ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1815/2023

Ședința publică din data de 26 septembrie 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Giurgiu, la 23.11.2018, sub nr. x/2018, reclamanții A. și B., prin mandatar C. S.R.L., au chemat în judecată pârâta D. S.A., cu citarea intervenientului forțat E., solicitând obligarea pârâtei la plata următoarelor sume: 250.000 de RON, reprezentând daune morale pentru numitul B.; 1.412,40 RON, reprezentând daune materiale pentru numitul B.; 600.000 RON, reprezentând daune morale pentru numita A.; plata dobânzii penalizatoare de 0,2%, conform art. 38 din Norma nr. 23 din 6 noiembrie 2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, calculată pentru fiecare zi de întârziere, la întreaga suma de despăgubire cuvenită, calculată de la data producerii accidentului, 02.10.2016, și până la data achitării efective, integrale a despăgubirilor cuvenite, acordate de către instanța de judecată; plata tuturor sumelor solicitate prin cererea de chemare în judecată, actualizate cu indicele de inflație; cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 26 alin. (1) din Norma nr. 23 din 6 noiembrie 2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, art. 54 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, art. 1349, art. 1357 și urm. din C. civ., art. 1391 C. civ.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția necompetenței materiale funcționale a Judecătoriei Giurgiu față de valoarea obiectului cererii (raportat la art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ.) și excepția nulității cererii de chemare în judecată față de lipsa timbrajului.

Prin sentința civilă nr. 41/2019 din 15 ianuarie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Judecătoria Giurgiu a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Giurgiu, secția Civilă.

Ca urmare a declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu, secția Civilă, la 19.02.2019, sub același număr de dosar.

Prin sentința civilă nr. 77/2021 din 2 iunie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Giurgiu, secția Civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți. A obligat pârâta la plata sumei de 65.000 de RON, reprezentând daune morale, către reclamanta A., respectiv la plata sumei de 14.000 de RON, reprezentând daune morale, către reclamantul B.. A respins, în rest, ca nefondată, cererea de chemare în judecată. A obligat pârâta la plata către reclamanta A., respectiv către reclamantul B., a câte 3.000 de RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât pârâta, cât și reclamanții.

Cât privește apelul pârâtei, criticile formulate au vizat exclusiv cuantumul cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocațial.

Cererile de apel au fost înregistrate pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, la 25 noiembrie 2021, sub același număr de dosar.

Prin încheierea nr. 47 A din 26.11.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2018, instanța a admis excepția necompetenței materiale procesuale a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie și a dispus trimiterea dosarului la Registratura Curții de Apel București în vederea repartizării aleatorii la secția a V-a Civilă sau secția a VI-a Civilă.

În urma repartizării aleatorii, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă, la 29 decembrie 2020, sub nr. x/2021.

Prin decizia civilă nr. 622/A din 6 aprilie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a admis apelul formulat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței civile nr. 77/02.06.2021, pronunțate de Tribunalul Giurgiu, secția Civilă, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimatul-intervenient forțat E. și apelul formulat de pârâta D. S.A. împotriva aceleiași sentinței pe care a schimbat-o în parte, în sensul că:

A obligat pârâta să plătească reclamantei A. suma de 125.000 RON, reprezentând despăgubiri pentru daune morale, iar reclamantului B. 40.000 RON, reprezentând despăgubiri pentru daune morale.

A obligat pârâta să plătească reclamantei A., respectiv reclamantului B., câte 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

A menținut în rest celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

A obligat intimata-pârâtă D. S.A. să plătească apelanților-reclamanți A., respectiv B., câte 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial în apel.

Împotriva acestei decizii, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a formulat recurs pârâta D. S.A. solicitând casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare către Curtea de Apel București, cu cheltuieli de judecată.

Totodată, a solicitat desființarea actelor de executare efectuate în baza deciziei casate nr. 1527/A/2021, cu consecința întoarcerii executării silite în conformitate cu art. 723 și urm. din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, autoarea recursului a susținut că decizia este nemotivată, raportat la faptul că instanța a ignorat apărările pe care aceasta le-a formulat, precum și faptul că instanța devolutivă nu a avut în vedere jurisprudența depusă, încălcând, astfel, dispozițiile art. 50 alin. (1) lit. f) din Norma C.S.A. Nr. 23/2014.

