ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 743/2025

Ședința publică din data de 9 aprilie 2025

Analizând actele de la dosar și decizia atacată, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Sălaj, secția Civilă la 21.07.2016 sub nr. x/2016, reclamanții A., B., C. și D., au chemat în judecată pe pârâta S.C. E. S.A. și intervenientul forțat F., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâta la plata către reclamanți a sumei de 10.000 euro, în echivalent în RON la data plății efective, reprezentând daune materiale și la plata sumei de 1.500.000 euro, cu titlu de daune morale, astfel: suma de 500.000 euro în favoarea reclamantului D., suma de 500.000 euro în favoarea reclamantului A., 250.000 euro în favoarea reclamantei B. și suma de 250.000 Euro în favoarea reclamantului C.; să oblige pârâta la plata penalităților de 0,2%/zi de întârziere, începând cu 27.01.2015, data depunerii cererii de despăgubire la asigurător și până la data plății integrale a daunelor acordate; cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 68 și urm., art. 148, art. 194 și ale art. 451 C. proc. civ., ale art. 1.349, art. 1.381-1382, art. 1.385 și ale art. 2.223-2.226 C. civ., ale art. 43, art. 49 și ale art. 53-55 din Legea nr. 136/1995, ale art. 26, art. 36, art. 45, art. 47 și ale art. 50 din Ordinul nr. 14/2011 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.

Prin sentința civilă nr. 312/24.02.2017, Tribunalul Sălaj, secția Civilă a admis în parte acțiunea, a obligat pârâta la plata în favoarea reclamanților a următoarelor sume, cu titlu de daune materiale: 778.189 HUF, în echivalent în RON la data plății și 1.830,2 RON, a obligat pârâta la plata următoarelor sume, cu titlu de daune morale: 50.000 euro, în echivalent în RON la data plății, în favoarea reclamantului D., 50.000 euro, în echivalent în RON la data plății, în favoarea reclamantului A., 25.000 euro, în echivalent în RON la data plății, în favoarea reclamantului C., 25.000 euro, în echivalent în RON la data plății, în favoarea reclamantei B., sume la care se vor calcula penalități de 0,2%/zi de întârziere, începând cu data primirii de către pârâtă a hotărârii definitive și până la data plății lor efective, a respins restul pretențiilor reclamanților și a compensat cheltuielile de judecată.

Împotriva acestei sentințe, toate părțile au declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 225/A/29.10.2020, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a admis în parte apelul declarat de reclamanți, a schimbat în parte hotărârea primei instanțe, în sensul că a obligat pârâta să achite reclamanților penalități de 0,2% pe zi de întârziere calculate la sumele acordate, începând cu 27.04.2015 și până la data achitării debitului, a menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate, a respins apelul declarat de apelanta-pârâtă și cererea apelanților-reclamanți de acordare a cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei decizii, S.C. E. S.A. a declarat recurs.

Prin decizia nr. 2655/07.12.2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursul, a casat decizia sus-menționată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași curți de apel.

Prin decizia civilă nr. 387/A/13.10.2022, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a admis în parte apelul S.C. E. S.A. și a schimbat în parte hotărârea primei instanțe, în sensul că a obligat pârâta să achite reclamanților penalități de 0,2% pe zi de întârziere la sumele acordate, începând cu a 11-a zi după data comunicării hotărârii definitive și până la plata efectivă a daunelor acordate, a menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate și a respins apelul declarat de apelanții-reclamanți.

Împotriva acestei decizii, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., D., A., C. și B. au declarat recurs, solicitând casarea acesteia și după rejudecare, obligarea intimatei-pârâte la plata penalităților de întârziere de 0,2% începând cu 27.04.2015.

În motivare, autorii căii de atac au arătat că dispoziția instanței de apel de obligare a intimatei-pârâte la plata penalităților de întârziere aferente daunelor acordate începând cu a 11-a zi de la comunicare hotărârii definitive încalcă prevederile art. 46 alin. (1) pct. 3 din Ordinul nr. 14/2011, emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, întrucât în cauză, prin rechizitoriul întocmit de autoritățile maghiare a fost stabilită vinovăția intimatului-intervenient, acesta fiind trimis în judecată pentru săvârșirea faptei penale.

