ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2655/2021

Ședința publică din data de 7 decembrie 2021

Asupra cauzei de față, constată următoarele;

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cereri de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Sălaj la data de 21 iulie 2016, reclamanții A., B., C. și D., în contradictoriu cu pârâta S.C. E. S.A. și intervenientul forțat F., au solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 10.000 euro echivalent în RON la data plății efective, reprezentând daune materiale (cheltuieli cu transportul și înmormântarea după tradiția română a defunctei G.), precum și la plata următoarelor sume cu titlu de daune morale: 500.000 euro în favoarea reclamantului A., 500.000 euro în favoarea reclamantei B., 250.000 euro în favoarea reclamantei D. și 250.000 euro în favoarea reclamantului C.. Au mai solicitat obligarea pârâtei la plata penalităților de 0,2%/zi de întârziere începând cu data de 27.01.2015 - data depunerii cererii de despăgubire la asigurător - și până la data plății integrale a daunei, cu cheltuieli de judecată.

I.2. Hotărârea pronunțată în primă instanță

Prin sentința civilă nr. 312 din 24.02.2017, Tribunalul Sălaj, secția civilă a admis, în parte, cererea de chemare în judecată, a obligat pârâta la plata în favoarea reclamanților a următoarelor sume cu titlu de daune materiale 778.189 HUF, echivalent în RON la data plății, și 1.830,2 RON, precum și a următoarelor sume cu titlu de daune morale: 50.000 euro, echivalent în RON la data plății, în favoarea reclamantului A.; 50.000 euro, echivalent în RON la data plății, în favoarea reclamantei B.; 25.000 euro, echivalent în RON la data plății, în favoarea reclamantei C.; 25.000 euro, echivalent în RON la data plății, în favoarea reclamantei D..

Prin aceeași sentință, pârâta S.C. E. S.A. a fost obligată la plata în favoarea reclamanților a penalităților de 0,2%/zi de întârziere calculate de la data primirii de către pârâtă a hotărârii definitive de stabilire a sumelor acordate cu titlu de daune materiale și daune morale și până la data plății efective.

Restul pretențiilor reclamanților au fost respinse; au fost compensate cheltuielile de judecată.

I.3. Hotărârea pronunțată în apel

Prin decizia civilă nr. 225/A din 29 octombrie 2020, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a admis, în parte, apelul declarat de reclamanții A., B., D. și C. și a schimbat, în parte, sentința apelată, în sensul că a obligat pârâta să achite reclamanților penalități de 0,2%/zi de întârziere la sumele acordate de instanța de fond, începând cu data de 27.04.2015 și până la plata efectivă a sumelor acordate. Celelalte dispoziții ale sentinței apelate au fost menținute. A respins cererea apelanților-reclamanți de acordare a cheltuielilor de judecată în apel.

Prin aceeași decizie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta E. S.A..

La data de 17 noiembrie 2020, pârâta E. S.A. a formulat cerere de completare a deciziei civile nr. 225/A din 29 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, în sensul individualizării și imputării culpei comune a victimei și a reclamantei B. reținute de instanța de apel.

Prin decizia civilă nr. 7 din 21 ianuarie 2021, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a respins cererea de completare a deciziei civile nr. 225/A din 29 octombrie 2020 formulată de pârâta E. S.A..

Prin aceeași decizie, instanța de apel, din oficiu, a îndreptat eroarea materială strecurată în cuprinsul dispozitivului deciziei nr. 7 din 21 ianuarie 2021, în sensul că decizia este definitivă în loc de "Decizia are drept de recurs la ÎCCJ, în termen de 30 de zile de la comunicare, recurs care se va depune la Curtea de Apel Cluj".

II. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel a declarat recurs pârâta S.C. E. S.A..

II.1. Motivele de recurs

Prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă a invocat incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., susținând, în esență, următoarele:

- decizia civilă nr. 225/A din 29.10.2020 conține motive contradictorii relativ la reținerea, individualizarea și imputarea culpei comune/participării victimei G. la propriul prejudiciu, prin necuplarea centurii de siguranță;

- decizia recurată nu conține motivele referitoare la acordarea penalităților de întârziere în cuantum de 2%/zi de la data de 27.04.2015 până la data plății;

- instanța de apel nu a motivat de ce nu individualizează și de ce nu impută procentul de culpă comună a victimei și a reclamantei B. asupra sumelor stabilite cu titlu de daune materiale și morale; la finalul motivării, a reținut numai că sumele acordate de instanța de fond, cu titlu de daune morale, nu sunt exagerate, păstrându-și, în limite rezonabile, rolul compensării;

