ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1737/2023

Ședința publică din data de 21 septembrie 2023

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 20 decembrie 2018 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. x/2018, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. (prin corespondent C.), a solicitat obligarea acesteia la plata:

- sumei de 250.000 RON, reprezentând contravaloarea daunelor morale ce i se cuvin reclamantei pentru vătămările corporale suferite, ca urmare a accidentului de circulație produs la data de 11 septembrie 2013;

- penalităților de întârziere în valoare de 0,2% pe zi de întârziere aferente pretențiilor formulate, începând cu data promovării cererii de chemare în judecată și până la data plății efective, în temeiul dispozițiilor art. 37 din Ordinul CSA nr. 14/2011 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule;

- cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea procesului;

Reclamanta a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 54 din Legea nr. 136/1995, citarea în cauză a numitului D., în calitate de intervenient forțat.

În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 1381-1395 coroborate cu art. 2223-2226 din C. civ. și cu cele ale Legii nr. 136/1995, precum și pe dispozițiile Ordinului CSA nr. 14/2011.

Prin sentința civilă nr. 1060 din 24 iunie 2021, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a respins ca neîntemeiată excepția prescripției, s-a admis în parte cererea de chemare în judecată, fiind obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 150.000 RON, cu titlu de daune morale, precum și la plata penalităților de întârziere în valoare de 0,2% pe zi de întârziere calculate la cuantumul daunelor morale, începând cu a 11-a zi de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la data achitării efective, către reclamantă, fiind respinsă ca neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru.

Împotriva acestei sentințe, pârâta a declarat apel, prin care a solicitat, în principal, schimbarea în tot a hotărârii atacate, cu consecința admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune, iar în subsidiar schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul reducerii sumei acordate cu titlu de daune morale.

Reclamanta a declarat apel împotriva aceleiași sentințe, solicitând majorarea sumei acordate cu titlu de daune morale.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, sub nr. x/2018, la data de 21 octombrie 2021.

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin încheierea din Camera de Consiliu de la 28 octombrie 2021, a admis excepția necompetenței sale materiale procesuale și a trimis cauza Registraturii Generale în vederea repartizării aleatorii uneia din Secțiile a V-a civilă sau a VI-a civilă, cărora le revine competența materială procesuală.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, sub nr. x/2021, la data de 6 decembrie 2021.

Prin decizia civilă nr. 986 A din 17 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2021, s-a admis apelul declarat de pârâta B. prin C. împotriva sentinței civile nr. 1060 din 24 iunie 2021 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. și cu intimatul-intervenient D., s-a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că s-a admis excepția prescripției și s-a respins cererea de chemare în judecată ca prescrisă, s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A. împotriva aceleiași sentințe, fiind obligată apelanta-reclamantă la plata sumei de 2.052,5 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel, către apelanta-pârâtă, iar în temeiul art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013, la plata către stat a sumei de 6.105 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru datorată pentru cererea de chemare în judecată și neplătită în primă instanță.

La data de 20 octombrie 2022 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2021, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 986 A din 17 iunie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Recurenta-reclamantă A. a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei la instanța de apel pentru judecarea apelului.

Autoarea căii extraordinare de atac a criticat soluția instanței de apel, de respingere a cererii de chemare în judecată ca prescrisă, invocând incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., cu referire la faptul că au fost încălcate sau aplicate greșit dispozițiile art. 2528 alin. (1) din C. civ.

Astfel, s-a arătat că termenul de prescripție începe să curgă de la data la care reclamanta a intrat în posesia rechizitoriului emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, în dosarul nr. x/2013. Acest lucru s-a întâmplat după ce dosarul penal nr. x/2018 a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Pitești, iar soțul reclamantei a avut posibilitatea să ceară la arhivă eliberarea unei copii xerox de pe rechizitoriu.

Recurenta a solicitat Înaltei Curți să aibă în vedere că dosarul penal nr. x/2018, având ca obiect judecarea inculpatului D. pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă a fost soluționat definitiv prin decizia penală nr. 179/A din 17 februarie 2022 a Curții de Apel Pitești.

Așadar, abia la data de 17 februarie 2022 a devenit definitivă hotărârea penală, inclusiv sub aspectul laturii penale.

Decizia penală face mențiunea expresă, la pagina 12, alin. (6), că "în declarațiile sale, inculpatul nu și-a recunoscut vinovăția față de fapta imputată".

