ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 422/2021

Ședința publică din data de 18 februarie 2021

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 15 martie 2019 sub dosar nr. x/2019, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. și intervenientul forțat C., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 1.000.000 Euro, astfel: 30.000 Euro cu titlu de daune materiale și 970.000 Euro cu titlu de daune morale pentru reclamantă, persoană vătămată în urma accidentului de circulație, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 3055 din 23 octombrie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2019 a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată.

A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 18.272 RON reprezentând daune materiale și a sumei de 170.000 Euro, în echivalent în RON raportat la cursul oficial al BNR din ziua plății, reprezentând daune morale.

A fost respinsă în rest cererea, ca neîntemeiată.

S-a luat act de faptul că reclamanta și-a rezervat dreptul de a solicita plata cheltuielilor de judecată pe cale separată.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanta A. și pârâta B. S.A..

Prin decizia civilă nr. 607 din 17 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a fost respins ca nefondat apelul formulat de apelanta A. împotriva sentinței civile nr. 3055 din 23 octombrie 2019 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2019.

A fost admisă excepția tardivității apelului formulat de apelanta B. S.A. și a fost respins ca tardiv formulat apelul declarat împotriva aceleiași sentinței civile.

Împotriva acestei decizii, pârâtă B. S.A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a deciziei atacate cu privire la motivul de recurs invocat și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

În argumentarea memoriului de recurs, recurenta susține netemeinicia deciziei instanței de apel în ceea ce privește admiterea excepției tardivității formulării apelului, având în vedere că instanța de apel a reținut faptul că sentința civilă nr. 3055 din 23 octombrie 2019 pronunțată în dosarul nr. x/2019 de Tribunalul București a fost comunicată la data de 5 februarie 2020, iar apelul formulat de către B. S.A. a fost înregistrat la data de 11 martie 2020, termenul de apel împlinindu-se astfel în data de 6 martie 2020.

În realitate, recurenta a primit hotărârea de fond în data de 5 februarie 2020, însă apelul formulat a fost trimis cu posta la Tribunalul București, în ultima zi de formulare a acestuia, respectiv în data de 9 martie 2020, conform stampilei poștale.

Așadar, termenul reținut de instanța de apel ca fiind împlinit la data de 6 martie 2020 este neîntemeiat, întrucât acesta se împlinea la data de 9 martie 2020, iar nu la 6 martie 2020, cum eronat s-a reținut.

În raport cu dispozițiile art. 485 alin. (1) și art. 181 alin. (1) pct. 2 coroborat cu alin. (2) C. proc. civ., recurenta susține că în cazul de față a 30-a zi de la comunicarea hotărârii de fond (neluând în calcul ziua de la care începe termenul să curgă - 5 februarie 2020 și nici ziua când aceasta se împlinește - 6 martie 2020) se împlinea la data de 7 martie 2020, însă datorită faptului că această dată a căzut într-o zi nelucrătoare (sâmbăta), se aplica dispozițiile art. 181 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora "... termenul se prelungește până în prima zi lucrătoare care urmează", această zi lucrătoare fiind în data de 9 martie 2020, dată la care a fost trimis prin postă apelul, respectându-se astfel termenul legal de 30 zile prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ.

Prin întâmpinarea, depusă la 23 decembrie 2020, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului promovat de recurenta Societatea de asigurare B. S.A., ca nefondat.

Prin răspunsul la întâmpinarea intimatei, depus la 3 februarie 2021, recurenta a solicitat înlăturarea susținerilor ca fiind nefondate.

Analizând recursul formulat, în conformitate cu dispozițiile art. 246-248 și ale art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și el presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în noul C. proc. civ., în art. 457.

Potrivit art. 24 C. proc. civ., dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor începute după intrarea acesteia în vigoare, iar potrivit art. 27 din același Cod, hotărârile rămân supuse căilor de atac prevăzute de legea sub care a început procesul.

În speță, se constată că recursul este inadmisibil având în vedere că pricina privește o cerere în materia asigurărilor, având în vedere că prin acțiunea formulată în temeiul Legii nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtei pârâta B. S.A. la plata sumei de 1.000.000 Euro, cu titlu de daune materiale și daune morale ca urmare a vătămărilor suferite în urma unui accident de circulație.

În litigiile având ca obiect cereri în materia asigurărilor, pornite după intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., publicată în Monitorul Oficial nr. 1074 din 18 decembrie 2018, se prevede că nu sunt supuse recursului cererile pronunțate în această materie, potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ.

Având în vedere că procesul a început ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, respectiv 15 martie 2019, în speță sunt incidente dispozițiile art. 483 C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018 sus-menționată.

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) -j3), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor, precum și în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului."

Prezentul recurs are ca obiect o decizie, cu caracter definitiv, prin care Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta A. împotriva sentinței civile nr. 3055 din 23 octombrie 2019 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2019 și ca tardiv formulat apelul declarat de apelanta B. S.A. împotriva aceleiași sentinței civile.

Deși în cuprinsul dispozitivului deciziei atacate s-a menționat că hotărârea poate fi atacată cu recurs în 30 de zile de la comunicare, Înalta Curte constată că în cauză este operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Prin urmare, raportat la dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018, decizia atacată este una definitivă, nesupusă recursului.

Legea civilă nu retroactivează, legiuitorul optând pentru regula previziunii, potrivit căreia faza judecății, în întregul ei, este guvernată de dispozițiile legii în vigoare la momentul pornirii acesteia, respectiv la data înregistrării cererii de chemare în judecată.

În accepțiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv recurs pentru care legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunțării lor.

Apărările recurentei în sensul că litigiul nu privește materia asigurărilor nu pot fi primite, fiind contrazise chiar de dispozițiile legale invocate prin cererea de chemare în judecată, respectiv Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, care reglementează activitatea de asigurare ce se desfășoară sub forma asigurărilor de viață și a celor generale, facultative sau obligatorii

Întrucât decizia atacată este o hotărâre definitivă, nesusceptibilă a fi cenzurată în calea extraordinară de atac a recursului, în raport cu dispozițiile legale evocate, pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 496 raportat la art. 483 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 607 din 17 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția inadmisibilității.

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 607 din 17 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. și intimata-intervenientă C..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie 2021.