- recurenta-pârâtă invocă art. 425 C. proc. civ. și art. 6 CEDO, care impun judecătorului obligația de a motiva temeinic hotărârea, nefiind permisă exclusiv expunerea concluziei, fără a indica motivele și probele care au stat la baza deciziei pronunțate;

- instanța de apel nu a motivat respingerea apărării recurentei-pârâte potrivit căreia din cauza aflării pe rolul instanțelor ungare a dosarului penal, nu a avut posibilitatea de a formula o ofertă și nici nu a analizat faptul că, în baza cererii formulate de intimații-reclamanți, soluționarea cauzei a fost suspendată pe o perioadă de 3 ani;

- instanța de apel a făcut o aplicarea greșită a art. 1371 din C. civ. coroborat cu art. 28 din Ordin CSA nr. 14/2011 relativ la reținerea, individualizarea și imputarea culpei comune/participarea victimei la producerea propriului prejudiciu, având în vedere că a reținut existența culpei comune a victimei și a reclamantei B., însă nu a individualizat culpa comună și nu a imputat pe daunele materiale și morale stabilite;

- instanța de apel, a făcut o aplicarea greșită a art. 36-38 și a art. 43-46 din Ordinul CSA nr. 14/2011 relativ la aplicarea penalităților de întârziere de la data de 27.04.2015 până la plata efectivă a sumelor acordate cu titlu de daune materiale și morale;

- prin aplicarea penalităților de întârziere, recurenta-pârâtă va fi sancționată pentru faptul că intimații-reclamanți nu au dovedit îndeplinirea condițiilor răspunderii delictuale, iar instanța de apel a suspendat soluționarea cauzei în vederea depunerii, la dosarul cauzei, a hotărârii penale definitive și recunoscute pe teritoriul României, întrucât inițial și cu rea-credință, reclamanții s-au prevalat de o hotărâre casată;

- instanța de fond a aplicat greșit normele de drept material, având în vedere că adresa din data de 27 ianuarie 2015 nu reprezintă o cerere de avizare în sensul art. 36 din Ordin CSA nr. 14/2011, iar conform art. 45 și 46 din Ordin CSA nr. 14/2011 despăgubirile nu pot fi stabilite pe calea amiabilă în cazul în care analizarea împrejurărilor evenimentului rutier face obiectul unui dosar penal sau dacă îndeplinirea condițiilor răspunderii penale nu sunt dovedite;

- instanța ar fi trebuit sa aibă în vedere faptul că dosarul penal nu este soluționat în mod definitiv, prima sentință penală fiind pronunțată la data de 9 martie 2016; hotărârea a fost casată și trimisă, spre rejudecare, prin admiterea apelului formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Dabas, astfel că, întrunirea condițiilor răspunderii civile delictuale, relativ la persoana vinovată și fapta de ucidere din culpă nu era certă;

- atât timp cât îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale nu este stabilită, nu se poate vorbi, în mod cert, de daune morale și materiale, cu atât mai puțin de penalități, care reprezintă un accesoriu al debitului principal.

II.2. Apărările formulate în cauză

În termen legal, intimații-reclamanți au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția inadmisibilității căii de atac raportat la dispozițiile Legii nr. 310/2018 prin care s-a suprimat calea de atac a recursului în ceea ce privește litigiile izvorând din asigurări și raportat la considerentele deciziei nr. 13/2020 pronunțată de înalta Curte de Casație în recurs în interesul legii.

De asemenea, intimații-reclamanți au invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea motivelor de recurs în motivele de casare prevăzute, în mod expres, în art. 488 C. proc. civ.

În subsidiar, au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimata-pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare prin care a arătat că recursul este admisibil în principiu și a solicitat respingerea excepțiilor inadmisibilității și nulității și admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

II.3. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 29 octombrie 2021, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de pârâta E. S.A. împotriva deciziei civile nr. 225 A din 29 octombrie 2020 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă și a fixat termen de judecată la data 07 decembrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților; potrivit considerentelor încheierii de admitere în principiu, excepția inadmisibilității și cea a nulității recursului nu au fost reținute, fiind neîntemeiate.

II.4. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, precum și actele și lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs și prin raportare dispozițiile legale aplicabile în cauză, se apreciază că recursul declarat de pârâta E. S.A. împotriva deciziei nr. 225A din data de 29 octombrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă este fondat, pentru considerentele ce urmează.

