de către instanța de apel, iar pe de alta parte, textele de lege nu au fost aplicate corespunzător elementelor rezultând din ansamblul probator existent la dosarul cauzei.

La data de 24 aprilie 2018, intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat anularea recursului ca netimbrat, cu motivarea că din cuprinsul cererii de recurs nu rezultă atașarea dovezii privind achitarea taxei de timbru.

Intimata-reclamantă a mai invocat și excepția nulității recursului, solicitând în consecință anularea acestuia, având în vedere că susținerile recurentei vizează doar aspecte care privesc temeinicia cauzei.

Pe fondul litigiului, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.

La data de 18 mai 2018, recurenta-pârâtă transmis prin fax răspuns la întâmpinare, în format incomplet, prin care a solicitat admiterea recursului.

Prin rezoluția aflată la dosar, Înalta Curte a stabilit în sarcina recurentei-pârâte o taxă judiciară de timbru în cuantum de 3419 RON, conform art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, ce a fost depusă la dosar potrivit dovezii aflate la fila x.

La data de 29 iunie 2018 s-a întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 54 A din 15 ianuarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Prin încheierea de ședință din 13 noiembrie 2018, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu mențiunea că părțile pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

La data de 6 decembrie 2019, intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a depus punct de vedere la raport, prin care a invocat, pe cale de excepție, inadmisibilitatea și nulitatea recursului formulat de pârâtă.

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilității în principiu a recursului la data de 2 aprilie 2019.

Prealabil, Înalta Curte va analiza excepțiile netimbrării și inadmisilității recursului invocate de intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L..

În ceea ce privește excepția netimbrării recursului, instanța constată că este neîntemeiată, astfel încât o va respinge având în vedere că recurenta-pârâtă a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul datorat, astfel cum i s-a pus în vedere, potrivit art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, dovada aflându-se la dosarul de recurs.

Analizând excepția inadmisibilității recursului invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare, Înalta Curte o va respinge având în vedere că prin decizia nr. 874 din 18 decembrie 2018 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial la 3 ianuarie 2019, s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 27 C. proc. civ., în interpretarea dată prin decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

În condițiile în care s-a statuat că este neconstituțional art. 27 C. proc. civ., astfel cum a fost interpretat prin decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, admisibilitatea căii de atac a recursului se va determina prin raportare la cele statuate de Curtea Constituțională prin decizia nr. 369 din 30 mai 2017.

Înalta Curte a luat în examinare excepția nulității recursului asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 C. proc. civ., a reținut următoarele:

Potrivit prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din același Cod, "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în vigoare la data demarării litigiului, prevăd că, în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., anulează sau respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac.

Din analiza dispozițiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiează și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Totodată, se observă că neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate expres prevăzute de lege, precum și formularea acestora cu depășirea termenului de recurs este sancționată cu nulitatea cererii de recurs.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

Astfel, în etapa procesuală a recursului nu pot fi examinate critici care vizează aspecte de netemeinicie, întrucât aprecierea și evaluarea probelor administrate în cauză, în vederea stabilirii situației de fapt, rămân în atribuția exclusivă a instanțelor de fond, ca instanțe devolutive.

În raport cu aceste considerente, se constată că, deși formal au fost invocate motivele de recurs prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., criticile din cererea de recurs vizează aspecte ce țin de netemeinicia hotărârii atacate, iar nu de nelegalitatea acesteia.

În prima partea a recursului, recurenta-pârâtă a prezentat situația de fapt, după care a precizat că înțelege să critice decizia recurată numai sub aspectul acordării penalităților de întârziere raportat la faptul că reclamanta nu a dovedit reaua-credință a pârâtei în ceea ce privește instrumentarea dosarului de daună, evocând în continuare dispozițiile art. 36 alin. (6) și art. 38 alin. (1) din Norma CSA nr. 14/2011.

În continuare, s-a învederat că pârâta B. nu avea obligația să-și dea acordul scris către unitățile de service astfel cum susține reclamanta, întrucât a emis documentul de introducere în reparație a vehiculelor seria x în condițiile art. 5 din Ordinul CSA nr. 12/2008.

Recurenta a mai arătat că pârâta a avut o comunicare permanentă cu reclamanta, astfel cum rezultă și din adresa nr. x/4.02.2014 prin care pârâta a solicitat reclamantei ca după efectuarea reparației să depună factura aferentă.

În realitate, modul în care au fost construite aceste critici, nesocotește caracterul de cale extraordinară de atac a recursului, în care nu pot fi deduse și analizate aspecte care vizează netemeinicia hotărârii atacate, motiv pentru care vor fi înlăturate.

Prin intermediul acestor critici, recurenta-pârâtă contestă modul în care instanța de apel a stabilit și interpretat starea de fapt a litigiului, documentele avute în vedere la stabilirea acestei situații de fapt, aceste aspecte nu vizează nelegalitatea deciziei atacate cu recurs, ci numai netemeinicia acesteia.

În cuprinsul recursului, recurenta-pârâtă a mai susținut că, la momentul constituirii dosarului de daună, asigurătorul nu avea elemente suficiente pentru a cuantifica dauna, motiv pentru care a apreciat că se impune admiterea recursului, întrucât, pe de o parte situația de fapt nu a fost stabilită în mod corect de către instanța de apel, iar pe de alta parte, textele de lege nu au fost aplicate corespunzător elementelor rezultând din ansamblul probator existent la dosarul cauzei.

Prin această critică, practic, recurenta contestă modul în care instanța de apel a stabilit situația de fapt prin raportare la probele aflate la dosarul cauzei, fiind în realitate vorba de o nouă critică care nu vizează nelegalitatea deciziei atacate cu recurs, ci numai netemeinicia acesteia.

Recurenta-pârâtă și-a încadrat motivele de recurs pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., care se referă la situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, respectiv hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Din această perspectivă, se constată că recurenta nu a prezentat critici din care să rezulte incidența în cauză a art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., aceasta susținând, în esență, că recursul vizează reținerea în mod eronat de către instanța de apel a situației de fapt și aplicarea greșită a unor texte de lege prin raportare la elementele ce rezultă din ansamblul probator existent la dosarul cauzei.

În ceea ce privește incidența art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se constată că, în cuprinsul recursului, recurenta-pârâtă a evocat mai multe dispoziții legale, respectiv art. 36 alin. (6), art. 38 alin. (1) din Norma CSA 14/2011, art. 5 din Ordinul CSA nr. 12/2008, fără a arăta în concret în ce constă încălcarea sau aplicarea greșită a acestor texte de lege prin raportare la considerentele deciziei pronunțate de instanța de apel.

Prin urmare, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă nu a formulat veritabile critici de nelegalitate care să vizeze decizia atacată și care să permită astfel exercitarea controlului de legalitate în această fază procesuală din perspectiva motivelor de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ., invocarea de către recurentă a art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. fiind una formală.

În considerarea celor ce preced, constatând că recurenta-pârâtă nu s-a conformat obligației reglementată de dispozițiile art. 488 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 54 A din 15 ianuarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepțiile netimbării și inadmisibilității recursului invocate de intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L..

Anulează recursul declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 54 A din 15 ianuarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 aprilie 2019.