Atitudinea inculpatului a determinat instanța de fond să procedeze la reaudierea atât a persoanelor vătămate, cât și a persoanelor care au fost martore la producerea accidentului, iar din coroborarea concluziilor care au reieșit din aceste audieri cu cele ale raportului de expertiză tehnică auto și a celorlalte probe administrate în fazele de urmărire penală și în fața primei instanțe, instanțele penale și-au format convingerea cu privire la vinovăția inculpatului.

Recurenta arată că nu a avut posibilitatea promovării unei acțiuni civile, mai devreme de data la care a intrat în posesia rechizitoriului, deoarece până la acea dată nu a avut niciun act oficial din care să rezulte circumstanțele producerii accidentului și numele persoanei care a creat starea de pericol.

Mențiunea din rechizitoriu, referitoare la faptul că la data de 12 noiembrie 2013, reclamanta "a aflat numele persoanei vinovate de producerea accidentului", nu corespunde adevărului și nici nu este probată.

De asemenea, faptul că reclamanta a declarat că înțelege să formuleze plângere penală împotriva persoanei vinovate de producerea accidentului, nu înseamnă că aceasta a cunoscut numele și domiciliul acestuia, ci a reprezentat o manifestare de voință în sensul tragerii la răspundere penală a vinovatului, exprimată pentru a nu pierde termenul legal în care plângerea penală se putea formula.

Recurenta-reclamantă consideră că nu poate fi sancționată pentru motivul că soluționarea dosarului penal a durat 5 ani, perioadă în care nu au fost comunicate acte din care să rezulte stadiul cercetărilor și modalitatea de soluționare a dosarului penal în care reclamanta a avut calitatea de parte vătămată.

În susținerea punctului său de vedere, recurenta invocă jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, în care s-a statuat că data de la care începe să curgă termenul de prescripție a dreptului material la acțiune în cazul stabilirii răspunderii civile delictuale pentru fapta unei persoane care a cauzat alteia un prejudiciu printr-un accident de circulație soldat cu victime, este momentul la care partea ce pretinde despăgubirile a cunoscut despre existența prejudiciului și persoana vinovată.

În mod explicit, instanța supremă a stabilit că în aceste situații termenul de prescripție începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii penale, care hotărăște asupra făptuitorului și a culpei în producerea accidentului.

În speță, termenul de prescripție începe să curgă de la data comunicării rechizitoriului, prin care s-a constatat că fapta de vătămare corporală, în ceea ce o privește pe reclamantă, nu este considerată infracțiune.

Nici faptul că reclamanta nu și-a exprimat opțiunea de a se constitui parte civilă în dosarul penal, nu face să opereze sancțiunea prescripției, deoarece exista posibilitatea ca reclamanta să opteze până la momentul la care dosarul ajungea în fața primei instanțe penale.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recursul declarat în cauză de recurenta-reclamantă A. a fost comunicat intimatei-pârâte B. prin C. la data de 5 decembrie 2022 (conform dovezii de înmânare de la dosarul de recurs), cu mențiunea că are obligația de a depune întâmpinare, în termen de cel mult 30 de zile de la comunicare.

Prin rezoluția de primire din 8 noiembrie 2022 s-a stabilit în sarcina recurentei-reclamante obligația de a depune la dosar 2 exemplare ale cererii de recurs și ale adresei de comunicare, traduse în limba bulgară, în original, pentru a fi comunicate intimatului-intervenient D. (obligație îndeplinită la data de 24 noiembrie 2022).

Conform mențiunilor de la dosarul de recurs, la data de 25 noiembrie 2022, s-a comunicat intimatului-intervenient D., cu adresă, cererea de recurs, tradusă în limba bulgară, cu mențiunea că are obligația de a depune întâmpinare, în termen de cel mult 30 de zile de la comunicare. De asemenea, prin adresa emisă la 9 noiembrie 2022, comunicată recurentei în vederea traducerii în limba bulgară, s-a adus la cunoștința intimatului-intervenient faptul că are obligația să-și aleagă un domiciliu în România unde urmează să i se facă toate comunicările.

Intimata-pârâtă B. prin C. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Cererea de recurs comunicată intimatului-intervenient D. a fost restituită la dosar, la data de 9 ianuarie 2023, cu mențiunea "non reclame", astfel cum rezultă din dovezile de la dosarul instanței supreme.

La data de 9 ianuarie 2023 s-a dispus comunicarea întâmpinării formulate de intimata-pârâtă B. prin C. către recurenta-reclamantă A., cu mențiunea de a depune la dosar, în termen de cel mult 10 zile de la comunicare, răspuns la întâmpinare.