Prin primul motiv de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (6) C. proc. civ. se susține că decizia civilă nr. 225/A din 29.10.2020 conține motive contradictorii relativ la reținerea, individualizarea și imputarea culpei comune/participării victimei G. la propriul prejudiciu, prin necuplarea centurii de siguranță; se mai susține că decizia nu conține motivele referitoare la acordarea penalităților de întârziere în cuantum de 2%/zi de la data de 27.04.2015 până la data plății; de asemenea, că instanța de apel nu a motivat respingerea apărării recurentei-pârâte potrivit căreia din cauza aflării pe rolul instanțelor ungare a dosarului penal, nu a avut posibilitatea de a formula o ofertă și nici nu a analizat faptul că, în baza cererii formulate de intimații-reclamanți, soluționarea cauzei a fost suspendată pe o perioadă de 3 ani. Motivul invocat nu este fondat.

Exigența motivării hotărârii judecătorești este o garanție a caracterului echitabil al procedurii și împotriva arbitrariului instanței, fiind reglementată de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Potrivit acestui text, hotărârea judecătorească va cuprinde, din acest punct de vedere, considerentele, în care, potrivit textului invocat, se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, inclusiv sub aspectul acordării penalităților.

Transpunând dispozițiile acestei norme în contextul criticilor formulate de recurentă, Înalta Curte apreciază că obligația instanței de apel de a motiva decizia pe care a pronunțat-o, privește, în esență, analiza criticilor formulate de către pârâtă prin motivele de apel, cu arătarea situației de fapt pe care a reținut-o și a considerentelor de fapt și de drept pentru care a confirmat soluția primei instanțe sub aspectul criticilor pârâtei și, respectiv, a admis apelul reclamanților (în privința datei de la care a apreciat că se datorează penalitățile de întârziere), criterii legale pe care decizia recurată pronunțată de Curtea de Apel Cluj le îndeplinește.

Astfel, decizia recurată cuprinde atât considerentele de fapt, cât și cele de drept pentru care instanța a admis, în parte, apelul declarat de reclamanții A., B., D. și C. și a schimbat, în parte, sentința apelată, în sensul obligării pârâtei să achite reclamanților penalități de 0,2%/zi de întârziere la sumele acordate de instanța de fond, începând cu data de 27.04.2015 și până la plata efectivă a sumelor acordate.

Considerentele deciziei de apel relevă aplicarea dispozițiilor legale prin raportare la circumstanțele particulare ale speței, context în care nu se poate reține nemotivarea în fapt și în drept a hotărârii recurate, prin prisma exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Aprecierea recurentei în sensul că neaplicarea art. 1371 C. civ., reprezintă o nemotivare a hotărârii, respectiv o motivare străină de natura cauzei nu se circumscrie criticii de nelegalitate privind nemotivarea deciziei recurate.

Pe de altă parte, în măsura în care recurenta tinde la reaprecierea în prezenta cale de atac a probelor administrate, în sensul valorificării anumitor înscrisuri relevante, potrivit opiniei sale, trebuie constatat că asemenea susțineri constituie critici de netemeinicie, și nu de nelegalitate a deciziei.

Or, atare scop al motivelor de recurs este incompatibil cu atribuțiile instanței de recurs, circumscrise exclusiv verificării legalității hotărârii, din perspectiva cazurilor de recurs descrise de art. 488 C. proc. civ., motiv pentru care nu s-ar putea proceda la reevaluarea situației de fapt și a probelor administrate.

Față de cele ce preced, Înalta Curte va respinge susținerile recurentei întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs invocat de recurenta pârâtă privind incidența art. 488 alin. (8) C. proc. civ., se arată că instanța de apel a făcut o aplicarea greșită a art. 1371 din C. civ. coroborat cu art. 28 din Ordin CSA nr. 14/2011, a art. 36-38 și a art. 43-46 din Ordinul CSA nr. 14/2011 relativ la aplicarea penalităților de întârziere de la data de 27.04.2015 până la plata efectivă a sumelor acordate cu titlu de daune materiale și morale; se susține că instanța de apel a aplicat greșit normele de drept material, având în vedere că adresa din data de 27 ianuarie 2015 nu reprezintă o cerere de avizare în sensul art. 36 din Ordin CSA nr. 14/2011, iar conform art. 45 și 46 din Ordinul CSA nr. 14/2011 despăgubirile nu pot fi stabilite pe calea amiabilă în cazul în care analizarea împrejurărilor evenimentului rutier face obiectul unui dosar penal sau dacă îndeplinirea condițiilor răspunderii penale nu sunt dovedite. De asemenea, se susține că instanța ar fi trebuit sa aibă în vedere faptul că dosarul penal nu este soluționat în mod definitiv, întrunirea condițiilor răspunderii civile delictuale, relativ la persoana vinovată și fapta de ucidere din culpă fiind incertă.

