ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1653/2021
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1653/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 24 iunie 2021
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 05.04.2019, sub nr. x/2019, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. și intervenientul forțat C. a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 200.000 euro (echivalent în RON 950.000 RON la cursul B.N.R. de 4,75 RON/euro), reprezentând despăgubiri morale urmare a accidentului rutier suferit de reclamantă, produs din vina numitului C. la data de 16.01.2018, pe teritoriul României.
Prin sentința civilă nr. 474 din 28.05.2020, Tribunalul București, secția a VI-a Civilă a admis, în parte, cererea de chemare în judecată și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 150.000 RON, reprezentând daune morale.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta A., prin care a solicitat admiterea apelului și schimbarea hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată în integralitate, cu consecința majorării cuantumului daunelor morale acordate.
Împotriva aceleiași sentințe a declarat apel în termen legal și pârâta S.C. B. S.A., prin care a solicitat admiterea apelului si schimbarea hotărârii atacate, in sensul diminuării daunelor morale acordate de la 150.000 RON la 36.120 RON.
Curtea de Apel București, secția a VI-a Civilă prin decizia civilă nr. 1776 din 14.12.2020 a admis excepția de netimbrare.
A anulat apelul formulat de apelanta-reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 474 din 28.05.2020 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimatul-intervenient C., ca netimbrat.
A admis apelul formulat de apelanta-pârâtă S.C. B. S.A., împotriva sentinței civile nr. 474 din 28.05.2020 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimatul-intervenient C. și a schimbat în parte sentința civilă, în sensul că a redus cuantumul daunelor morale la suma de 80.000 RON.
Recurenta-reclamantă A. a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la data de 21.01.2021.
Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate, cu consecința admiterii apelului și cu privire la cel de al treilea motiv de apel, care vizează critica reclamanților cu privire la momentul de la care a fost obligată pârâta la plata penalităților de întârziere de 0,2%.
Intimata-pârâtă B. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului declarat de recurenta-reclamantă raportat la dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. din Legea nr. 310/2018 și excepția nulității recursului, conform art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., având în vedere că aspectele prezentate în cuprinsul cererii de recurs vizează netemeinicia deciziei recurate; în măsura în care instanța va aprecia că recursul nu este nul, a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat.
Examinând cu prioritate, potrivit art. 494 din C. proc. civ., raportat la art. 482 și la art. 248 din același cod, excepția inadmisibilității recursului, care primează în fața excepției nulității, întrucât vizează principiul legalității căilor de atac, Înalta Curte constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:
Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, de alte mijloace procedurale în afară de cele prevăzute de lege.
Principiul enunțat este consacrat în art. 129 din Constituția României, iar în C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010, în art. 457.
Potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".
În conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j
3
), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor, precum și în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".
Așadar, prin Legea nr. 310/2018, care a intrat în vigoare la data de 21 decembrie 2018, anterior înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv 05 aprilie 2019, legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului în ceea ce privește anumite categorii de litigii, printre care se regăsesc și cele din materia asigurărilor.
Prin urmare, raportat la dispozițiile legale citate mai sus, decizia atacată este una definitivă de la pronunțare, în accepțiunea art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I din C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.
Se mai reține că instanța nu are posibilitatea de a considera ca admisibilă orice cale de atac promovată, chiar dacă hotărârea atacată ar fi considerată de părți netemeinică sau nelegală, ci are obligația de a analiza căile de atac în limitele și cu respectarea condițiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenței dreptului, recunoscut în preambulul Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și, implicit, a principiului securității raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres și limitativ stabilite de lege.
Față de cele anterior expuse, Înalta Curte, dând eficiență textelor de lege sus-menționate, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 1776 din 14 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 1776 din 14 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A. și intimatul-intervenient C..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iunie 2021.