Recurenta-reclamantă nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Prin rezoluția din 1 martie 2023, s-a fixat termen în ședință publică la data de 4 mai 2023, cu citarea părților, în temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2) din C. proc. civ.

La termenul de judecată din 4 mai 2023, Înalta Curte a luat act de faptul că trebuie să fie întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului în prezenta cauză și s-a dispus întocmirea acestuia, nefiind incidente dispozițiile din C. proc. civ. cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1074 din 18.12.2018, în raport cu data sesizării instanțelor cu prezentul dosar. S-a fixat termen pentru întocmirea raportului la data de 6 iunie 2023 și termen pentru analiza acestuia în completul de filtru la data de 15 iunie 2023.

În cuprinsul raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, s-a reținut că susținerile părții recurente nu ar putea fi circumscrise motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Raportul a fost depus la dosar și, în urma analizării lui, a fost comunicat părților, care au fost înștiințate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport; doar recurenta-reclamantă a înțeles să-și exercite acest drept.

Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., Înalta Curte, constituită în completul de filtru, constată următoarele:

Recursul este o cale de atac în reformare, nedevolutivă și extraordinară, deoarece nu se poate exercita decât pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege.

Prin intermediul recursului se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate, această cale de atac nefiind un al treilea grad de jurisdicție. Acest rol al recursului rezultă în mod explicit din prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, în cadrul acestei căi de atac se examinează conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Cum cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, aceasta trebuie să îmbrace una din formele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. sub denumirea de "motive de casare".

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor.

Sancțiunea nemotivării recursului, așa cum rezultă din prevederile art. 486 alin. (3) și art. 489 alin. (1) din C. proc. civ. este nulitatea.

Conform art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, simpla nemulțumire a părții în privința hotărârii pronunțate nu este suficientă, după cum nu este suficientă nici afirmația cu titlu general că hotărârea atacată este nelegală, recurentul fiind obligat să își sprijine recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute limitativ de lege.

În speță, deși recurenta-reclamantă A. a invocat ca și temei al cererii de recurs cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., cu referire la faptul că au fost încălcate sau aplicate greșit dispozițiile art. 2528 alin. (1) din C. civ., în dezvoltarea motivului de recurs, arată că nu a avut posibilitatea promovării unei acțiuni civile, mai devreme de data la care a intrat în posesia rechizitoriului, deoarece până la acea dată nu a avut niciun act oficial din care să rezulte circumstanțele producerii accidentului și numele persoanei care a creat starea de pericol.

În opinia autoarei căii de atac, mențiunea din rechizitoriu, referitoare la faptul că la data de 12 noiembrie 2013, reclamanta "a aflat numele persoanei vinovate de producerea accidentului", nu corespunde adevărului și nici nu este probată.

Recurenta a înțeles să critice decizia instanței de apel din perspectiva momentului de la care a început să curgă termenul de prescripție pentru formularea acțiunii, încercând să demonstreze în recurs că momentul care marchează începutul termenului de prescripție coincide cu data comunicării rechizitoriului, prin care s-a constatat că fapta de vătămare corporală, în ceea ce o privește pe reclamantă, nu este considerată infracțiune.

Dat fiind că momentul de la care a început să curgă termenul de prescripție a fost stabilit de instanța de apel în urma aprecierii probatoriului, rezultă că data de la care recurenta-reclamantă a cunoscut persoana vinovată de producerea accidentului vizează o chestiune de fapt, câștigată cauzei, ce nu mai poate fi cenzurată în recurs.

Așadar, criticile referitoare la momentul de la care a început să curgă termenul de prescripție vizează temeinicia deciziei recurate.

Or, în calea extraordinară de atac a recursului controlul judiciar este limitat la verificarea legalității hotărârii recurate, neputând fi reevaluat probatoriul în vederea stabilirii unei situații de fapt diferite de cea reținută de instanțele devolutive.

Dezvoltarea motivelor de recurs la care se referă art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ. vizează formularea unor critici de nelegalitate care să fie îndreptate împotriva considerentelor deciziei recurate.

Nefiind întrunită cerința imperativă prevăzută de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., devine incidentă sancțiunea nulității recursului prevăzută de art. 489 alin. (2) din același act normativ.

Față de considerentele expuse, întrucât accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, dând eficiență prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3), coroborate cu art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din același cod, va anula recursul declarat în cauză de către recurenta-reclamantă A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 986 A din 17 iunie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 septembrie 2023.