În primul rând, recurenta menționează că nu a criticat cuantumul daunelor, dar că instanța de apel ar fi aplicat greșit art. 1371 din C. civ. coroborat cu art. 28 din Ordin CSA nr. 14/2011 relativ la reținerea, individualizarea și imputarea culpei comune/participarea victimei la producerea propriului prejudiciu, având în vedere că a reținut existența culpei comune a victimei și a reclamantei B..

Critica nu poate fi primită. Așa cum a reținut și instanța de apel, în absența unei critici formultate de reclamanți, care să tindă la înlăturarea culpei comune a victimei și reținerea culpei exclusive a intervenientului, se constată că dezlegarea primei instanțe pe aspectul culpei comune este definitivă, nemaiputând fi cenzurată.

Motivul de recurs invocat privind aplicarea penalităților este fondat. În cauză sunt aplicabile prevederile Legii nr. 36/1995, respectiv ale Ordinului C.S.A. nr. 14/2011, care prevede că, la momentul producerii unui eveniment rutier sau în termenul de prescripție care este stabilit de art. 1394 C. civ. care se poate proroga până la răspunderea penală, partea prejudiciată trebuie să formuleze o cerere de anumită manieră, care să cuprindă întinderea și natura pretențiilor, respectiv să facă dovada răspunderii civile delictuale a persoanei vinovate.

Este fondată critica recurentei prin care se arată că, în conformitate cu prevederile art. 45 și 46 din Ordin CSA nr. 14/2011, despăgubirile nu pot fi stabilite pe calea amiabilă în cazul în care analizarea împrejurărilor evenimentului rutier face obiectul unui dosar penal.

Astfel, potrivit art. 45 din Ordinul CSA nr. 14/2011, despăgubirile se stabilesc prin hotărâre judecătorească,în cazul în care nu se pot trage concluzii cu privire la persoana răspunzătoare de producerea prejudiciului, la cauzele și imprejurările producerii accidentului, precum și la cuantumul prejudiciilor produse.

Așa cum rezultă din analiza dispozițiilor art. 46 din Ordinul CSA nr. 14/2011, când accidentul de circulație face obiectul unui proces penal, despăgubirile se stabilesc pe cale amiabilă în cazurile anume prevăzute de prevederile legale. Sensul reglementării este orientat spre asigurarea unei celerități a instrumentării și finalizării dosarelor de daună, prin soluționarea pe cât posibil pe cale amiabilă a acestora, reglementarea admițând, deopotrivă, existența situațiilor în care nu se pot trage concluzii cu privire la persoana răspunzătoare, la cauzele, împrejurările producerii accidentului ori la cuantumul prejudiciilor produse, stabilind că în astfel de situații despăgubirile se determină prin hotărâre judecătorească.

Soluția instanței de apel, de aplicare a penalităților de la data de 27.04.2015 și nu de la data primirii hotărârii judecătorești definitive nu își are nicio rațiune față de tezele avute în vedere prin normele menționate.

Cum, în cauză, despăgubirea cuvenită reclamanților, ca efect al producerii riscului acoperit prin asigurarea obligatorie RCA, este stabilită în cadrul procesului pendinte în sarcina pârâtei în calitate de asigurător RCA, penalitățile de întârziere nu pot fi acordate decât de la data la care pârâta, în calitate de asigurător, primește hotărârea judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubiri pe care este obligată să o plătească.

Prin urmare, apar ca fondate criticile privind neaplicarea de către instanța de apel a prevederilor art. 45 și 46 din Ordin CSA nr. 14/2011, ceea ce impune casarea hotărârii în baza art. 488 pct. 8 Cod procedură.civilă și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, în temeiul art. 497 C. proc. civ. pentru ca aceasta să soluționeze cererea referitoare la acordarea penalităților de întârziere în conformitate cu dezlegările date prin această decizie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta E. S.A. împotriva deciziei nr. 225A din data de 29 octombrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 decembrie 2021.