ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 474/2022

Ședința publică din data de 2 martie 2022

Analizând actele de la dosar și decizia atacată, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – sectia a VI-a Civilă la 24.05.2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 999,06 RON, reprezentând daune materiale și a sumei de 55.000 euro, reprezentând daune morale ca urmare a accidentului rutier produs în 17.02.2014, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2153/2017/30.05.2017, Tribunalul București – secția a VI-a Civilă a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 975,56 RON, cu titlu de daune materiale, a sumei de 20.000 euro, cu titlu de daune morale și a sumei de 1.900 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, ambele părți au declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 2405/A/27.11.2018, Curtea de Apel București – secția a VI-a civilă a admis în parte cererea expertului judiciar C. de majorare a onorariului, a majorat cuantumul acestuia cu suma de 1.000 RON, a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă, a schimbat sentința atacată, în sensul că a respins ca neîntemeiată acțiunea, a respins ca nefondat apelul apelantei-reclamante, a obligat apelanta-reclamantă la plata către S.C. B. S.A. a sumei de 2.001,14 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel și a sumei de 1.000 RON, reprezentând diferență de onorariu expert.

La 10.12.2018, C. a formulat cerere de completare a deciziei sus-menționate, care prin decizia civilă nr. 278/A/19.02.2019, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă, a fost respinsă ca nefondată.

Împotriva deciziei nr. 2405/A/27.11.2018, A. a declarat recurs, iar împotriva deciziei civile nr. 278/A/19.02.2019, C. a declarat recurs.

Prin decizia nr. 1804/01.10.2020, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă a respins ca nefondate ambele recursuri.

Împotriva acestei decizii, C. a formulat cerere de revizuire, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul obligării intimatei A. să achite diferența de onorariu în contul Biroului Local de Expertiză de pe lângă Tribunalul București.

În motivare, a arătat că instanța de recurs nu a respectat normele de procedură prevăzute de art. 339 C. proc. civ., pe care le-a evocat, afirmând că prin cererea de recurs, a sesizat instanța supremă cu privire la încălcarea de către instanța de apel a dreptului său de a-și încasa onorariul stabilit prin decizia nr. 2405/A/27.11.2018 a Curții de Apel București – secția a VI-a Civilă.

În continuare, autorul căii de atac a prezentat argumentele prin prisma cărora a apreciat că cererea sa de completare a deciziei instanței de prim control judiciar era admisibilă, subliniind că legiuitorul a prevăzut ca asupra onorariului de expert instanța de judecată să se pronunțe prin hotărâre premergătoare celei prin care se soluționează fondul cauzei.

În ceea ce privește calea extraordinară de atac exercitată, revizuentul a arătat că în speță este incident motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., întrucât prin decizia a cărei revizuire o solicită instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, respectiv asupra aspectului privind achitarea de către titulara acțiunii a onorariului de expert în contul Biroului Local de Expertiză de pe lângă Tribunalul București.

De asemenea, a învederat că răspunzând la obiectivele expertizei judiciare efectuate și la obiecțiunile părților formulate la raportul de expertiză, acesta era îndreptățit la un onorariu majorat, care să fie achitat în cursul procesului și anterior soluționării cauzei pe fond, potrivit textului de lege sus-indicat și practicii instanțelor de judecată.

Revizuentul a mai arătat că hotărârea judecătorească produce efecte numai între părțile în litigiu, nu și față de expert și că nefiind parte în proces, acesta se află în imposibilitate de a-și recupera diferența de onorariu.

Astfel, a apreciat că este incident motivul de revizuire invocat, având în vedere că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra cererii sale de modificare a deciziei atacate în sensul obligării intimatei A. să achite diferența de onorariu de expert, în contul Biroului Local de Expertiză de pe lângă Tribunalul București.

Analizând, cu prioritate, excepția inadmisibilității revizuirii, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 509 alin. (1) C. proc. civ., obiect al cererii de revizuire pot fi hotărârile pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul.

Din textul de lege evocat rezultă că pentru a se putea solicita retractarea unei hotărâri pronunțate de o instanță de recurs, legiuitorul a impus condiția ca această instanță să fi evocat fondul.

Evocarea fondului în recurs implică o reevaluare a elementelor de fapt și de drept ale cauzei urmată de schimbarea dezlegării date de instanțele anterioare problemei deduse judecății, fie prin stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reținută în fazele de judecată anterioare, fie prin aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite anterior.

Prin urmare, nu sunt susceptibile de revizuire, potrivit art. 509 alin. (1) C. proc. civ. - întrucât nu evocă fondul - hotărârile instanțelor de recurs prin care s-a respins recursul ca nefondat, s-a admis recursul și s-a dispus casarea cu trimitere, precum și hotărârile prin care a fost soluționată calea de atac în temeiul unei excepții procesuale absolute.

Analizând decizia atacată, Înalta Curte constată că cerința impusă de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. nu este întrunită în speță, câtă vreme prin hotărârea împotriva căreia s-a formulat cererea de revizuire nu s-a evocat fondul cauzei.

Astfel, prin decizia nr. 1804/01.10.2020, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă a respins ca nefondat recursul declarat de C. împotriva deciziei civile nr. 278/A/19.02.2019, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VI-a civilă, constatând legalitatea acestei din urmă hotărâri în raport cu normele de drept procesual pretins încălcate.

Or, confirmarea legalității actului jurisdicțional nu este de natură să determine o reexaminare a cauzei pe fond, de vreme ce recursul este o cale extraordinară de atac, al cărui obiect este limitat la motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Pretinsele omisiuni indicate în motivarea cererii de revizuire nu pot conduce la concluzia că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unor lucruri care s-au cerut, din moment ce controlul judiciar în recurs a avut ca obiect verificarea conformității hotărârii recurate cu regulile de drept indicate de titularul căii de atac.

În consecință, pentru toate considerentele prezentate, Înalta Curte, în temeiul art. 513 alin. (3) C. proc. civ., urmează să respingă ca inadmisibilă cererea de revizuire.

Totodată, având în vedere că efectele admiterii excepției inadmisibilității căii de atac se răsfrâng asupra întregului proces, inclusiv asupra excepțiilor, incidentelor procedurale sau altor cereri formulate de părți și au drept consecință excluderea lor din analiză, Înalta Curte constată că examinarea cererii revizuentului de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 339 alin. (2) C. proc. civ. nu se mai impune.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul C. împotriva deciziei nr. 1804/01.10.2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 martie 2022.