Detaliind, a arătat că, la cuantificarea daunelor morale, instanța de apel nu a avut în vedere, în suficientă măsură, jurisprudența instanțelor până la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în această materie, sens în care a evocat anumite considerente apreciate ca fiind relevante din decizia nr. 422/2018 pronunțată de instanța supremă.

A mai învederat recurenta-pârâtă că instanțele de judecată trebuie să aibă în vedere efectul compensatoriu al daunelor acordate, care nu trebuie să se constituie în amenzi excesive pentru autorii daunelor ori venituri nejustificate pentru victime.

Totodată, a mai arătat că, potrivit practicii judiciare constante, la acordarea daunelor morale, instanța de judecată trebuie să aibă în vedere și unele criterii obiective, cum ar fi raportarea pretențiilor la condițiile socio-economice individuale ale părților civile, precum și la nivelul general, astfel încât, stabilirea unui cuantum al despăgubirilor să aibă o susținere obiectivă, subliniind faptul că instanța nu trebuie să se limiteze la a acorda, nemotivat, sumele solicitate, validându-le necondiționat.

În acest context, a evocat și alte decizii de speță pronunțate atât de instanța supremă, cât și de Curtea de Apel București.

A punctat că daunele morale trebuie să reprezinte o compensație a suferințelor încercate și nu o acoperire a unui prejudiciului imposibil de cuantificat, nu o încercare de îmbogățire fără justă cauză sau o sancțiune pentru asigurător, o sumă care trebuie stabilită de instanțe în deplină concordanță cu practica judiciară în materie, care nu trebuie să afecteze starea de solvabilitate a asigurătorilor.

A subliniat că daunele morale acordate trebuie să fie net inferioare despăgubirilor acordate în caz de infracțiuni săvârșite cu intenție, în cauză, fiind vorba de o infracțiune săvârșită din culpă.

În continuare, autoarea recursului a solicitat ca, la individualizarea daunelor morale, să fie avute în vedere mai multe criterii, respectiv: nivelul de trai din România și nivelul de trai al părților civile; cuantumul salariului minim net pe economie/veniturile pe care părțile civile le pot realiza în raport de pregătirea profesională pe care o au; practica judiciară în materie în spețe similare, având în vedere că raportat la art. 22 alin. (6) din Legea nr. 132/2017 aceasta reprezintă un veritabil criteriu de individualizare a daunelor morale; jurisprudența C.E.D.O. potrivit căreia daunele morale trebuie să fie rezonabile și echitabile și să nu conducă la o îmbogățire fără just temei a celor ce le pretind. A mai învederat că limita maximă a despăgubirii este stabilită pentru evenimentul rutier în ansamblu, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, direct și indirect.

A punctat că practica judiciară în astfel de spețe reprezintă o statistică și este indicat a se avea în vedere jurispridența pentru a nu se ajunge la discriminare, dar și pentru a întări încrederea în justiție, fiind de dorit o practică unitară la nivel național.

În plus, a mai arătat că din succesiunea de legi speciale în domeniu reiese că practica judiciară reprezintă un criteriu de individualizare a daunelor morale, sens în care a făcut trimitere la art. 49 alin. (2) lit. d) din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, art. 50 alin. (2) lit. d) din Norma A.S.F. nr. 23/2014 și la Norma A.S.F. nr. 39/2011.

În acest context, a solicitat ca, la diminuarea daunelor morale, să fie avută în vedere practica judiciară în spețe similare, în care s-au acordat despăgubiri pentru vătămări din culpă, evocând în acest sens un număr de 11 hotărâri judecătorești.

În încheiere, recurenta-pârâtă a reiterat solicitarea de admitere a recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, instanței de apel.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 6 iulie 2022 cererea de recurs a fost comunicată intimaților-reclamanți; cât privește procedura de comunicare a recursului cu intimatul-intervenient E., nu s-a putut realiza, corespondența fiind restituită cu mențiunea "destinatarul nu locuiește la adresă".

Intimații-reclamanți nu au depus întâmpinare.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin acesta constatându-se că cererea de recurs nu îndeplinește în totalitate cerințele intrinseci prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ., nefiind îndeplinită cerința referitoare la mențiunea prevăzută de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În condițiile prevăzute de art. 493 alin. (4) C. proc. civ., raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost analizat în completul de filtru, iar prin încheierea din 09 mai 2023 s-a dispus comunicarea acestuia părților cu mențiunea că au dreptul de a depune un punct de vedere în 10 zile de la comunicare.

Părțile nu au depus punct de vedere la raport.

