ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2386/2021

Ședința publică din data de 10 noiembrie 2021

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 5 iulie 2016 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub număr de dosar x/2016, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. și intervenientul forțat C., a solicitat instanței să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 100.000 de euro, în RON la cursul BNR din ziua efectuării plății, reprezentând daune morale ca urmare a accidentului de circulație produs la data de 18.12.2014, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 3333 din 1 noiembrie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2016, s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. și intervenientul forțat C., în sensul că a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 80.000 de RON cu titlu de daune morale și suma de 2.289 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, fiind obligată pârâta să plătească suma de 2.705 RON, cheltuieli de judecată către stat.

Prin decizia civilă nr. 769A/2020 din 10 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-reclamant A., a fost respinsă, ca neîntemeiata, cererea apelantului privind obligarea intimatei pârâte la plata cheltuielilor de judecată în apel.

Reclamantul A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 769A/2020 din 10 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, indicând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În argumentarea cererii de recurs, recurentul susține, în esență, că decizia atacată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 49 pct. 1 lit. f) din Ordinul CSA nr. 14/2011. în vigoare la data producerii evenimentului rutier.

Precizează că a depus la dosarul cauzei practică judiciară din care reiese, fără echivoc, faptul că instanțele de judecată au acordat în situații similare, sume de bani, cu titlu de daune morale, mult superioare celei acordate de către instanța de apel.

Apreciază că suma acordată cu titlu de daune morale de către Tribunalul București și păstrată de Curtea de Apel București constituie o limitare disproporționată și nejustificată a dreptului de despăgubire prin raportare la jurisprudența și la criterii stabilite în practică.

Consecințele accidentului asupra vieții sale sunt individualizate în numeroasele înscrisuri aflate la dosarul cauzei, precum și în declarația martorei audiată în cauză, însă, arată recurentul, aceste considerente nu au fost avute în vedere la cuantificarea sumei acordată cu titlu de daune morale.

Așa cum rezultă din întreg probatoriul administrat în prezenta cauză, starea sa de sănătate a fost grav afectată în urma accidentului rutier.

Vătămarea sănătății și integrității corporale i-a adus un serios prejudiciu, prin îngreunarea posibilităților de deplasare și prin restrângerea posibilității de a avea o viață normală în care să-și poată desfășura toate activitățile de dinaintea accidentului. Calitatea vieții i-a fost diminuată în mod semnificativ.

Regulile în materie impun repararea integrală a prejudiciului moral reprezentat de consecințele negative suferite în plan fizic și moral, având în vedere importanța valorilor lezate, măsura în care aceste valori au fost afectate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care a fost afectată situația familială, profesională și socială, or, apreciază recurentul, instanța de apel nu s-a raportat la criteriul echității, și nici la principiul proporționalității daunei cu despăgubirea acordată, consacrate pe cale jurisprudențială în materia stabilirii daunelor morale.

Așa fiind, în opinia recurentului, instanța nu a analizat motivele de apel privind problema stabilirii cuantumului daunelor morale în raport de criteriile statuate pe cale jurisprudențială, de practica judiciară, de circumstanțele particulare ale speței, de consecințele suportate de recurentul-reclamant în urma accidentului, încălcând prevederile art. 49 din Ordinul CSA nr. 14/2011, precum și dispozițiile art. 1.385 și urm C. civ.

Solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, în sensul casării în tot a deciziei recurate și trimiterii cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Intimata-pârâta S.C. B. S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, susținând, în esență, inadmisibilitatea invocării de către recurent a unor motive de netemeinicie, iar nu de nelegalitate.

Magistratul-asistent raportor a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, potrivit art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 22 septembrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, s-a dispus comunicarea raportului către părți, cu mențiunea că acestea pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare, niciuna dintre părți neînțelegând să uzeze de acest drept.

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilității în principiu a recursului la 10 noiembrie 2021.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția netimbrării recursului promovat de recurentul A., soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, în raport cu dispozițiile art. 248 alin. (1) și (2) C. proc. civ., reținând următoarele:

Excepția netimbrării reprezintă modalitatea procesuală prin care instanța ori partea interesată poate invoca, fără să pună în discuție fondul dreptului, neregularitatea cu privire la timbrarea cererii. Aceasta are natura unei excepții de procedură, absolute ce duce la anularea cererii în cazul neînlăturării lipsurilor constatate de instanță.

Prin art. 1 din O.U.G nr. 80/2013 privind taxele de timbru, a fost statuat principiul, potrivit căruia, acțiunile și cererile adresate instanțelor judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de actul normativ menționat, taxe datorate, atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat, sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată.

Potrivit art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege.

Totodată, conform dispozițiilor art. 33 alin. (2) din O.U.G nr. 80/2013 dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se va pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligația de a timbra cererea și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.

Potrivit prevederilor art. 36 alin. (2) din Ordonanța de Urgență nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, dacă, până la termenul prevăzut de lege sau stabilit de instanța, reclamantul nu îndeplinește obligația de plată a taxei, instanța va anula cererea sau o va soluționa în limitele în care taxa judiciară de timbru s-a plătit în mod legal.

Dispozițiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că "La cererea de recurs se vor atașa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii …", iar alin. (3) din același cod stipulează că "... cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității."

Prin C. proc. civ., legiuitorul a instituit procedura de filtrare a recursurilor cu scopul impunerii părților unor exigențe în declararea acestei căi extraordinare de atac, exigențe care privesc printre altele și cerințe de formă, cum este și cea privitoare la timbraj.

Înalta Curte a stabilit în sarcina recurentului A. o taxă judiciară de timbru aferentă soluționării recursului pendinte, în cuantum de 4220 RON, conform dispozițiilor art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013, iar recurentul a fost înștiințat cu privire la obligația de achitare a acesteia, potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, însă nu s-a conformat în acest sens.

De asemenea, în speță, din perspectiva cerinței de formă referitoare la timbraj, prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, raportorul a constatat că cererea de recurs nu este timbrată, la dosarul cauzei nefiind depusă dovada achitării taxei judiciare de timbru.

Cu toate că recurentului i s-a adus la cunoștință că are obligația achitării unei taxe judiciare de timbru în valoare de 4.220 RON, așa cum rezultă din dovezile aflate la dosarul recurs și, de asemenea, i s-a comunicat raportul asupra admisibilității în principiu a recursului prin care s-a reținut, printre altele, că cererea de recurs nu este timbrată, acesta nu a înțeles să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru.

Astfel, Înalta Curte, constată că recursul nu a fost timbrat anticipat și că recurentul nu s-a conformat obligației ce-i revenea în privința achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 4.220 RON.

Reținând că, în speță, nu operează scutirea legală - personală sau ca obiect - de la obligația timbrării, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 32, art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013.

Prin urmare, față de cele ce preced, precum și pentru a da eficiență principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților, instanța este obligată a examina cererile cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesuală.

Or, în cauză, aceste cerințe se constată a nu fi îndeplinite, așa încât Înalta Curte urmează să facă aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 486 alin. (3) C. proc. civ., motiv pentru care va anula recursul recursul declarat de recurentul A., ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 769A/2020 din 10 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2021.