Mai mult, a afirmat că intimata-pârâtă nu a făcut dovada transmiterii unei oferte de despăgubire sau solicitării unui angajament din partea recurenților de restituire a eventualelor despăgubiri în ipoteza în care s-ar fi stabilit că intimatul-intervenient nu era răspunzător de săvârșirea faptei.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului, pe de o parte, în raport cu art. 497 C. proc. civ. și cu solicitarea recurenților de reținere a cauzei spre rejudecare, în situația casării deciziei atacate, iar pe de altă parte, raportat la considerentele deciziei de casare prin care instanța supremă a statuat că, în speță, despăgubirile se stabilesc pe cale judecătorească. Aceeași excepție a fost invocată și din perspectiva motivului de recurs prevăzut art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. întrucât susținerile recurenților nu pot fi circumscrise acestei ipoteze; pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-intervenient a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurenților-reclamanți la plata cheltuililor de judecată.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar și comunicat părților, care au fost înștiințate că în termen de 10 zile de la comunicare puteau depune puncte de vedere; nicio parte nu a formulat punct de vedere.

Prin încheierea din 27.09.2023, judecata recursului a fost suspendată în temeiul art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, având în vedere că prin sentința civilă nr. 2920/09.06.2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Tribunalul București, secția a VII-a civilă a dispus deschiderea procedurii falimentului împotriva intimatei-pârâte S.C. E. S.A.

În baza referatului întocmit de către grefier la 12.02.2025, prin rezoluția din aceeași dată, s-a fixat termen de judecată 09.04.2025, în vederea discutării incidenței dispozițiilor art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014.

La 05.03.2025, intimata-pârâtă a solicitat să se constate încetată acțiunea, iar intimatul-intervenient, la 20.03.2025, a solicitat suspendarea cauzei iar, în situația în care se va dispune continuarea judecății, respingerea recursului și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.

La termenul de astăzi, Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a luat în analiză cu prioritate incidența dispozițiilor art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, referitoare la încetarea judecății, reținând următoarele:

Tribunalul Sălaj, secția Civilă a fost învestit cu o acțiune având ca obiect realizarea unei creanțe pretins deținute de reclamanți împotriva pârâtei S.C. E. S.A.

Prin sentința civilă nr. 2920/09.06.2023 a Tribunalului București, secția a VII-a civilă s-a deschis procedura falimentului împotriva debitoarei S.C. E. S.A.; această sentință a rămas definitivă, prin decizia nr. 174/11.02.2025 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă.

Potrivit dispozițiilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, "De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului. Valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolvenței, prin depunerea cererilor de admitere a creanțelor. (...) La data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acțiunea judiciară sau extrajudiciară, cât și executările silite suspendate încetează".

Din interpretarea textelor legale citate, rezultă că, după rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii, încetarea acțiunii judiciare intervine ope legis, iar instanța învestită cu soluționarea unui astfel de litigiu va constata incidența art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 și, pe cale de consecință, va dispune încetarea judecării procesului, în etapa procesuală în care se află. Dreptul de creanță născut anterior deschiderii procedurii va putea fi valorificat exclusiv în cadrul procedurii de insolvență, cu respectarea exigențelor legii speciale.

În cauză, calea de atac nu este promovată de debitoare și nu reprezintă o acțiune civilă din procesul penal îndreptată împotriva acesteia; de asemenea, nu este incidentă nici altă excepție reglementată de art. 75 alin. (2) din Legea nr. 85/2014.

În consecință, cum litigiul se află în etapa procesuală a recursului formulat de recurenții-reclamanți, iar acțiunea are ca obiect obligarea intimatei-pârâte, aflate în faliment, la plata unor sume de bani, Înalta Curte va da eficiență prevederilor art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 și va înceta judecata recursului, ca formă de manifestare a acțiunii judiciare promovate pentru realizarea unei creanțe asupra intimatei-pârâte, în procedura prevăzută de art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Cum dispozițiile legale menționate se aplică de drept, instanța nu mai poate face aprecieri cu privire la solicitarea intimatului-intervenient F. de suspendare a judecării cauzei.

Totodată, Înalta Curte reține că mecanismul acordării cheltuielilor de judecată se întemeiază pe noțiunea de culpă procesuală care revine părții care a pierdut procesul, urmare a dezbaterilor judiciare, dreptul la acordarea cheltuielilor de judecată fiind un drept legal, ce derivă dintr-un raport juridic procesual și care are ca finalitate acoperirea prejudiciului cauzat părții câștigătoare a procesului. Or, în cauză, soluția ce urmează a fi pronunțată de instanța de recurs nu îi conferă intimatului-intervenient calitatea de "parte care a câștigat procesul" în sensul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., astfel încât să se poată dispune obligarea recurenților-reclamanți la plata către acesta a cheltuielilor de judecată efectuate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Încetează judecata recursului declarat de recurenții-reclamanți A., B., C. și D. împotriva deciziei civile nr. 387/A/13.10.2022, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 aprilie 2025.