Prin rezoluția din 26 iunie 2023 s-a fixat termen pentru examinarea admisibilității recursului în completul de filtru la 26 septembrie 2023.

La acest termen de judecată, Înalta Curte a invocat din oficiu excepția nulității recursului pentru inexistența unor motive de nelegalitate care să vizeze considerentele hotărârii recurate și a rămas în pronunțare asupra acestei excepții.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului urmează a anula recursul declarat de recurenta-pârâtă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488, astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispozițiile art. 489 C. proc. civ. legiuitorul sancționează cu nulitatea nemotivarea recursului, atât în situația în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menționat), dar și în situația în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la art. 489 alin. (2) C. proc. civ.).

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanței de control judiciar competente examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greșeli de apreciere a situației de fapt deduse judecății ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză.

Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligația de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului prin raportare la soluția instanței de apel, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Înalta Curte constată întemeiată excepția nulității, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă, deși s-a prevalat în mod formal de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu circumstanțiază în niciun mod criticile formulate motivului de nelegalitate invocat.

Potrivit acestor prevederi, casarea hotărârii se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, ceea ce înseamnă că, pentru a atrage o asemenea încadrare în drept a recursului, acesta ar fi trebuit să cuprindă critici prin care să se arate normele de drept material pretins a fi fost interpretate sau aplicate greșit de instanță.

Prin criticile formulate, recursul aduce în dezbatere, în esență, problematica stabilirii unui anumit cuantum al daunelor morale pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial. Or, cuantumul daunelor morale, stabilit de instanța de apel, conform circumstanțelor particulare ale cauzei, reprezintă o chestiune de temeinicie, iar nu de nelegalitate, necenzurabilă în recurs.

Criticile prin care recurenta-pârâtă urmărește redimensionarea cuantumului prejudiciului moral nu pot face obiectul prezentei căi de atac extraordinare, în care se cercetează doar conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, analiza aspectelor de netemeinicie fiind atributul exclusiv al instanțelor devolutive.

Prin urmare, criticile privind cuantumul daunelor morale nu sunt suficiente de vreme ce nu s-au indicat încălcările de lege care pot să atragă examenul de legalitate.

Trimiterile la doctrina și jurisprudența în materie, în lipsa unei argumentații în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de art. 488 C. proc. civ., fac imposibilă exercitarea efectivă a controlului de legalitate al instanței de recurs.

Simpla indicare a unei serii de dispoziții legale (art. 50 alin. (1) lit. f) din Norma C.S.A. nr. 23/2014, art. 49 alin. (2) lit. d) din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, art. 50 alin. (2) lit. d) din Norma A.S.F. nr. 23/2014, Norma A.S.F. nr. 39/2016), fără să se susțină o minimă argumentație în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de C. proc. civ., nu poate să atragă nicio analiză.

Instanța supremă reține că jurisprudența din România nu obligă instanțele naționale decât în măsura în care hotărârile sunt pronunțate în cadrul celor două mecanisme de unificare a practicii judiciare, reprezentate de recursul în interesul legii și sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

În același sens pot fi evocate și dispozițiile art. 1 C. civ. din conținutul cărora rezultă că hotărârile judecătorești pronunțate în cauze similare nu constituie izvor de drept.

În aceste condiții, criticile referitoare la nerespectarea jurisprudenței relevante în materia daunelor morale vizează exclusiv temeinicia deciziei recurate, nefiind astfel susceptibile de a fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În ce privește solicitarea recurentei-pârâte privind desființarea actelor de executare efectuate în baza deciziei nr. 1527/A/2021 cu consecința întoarcerii executării silite în conformitate cu dispozițiile art. 723 C. proc. civ., Înalta Curte reține că aceasta nu se impune a fi analizată, fiind străină cauzei.

Prin urmare, se constată că recurenta-pârâtă a indicat formal motivul de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât aceasta s-a rezumat strict la a-și exprima nemulțumirea cu privire la cuantumul daunelor morale acordate de instanța de apel, fără, însă, a arăta, în concret, în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să impună aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., în temeiul art. 489 alin. (2) raportat la art. 493 alin. (5) din același act normativ, va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă D. S.A., prin lichidator judiciar provizoriu F.. filiala G.., împotriva deciziei civile nr. 622/A din 6 aprilie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă D. S.A., prin lichidator judiciar provizoriu F.. filiala G.., împotriva deciziei civile nr. 622/A din 6 aprilie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 septembrie 2023.